| = ce sunt astea? | corina dragomir [03.Dec.05 14:05] |
| 1. „crăcănată iluzie”, carne smintită”. 2. „n-o să mă zbat-împotrivesc mă să n-o nu /nu din da și da din nu”; „cenușă ortostatică/ prevestind prin spirit și vertebre/ condiția de amibă". 3. „întinsă pe valuri cuminte devotată eterului/fac din iubire tăvălugul viabil/ al neputințelor noastre". ps. nu m-am ales nici macar cu un vers mai de doamne ajuta. | |
| = secțiune | Alina Livia Lazăr [03.Dec.05 14:19] |
| ăăăă, da... Doamne ajută să ne alegem cu un vers! :) 1. CRÃCÃNATÃ ILUZIE - Iluzia se crăcănează atunci când tragi de ea, ca și de o gumă de mestecat. Tragi de iluzie pentru că îți place să locuiești în ea. Tragi de ea, până în ultima clipă, tot sperând să o traduci în realitate. E crăcănată de la călărit de minți care fug, la trap, de realitate. E între paranteze iluzia. Niciodată cu alineat. CARNE SMINTITÃ - E o expresie pe care nu o tranșez. Nu merită. :) 2. "n-o să mă zbat" e așezat paralel, inversat, în oglindă, cu "împotrivesc mă să n-o nu" . De la stânga la dreapta și apoi, de la dreapta la stânga. :) De ce?! Din pricina iluziei. De mai sus. Aceeași iluzie. Optică. "Nu din da și da din nou" e prea comun, chiar și pentru tine, ca să zic de el. :) 3. „cenușă ortostatică/ prevestind prin spirit și vertebre/ condiția de amibă". Amiba nevertebrată Cenușa dedusă din os Spiritul rămas din ele Schilodit dinspre atele Amiba visând la coloană ca la un absolut 3. "întinsă pe valuri cuminte devotată eterului/fac din iubire tăvălugul viabil/ al neputințelor noastre" liul iubește poeta doarme Mulțumesc, Corina... Îmi pare rău. Doamne-ajută-ne c-un vers! li | |
| = Asta am și făcut. | Nicolae Mihai Popa [03.Dec.05 15:13] |
| Alina, întâmplarea face să mărturisesc anume sub acest poem că azi e o zi norocoasă pentru acea parte din mine care se hrănește exclusiv cu poezie. Am citit și recitit ultimele tale cinci poeme. Multă neliniște („în timp ce te îneci în somn hăul se gândește la tine), momente de recuperare a revelațiilor pierdute („culorile unei icoane / să se adune în ligheanul în care Dumnezeu își spală picioarele), incursiuni lirice în numele adevărului („admit că cerul asistă arogant și plictisit / la execuția fericirilor noastre”), blocaje existențiale la limita absurdului („stai cu dinții încleștați înspre foame / cu brațele lipite de stâlpii tăi de aur”)... Să tot citește și să te tot întrebi, într-adevăr, de ce „frica de ploi ne-a făcut bătrâni”? Iar îndemnul din ultimul poem, deși mai puțin expresiv decât celelalte,„mătură-mă sub covor în fundătura inimii” – este tocmai ceea ce pot face versurile dintr-un om când acesta le ia cu adevărat în serios. Asta am și făcut. Mulțumesc. | |
| = Mihaiul de Popa | Alina Livia Lazăr [03.Dec.05 17:13] |
| Mihai, De norocul acela al tău atârnă soarta următorului vers. De întrebare și de nerăspunsul ei. Ce pot face versurile dintr-un om când acesta le ia cu adevărat în serios ?! Mai om?! Mai Dumnezeu?! Și, pot fi luate altfel decât în serios, versurile scrise de-a valma dinspre sine?! Nu, fundătura inimii nu e o glumă. Eu mulțumesc. liul | |
| = de ce sa nu intreb? (una din noi, minte!) | dorin cozan [03.Dec.05 18:22] |
| nu contest> la poarta aceasta noua sta un vitelus (eu) cracanat de iluzii ...ai dreptate totusi si nu ai .... | |
| = n-am timp de răspunsuri | Corneliu Traian Atanasiu [03.Dec.05 21:13] |
| Adulmec doar vîntul ăsta de... deziluzionare. Săltarea din cîrje, zăltarea. e mai bine e mult mai bine decât sângele ăsta fără acoperire decât acest continuu refuz sanctificat fără milă Și zvîcul unei artere pe o tîmplă. Într-un templu. | |
| = Dorin, Corneliu | Alina Livia Lazăr [04.Dec.05 13:18] |
| Dorin, da... nu întâmplător am pus "nouă" lângă poartă. am fost ironică și rea. cu mine însămi, ca de obicei. Corneliu, obsesia mea pentru tâmple are o revelație prin comentariu tău: acolo, pe tâmple, se construiesc templele ființei. :) Mulțumescu-vă! prietenesc, li | |