| = de ce? | Dănilă Florentina-Loredana [13.Dec.05 18:18] |
| Ai atins un punct sensibil. Filmul acesta mi-e cel mai drag din câte am văzut, iar scenele pe care le-ai descris aici pe scurt le văd și acum aproape în detaliu. Nu cred să fi văzut (eu) vreun film în care totul, până la cele mai mici amănunte, să-mi fi părut atât de aproape de perfecțiune. Dar nu despre perfecțiune discutăm aici, ci despre ceea ce se află dincolo...adânc ascuns în noi. Întrebarea ta îmi pare interesantă. La început n-am înțeles de ce plânge (hohotind, dacă-mi amintesc bine), apoi am încercat să-mi explic. Cum altfel aș fi găsit răspunsul, decât punându-mă în locul ei? Așadar, dacă eu eram ea, probabil că plânsul acela ar fi venit dintr-un regret, acela de a nu-l fi cunoscut pe "boss" în locul și la momentul potrivit. Hohotul ar fi fost măsura ciudei născută din inutilitatea unor lucruri apărute mult prea târziu în viața noastră...Aș putea continua, dar mă opresc aici. Aștept următoarele texte. PS. Da, pe Zorba l-am văzut și eu (și încă îl mai văd) ca pe un model de bărbat adevărat. Este personajul meu preferat din tot ce am citit, iar într-o vreme o luasem atât de tare razna încât imi propusesem să "construiesc" un Zorba român. Am și început, dar am continuat doar până în momentul în care am înțeles că Zorba este universal și e unic. Mulțumesc pentru prilejul de a-mi fi amintit această capodoperă a lui Nikos Kazantzakis! | |
| = Loredana, | Corneliu Traian Atanasiu [13.Dec.05 19:41] |
| tare mă bucur cînd, iată, întîlnesc pe cineva care iubește un autor, o carte, un film, un personaj și are un discurs îndrăgostit. Sigur, tu ai dreptate, ar fi putut să fie un plîns sfîșietor de nostalgie tragică. În nici un caz de umilință, cu ar putea sugera multă lume cu sufletul înrăit, de femeie stătută. Dar, pentru că spui că ai răbdare, îți amintesc o vorbă pe care Kazantzakis o pune în gura unui călugăr îndrăgostit de lume: - Vreau din tot sufletul să ajung la Dumnezeu, dar pe drumul cel mai lung posibil! | |
| = B1 TV | Corneliu Traian Atanasiu [14.Dec.05 23:09] |
| a anunțat azi că a programat "în curînd" Zorba grecul. | |
| = OK | Dănilă Florentina-Loredana [16.Dec.05 13:38] |
| Mulțumesc, Corneliu. Voi încerca să fiu pe fază la momentul "în curand". | |
| = Cornel, | carmen mihaela visalon [17.Dec.05 11:58] |
| 1/la un dialog cu o prietenă (nu colegă de pat), nu inteleg rostul parantezei. 2/in cel de-al doilea episod, ma intreb cum ar fi sunat raspunsul usor nerastit: plang din empatie pentru Irene Papas...Ai vazut Zorba?, scena aia cu vaduva??? 3/placut secventele din film, ai talent de povestitor si o foarte buna memorie. te invidiez. Stii ce mi-a ramas mie in minte din film? Secventa mortii, cand casaa Bubulinei(?) este invadata de babe ciori,care in loc sa se roage pt sufletul plecat, apuca cate un obiect si dispar pitulandu-se dincolo de peretii varuiti in alb. Este oare vreo legatura intre plansul vaduvei(?), feminitatea feministelor si nefeministelor si alienarea sinelui pe care Zorba incerca sa o corecteze prin dans. | |
| = îmi face plăcere | Corneliu Traian Atanasiu [17.Dec.05 15:13] |
| să-ți răspund pe puncte: 1. E o precizare că n-aveam relații intime, erotice. Și o pregătire pentru a diferenția această primă întîmplare de următoarea. 2. E o eventualitate pe care, cu părere de rău, cred că n-o voi mai apuca în viața asta. Și cum nu cred în reîncarnare... Ar fi sunat... nesperat. 3. Pentru că ea, nu-mi vine pe limbă cum îi ziceau sătenii, era edificator, este o venetică și o schismatică, nu se închină ca ei, ortodocșii. Ea n-are suflet, e necuratul. La ultima întrebare retorică, semnul l-ai strecurat în paranteze, cred că răspund parțial în textul ce urmează: Stihia feminității și feminismul ultragiat. Este o legătură esențială: feministele sînt înstrăinate de sinele lor (feminin). Poate perfectibile - și prin dans. | |