| = O veșnicie de-o clipită | Adrian Munteanu [19.Dec.05 13:44] |
| Rosturile unei vieți, o casă mereu neterminată, din care, la tine, par să dispară orizonturile nădejdii( dar asta îi dă mai multă adâncime) sunt aici expresiv surprinse prin metafora generalizantă, prin cursivitatea și limpezimea discursului, de subliniată valoare clasică. Aș prefera, pentru a nu ne întoarce și prin forme lexicale la trecut, un alt termen în locul aceluia de "mantă". Rima imperfectă din strofa a patra( nuntire - zile) se poate modifica cu destul de multă ușurință pentru a te menține în apropierea unei construcții perfecte. Pe curând. | |
| = Și casa-i tot...neterminată | Adrian Erbiceanu [19.Dec.05 17:55] |
| Adrian, ai prins atât de bine, în comentariul tău, esența poeziei, că nu mi-a mai rămas nimic de adăugat. Propunerile tale sunt bine venite. În cazul cuvântului "mantă", mai trebuie să mă gândesc. L-am ales, special, pentru a lega prezentul (sau viitorul, daca se poate zice așa,) de trecut. În al doilea caz, am dat curs sfatului tău, făcând modificarea necesară. Și, curios, s-ar putea ca modificarea să producă un efect de amplificare. Multumesc. | |
| = "Și vremea îl topește-n vreme..." | x [21.Dec.05 12:11] |
| Poemul de fata atesta gravitate, patrunde adanc si perturba coarda sensibila a unei inimi receptive, promovand ideea cu intensitate crecanda, cu finete de redare in imagini foarte bine intuite. "Își plânge ploaia, înspicată, Durerea strânsă pe șindrilă" e o inspiratie noua in care tu compari ploaia cu spicele; apoi plansul ei pentru durerea ce si-a colectat-o in sindrila, suna deosebit si place. "Se stâng în cercuri de nuntire, Înlănțuind în jur năvodul, Firimituri de amăgire..." Si aici vii cu o imagine care nu poate trece negustata, cand "firimiturile de amagire" fac "cercuri de nuntire/ inlantuind in jur navodul". E minunat! "Se-nclină scara; Cade podul!" e un vers de mare putere perceptiva care transmite cititorului senzatia de fior a dezastroasei depresii animata de tema. Cu ultima strofa ai atins maximum de har poetic, ea fiind o reala frasca ce innobileaza intreg contentul: spinarea incovoiata a drumeagului incolacit care-si geme infirmitatea provocata de pasii ce-l strivesc, releva o descriere si picturala, si senzoriala, o gandire adanca derivata din talent. "Și vremea îl topește-n vreme... Și casa-i tot... neterminată." Aici primul vers efantastic, e pur si simplu o surpriza care te lasa in "awe". Versul al doi-lea insa ar fi avut efect oarecum dramatic daca n-ai fi folosit de-alungul textului mult prea multe alte repetitii prin care efectul de ansamblu al poemului este afectat negativ. In strofa a III-a versurile 2,3 si 4 denota ca repetitia ar fi invocata tocmai ca sa sublinieze starea launtrica de turbulenta; e ok! dar... nu e prea mult sa ataci repetitia reflexivului pe aproape tot cuprinsul textului?: "Se-nvăluie c-o mantă rece...", "Se-ntinde, ca un fir din caier...", "Se stâng în cercuri de nuntire...", "Se-nclină scara...". Nu simti ca deranjaza?? Poate schimbi intr-un fel, evitand repetarea de patru ori a formei relexive a verbelor, chiar daca acestea difera prin forma si semnificatie, nu? Sarbatori fericite! dudi | |