| = pupa pamantului | Dana Stefan [08.Feb.06 15:56] |
| intr-un violet de o nuanta cu care nu sunt obisnuita sa te vad imbracata, ela. infasurata ca o pupa a pamantului, tu visezi ca se va reinventa pe lume o dragoste muta oarba si alba... insa nu uita, chiar si asa, asta inseamna ca e necesar ca aceasta esarfa sa fie petrecuta si infasurata pe trup, ca iar si iar, sa impodobeasca.. cu pricepere in descifrare, Linea | |
| = Dana | Ela Victoria Luca [08.Feb.06 16:48] |
| Vioelt sau cumva un arabesc de nuanțe, ca un ritual, pentru a nu înceta să invocăm ceea ce viața este, acolo unde iubirea încă așteaptă. Sau poate moartea. Sau nu. Mulțumesc, Dana, pentru a cincea poartă văzută, dinspre a spiritului casă. Ela | |
| = ela | Enache Ionut Laurentiu [08.Feb.06 17:28] |
| Ela, privesc obsesia ta pentru alb in multe din poemele tale. Albul, pentru catolici, are o valenta hermeneutica. Pentru noi, crestinii, negrul are acelasi motiv intr-un context identic.. Albul e minunat, si cromatica alb-negru o poti asocia cu cromatica simbolica viata-moarte ("moartea nu locuiește în metafore dragul meu"). Moartea ne asculta, intradevar, rugamintile pentru Tatal (aici cred ca trebuia scris cu T mare, daca te referi la Divinitate), insa nu prea ii pasa.. moartea e cel mai potrivit calau al vietii.. cel mai dur calau al vietii ar fi eternitatea.. o eternitate fara moarte ar fi ca un film de 40 de ore cu Steven Seagal. . . Moartea nu are ce cauta la masa ta, Ela.. da-o in masa, las-o sa mai alerge de cretina prin lume, inca nu are ce cauta la masa ta. Trist, insa trist, dar foarte frumos. Incantator chiar. cu drag | |
| = albela | Ela Victoria Luca [08.Feb.06 17:34] |
| Ionuț, e o descoperire a infinitelor nuanțe de lab, și nu asta este, cât rostul lor. Și când ating astea toate, atunci, crede-mă, de se numește obsesie, atunci o voi iubi așa cum este ea, fiindcă fărădealb nu se mai poate. Cât despre moartea la masă, nu-i bai, ea oricum stă cu noi. E acolo, cumva. :) Trist? Nu, e firesc. Mulțam | |
| = er | Ela Victoria Luca [08.Feb.06 17:40] |
| a l b ;)) | |
| = ela | Andu Moldovean [08.Feb.06 17:42] |
| Mey mey, vezi sa nu ! Scoate din minte ritmurile astea, n-o sa-ti mai dea paceaela :-) Bobadil. | |
| = A n d a l u z | Ela Victoria Luca [08.Feb.06 18:41] |
| Măi, prima oară am deschis commul și credeam că e răspunsul tău la comentariul meu pt tine de pe poezia ta. Și încercam să fac legătura între neștergerea textului și ritmurile astea cu "vezi să nu". No, hai, că m-am treuit acu, mă aflu pe poezia mea, iar tu îmi zici să nu mai ascult melodia asta că nu o să-mi dea pace. Pâi nu știi, măi, andaluzule, că de la o vârstă nu pacea o mai căutăm noi, ci... re-nașterea? ;)) Ela | |
| = invitatie la masa | Elena Luminita Bouleanu [08.Feb.06 20:48] |
| stau de cateva minute bune privind poezia ta. eu nu cred ca este in fond o tristete acolo. mai degraba i-as spune o invitatie adresata mortii, spre cunoastere, spre cunoasterea a ceea suntem dincoace de ea. da, gandurile noastre trebuie sa o invite din cand in cand la masa, insa la masa aceea va fi si Tatal (doar il rugasem sa vina). cred ca aceste versuri-soapte au trezit "hermina" din tine. PS (OFF) caut in continuare cartea recomandata | |
| = Elena | Ela Victoria Luca [08.Feb.06 21:03] |
| Bine văzut-ai. E oricum în noi, Eros, Thanatos, întotdeauna, la orice masă, în orice secundă. Și-atunci? Cartea: 1998, Editura Trei, București, site. Ela | |
| = o alta moarte | alexandra manole [08.Feb.06 22:24] |
| de ce sa nu primim moartea la masa noastra caci de traim asa cum se cuvine cu vesnicia in suflet, murim lumii acesteia si traim in ea ca si cum nu am fi de aici. moartea e nasterea noastra spre infinit... | |
| = Alexandra | Ela Victoria Luca [09.Feb.06 00:53] |
| Frumos si adevarat spus: traim asa cum se cuvine. Aceasta este ideea princep a poemului. E cumva intelepciunea simpla, atit de greu de atins. Multumesc. Te mai astept, am ce. :) Ela | |
| = coarne de melc pipaind pre cuvinte | Florina Daniela Bordieanu [11.Feb.06 18:07] |
| mi-ai amintit de mine de odinioara, ela si stii, m-am privit ca o straina, sa fi fost eu aceea? tu sa nu mi te superi, te citesc pe dinautru rareori caut aparentele dupa poezia asta a ta stau marunta chircita si ma pipai cu antenele mele de melc si-mi spun mda aici m-a durut mda aici am crezut mai sa fie, io sunt dar n-am fost eu e doar (si numai doar) dintr-o alta viata | |
| = Daniela din Florina | Ela Victoria Luca [12.Feb.06 17:13] |
| Mă bucură încet și discret această re-oglindire, fiindcă cumva regăsirile sunt reciproce. Citind ultima ta poezie am crezut că amețesc, abia de realizam că ești tu. Mă întrebam de sunt eu din alt timp. Sau tu din alte aceleași trăiri. De aceea, de multe ori citindu-te, e greu să spun ceva. "...în cer". Ela | |
| = nu vreau sa plece moartea de la masa mea | ilona braica [20.Feb.06 13:49] |
| dupa ce-am citit atatea pareri avizate, vorbind despre versurile tale, eu ce-as mai putea spune, decat ca deja s-a spus tot. Nu-mi ramane decat sa-ti multumesc ca te-ai oprit o clipa sa citesti ceea ce-am scris eu, si...da aveai dreptate, felul cum scrieti voi, chiar si comentariile e poezie, e arta, ceea ce scriu eu sunt doar versuri. Diferenta dintre poezia mea si a voastra e cea intre o capodopera si un kitch. Dar ca sa pot scrie ca voi ar trebui sa ma mai nasc o data, sa studiez si sa citesc mult, foarte mult. Eu n-am vrut decat sa-mi pun pe hartie tristetea, sentimentele; si-am facut-o scriind, pe orice petec de hartie mi-a iesit in cale. Ca am scris in versuri e doar o intamplare. Ca am vrut sa aflu de la niste oameni avizati daca ce-am scris eu are valoare si pentru altii, e iarasi o intamplare. Eram curioasa si am aflat. Nu am ce cauta printre voi, sunt prea mica. Printre atatia oameni talentati ma simt ca la muzeu, ma simt extaziata citind ce scrieti, dar in acelasi timp ma simt pierduta, stinghera. Imi vine sa-mi retrag toate textele si sa mai intru doar ca sa citesc ce scriu altii. Oricum poeziile tale imi plac foarte mult, emana dragoste, liniste, caldura, ceva ce nu prea pot inca sa descriu in cuvinte... si da si eu stiu ca moartea sta mereu cu noi la masa, dar mai stiu ca ea nu pleaca decat atunci cand ia pe cineva cu ea. Asa ca eu sper ca la masa noastra sa stea cat mai mult, nu vreau sa plece...pentru ca de la masa mea a plecat o data si ... iti spun ca doare! | |
| = Ilona | Ela Victoria Luca [20.Feb.06 16:56] |
| Am citit și recitit ce ai scris aici. Și aș dori să îți spun simplu: nu lăsa capacana renunțării să te prindă, e cel mai la îndemână, așa fac ele, umbrele din noi, să ne fie mai ușor să ne abandonăm, să ne însingurăm, să cedăm, să... Nu, Ilona, eu sunt prin esență vie. Știi de ce? Fiindcă de la masa mea moartea a luat în 32 de ani cel puțin 10 oameni dragi. Și încă se pregătește să îmi mai ia. De aceea, tot ce mai pot spune eu acum este: scrie-te ca și cum ai respira, permite-ți libertatea de a fi și a simți prin poezie. Nu e simplu, e neînchipuit de greu, dar e viață. Ela | |
| = multumesc si atat | ilona braica [04.Mar.06 01:40] |
| draga ela, ma inchin in fata talentului tau si mai ales a bunatatii care razbate din cuvintele tale. Nu te cunosc dar din ceea ce ai scris(si-am apucat eu sa citesc), descopar ca esti o persoana vie, sensibila si buna.Daca ar exista mai multi oameni ca tine...ce bine-ar fi! Iar in ceea ce priveste plecarea mortii, a plecat de mai multe ori si de la mine, dar doar o data pana acum am simtit ca pierderea ma sfasie si ma presara in bucati peste lume. Dar am reusit sa ma adun si sa merg mai departe si asta poate si datorita versurilor mele stangace, marturisirilor mele... Multumesc si ... atat! | |