Comentariile membrilor:

=  Interesant si romantic	lucian tanase [16.Mar.06 22:18]
am citit mai atent poezia..ta..e bine structurata...mai ales mie imi place acel moment:"O stâncă albă îmi străpunge gândul.." e frumoasa metafora si epitetul stanca alba arata puritatea..vad k ti-ai ales cu bine cuvintele..sper sa aud si alte poezi de la tine de genul asta..mia placut..succes in continuare..
=  nesomnul din palme	Ela Victoria Luca [16.Mar.06 22:53]
Poemul are darul de a cuprinde prin necuprins, lasă munților o minune (merveille), precum cea de la mont-saint michel despre care adineauri scriam un poem - va apărea imediat. :) În poezia aceasta despre insomnie ciel mă regăsesc cumva pe jumătate, acea jumătate perfect împărțită de o sabie de argint. poate fiindcă nu am îndeajuns de multe cuvinte să descriu dorul de lumină sau poate fiindcă: "Sunt floare târzie neatinsă femeie, Nepovestită de mâini, amenințată să piară, Sunt doar…o tăcere" Te aud parcă recitând, pe calea aceea împrejmuită de tei bătrâni, înalți. Așa cum tu știi. Daniela
=  Floare târzie...	Ina Simona Cirlan [16.Mar.06 23:48]
Pe tine cine te cuprinde, Marie? Rătăcită prin nesomnul cuvintelor tale, cu drag!
=  Cînd mă cuprinzi	Dumitriu Florin Constantin [17.Mar.06 01:05]
În stănca albă-pacea legendară Dormi-vor anii de povară strînși, Mă naști cuvînt acum ca prima oară Cînd plopii erau stîmbi și erau plînși. Tăcerea mi-o desparți egală-n semn De-o sabie cu miez de castitate La mijloc lași o lumînare ca îndemn Pe la răscrucile eternelor păcate. Un munte-mi doarme somn de neființă Cînd mă zidești în gesturi și cuvinte Albit de dor, de patimi și credință Mă-nchizi în casa unor labirinte. Pe creste-nalte, floarea cea de taină Perenă între lumi adiacente Te simt îmbrațișată ca o haină A viselor romantice... ardente.
=  noaptea...	Enache Ionut Laurentiu [17.Mar.06 02:03]
dintre toate strofele, scrise clar din adancul inimii, eu am rupt pe aceasta si am pus-o aproape : Tăcerea mi-o împarți în două, egal, Ca o sabie a miezului de noapte. Aprind o lumânare a timpului trecut, Să poți trece,legănat peste răscruci. frumos.. foarte frumos.
=  make me dream of u!	elena dogaru [17.Mar.06 07:41]
superb visez undeva sus ma aflu superb!
=  Frumos	Stancu Ciprian Cosmin [17.Mar.06 08:30]
foarte inspirata si ciudat-amara poezia ta... se potriveste perfect si cu versul clasic pe care l-ai ales...imi place cel mai mult sfarsitul... e foarte feminin (in sensul de arhetip pur)... O singura observatie: citindu-te, ma zgarie putin pe urechi si pe creier diferenta de masura la versul "Tu ma iubesti cu ochii si fruntea albite de dor". Uitarea ca materializare in imaginar a mortii...foarte frumos. Te mai citesc, Cosmin.
=  poemele Mariei	Lory Cristea [17.Mar.06 08:44]
Frumos, frumos de te doare cand citesti. Cu drag - Lory
=  timp	Ion Diviza [17.Mar.06 08:45]
Dacă e noapte albă, înseamnă că e zi. Mai bine noapte albă decât zi neagră. Zilele negre generează totuși poezia care se scrie în nopțile albe. Ca acest poem luminat de trăirea ta de noapte/zi.
=  vulcan tăcut	Monica Mihaela Pop [17.Mar.06 08:58]
Impresionată sunt de versurile: "Sunt floare târzie neatinsă femeie, Nepovestită de mâini, amenințată să piară, Sunt doar…o tăcere, dulce – amară!" versuri care dau o nuanță deosebită poemului, ca un parfum de migdale amare învăluindu-l. Liniște, dor, tristețe, resemnare și apoi tăcere, curgând prin vene cumva amenințător, ca lava unui vulcan ce a mocnit prea multă vreme. Te îmbrățișez, cu drag!
=  parere	Dorina Maria Harangus [17.Mar.06 11:17]
Remarc strofa a doua si a patra,a patra "Sunt floare târzie neatinsă femeie, Nepovestită de mâini, amenințată să piară, Sunt doar…o tăcere, dulce – amară!" mi se pare ca surprinde quintesenta spiritului feminin pasiv din partea intunecata a tacerii, pamant neimplinit prin fecundare si rod dar, poezia sufera mult in constructie, ritmul interior schioapata in strofele unu si trei. Ma poticnesc in lectura din lipsa unor picioruse metrice, si eu cred ca "Cum oare, să te cuprindă poemul acesta?" e in plus. "Tăcerea mi-o împarți în două, egal, Ca o sabie a miezului de noapte." toate cele bune si sa ne revedem
=  Tu mă iubești cu ochii și fruntea albită de dor.	Maria Prochipiuc [10.Dec.18 14:27]
Lucian – e adevărat ce spui tu referitor la structura textului, e structurat dar nu ca forma a poeziei, aici se merge cel mai mult pe partea de mesaj, nu am gândit ca aceste versuri să le structurez după alte criterii, mulțumesc pentru interpretare. Daniela - desigur că mont-saint michel nu este numai minunea unei nopții de insomnie, acolo iubirea se reflectă în nopți de rugăciune, infinit de mare comparația pe lângă textul meu. Cei ce iubesc lumina nu-și vor găsi cuvinte să poată exprima, am reținut de la o întâlnire de poezie, când un autor a dat un exemplu definind lumina: stelele clocesc lumina< unde altfel se poate vorbi de mirosul versului spus la lumina felinarelor, undeva pe o banca îmbrăcându-ne în mirosul teiului. Ina Simona – tu femeie, crezi că există ceva ce poate cuprinde chipul femeii? Mereu ne vrem rătăcite prin nesomnul cuvintelor, mereu cineva te caută. Semnul că mi-ai citit îmi este suficient să am ajuns la inima ta venețiană. Ionuț – strofa pe care ai ales-o tu are semnificație deplina în poem, poate nu e cea forte, dar primele două versuri cred că ți-a cuprins sufletul. Elena – poartă acest poem ca un vis, îți aparțin versurile, dar melodia trebuie s-o știi doar tu… Ciprian –ce crezi tu, că versul meu e doar feminin? Era vorba și de un tu, versul meu nu e nici pe departe clasic, doar anumite versuri pot fi considerate așa și apoi acea diferență de măsură e tocmai pentru a scoate în evidență un anumit lucru ( nu am urmărit nici o măsură ), e versul de la care a pornit poezia . Sper să nu te supere ce ți-am răspuns și te mai aștept , îmi place cum încerci să pătrunzi printre versuri, dând sens cuvintelor. Lory – e bine, sau destul de grav că versul meu doare? Demult nu ai mai poposit pe aici, dar cred că te-a atins într-un fel poemul acesta și mi-ar place să cred, că așa cum ai spus alta dată, ai plecat mult mai plină pe dinăuntru. Ți-am mai spus că versurile pe care le scrieți voi, mă refer la versul cu rima și ritm reprezintă pentru mine admirația albului imaculat al zăpezii pentru mine ca o rochie albă de mireasă unde Ion – ai făcut atâtea învârteli de cuvinte încât drept să recunosc mă gândeam dacă tu nu te credeai noaptea la ora când ai comentat. Ei, dar nu sunt eu chiar atât de aiurită să nu-ți înțeleg trimiterile tale mereu spre lumină, mereu spre zi, așa se nasc cuvintele noaptea, iar la lumina lunii sau a stelelor când nu e ploaie se nasc versurile. Te aștept pe noapte și pe zi în prag de cuvânt. Monica- ce mai pot spune eu, că ai ales strofa la care țin cel mai mult din acest poem, ca aș considera-o chiar o mini-poezie? Tu ești tot timpul aproape de textele mele mă refer-sufletește, știu că și atunci când nu lași semn găsesc o nuanță de parfum ca semn al trecerii tale pe aici. Mulțumesc mult de tot! Dorina Maria – Despre strofa remarcată de tine, am scris puțin mai sus, e normal ca poezia mea să aibă spiritul acela feminin, nu știu dacă eu am vrut să spun ceva de rod, dar mi se pare interesantă asocierea ta cu pământul neîmplinit, am spus și mai sus la alții comentatori eu nu scriu rimă și atunci e normal ca pe alocuri în funcție de fiecare cititor să mai existe și câte un moment de poticnire, Știi cum m-ai ajuta cel mai mult? Luând versul meu să-l reașezi așa cum simți tu. Mă voi gândi și la ultimul vers. !!! Pe unul din comentatorii mei l-am lăsat în final, de ce, nu știu dacă pot răspunde acum, nu-mi găsesc cuvinte potrivite să-mi exprim bucuria unui vers complet, încât Florine, ar fi bine ca textul acesta să meargă în pagina ta să pot veni acolo să-ți răspund cum se cuvine. Ar fi bucuria mea că ai reușit să mă comentezi altfel, că poemul acesta al meu te-a făcut să te inspiri atât de frumos. Aștept!
=  Doar pentru Lory	Maria Prochipiuc [20.Mar.06 03:51]
te rog să te oprești cu cititul la: admirația albului imaculat al zăpezii. Ce urmeză nu mai este de aici pentru mine ca o rochie albă de mireasă unde Scuze!
=  Maria,	Dorina Maria Harangus [20.Mar.06 12:40]
... n-am sa asez versurile tale dupa capul meu, dar am sa incerc sa fiu mai explicita si anume: poezia ta e structurata pe strofe de 4 versuri(oarecum ca si poezia clasica in rime, spun oarecum pentru ca ultimul vers e detasat de rest, deci nu se vrea sa intre in canoane:). Strofa a doua are o metrica de 11-11-13-11 silabe ceea ce-i confera o muzicalitate proprie , la fel si strofa a treia care desi are 13-15-11 se apropie totusi de strofa 2(chiar daca ritmurile nu sunt identice ele sunt apropiate).Poezia incepe cu doua versuri de 11 si 10 silabe, adica in spiritul ritmului remarcat inainte si brusc un vers de 4 silabe (aici imi pare ca lipsesc 5,6 silabe) urmat de unul tot de 10 dar cu doar trei accente( in al doilea aveai 4 accente).M-am intrebat ce vrei sa spui.M-am gandit ca undeva va fi o simetrie, chiar daca nu perfecta care va incadra strofa in intreg, intr-o forma. Dar strofa a treia pe care o asteptam sa fie in simetrie cu prima ma surprinde la final cu un vers de 15 silabe si 6 accente(primele trei versuri sunt de 10-8-11 dar cu cate 3 accente fiecare, intrand intr-o oarecare armonie)deci cu vreo cinci silabe in plus. La prima citire am auzit, dupa ureche, acum am incercat sa inteleg de ce suna asa, si ti-am impartasit si tie parerea mea. E posibil ca tu sa fi urmarit ceva si eu sa nu fi inteles, poate e ca in muzica simfonica contemporana. "neatinsa femeie" si "tacerea dulce-amara" m-a trimis cu gandul la lipsa rodului, ca o neimplinire a unui pamant fertil. Daca ti-am fost de vreun ajutor ma bucur, daca am reusit sa fac inteligibil punctul meu de vedere ma bucur din nou. Sa ne citim cu bine!
=  Un răspuns întârziat!	Maria Prochipiuc [27.Mar.06 08:14]
Dorina Maria- m-ar fi bucurat să știi, dacă încercai o variantă a versurilor, pe mine nu mă supără nimic, mai ales că am de învățat. După cum ți-am mai spus eu nu scriu în vers clasic a fost o formă de exprimare a mea, altă de cum mă cunoșteam eu, o încercare, și mă bucur enorm fiindcă tu te-ai aplecat atât de minuțios asupra textului. Văd că ai început de la strofa a doua intenționat tocmai ca să te poți opri în final la prima strofă, așa cum bine ai remarcat la versul trei există o ruptură, chiar așa am dorit versul acesta că puteam foarte bine să spun: Te naști din nou cuvânt. Iar acel ‘’și‘’de la începutul versului patru din nou îl face pe cititor să se oprească, au fost toate făcute inteționat, acum o explicație ar fi de prisos. Tu ai făcut o analiză, care redă exact situația reală a primei strofe, nu m-am gândit la simetrie. Uite vezi ai reușit să te apropii cumva de ce am vrut eu cu acea oprire, când toate instrumentele încremenesc și rămâne doar murmurul pe care nu-l pot auzi toți, dar tu ai reușit. Să știi că interpretarea ta nu m-a deramjat referitor la: "neatinsa femeie" si "tacerea dulce-amara" e chiar foarte interesant, eu am gândit altceva, dar completarea făcută de tine dă noi valențe poemului și cred eu, că acesta e rolul poeziei să fie interpretată în cât mai multe moduri posibile. Da, mi-ai fost de mare ajutor, toate acestea le voi avea în vedere cînd voi încerca din nou să scriu ca aici. Te aștept de fiecare dată cu mult drag. Cine își mai face timp acum să analizeze un text sub toate aspectele lui?