| = azi, 24 martie 2006, ora 13.22...... | dorin cozan [24.Mar.06 13:01] |
| ....am intalnit o idee careia ii era dor in sine. oamenii sunt idei tandre numai daca sunt orbi. | |
| + sussusfoartesus | carmen mihaela visalon [25.Mar.06 10:52] |
| Ioana, Descopar iar, alaturi de talent, umor, originalitate, FORTA ta de a te lansa intr-un dialog nu numai poetic, dar si folozofic, cu trimiteri semantice la litera in forma de sarpe, care potrivit alfabetului planetar al lui George Muchery, ar avea urmatoarele corespondente: Luna, Rac, Apa. Am gasit de curand o teorie interesanta despre litera "S"-shin in alfabetul ebraic, teorie care se reduce pe scurt la: opinia ca "Shin", are forma unui trident, si cunoscatorii limbii ebraice-printre care nu ma umar-, pot descoperi ca este formata din trei Vav, litera a carei valoare numerica este 6. Shin sau Sin, fiind deci, o reprezentare grafica a celebrului numar al fiarei. Pentru ca nu este loc si timp, am sa las aici un link al sursei acestei teorii: kabbale.hermesia.org/article.php?sid=90 - 81k , si o stea de dragul Ideii de poezie care opereaza cu arhetipuri, pe care le aduce cu maiestrie in scena amintirilor din perenul prezent al copilariei. Mixul poezie, biografie, filozofie, l-am incercat si eu in Alb Mat, o poezie pe care am scris-o acum vreo zece ani, pornind de la biografia unui prieten, si am postat-o de curand: http://www.agonia.ro/index.php/poetry/171924/index.html Cat despre teoria ideilor, daca intereseaza pe cineva ce credea Platon despre tandretea lor, fratele Google mi-a scos in cale un referat destul de bun pentru a lasa in subsolul poeziei tale un extras. Teoria ideilor este esenta si punctul culminant al filosofiei platonice. Ce reprezinta aceasta teorie a ideilor si cum ajunge Platon la formularea ei? Platon n-a expus în nici un dialog al sau, într-un mod sistematic teoria sa despre idei. O pregatire epistemologica a acestei teorii o gasim în dialogul "Tectet". Ca si Socrate, Platon sustine ca simturile ne dau doar cunostinte relative. Adevarul poate fi cunoscur doar cu ratiunea. Daca simturile ne aduc cunoasterea lumii neschimbatoare a ideilor. Aceasta este doar punctul de pornire. În genere, în dialogurile din prima perioada, teoria ideilor lipseste sau, cel mult, e abia sugerata uneori. Preocuparile lui Platon se îndreapta, continuînd linia lui Socrate, spre domeniul valorilor etico-estetice. Scopul sau principal este respingerea relativismului axiologic al sofistilor. Platon avea sa curete valorile de orice relativitate si sa le acorde statutul unor existente în sine, independente. Teoria ideilor apre, deci din nevoia asigurarii ontologice a valorilor si se manifesta initial ca o ontologie a valorilor. Nu fara rezerva si ezitari ea va deveni apoi o ontologie generala. Un rol important în elaborarea teoriei Ideilor a revenit sugestiilor matematicii, asa cum le-a interpretat platon. Conform învataturii lui Platon, existenta se scindeaza în doua lumi radical deosebite: lumea Ideilor, accesibila numai inteligentei si numita de aceea lume inteligibila, drept urmare, lumea sensibila. Ideile sunt, potrivit acestei ontologii, existente reale, desi nesensibile. Realitatea, pentru Platon, nu se identifica cu materialitate. Desi nu sunt materiale, Ideile sunt reale, ba chiar sunt mai reale, în plan ontologic, decît lucrurile. Transcendenta lor în raport cu lucrurile este o teza esentiala a platonismului. Ideile alcatuiesc un domeniu ontologic deosebit de cel al lucrurilor individuale. Pentru a le caracteriza, Platon utilizeaza conceptia eleata: Ideile sunt unice, imobile, imuabile, eterne, absolute, izolate unele de altele. Pentru descrierea lumii lucrurilor, el întrebuinteaza termenii teoriei devenirii: lucrurile sunt schimbatoare, ele apar si dispar, sunt în continua miscare si transformare si patrunse de contradictii. Potrivit celebrei alegorii a pesterii din partea a VII-a a dialogului "Republica", lucrurile sunt umbre palide, inconstiente ale Ideilor, care sunt adevarata realitate. Ideile mereu exista si nu devin nicicînd, iar lucrurile sunt mereu în devenire, dar nu exista niciodata. Ceea ce ramîne mereu cu sine identic poate fi cunoscut numai prin gîndire, iar ceea ce mereu se schimba, fara a fi o existenta adevarata, prin intermediul simturilor. Cea dintîi (ideea) este prototipul, cea de pe urma (lumea lucrurilor) numai copia lor. Astfel, teza principala a învataturii platonice consta în afirmarea unei lumi a ideilor care consta în afirmarea realitatii unei lumi a ideilor care contine esentele, modelele tuturor lucrurilor. În "mitul cavernei" din dialogul "Republica" Platon descrie cum trebuie înteleasa aceasta lume a ideilor. Oamenii sunt comparati de el cu niste prizonieri, legati într-o pestera. Ei nu pot privi înapoi si nu vad lumina Soarelui care lumineaza din spate. În fata lor ei vad doar umbrele obiectelor si propria lor umbra, proiectate pe peretii pesterii. Pestera este lumea sensibila, prizonierii sunt oamenii. Simturile ne creaza iluzia ca umbrele, pe care le vedem, sunt unica lume reala. Noi vedem doar lucrurile sensibile, care sunt doar niste umbre ale prototipului etern. Pe calea perceperii noi nu vom ajunge niciodata la cunoasterea lumii inteligibile a esentelor metafizice ale lucrurilor. Zadarnic vom privi, de exemplu, lucrurile frumoase sau faptele virtuase, daca nu ne vom adînci pîna la cunoasterea ideii de frumos în sine sau a ideii metafizice de dreptate. Omului îi vine foarte greu sa se desprinda de cunoasterea superficiala a lucrurilor ca umbre si sa se adînceasca pîna la cunasterea esentelor. Smuls cu forta din pestera si adus la lumina Soarelui, prizonierul nu este în stare sa vada nimic: lumina îl orbeste. Pentru a fi în stare sa cunoasca esentele, prizonierul trebuie mai întîi sa-si obisnuiasca ochii, sa vada lumina. O data ce a cazut lumina, însa, el nu mai doreste sa se întoarca în pestera. El stie deja ca realitatea adevarata nu este cea a umbrelor, a sensibilului, dar aceea care o cunoastem prin inteligenta. Omul ajunge la cunoasterea ideilor prin mai multe trepte. Prima treapta, scrie el în dialogul "Republica" este opinia. Treapta a doua este cunoasterea logica ori notionala, superioara primei. Pentru a cunoaste esentele trebui sa trecem si dincolo de cunoasterea logica ori nationala, superoara primei. Pentru a cunoaste esentele trebuie sa trecem si dincolo de cunoasterea logica. Treapta a treia este cunoasterea intuitiva, care ne aduce la cunoasterea ideilor. Platon numeste aceasta intuitie reamintire. Reamintirea aici nu trebuie confundata cu memoria obisnuita. Ea este inutila lumii inteligibile. Pentru a explica sensul acestei reamintiri, Platon recurge la mitul, conform caruia sufletul omului a intuit ideile în stare de preexistenta, într-o alta lume, într-o alta viata pe care el a trait-o deja. La venirea lui în lumea aceasta si intrarea sa în corp, sufletul a uitat iarasi aceste idei. Reamintirea lor este trezita în clipa în care omul priveste obiectele din aceasta lume, ce au asemanare cu Ideile, intuite în starea de preexistenta. La contemplarea ideilor, filosofii pot ajunge numai în masura în care ei se pot descatusa de corpul lor. Corpul este o mare piedica pentru suflet, tinîndu-l în lumea simturilor si a aparentelor, el îi frîneaza tendinta catre stiinta si virtute, catre binele si frumosul etern. Anume de aceea în dialogul "Phaidon", Socrate nu spera sa ajunga la cunostinta desavîrsita decît atunci cînd sufletul se va elibera definitiv de corp. Sufletul a existat totdeuna, el este nemuritor. Aceasta si face posibila Intuitia Ideilor prin reminiscenta. Sufletul a cunoscut deja aceste idei într-o alta viata, de aceea esenta lui este eterna. Închis în corp ca într-o cetate el îsi pastreaza totusi esenta sa pura. Sufletul este simplu, el nu se mai poate descompune si de aceea este nemuritor. Corpul, dimpotriva, este compus si supus pieririi. Scopul filosofului este de a purifica sufletul de viciile impuse de corp si de a-l reîntoarce la esenta sa originala. Ideile sunt nu numai temeiul obiectelor lumii, dar si scopul catre care se îndreapta sufletul omului. Numai filosofii reusesc sa se elibereze din priezonieratul lumii sensibile si sa se ridice la intuitia divinului, a ideilor eterne. În clipa în care sufletul nostru priveste o forma frumoasa, spun Platon, în el se trezeste reamintirea frumosului original, pe care l-a intuit cîndva. În sufletul nostru se trezeste atunci o nastolgie de neînvins dupa acel prototip etern. Aceasta nostalgie ne mîna cu o putere demonica îndemnîndu-ne sa realizam în lumea aceasta o copie a prototipului etern. Aceasta nostalgie a sufletului nostru dupa lumea vesnica a prototipurilor eterne, dupa Bine, Frumos si adevar este exprimata de Platon prin notiunea de "Eros". În dialogurile "Phaidon" si "Sympozion", Platon defineste "Erosul" ca nazuinta ce misca sufletul filosofului spre lumea Ideilor, intuite cîndva într-o alta lume. Erosul este forta care îl determina pe om sa tinda spre lumea Ideilor. Fara de el lumea senzoriala si lumea Ideilor ar fi sortite sa stea una în fata alteia, izolate si fara nici o sansa de a mai fi cumva legate. Între cele doua lumi exista doar o directie de miscare: de la obiecte spre idei. Sub impresia lucrurilor si datorita Erosului omul presimte ca undeva este o lume eterna a ideilor si este cuprins de o nostalgie dupa aceasta lume. Daca n-ar fi Erosul între cele doua lumi nu ar fi nici o miscare. Erosul îi ofera omului sansa de a cunoaste lumea eterna a ideilor. Platon considera ca sufletul omului este rupt din lumea ideilor si de aceea este de origine divina. Si daca un corp material este atras în jos, apoi sufletul, datorita Erosului, este atras în sus. Totul în lume tinde sa ocupe un loc conform naturii sale. De aceea sufletul este atras de lumea divinului. El este împins spre aceasta lume de forta Erosului. Erosul face ca sufletul sa se simta în lumea lucrurilor doar un oaspete temporar, patria caruia este lume Ideilor. Prin persoana lui Socrate în dialogul "Symposion", Platon explica cum întelege el acest Eros. Daca interlocuitorii lui Socrate întelegeau Erosul ca pe un Dumnezeu fericit si frumos, apoi Socrate spune ca Erosul este nazuinta si nostalgia dupa Bine, Frumos si Adevar. Cine este deja în posesia adevarului perfect, al Frumosului si al Binelui, cum sunt, de exemplu, zeii, acela nu cunoaste aceasta nazuinta caci se nazuieste doar spre ceea ca cineva nu are. Erosul nu este nici frumos, nici rau, nici bun. El nu este nici zeu nici om, dar este ceva de mijloc - un demon. El este ceva între muritor si nemuritor, între întelepciune si lipsa de ratiune si de aceea este mereu animat de o anumita tendinta. Erosul este iubirea prototipului etern al Binelui, Frumosului si Adevarului, nostalgia si nazuinta spre ele si nicidecum posesia lor. Erosul este simbolul eficientei si al vesnicii cautari. Un eros care ar poseda totul este o contradictie. Iubirea platonica trebuie înteleasa deci ca setea sufletului nostru dupa tot ce este divin. Nazuinta spre nemurire. Ideile sunt scopul catre care tind toate lucrurile. Ele sunt cauza tuturor transformarilor din lume. Ramîne de explicat cum ideile nemiscate, neschimbatoare pot fi cauza transformarilor. Aceasta ar putea fi înteles numai privind Ideile ca fiind cauza - scop. Teoria Ideilor si a participarii, elaborata în dialogurile de maturitate, este supusa unei ample revizuiri autocritice în dialogurile de batrînete. Platon paraseste forma initiala rigida a teoriei si începe a o corecta începînd cu dialogul "Parmenide". Acest dialog contine o ampla critica a teoriei Ideilor, întreprinsa de însusi Platon. El dezvaluie slabiciunile teoriei Ideilor si a participarii, formuleaza argumente în potriva lor, dar fara a se dezice de ele. Dialogul "Parmanide" marcheaza astfel momentul unei adevarate crize în evolutia gîndirii platoniciene. Filosoful nu da înapoi în fata terbilei necesitatii de a-si reconstrui teoria. A renunta însa la ea i se pare inadmisibil, dificultatile ce s-ar crea, dca am nega teoria ideilor, ar fi mai mari decît cele de care ne izbim acceptînd-o. Critica teoriei Ideilor a început, deci, înca în timpul vietii lui Platon, dar a fost pe deplin elaborata mai tîrziu de catre Aristotel. Cu toate neajunsurile ei teoria Ideilor a ridicat în fata gîndirii filosofice problemele de mare însemnatate. Cea mai de seama dintre acestea este problema universalului atît sub aspectul gnesoelogic. Platon a observat ca stiinta este cunoasterea universalului este o conditie indispensabila a posibilitatii stiintei. Dar universalul si esenta presupun stabilitate, permanenta, identitate cu sine, care nu pot sa se afle în lumea lucrurilor vesnic schimbatoare. Din aceea Platon va presupune ca universalul exista într-o lume transcendenta radical deosebita de cea a lucrurilor. Teoria Ideilor este solutia idealizata a unei probleme reale si de importanta majorapentru cunoasterea stiintifica. Rezolvarea acestei probleme va fi data partial de aristotel. Dar înainte de a fi rezolvata ea trebuie pusa în mod explicit. Iar meritul lui Palton este de a o fi pus. Teoria cunoasterii. În domeniul gnosiologiei Platon, ca si în teoria Ideilor, este continuatorul liniei lui Socrate. Aceasta pornise de la ideea ca adevarul se afla în stare latenta în mintea omului. Menirea filosofiei si a filosofului este de a trezi si de a aduce la viata acest adevar. Cum se explica însa prezenta virtuala a adevarului în sufletul omenesc? La aceasta întrebare Platon raspunde pornind de la ontologia Ideilor. Pîna a veni pe pamînt si a fi încorporat, sufletul exista în lumea Ideilor pure, unde contempla Binele, Frumosul, Dreptatea si celelalte Idei. În închisoarea sa trupeasca el pastreaza în stare latenta amintirea celeilalte lumi. Iar atunci cînd prin intermediul simturilor, vine în contact cu lucrurile, acestea trezesc în el amintirea Ideilor corespunzatoare. Întîlnind lucrurile frumoase, în suflet se trezeste amintirea Frumosului, întîlnind fapte drepte, se trezeste în el amintitrea Dreptatii eterne. Astfel faptul cercetarii si al învatarii nu este decît o reamintire. Cunoasterea ca reamintire se realizeaza dupa Platon, în mai multe trepte, corespunzatoare profunzimii ei si în ultima instanta nivelelor ontologice. Cea dintîi este opinia sau parerea. Ea este modalitate de cunoastere pe care o îngaduie lumea sensibila. Adevarul opiniei este întotdeuna numai probabil, el este mereu nesigur si de aceea opinia este interioara stiintei. Modalitatea a doua de cunoastere este stiinta. Ea se deosebeste de opinie prin adevarul si certitudinea ei. Aceasta cunoastere are la rîndul ei doua forme. Cea dintîi este cunoasterea discursiva, întemeiata pe rationament, propriei matematicii si celorlalte stiinte deductive. Este procedeul de cunoastere pe care Platon îl numeste "prin ipoteze" si care a influentat propria sa filosofie. Ideile apar pentru Palaton drept ipoteze necesare în vederea explicarii lucrurilor, raportul dintre ele si lucrul fiind apoi elaborat în teoria participarii. Importanta acestui tip de cunoastere si a stiintelor care îl utilizeaza, si în primul rînd al matematicii, este des subliniata în dialoguri. Platon considera studiul matematicii ca o procedeutica indispensabila pentru studiul filosofiei. La intrarea în Academie erau, se spune, gravate cuvintele: "Nimeni sa nu intre aici, daca nu a studiat geometria". A doua modalitate de intelectia pura, care este o cunoastere directa a universalului. Forma superioara a stiintei intelectuale care sesizeaza nemijlocit esente si care este strîns legata de dialectica, modalitate cognitiva proprie filosofiei. Psihologia Platonica. Platon considera sufletul ca avînd o origine divina si ca numai în urma unei vini (vezi Phaidros) sau ca urmare a unei legi universale (Timaios), acesta s-a coborît într-un trup muritor, de care abia moartea îl elibereaza iarasi, pentru ca apoi sa primeasca o rasplata pentru faptele sale. Sufletul are o pozitie de mijloc între cele doua lumi: el este de origine divina, înrudit cu ideile eterne, dar de aceea, el însusi nu este o Idee ci se poate doar ridica la intuitia ideilor. Corpul reprezinta o piedica serioasa pentru divinitatea sufletului deoarece el se lasa mereu în mrejele micimilor vietii a poftelor si pasiunilor ceea ce face ca si sufletul sa-si întunice reamintirea Existentei vesnice si ademenit de mii de placeri mediocre si inferioare, sa-si uite mereu originea lui înalta si menirea lui adevarata. O salvare din aceasta stare este posibila doar în clipa în care se trezeste nostalgia dupa vesnic, dupa originea lui adevarata. O salvare din aceasta stare este posibila doar în clipa în care se trezeste nostalgia dupa vesnic, dupa originea lui adevarata si ars de dogoarea Erosului, reuseste sa se elibereze din lumea senzorialului, si sa ia orientarea spre lumea Existentei adevarate. Hotarîtor pentru suflet este numai momentul acestei întoarceri, în aceste clipe el se îndumnezeieste. Drumul spre aceasta cunoastere este dialectica: "A cunoaste frumosul, Binele, Dreptatea înseana pentru Platon ca si pentru Socrate, a deveni bun, frumos si drept. Si în acest chip a te apropia cît mai mult de divin". În "Phaidros" Platon compara sufletul cu o caleasca trasa de doi cai, ce sunt condusi de un vizitiu. Unul dintre cai este de origine Divina si de aceea el urmeaza bucuros îndemnurile vizitiului spre lumea Ideilor. Al doilea cal este, dimpotriva, de origine vulgara; el este înrudit cu colbul pamîntului si de aceea a plecat spre lumea senzoriala ceea ce face ca vizitiul sa-l sileasca cu forta sa ia calea în sus. Vizitiul este Nusul, ratiunea. Astfel, sufletul se compune din trei facultati sau puteri: Ratiunea (vizitiul), vointa, curajul; calul cel bun si calul cel rau (poftele - partea cea mai rea a sufletului. Astfel sufletul are trei facultati: 1) de a gîndi (ratiunea, ce se afla în cap); 2) facultatea afectelor si a sentimentelor, care se gasec în piept si 3) facultatea poftelor ce se afla în pîntece). Caracterul oamenilor depinde de acea facultatea a sufletului care domina în ei: însetati dupa stiinta, vanitosi, iubitori de cîstig. Aceasta tipologie la Platon are valabilitate si pentru determinare a caracterelor popoarelor. La sciti si traci domneste vointa, de aici simtul onoarei la ei. Egiptenii si fenicienii sunt iubitori de cîstig, iar grecii de stiinta. Etica Platonica. În conceptia sa etica Platon dezvolta idei socratice. El spune ca cine cunoaste Binele este de asemenea bun si face binele. Nimeni nu face nedreptatea de buna voie, ci din nestiinta. De asemenea, ca si Socrate, Platon împartaseste convingerea ca a suferi din pricina nedreptatii este de o mie de ori mai bine decît a faptui o singura nedreptate. Etica palatonica este fundamentata tot pe metafizica ideilor, dupa cum si aceasta metafizica îsi avea originea în nazuinta etica a filosofului. În "Gorgias" Platon spune ca pentru viata omului sunt posibile doar doua idealuri: unul dupa care scopul ultim al existentei omului este placerea si altul dupa care Binele este scopul suprem al vietii. Între acestea nu exista un drum de mijloc: omul trebuie sa se hotarasca, ori pentru unul, ori pentru altul. Iata de ce accentuiaza Platon ideea socratica potrivit careia a face o nedreptate este în toate împrejurarile, de o mie de ori mai rau, decît a suferi o nedreptate. De aceea acela, care savîrseste o nedreptate este în toate împrejurarile nefericit. Fericit nu este decat acela care este în posesia Dreptatii si a Binelui. Dar ce este "Binele" ? În "Gorias" Platon afirma ca bun este omul care se afla în posesia virtutii. Dupa parerea lui exista o singura virtute: stiinta despre Bine. În "Menon" si "Phaidon" Platon face deosebire între o virtute adevarata si alta cotidiana. Aceasta deosebire descopera si mai pregnant dualismul între cele doua lumi, între care se petrece marea drama a sufletului uman. Lumea cu placerile ei si corpul cu necesitatile lui sunt o piedica în calea sufletului si de aceea trebuie învinse. Sufletul are numai o nazuinta - de a se elibera de corp si de lumea senzoriala pentru a se întoarce în patria lui nevazuta. Pornind de aici Platon dispretuieste virtutea cotidiana: placerea aici se schimba pentru placere, durerea pentru durere, teama pentru teama, de parca ar fi monede. Virtutea cotidiana considera cîstig doar bunurile pamîntului. Dimpotriva, Platon apreciaza înalt doar "virtutea filosofica", care se fundamenteaza pe cunoasterea Ideilor eterne. Omul trebuie sa aiba grija în primul rand de suflet si apoi de corp. Pentru filosof bunurile pamîntului n-au nici o valoare: nici banii, nici puterea politica, nici onoarea. Din aceasta cauza filosoful nu este capabil sa se aranjeze în comoditatea lumii acesteia a colbului. El se comporta asemenea unui orb din cauza ca ochii lui sunt îndreptati spre lumea netrecatoare a Ideilor. De aceea în dialogul "Tectet" Platon spune ca a fi bun înseamna a fi filosof si a fi filosof înseamna a elibera sufletul de corp prin cea mai mare stapînire de sine (astfel în suflet se stabilesc ordinea si masura). sursa: www.e-scoala.ro/referate/filosofie_platon.html Multummesc si felicitrati pentru poezia acesta care se inalta si ne inalta SUSSUSFOARTESUS:) | |
| = m-as adapa ca o vita imensa din chestia aia salcie | Mihai Iordan [25.Mar.06 17:18] |
| Mainile ei stralucesc Tinand in haturi idei ganditoare Cand tristetea nu mai are nume si se ascunde sub piele In sanul hidrei fantastice- inima, da, inima urias abator logic pulsand in gol in globul asta nemiscat. Ps:Incantatio! Incantatio! Incantare! | |
| = CER PERMISIUNEA!!! | ioana barac grigore [25.Mar.06 13:37] |
| Dorin, uneori ideile cuprind mai multa tandrete decat oamenii. notiunile subiectiv/obiectiv sunt, oricum, depasite. azi, acum, 25 martie 2006, ora 13:50 cand scriu, poate ora 13:58 cand voi trimite, poate ora 22:30 cand ma voi intorce, dupa ce ma duc... Carmen, mi se parea straniu, dar pozitiv, faptul ca in momentul in care scriam despre Platon o faceai si tu. ca mereu, in cautarea raspunsurilor pentru "a sti", ca mereu in cautarea raspunsurilor pentru "a intelege". iti cer permisiunea de a introduce in textul propriuzis datele gasite de tine, referitoare la litera S. | |
| = de dragul ideii de a imparatsii cu mare drag, | carmen mihaela visalon [25.Mar.06 18:28] |
| In calitatea mea de cristofor columb, depun la picioarele " printesei din jiltul de iubire", toate ideile trecute, pezente si viitoare, gasite by chance pe www-urile unde m-a purtat destinul de google-explorater. | |
| = A IMPARTASI-erata | carmen mihaela visalon [25.Mar.06 18:31] |
| ieratre! | |
| = plescaind subtire | Florina Daniela Bordieanu [26.Mar.06 01:22] |
| daca mi-a dat de gandit prima steluta, daca la a doua am filat versurile precum cartile la poker (eu-jucator nepriceput, dar aparentele sa traiasca), pe-a treia era s-o pierd din pricina urmatoarelor trei versuri (m-or cam furat de faine ce-or fost). norocul meu ca tu, ioana, esti un jucator serios, profesionist si venisi cu manecile albe si cotierele cuminti pe deasupra (hehehe, ai vrut au ba sa ascunzi cicatrici din coate, ai vrut au ba sa nu se vada niste vanatai ici-colo, cine mai stie, eu pe platon nu l-am citit, iar raspunsuri nu mai caut decat pe furis, de ochii lumii) si pusesi stelutele la locul lor (intrare a la carte, 3 1 2 trrrrrrrrrm, doamnelor si domnilor, potul cel mare e...) da' mi-o placut mult la miros/vaz/auz/pipait (la gust spun asa:limba mea plescaie subtire de dragul cuvintelor intre doua inghitiri in sec de dragul nu mai stiu nici eu cui, da' plescai in continuare de cand m-am apucat de citit poemul pana termin de scris comentariul. pen' ca mi-o fo' pofta de-un poem care sa ma faca sa-mi pun intrebari. adicatelea sa gandesc) ecce homo, draga mea ioana. asta mi-o venit sa scriu de prima data. dar nu stiu cum de m-am pierdut nitel cand am vazut ca intre cartile astea din palma mea e si ceva ce-aduce a royala. chit ca-i spune iluzie. pardon, idee. p.s. citii si poemul lui bazil. tandru si bun si-acela. da' aici ai fost ca primadona de langa roker. see ya. | |
| = erata | Florina Daniela Bordieanu [26.Mar.06 01:23] |
| erata: rocker eh, ora tarzie si emotia unui comentariu neelaborat. | |
| = carmen, florina si iubirea neconditionata | ioana barac grigore [26.Mar.06 04:27] |
| doream sa va spun ca bunica mea nu mi-a spus niciodata nici macar un singur cuvant rau. niciodata. timp de aproape 30 de ani. nici macar un cuvintel rau. m-a iubit neconditionat, precum si eu pe ea. ii citeam in fiecare vara cel putin un roman celebru. cel mai mult i-a placut "coliba unchiului tom". se numea Floarea, iar acum ma uit la voalul ei de mireasa pe care il am infasurat in jurul manechinului de croitorie. | |
| = Mihai, scuze... | ioana barac grigore [26.Mar.06 04:33] |
| ...acum vad cuvintele tale si nu am vrut sa ies fara sa-ti las semn de bine ai venit si multumiri pentru cuvinte. mereu am recunoscut ca poezie cu adevarat autentica se face aici, in subsolul textelor si ca feedbackul in arta este mereu inspirat si creativ. | |