Comentariile membrilor:

+ whisky cu red bull	Andu Moldovean [29.Mar.06 14:37]
Un poem care mi-a amintit subit de "come undone" a lui Robbie Williams si al sau videoclip... totul devastat in urma unei orgii din care dimineata nu mai intelegi nimic decat poate o durere apriga de cap. Desigur, revin la o discutie mai veche pe care am purtat-o cu Vladimir, atat prin subsoluri (de texte, desigur, ce credeati?) cat si pe niste terase (de data asta reale) de prin Iasi si chiar si prin bucatarii, cum ca ideea este sa ajungi la nivele de comunicare, sa fie macar doua, trei ar fi ok, mai multe ar fi deja altceva :-) Si constat cu placuta surprindere ca Vladi e in plina faza de "comunicare pe mai multe nivele". Primul este desigur cel mentionat de mine (de multe ori eu l-am acuzat ca acest prim nivel lipsea din poemele lui, cand trimitea cititorul direct la tratatele de alchimie sau tarot, altfel nu pricepea nimic-nimic :-) Despre cel de-al doilea as vrea sa vorbesc in mai putine cuvinte, pentru ca daca ar fi sa ma lungesc, m-as lungi prea mult. ... din nou un tratat, un fel de "exegeza" a finalului. Intreg tablul este creionat in miscare, fundalul este insa static si deci peren, sugerand iminenta finalului actiunii. Nici expresia poetica nu e de lasat la o parte, aici Vladimir experimenteaza forme noi pentru "stilul" lui, oarecum "consacrat": o adresare mai directa (vine din prezenta fulminanta a "nivelului intai" de care vorbeam mai inainte) si o expresivitate pe masura satisfacerii oricaror gusturi ale "devoratorilor de publicitate onirica", cum ii numeam candva. Recomand acest text pentru lectura si analiza, Bobadil.
+ fluiditatea spațiului de a doua zi	Vasile Munteanu [29.Mar.06 15:29]
am să precizez de la început că am fost atras în mod deosebit de erotismul obscur, pe alocuri livresc, foarte bine “cântat” (a se citi: dozat) de-o liră “savantă” (a se citi: experimentată) care, fără a face rabat de la expresivitatea contemporană a poeziei, reușește să evite violentarea limbajului în doze mai mari decât era necesar; îl găsim, astfel, pe “alienatul petrecăreț” (și ușurința de a orienta intrepretarea spre imaginație am apreciat-o întotdeauna la Vladimir) într-un plan la limita realului, copleșit de anamorfoza elementelor senzoriale, orizonturile “stării de după” fiind unul al imediatului, al imanentului, însă o receptivitate contemplativă, una a aducerii lumii “înăuntru” unde totul pare sau miraculos sau ostil, pasul până la marile dileme existențiale devenind, într-o astfel de conjunctură unul insesizabil, o tăietură dezolantă, însă inevitabilă, ca “arșița unei macete”. mi-aș pemite câteva sugestii: “arșița unei macete îmi linge”… în loc de “arșița ca o macetă cum îmi…”; “am o femeie care mă dorește nu-mi știe numele” în loc de “am o femeie care mă dorește și atât nu-mi știe numele” (eliminarea lui “atât”) atât Cu prețuire,
=  "același Dumnezeu dar parcă mai trist"	Ela Victoria Luca [29.Mar.06 16:20]
O poezie care îmbină nu doar niveluri sau realități multiple, ci rămâne suspendată, prin discursul poetic, la limita dintre oniric, real și fantasmatic. Tonalitatea afectivă este redată prin recurgere nu atâta la culori, ci la expresia directă prin cuvântul-săgeată, prin adresabilitate directă - chiar dacă uneori ascunsă bine în simbol sau metaforă - spre cititor, autorul mizând pe capacitatea acestuia de a desprinde sensurile simultan, nu succesiv, dat fiindcă totul aici este compus ca într-o simfonie: acordajul între instrumentele tehnciii poetice este bine realizat. Remarc: la dracu visele sunt doar vise nu există nisipul nici plaja paradisul e doar o altă minciună o parte din tine geme în somn lângă o sticlă de uzo pe jumătate băută iată o lume în care îmi voi pune piciorul (aș revedea: "cum îmi...", "al tipei"; scuipă_încă - prea rimează, penultima strofă se banalizează la final cu "îndrăgostiți de noi înșine mai mult decât ieri") În asamblu, poem reușit. Ela
=  er	Ela Victoria Luca [29.Mar.06 16:23]
ansamblu
=  Negru sau Albu???	carmen mihaela visalon [29.Mar.06 17:35]
Re Vladimir, Ma bucur ati revenit in tramvaiul roz si ati adus cu dumneavoastra si arborele de cafea. Un vechi si batran cititor,
=  ultima femeie pe care-am iubit-o	Monica Mihaela Pop [29.Mar.06 17:58]
Mărturisesc că în ultima vreme nu prea m-a impresionat nimic pe aici. N-aș spune că asta s-a întâmplat dintr-un motiv anume. Azi, însă, a fost de ajuns primul vers al acestui poem pentru a fi copleșită de lacrimi. Știu că nu voi reuși, așadar nici nu voi încerca să explic sau să-mi explic de ce. Am vrut doar să spun că sunt profund impresionată. Cele bune!
=  frane si discursuri cu sughit.	Dan Dediu [30.Mar.06 16:07]
Un text mai limpede- bun doar in contextul insucceselor anterioare unde “vorbeai” poticnit, cu intermitente, construit- cum “vorbesti” de altfel de fiecare data. Si aici se intampla la fel, din pacate, dar intr-un dozaj scazut. Incepi sa (mai)uiti de tine cel care scrie. La un moment dat dupa ce ti-am citit textul imi venea sa spun:“asa Vladimir, spune, vorbeste coerent, da-ti drumul”. Raman insa aceleasi defectiuni la capitolul comunicare fiindca din pacate-dupa cum am observat cu regularitate!-scrii dupa o tehnica pe care ti-ai format-o in timp si de care nu mai ai curaj sa te debarasezi de ea convins ca te reprezinta. In orice situatie. Scriind asa, te subordonezi inconstient in primul rand automatismelor si reflexelor exterioare(de constientizare si control tehnic!)si de abia dupa aceea “vorbesti”, spui ce ai tu de spus. Faci literatura, cu alte cuvinte. Si ca sa te convingi ca nu intentionez doar sa fac pe smecherul si inteligentul si sa-ti trantesc in ochi niste generalizari arbitrare, am sa incerc sa-ti dau niste exemple: =in primul rand, daca receptez textul integral- cum am mai spus- observ ca esti putin mai liber decat altadata, ai sa-mi “spui” ceva, dar o faci stangaci, datorita limbajului impropriu care iti altereaza continutul. Doar atitudinea e autentica, naturala. Si acum sa exemplificam: -in prima strofa: “ultima femeie pe care-am iubit-o purta ciorapi zdrențuiți când a plecat și-a luat câinele/eu am păstrat arborele de cafea cu frunze colorate în verde”. Ce rost are sa te alambichezi aiurea, sa simbolizezi, sa numesti pe jumatate?! Nu te simti ciudat?!Si ceea ce faci continua pe parcursul intregului text. E ca si cum incerci sa-ti ascunzi niste deficiente, maschezi stangacii. E ca si cum vorbesti in fata unui public de nu stiu cate fiinte si esti emotionat, stingher, dar tu zambesti, schimbi subiectul, divaghezi, faci glume cu americani si o faci cu o oarecare abilitate care-ti confera siguranta, incredere. De ce nu vorbesti liber?!De ce ti-e teama ca ai sa pari vulnerabil, incert, patetic?! Nu e obligatoriu vorba ca din principiu nu sunt de acord cu o astfel de poezie, pentru ca urmareste sa ma pacaleasca, sa ma MINTA- asa simt eu!(mai putin ma intereseaza ca o face din stangacie sau cu buna stiinta, atat timp cat falsifica, minte.), dar tu cred ca nici nu-ti dai seama ca minti, faci spectacol estetic, prestidigitatii verbale de dragul jocului, si de abia dupa aceea scrii, “vorbesti”. Arborele de cafea, cainii, maceta, heruvimii, samanii, or sa existe mereu in constiinta ta a priori actului poetic, inainte sa te exprimi, sa exprimi un nu stiu ce?!Or sa existe mereu ca niste elemente indispensabile, recogniscibile poetului Vladimir Negru?!Or sa fie mereu elementele din umbra pe care le arunci in batalie sa creeze atmosfera, sa imprime viata, sa dea continuitate gandurilor?!Pe care le repartizezi la infinit si le incluzi undeva, candva, sa intregeasca un organism care probabil nu le digera, nu le suporta, le simte straine?! Toate, ai sa le folosesti mereu, de fiecare data cu aceeasi abilitate si naivitate totodata?!Sunt curios, Vladimir:iti vine vreodata sa plangi in miezul noptii, sa spargi ceva prin casa, te simti vreodata vulnerabil, credul, singur, parasit?!Da, te simti?!Cred ca se intampla. Si atunci cum reactionezi?!Cum incerci sa-ti convingi un prieten sa te ajute, sa te inteleaga, sa-ti diminueze durerea, sa te linisteasca?!Sa presupunem ca ai sa-i dai un telefon. Si cu lacrimi in ochi, distrus, incerci sa-i vorbesti, sa-i spui ceva, sa-l faci sa te recunoasca, asa distrus cum esti. Sa presupunem ca nu ai pur si simplu un motiv intemeiat, ceva ce ti-a determinat starea respectiva, e o durere stranie, ilogica, absurda, care nu are nicio cauza precisa, inexplicabila. Te simti singur. De ce?!Nu prea ai motive bine definite. Cunosti oameni, vorbesti cu ei, te simti bine uneori cu ei, ai incredere in unii, altii chiar tin la tine, iti poarta de grija, isi fac griji pentru tine, se consuma mult pentru tine, iti vor tot binele din lume. Si atunci, de ce?!Simti ca ai sa mori. De ce?!Inca esti tanar, sanatos, nu ai niciun motiv exact sa te simti asa, si totusi te simti ingrozitor de execrabil. Plangi spontan. Tremuri. Spargi prin casa. Incerci sa te eliberezi. Sa-ti gasesti un raspuns, ceva care sa te linisteasca. Nu prea gasesti. Si in toata dezordinea si haosul interior, incerci, cum spuneam, sa iti spui amaraciunea cuiva. Ce te leaga de cel de la capatul celalalt e un receptor prin care asa daramat cum esti, trebuie sa-l faci sa te inteleaga. Cum ai sa-i spui, Vladimir, sa-l emotionezi, sa-l faci sa te creada, sa te inteleaga?!Chiar daca ti-e bun prieten si din fire e sufletist, emotiv, sensibil, totusi trebuie sa te creada. Cum ai sa-i spui?! “Bunul meu prieten, ma simt ingrozitor de singur, lipsit de ajutor, simt ca am sa mor, ca nu mai am mult de trait, nu stiu exact ce imi determina aceste stranii sentimente, ma cunosti doar, nu sunt deloc asa de obicei, dar in seara aceasta de martie, intunecata si sufocanta, simt pur si simplu cum totul se darama in jurul meu, cum totul se intuneca si distruge, simt cum totul prinde o incoerenta nemaintalnita, simt ceva straniu si bizar, carnea mea, corpul meu, ce naiba sunt, cine naiba sunt, ce rost au avut toate lucrurile pe care le-am facut pana acum si pe care am sa le fac in viitor, ce naiba sunt eu, ce naiba caut aici, ce trebuie sa fac, nu mai rezist practic, simt ca explodez si toata aceasta durere am vrut sa ti-o spun, prietene, in aceasta noapte, din nu stiu ce motiv. Ingrozitor de descumpanit ma simt, singur, parasit, bolnav, uscat si fara putere”. (Si inca ceea ce e mai sus e destul de credibila, asa am facut-o eu, fiindca nu puteam sa disimulez acum, mai mult de atat. Dar tot e seaca si stupida. Ce crezi c-o sa raspunda el acum?!) “Bine, dar aseara, astazi dupa amiaza te simteai bine, nu aveai nimic, chiar nu pot sa-mi explic, nu stiu ce sa spun, asa deodata, nu pot sa inteleg, sincer. Mereu ai parut detasat, relaxat, cum de asa deodata s-a intamplat totul?!Nu stiu ce sa-ti spun, prietene, mi-as dori sa te simti mai bine, sa iti pot intelege durerea, sa te compatimesc sincer, sa iti spun vorbe pline de intelepciune, dar nu pot, nu stiu ce sa spun, cum sa reactionez”. De ce crezi ca bunul tau prieten n-a putut sa te inteleaga, sa te imblanzeasca, sa te linisteasca, desi era si este un individ sufletist, sensibil, bun, cumsecade, si asa mai departe?! Ceea ce ai spus tu, Vladimir, ceea ce am spus eu de fapt, dar ti le pun in gura ta, avea coerenta, o coerenta cautata poate, ai incercat sa-i spui ce te doare si sa descrii lizibil o stare, logic, inteligent, impecabil. Ai construit fraze, cuvinte, intre timp starea s-a dus, s-a risipit, au ramas doar reziduurile, pe care cautai sa le exprimi, sa nu le pierzi. Te-ai linistit, dar el tot n-a inteles mare lucru, n-a avut un impact adevarat asupra lui, nimic care sa-l clinteasca, sa-l faca sa inteleaga emotional prin ce treci, poate, poate s-a emotionat, ca prostanacul doar fiindca se simtea nu stiu cum sa nu reactioneze asa, dar el nu credea cu adevarat in ce spuneai tu, nu prea te simtea, nu reuseai sa-l rascolesti pe bunul tau prieten. De fapt, iata cum se exprima un individ intr-o astfel de stare: “Adrian, nu stiu, nu stiu ce naiba, daca macar...ce pot sa fac..(plansete, sughituri!)dimineata la simigerie totul avea asa o culoare...nu stiu, nu stiu...deodata, acum(plansete, sughituri!)acum insa...de ce sunteti toti atat de ipocriti?!...fug, alerg asa pentru nimic...m-am saturat, Adrian, nu mai rezist, vreau sa mor...chiar acum..si ce s-ar putea intampla altceva?!...ma rog..nu stiu, nu mai rezist pur si simplu...tu stii cat tin la tine?!(plansete, sughituri!)..as vrea cumva sa repar totul...nu mai pot...cine poate sa ma inteleaga?!...am si obosit..dar nu mai inteleg nimic...nimic nu mai are coerenta..” Si, ma rog, totul se prelungeste pana la nesfarsit, pana la Doamne iarta-ma, incerci sa-i explici lui Adrian, asa cum poti mai bine, nici nu mai cauti sa fii coerent, sa te inteleaga, cauti ceva de care sa va agatati amandoi, un detaliu, un amanunt prin care el sa te recunoasca, sa va recunoasteti amandoi si sa plangeti ca doi omuleti sfarsiti, terminati, singuri, lipsiti de speranta, si asa mai departe. Tu, din pacate, te exprimi cautat, fortat, incerci sa faci credibil un simplu strigat printr-o grozavenie de fraze incalcite, o simbolistica inutila, infipta bine in creier, insusita ca pe ceva natural. Ce nevoie crezi ca era in prima strofa de arborele de cafea, maceta, de alte increngaturi din stroda 2?!Sa sari asa deodata de la istoria vizigotilor la oropsitii din IRAQ?! Dar, sa revin, fata de alte texte semnate de tine, cel de fata totusi e mult mai credibil, mai putin strans si prins in chingi retorice si filosofii usurele. De ce?!Fiindca de la prima strofa incolo incep sa-i inteleg necazul domnului Vladimir, se exprima mai liber, uita ca trebuie sa faca literatura, poezie, si asa mai departe. “nu mai aud pe nimeni vomând mă întreb cum de au adormit cu toții sunt un animal ce ascultă blues am o femeie care mă dorește și atât nu-mi știe numele dar va dansa pentru mine o noapte întreagă apoi ne-o vom trage pe-un pat suspendat amintindu-ne de vremurile bune ca de-o fericită coincidență” Ultima strofa cel putin mi se pare curata, credibila. “ce nesuferite sunt uneori femeile zâmbind fără noimă între cutele cearșafului duhnesc a fericire același Dumnezeu dar parcă mai trist o altă zi în care mă vor suna prietenii să o luăm de la capăt îndrăgostiți de noi înșine mai mult decât ieri” A treia la fel. Dar sunt doar valabile doar trunchiate. Corelate cu intregul, nu rezista. E putin spus, e stangaci spus, cu jumatate de gura, cu intermitente. Ca sa fie credibile, sa aiba valabilitate, ar trebui strigat, fara frane si ezitari.
=  Raspunsuri	Negru Vladimir [31.Mar.06 06:39]
Andrei... stii tu ce spui acolo cu nivelele respective... incerc sa ofer aceeasi perspectiva poetica pe mai multe segmente de intelegere... nu e vorba de gustul cititorului pentru ca nu imi doresc sa devin un cameleon ci de mai multe "porti" pentru lector. Vasile... stii doar ca un cuvant lasat de tine sub textele mele ma bucura... ai dreptate cu modificarile pe care le sugerezi, am sa schimb dar nu acum ca iar imi dispare textul :) Ela... multumesc... se poate sa ma lipsesc de fragmentul acela care nu ti-a placut insa va trebui sa reformulez pentru ca pentru mine segmentul acela chiar are sens. Carmen... ma bucur sa te revad... poate o sa mai avem parte de tramvaie, cine poate sti? Monica... desigur sunt multi poeti buni pe aici de aceea cuvintele tale le resimt ca o declaratie de subiectivitate... ma bucur ca ti-a placut. Danut... sunt incantat ca ai pierdut atata vreme in pagina si apreciez gestul tau... uite ce cred eu: exista o problema a celui ce scrie si una a celui care citeste... "scriitorul" Vladimir se scrie pe el insusi, de asta trebuie sa fii convins... el nu isi cauta cuvintele prea mult ci e instinctual... am mai spus asta si repet: universul acesta magic, atat de indezirabil pentru tine, face parte din mine... trimiterile de acest gen nu sunt cautate pentru ca eu sa-mi dau importanta ci constituie o expresie a sinceritatii fata de "intamplarile" mele... uneori e greu pentru lector sa inteleaga ca altii ii sunt diferiti si de aici dificultatea de a primi... e caraghios ca imi spui ca sunt fals in poezie desi nu ma cunosti... care este atunci criteriul tau de judecata? Admit ca sunt destule lucruri de pus la punct in poezia mea, ca e mai buna sau mai rea, dar asta nu are cea mai mare importanta... eu zic altceva: trebuie sa ne acceptam diversitatea de expresie si limitele de intelegere... fii convins prietene ca si eu urlu cateodata, sunt trist, uneori aproape fericit... dar niciodata nu am sa pun in circulatie constructe fara viata, care sa nu ma reprezinte... de chestia asta sa fii convins.
=  dimineata unui faun	noemi kronstadt [05.Apr.06 14:38]
cher vladimir, cu dreptul noului venit de a clipi stangaci din ochi in pragul unui salon cu pretentii, mi-am permis insolenta, sper, rapid scuzabila, de a reciti poemul asa cum l-as fi scris eu, daca ochii, urechile si feelingul tau ar fi purtat id-ul meu....as fi luat maceta , i-as fi redat fireasca intrebuintare de a taia in carne vie si as fi lasat ceea ce eu numesc linia pura a ideii poetice... ce nesuferite sunt uneori femeile zambind fara noima printre cearceafuri duhnesc a fericire acelasi dumnezeu parca mai trist o alta zi in care vor suna prieteni s-o luam de la capat indragostiti de noi insine mai mult decat ieri nu mai aud pe nimeni vomand m-as intreba cum au adormit cu totii sunt un animal care asculta blues am o femeie care ma doreste si punct va dansa pentru mine o noapte intreaga cateva tehnicalitati asupra carora imi ingadui sa-ti atrag atentia...indragostirea de sine nu rimeaza, in logica afectiva, cu imaginea acestei dimineti de faun dezabuzat,cred ca s-ar potrivi un alt soi de egografie... nici maceta, precum spuneam, nu se potriveste cu onctuozitatea lingerii, as asocia-o mai firesc taieturii precis chirurgicale a gerului decat unei arsite scarbos vascoase visele nu sunt doar vise, nici in poetica, nici in psihologie, nicidecum in psihanaliza ori metafizica, dar dupa o jumatate de sticla de uzo, nu mai exista nici macar vis, probabil as renunta la antepenultimul vers, mi se pare redundant in logica poetica, ai spus exact ce trebuia spus cu dansul de noapte al femeii,versul lasa impresia unei buline rosii lipite pe o scena din "casablanca", intelegi, ma zgarie, ma irita.... as renunta si la "ma intreb cum de au adormit cu totii", nu doar pentru ca raspunsul e evident, ci pentru ca rupe un soi de armonie a strofei, cu truda castigata.... perfect de acord cu tine:femeile sunt nesuferite, deseori noemi/ persona
=  Noemi	Negru Vladimir [07.Apr.06 16:39]
Noemi maceta cu pricina era utilizata pentru taiatul trestiei de zahar... ca se mai intampla ca obiectul cu pricina sa separe in mod desigur regretabil capul unui misionar de restul trupului e doar o chestiune accidentala fara consecinte in plan strict gnoseologic. Am sa te contrazic... treaba cu iubirea de sine e ca un fel de chinta la doua capete... e gradinita in care inveti sa-i iubesti pe ceilalti... sau este expresia egoismului... varianta a doua valorizata fiind de catre autor. Apoi maceta taie dar nici pe departe chirurgical ci mai degraba cu foarte putin respect fata de esteticul marginilor partilor segmentate. In rest chestie de gust... poate ca sunt prea explicativ uneori dar cusurul acesta isi afla obarsia in grija mea fata de detaliu... multam pentru apropierea de text.
=  schimbari	Tina Pearl [09.Apr.06 14:36]
Felicitari, Vladimir. A trecut ceva timp de cand te-am citit, cateva luni, poate si anul. Observ ca ai trecut la alta voce poetica, mai puternica si oarecum mai haotica - in cel mai bun sens, doar vorbim despre poezie. Partea proasta e ca te-ai intors putin spre ceea ce se numeste "trend". Voma nu trebuie sa fie neaparat acolo, pentru ca poezia sa aiba impact. :) Toate cele bune, spor la scris in continuare. Andrea
=  Pearl (sic)	Negru Vladimir [10.Apr.06 11:19]
Andrea si eu ma bucur ca mai citesti poezii semnate de mine... textul acesta a constituit un experiment, intr-o forma apropiata iar acum l-am reajustat si recuperat pentru partea "oficiala" a prezentei mele pe site :) Nu e pericol cu trendul acela... pur si simplu mi s-a parut potrivit acolo termenul.
=  well...	noemi kronstadt [11.Apr.06 15:18]
reiau....si eu tot la acea maceta ma gandeam, nu la cosorul lui moceanu....am putea transfera conflictul intr-o istorie a armelor albe, dar nu asta era ideea, ci senzatia pe care ti-o procura, poetic, o anume imagine....iar despre iubirea de sine si egoismul sau generos,te-as provoca sa scrii un poem.....ca sa-mi dai de lucru sa-l rescriu....:) cu real si onest interes, noemi
=  Noemi	Negru Vladimir [12.Apr.06 16:37]
Noemi :)... prin actul scrierii ne proiectam in afara noastra... a scrie despre egoism e desigur un demers extrem de dificil din punct de vedere logic :)
=  ..:)	noemi kronstadt [13.Apr.06 12:14]
eu as zice ca dinamica scrisului e ceva mai complicata decat exteriorizarea sinelui, dar un oarecare simt al masurii ma retine in a transforma spatiul acesta intr-unul al unei confruntari psihologice, oricum, amiabile si profitabile pentru statutul meu de oaspete cuviincios....iar zambetul tau mi se pare un poem al bunei intelegeri a mesajului..:)
=  Noemi	Negru Vladimir [28.Apr.06 11:35]
Noemi... crezi ca toate se opresc la intelegerea mesajului? Eu sunt de parere ca de fapt in acel moment invatam doar ca am pierdur pana atunci vremea.