| = eu cred | Dana Banu [12.Nov.07 01:41] |
| că ați reușit să scrieți o poezie de un real fantastic mai cred că aveți stil, un stil enervant și sinistru dar...ce știu eu.... aveți o cruzime a spusului care impune și selecteză cititorii, părerea mea, vă salut :) | |
| = . | emilian valeriu pal [12.Nov.07 08:48] |
| O mica obiectie in strofa a doua la final. Formularea te vomiti tot in opinia mea nu merge, e cliseistica(desi inteleg mesajul), dar si putin fortata. Urmeaza apoi interiorul tau care suna prea tehnic, rece, dupa ce ai reusit apropierea confesiva. Ma duce cu gindul la un santier, desi poate exact asta a fost intentia ta. Apoi finalul, ca si textul precedent, e confuz in opinia mea, poate ar trebui un liant, ceva in plus pentru coerenta intre nume si urme. Personal cred ca undeva s-a produs un declic, s-a decompensat o stare de luciditate care te prinde bine, privind si prin prisma ultimelor texte. | |
| = imagini frumoase | Bogdan Nicolae Groza [12.Nov.07 09:18] |
| un poem puternic, in care imaginile metaforice se succed alert, trepidant. Mi-a placut in mod deosebit : "interiorul tău e un braț de rufe murdare" care spune totul despre ce avem noi in noi, si multi nu recunosc asta. Apoi mi-a mai placut: "hainele tale din prima zi, spitalul nouă și motelul farsele, apartamentul din brâncoveanu au încăput într-un portbagaj de mașină sau într-o minciună gândită îndelung", versuri care ma duc cu gandul la "averea "noastra" materiala si spirituala, care incape intr-o sacosa sau cel mult intr-un portbagaj. Ti-as sugera, ca un posibil titlu, "lectia despre scarba" | |
| = Dan Mihut at his best | Catalin Pavel [12.Nov.07 10:03] |
| anumite poezii n-ar trebui laudate, asa cum suferinta nu trebuie laudata. dar ce poti sa faci in cazul asta? cum poti sa lasi un semn de solidaritate? | |
| = egreta | Ela Victoria Luca [12.Nov.07 10:50] |
| întoarcerea spre 3 timpuri, diferite și totuși asemenea, interioare, dezvăluirea fără încercarea ascunzișului, trecerea prin stări abia suportabile și totuși psihizabile, evacuările-cuvânt și evacuările-trăire sunt aici dense și abia îndurabile. voi cei ce vă mai spuneți pe nume, într-o rememorare a cruzimii, într-o nebunie aproape palpabilă sunteți amândoi și voi cei care vă purificați până la straturile imperceptibile ale pre-cuvintelor-pre-afectelor șamd. tiltul lipsește deocamdată, dar va găsi autorul unul potrivit acestei atmosfere de autoanihilare și re-naștere. chiar voiam să semnalez la tetxul anterior că e timpul unei reînsuflețiri a poeziei tale. ceva rămânea în același vad, în același cerc, te mișcai în aceleași registre, chiar dacă variau un pic constructele, nu mai surprindeai deloc, ceea ce pt un cititor ca mine era deja "trist". aici, în poezia asta, începi să schimbi ceva semnificativ. presupun că vei găsi acum noua ta esență poetică. Ela | |
| = . | corina dragomir [12.Nov.07 11:54] |
| embrionul ala mic parca ar fi mustar extra. | |
| = foarte bun, atatator | Fluerașu Petre [12.Nov.07 13:33] |
| dane, felicitari pentru o poezie de forta, o poezie in care am descoperit multe imagini aparent socante, care reusesc sa impresioneze. primul vers este foarte bun, plasat exact cand trebuie pentru a starni curiozitatea si interesul. nu pot decat sa te felicit pentru asemenea poem. mi-a placut. petre | |
| = * | Mâncu Gabriela [12.Nov.07 14:24] |
| Dana Banu vorbeste aici de un real fantastic (dc am citit eu bine...) eu am citit altfel textul asta, unul de o sinceritate frusta de altfel... eu il vad ca pe o marturisire/ jurnal nu am citit nimic fantastic aici... poate si ptr ca stiu cum e ca "hainele tale din prima zi, spitalul nouă și motelul farsele, apartamentul din brâncoveanu" sa incapa toate "într-un portbagaj de mașină sau într-o minciună gândită îndelung"... pe mine m'a miscat tare textul asta asa ca o analiza foarte pertinenta nu stiu daca mai pot sa fac... dar pana la urma cred ca asta este telul unui poem care se vrea bun - sa atinga, sa te faca sa simti :) pot insa sa subliniez niste imagini care mie mi s'au parut f reusite cum ar fi "te vede cineva, mihuț, mereu e cineva care are/ o gaură-n perete"; "interiorul tău e un braț de rufe murdare" ; "respirația noroioasă trage în plămâni un șuierat, o/ vidanjă din cap până-n picioare" si desigur ultima strofa in intregime :) gabisa | |
| = "armonii selectate" | Claudia Radu [12.Nov.07 14:53] |
| eu vad in textul asta un fel de mers pe sarma: doi pasi inainte si oprirea, piciorul asezat inapoi, pentru echilibru. mie nu mi se pare o schimbare de stil, e acelasi "dezacord" din poemele pe care le-am citit aici la dan mihut. dezacord, bineinteles, cu gaura aia din perete. in cautarea armoniei, care nu se intampla decat dupa selectarea faptului trait. e deja istorie. echilibristul a ajuns la capat in aplauzele tuturor. usor confesional aici, e adevarat. ma bucur ca a ajuns textul asta la mai multa lume. sau sa fie din ce in ce mai multe gauri in pereti? si mie mi se pare, ca "te vomiti tot" ar putea fi redus la vomiti tot, ideea am prins-o, oricum, de la "nu mai există nimic în tine", nu era nevoie de un "reflexiv". parerea mea. | |
| = f f bun | Ligia Pârvulescu [12.Nov.07 15:47] |
| Mie mi se pare un text foarte bine ancorat in realitate, un text care m-a facut sa rezonez extrem de usor, ceea ce rar mi se intampla. Nu pot sa spun decat multumesc. | |
| + ...&... | Nicolae Popa [12.Nov.07 21:46] |
| De dincoace de ultimul val Dan, Părerea mea e că citesc acum alte poeme, într-un alt registru, semnate de Dan Mihuț. Mă obișnuisem deja cu atmosfera (acvatică) în care se ciocnesc pietrele de scoici, cu atmosfera aceea încătușată din iarba de pe marginea drumului, din grădina populată de miriapode, dacă îmi amintesc bine, și acum izbucnești cu acest „mesaj oarecum mai personal” care mă face să mă întreb dacă nu-i fi cumva intermediarul Ovidiu-lui cel exilat din prea multă iubire pe locurile pe unde tot scrii și scrii precum c[ "toate se topesc în timp, devin armonii selectate de o cruzime ce ne definește, am putea și azi face lucruri care să ne purifice, dar preferăm să ne spunem pe nume, doar urme mici, sinistre" ... pentru ai prelungi (prelungindu-ne) tristețile! Or, se ridică valuri canibale de-a lungul și de-a latul Pontului Euxin, corăbii nu mai puțin scitice se rup în două pe Marea Azov, iar la Roma chiar la Roma, nu mu mai sînt binee primiți nici cei cu rădăcina în RRom, nu că romanii exilați, și-atunci ce te faci tu cu aceste poeme ajunse și la Chișinău? Dincolo zburdălnicia acestor vorbe, pe care te rog să mi-o ierți, venite ca de la sine – Stea! Sigur că da, Stea de dincoace de ultimul Val al lui Traian. | |
| = of!!! topic | mihaela neculcea [13.Nov.07 07:08] |
| Text care-si striga sentimentele de neputinta cu privire la structurarea societatii care are de oferit doar noroi in loc de lumina,poate ca nu se pricepe,poate ca-i e suficienta tehnologia si muschii(uneori literari).Societate care analizeaza,dar e inapta sa dea solutii sau ajutor;rezultatul-obligativitatea refuzului sinelui dotat ca un conducator al fiintei,innoroire,inregimentare,ingropare.Despartire de cei care te-ar putea iubi,de mama care n-a putut naste in zona iubirii,iar copilul a fost fortat sa se nege pe sine.Tristete care ne-ar trece numai daca ne-am exorciza... | |
| = incommunicado | noemi kronstadt [14.Nov.07 20:14] |
| dan mihut scrie , uneori, doar pentru ca nu ne poate plezni , calca in picioare ori strivi de perete orice poveste despre scriitura lui imi pare, acum, o complicitate cu scrasnetul , pe care o banui nedorita, in esenta, dar ceruta printre dinti, sangeros, lupeste... | |
| = ... după... | dan mihuț [06.Dec.07 11:42] |
| dana, cred că de-aia te-ai formalizat așa, din cauza stilului meu enervant, dar nu e nimic, știu că sunt. mult real dacă zici! emil, ai dreptate cu acel prea emfatic "te". finalul nu-l văd altfel, deși nu e chiar evidentă identificarea nume-urme. mă bucură atenția ta. bogdan, cam așa gândisem și eu titlul inițial. probabil că ăsta și este. cătălin, chiar dacă ironia e un instrument de autocunoaștere, probabil că spiritul tău de solidaritate s-a autodepășit. ceea ce nu e rău. ela, uneori totul se rezumă la purificare, alteori la inversa ei, așa e. evident că lucrurile nu pot fi privite atât de grav căci lipsește obiectivarea. de va fi să fie alt drum... răne de văzut. și spune din timp când miroase a stagnăre, poate e mai bine. corina, iar ai trecut pe la cămară? în nici un caz muștar extra. poate cu hrean ca să nu-ți dea lacrimile. petre, chiar șocante? sper să nu te fi speriat prea tare, glumețule! gabisa, dana nu se referea la un concept real-fantastic. ea punea accentul pe real. fantasticul e doar un adjectiv, sau așa îmi închipui eu că a vrut să spună. mă bucur de mișcare, de multe ori se întâmplă să fie singura care contează. claudia, sau începe să devină istorie. așa o fi cu mersul pe sârmă, poate nici nu ne dăm seama unde e sârma. nu privisem lucrurile așa, e bine că mi-ai dat de gândit. la tot ce-ai spus. ligia, scurt și la obiect. atins și eu. nic, fratele nostru ovidiu e un nasol. nu mai vorbește cu noi, nici măcar vinul nu-i mai place. dar, da, odată era bun tovarăș și iubăreț căci ospețele de la el veneau. mi-a făcut mare plăcere zburdalnicia ta, chir și apartenența la ceata lui ovidiu deși tristețea lui ar putea să mă-njure. mihaela, ciudat descântecul tău, motivele sunt de nespus aici pentru că mi-ar lua mult. e o coincidență, desigur. noemi, sărutmâinile! voi încerca să devin un gentleman. la complicitatea aia mă mai gândesc. rar, dar o fac. de-acum mai des. vă mulțumesc frumos tare! | |