| = Vânzătorul de mere nu vinde oricui... | Emil Iliescu [06.Jun.08 21:42] |
| Vânzătorul de mere nu vinde oricui se oprește la taraba lui cerească! Cu dreapta dăruiește oamenilor, stânga este pentru îngerii nevăzuți, dar totuși cu dreapta dărnicia lui este nemăsurată! Cum altfel, dacă ne gândim că doar câteva mere ți-au putut dărui ubicuitatea, prin intermediul căreia să fii în sufletul atâtor evenimente și a atâtor oameni deodată, de la cotidianul conflict conjugal până la inocența stelelor ce cântă nașterea pruncilor. Ca întotdeauna, când ne trezim, dorim preț de o clipă să fim un alter-ego al îngerului nostru păzitor, înainte de a ne arunca din nou în vâltoarea vieții, care ne fură uneori visele și aripile... | |
| = Emil Iliescu | tincuta horonceanu bernevic [07.Jun.08 19:15] |
| Mulțumesc de vizită. Între stânga și dreapta, e echilibrul, perfecțiunea, pe care-o căutăm cu toții. Te mai aștept, tincuța | |
| = Diavolul șchiop | Dan Norea [07.Jun.08 23:17] |
| Știi, Tincuța, ideea ta de a vedea ce se întaâmplă între pereții caselor a mai apărut într-un roman scris in 1707 de Lesage, cu titlul "Diavolul șchiop". Diferența esențială este că la tine, puterea aceasta supranaturală este dată de un înger, pe când la Lesage de un diavol. Ai tratat tema excelent. În plus, finalul -aripi în loc de mâini- mi se pare de excepție, dovedind un umor fără egal. | |
| = Dan Norea | tincuta horonceanu bernevic [08.Jun.08 13:37] |
| Bucuroasă de vizită! Nu am citit romanul "Diavolul șchiop", din păcate. De-a lungul timpului, cred că multe teme se reiau, dintr-o altă perspectivă. Oamenii sunt, în fond, aceiași. Nimic nou sub soare! Te mai aștept, tincuța | |
| = Scriere plăcută care sugerează că realul nu-i tot ceea ce vedem în banal, ci și | Anton Vasile [08.Jun.08 16:01] |
| Aroma merelor îmi amintește totdeauna de mitul biblic, de căderea omului. Dar a fost o cădere sau o urcare, un pas spre demonizare sau spre dumnezeire. Sfântul Augustin din motive oculte sau interese patristice asta ne-a lăsat să credem: că odată ce a mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului omul a căzut sau a decăzut. Totuși cuvântul Domnului arată că omul a urcat , nu a coborât. ,,Iată, zice Creatorul, omul a ajuns ca unul din Noi , cunoscând biele și răul!’’ (Facerea 3, 22). De ce a eludat Sfântul Augustin cuvântul Domnului , nu știm! Bănuim doar. Ca să-l învinovățească pe om cu păcatul originar adică să fie de la început damnat. Asta e pe placul clerului și în folosul lui: vinovăția induce rușinea, și rușinea, umilința. Deci omul s-a înălțat prin cunoașterea binelui și răului sau a căzut? Sugestivă este echilibrul mânii stângii și al dreptei. E un joc subtil al minții care ne trage mereu spre visare, dacă realul nu ne-ar agresa cu vederile și zgomotele lui. Mâna stângă este coordonată de emisfera dreaptă a creierului, cea în care își are sediul visul, ideea, schema, arhetipul lumii virtuale, inconștientul , ea sugerează trăirea omului în visare, în ideal , în sublim; dreapta , corespunzătoare emisferei stângi, analitice, matematice, conștiente îl aduce pe om cu picioarele pe pământ, în realul prozaic. Cum e mai bine să trăim? În sublimul visării sau în realitatea banală! Genial Creatorul care ne-a făcut după chipul și asemănarea sa: ne-a făcut astfel să ne fericim în vise și să suferim în real. Viața e un sublim balansoar între vis și realitate. Ce-ar fi omul fără vise? Ce s-ar întâmpla cu omul dacă nu ar fi ancorat în real? Dar nimic fără măsură, cum spunea Socrate, citând dictonul templului din Delfi. Totul e să-i cunoaștem limitele: o măsură în vis și două în real. Când visul devine dominant se comite hybris-ul , ieșim din normalitate intrăm în sfera inflație, a nevrozei, a nebuniei. E mare nevoie de echilibru între stânga și dreapta, dar dominantă totdeauna trebuie să rămână dreapta. Suntem totuși ancorați într-un continuum prezent real. Dar orice poveste, povestire, narațiune e un vis în real sau un real în visare care ne scoate din banal,din prozaic. Literatura ne dă un moment de uitare de sine și de lume și inerent un strop de fericire. Depinde cum o spui. Iar tu, Tincuța ai spus-o bine. | |
| = Anton Vasile | tincuta horonceanu bernevic [08.Jun.08 19:14] |
| Mulțumesc de lectură și de comentariul atât de riguros! Ca o trimitere la mitul biblic, merele din poveste, ajută personajul să urce. Echilibrul e, uneori, atât de fragil. | |
| = superb ! | Roxana Sonea [20.Jun.08 01:51] |
| Iti ador stilul. Franturile observate zilnic, capacitatea de a vedea dincolo de material, atentia, si e interesant cum.. atunci cand scrii, dintr-un amalgam de idei, fara a le clasa, fara alcatui un plan, iese un tot. Pun pariu ca textul de mai sus l-ai scris foarte repede, i-ai adaugat doar diacritice. Am dreptate? Iar daca n-am, tot e bine, daca reusesti sa dai acesta senzatie de prospetime calculat. Mai vin. :) | |
| = Roxana | tincuta horonceanu bernevic [20.Jun.08 14:27] |
| Textul de mai sus este, într-adevăr, scris f repede, și apoi muncit mult. Și refăcut. Aș vrea eu să-mi iese din prima, dar nu prea reușesc:) Mulțumesc de trecere! tincuța | |
| = Autoarea are un stil format și discută o idee interesantă, chiar dacă nu e nouă | Diana Coconescu [20.Jun.08 22:44] |
| Mi-a plăcut povestirea ta, pentru că vorbește despre posiblitatea apariției miracolului în viața cotidiană;de fapt, tot ceea ce trăim sunt miracole, însă ochiul nostru opacizat nu le mai percepe ca atare. Trebuie să ne crească aripi, ca să ne dăm seama că le purtăm, oricum, nevăzute. O povestire bine scrisă, cursiv, firesc. | |
| = Diana | tincuta horonceanu bernevic [21.Jun.08 13:32] |
| Mulțumesc de popasul în această pagină! tincuța | |