| = nu am putut sa nu remarc | Daniel Gherasim [25.Jul.08 23:12] |
| titlul. foarte inspirat. un typo la scocile (strofa 2 randul 2). reusesti foarte bine sa mentii discursul. ottusi, in ultima strofa apar nucile de trei ori...poate ai vrut sa creezi impresia de obsesie, insa e cam suparator la citire. in rest, un poem placut care se cere sincer apreciat. primeste, draga ela, impreuna cu acest comentariu, un gand bun la timp de noapte. DAnielul | |
| = daniel | Ela Victoria Luca [25.Jul.08 23:18] |
| mulțumesc pentru gând bun, aprecierea titlului, remarca typo la scoici (mai avema și la chinină). și, da, la final am tot oscilat, încă de când am scris poezia, să accentuez sau nu (de 3 ori), am tot șters-am rescris. până la urmă acum am tăiat ultima accentuare. las doar miejii. cum am gândit inițial. ela | |
| = Un poem bun! | Ioan Jorz [10.Dec.18 14:27] |
| Monologul domestic, oarecum "jaques-prevertian", este bine realizat. Tensionat de zgomotul feluluritelor spargeri, de nuci, boluri, scoici și vitralii, stropit cu "Campari", orange, evită elegant monotonia, linearitatea. Mi-a plăcut. Cu amiciție, P.S.Pluralul, (nominativ-acuzativului), "miejii", este deranjant. Ți-aș sugera un sinonim, sâmburi. Mai e și "apă câlcăie". Cred că ți-a scăpat, între cele două substantive, un "până la". | |
| = ioan | Ela Victoria Luca [26.Jul.08 00:17] |
| e călâie. apa. așa am scris. nu călcâie. ahile era cu călcâiul apa p-aci în text călâieee, în bolu ăla etc. la mieji, așa aș dori să las, deși știu că muzicalitatea ar cere altceva. apăi, bucuroasă de nu monotonie. că asta e ucigașă de spirite. mulțam, ela | |
| = p.s. | Ela Victoria Luca [26.Jul.08 00:18] |
| acesta e pasajul: un bol uriaș de sticlă, în el apă călâie, prin care oamenii înoată nu am de ce scrie "până la". :) căci nu călcâie. | |
| = Erată: | Ioan Jorz [26.Jul.08 00:31] |
| Ela, așa e. Am citit eu greșit. Mi se mai întâmplă. O fi din cauză că noi, bănățenii, spunem "călcâni", mai aproapiat de latinescul "calcaneum". Insist, însă, pentru sâmburi. Miejii este prea livresc, or poemul tău nu este unul livresc, dimpotrivă. Ar mai fi și o erată. Am scris "feluluritelor", în loc de feluritelor! | |
| = re-ioan | Ela Victoria Luca [26.Jul.08 00:36] |
| nu-i bai pt călcâi, apăi da așa-i în banat. tot el e fruncea, nu? și nu știu încă la miejii ăia, fiindcă eu mieji îi știu, mieji. sâmburi de caise și mieji de nuci în dulcețurile din copilărie, făcute așa, agale, cu bunica, după ce spărgeam la nuuuuci și la sâmbuuuri de caise, să scotem miejiiii. nu știu cât de livresc, dar asta e madlena mea. una din ele. uf. ela | |
| = Necesarele precizări: | Ioan Jorz [26.Jul.08 01:00] |
| Purtat de valul "călâiului călcâi", am uitat să remarc forța "feminină" a poemului, ce izvodește, nu atât din monologul domestic, de tip "eu vorbesc, tu taci", cât din ubicuitatea femeii-gospodină-poet, aplecată și concetrată asupra "trebilor", aparent casnice, ce repetă un ritual secvențial, aproape mistic, de a sparge nuci, duminica, pentru a reveni/ a se repoziționa într-o temporalitate ciclică, generatoare de imagini și emoții, necesare. Cred că de-aici îmi pot susține afirmația că am citit un poem realizat. | |
| = apăi | Ela Victoria Luca [26.Jul.08 01:10] |
| răspund amu, că apoi or trece multe zile pân mai apuc, fiindcă departe-uri. așa, eu aici, la ritualuri și la mistic nu am niciun merit. tot bunica pesemne. și iar despre mieji: spuse ea când eram eu pice, cam de patru ani așa, și o întrebai p-atunci cum e cu creierul ăsta, cum arată el. și luă ea o nucă, spuse că așa e osul ăsta mare al capului, apoi o sparse și-mi spuse că așa-i creierul, precum miejii ăștia, și îmi tot povesti ea așa despre nuci și creiere, și tot spărgeam nuci și separam miejii, și tot așa. bune dulcețuri mai ieșeau. mai departe, se citește printre rânduri, cum cu mistica. și de ce pământul înghite. șamd. merci, ioan, amu am gătat cu vorbele mele. tac, tac. ela | |
| = "știi că nicio explicație nu e decât o cruzime îndulcită" | andrei dragomir [26.Jul.08 04:07] |
| superb text, m-a atins in special fragmentul care da titlul comentariului meu. Marturisesc ca am perceput pe deplin frumusetea acestui text abia dupa ce am citit ultimul raspuns pe care i l-ai dat lui Ioan Jorz. Cred ca prejudecata cum ca "poetul nu trebuie sa-si comenteze/explice textul" e o mare tampenie, uneori autorul poate aduce o benefica lamurire asupra textului, nu o explicitare, ci doar o lumina nebanuita, un indiciu in ceea ce priveste perspectiva sau intentia autorului. Cred ca miza acestui text se lamureste abia cu ultimul tau raspuns adresat lui Ioan Jorz, pana atunci textul a plutit intr-o anume deriva, era o chestie pe care cititorul nu stia cum si de unde s-o apuce. Poate ca un fragment din ultimul tau comentariu s-ar potrivi cu acest poem, eventual lasand o pauza de un rand sau doua intre poemul tau si urmatorul fragment care-ti apartine: "tot bunica pesemne. și iar despre mieji: spuse ea când eram eu pice, cam de patru ani așa, și o întrebai p-atunci cum e cu creierul ăsta, cum arată el. și luă ea o nucă, spuse că așa e osul ăsta mare al capului, apoi o sparse și-mi spuse că așa-i creierul, precum miejii ăștia, și îmi tot povesti ea așa despre nuci și creiere, și tot spărgeam nuci și separam miejii, și tot așa. bune dulcețuri mai ieșeau." S-ar putea sa fie aiurea, dar mie mi s-a parut ca fragmentul asta din comentariul tau intregeste poemul si ca ofera cititorului o cheie de lectura. Eu, cel putin, intr-un fel am vazut poemul dupa ce l-am citit rupt de toate comentariile (si atunci am remarcat faza cu "știi că nicio explicație nu e decât o cruzime îndulcită" care mi s-a parut foarte tare) si in alt fel l-am vazut dupa ultimul tau comentariu. Cred ca ultimul tau comentariu e, de fapt, ultima parte a poemului. | |
| = . | nica mădălina [26.Jul.08 09:27] |
| adică un fel de defertilizare, nefertilizare. chinina, adică. are fluență, printre o sufocare și alta (mă refer nu la ce transmite, ci la construcție). asta cred că se întâmplă când lexemele alese sunt mai simple. ca aici. știu că biserica albaă și vitraliul ei sunt importante, leagă cu titlul, dar și fără ea se transmite acolo spargerea, alăturată pisării (plus altele). îmi pare, ca expresie (aici subliniez, cum se spune), stânjenită lângă (și poate de) celelalte. | |
| + joc | Ioana Geacăr [26.Jul.08 21:01] |
| Surprinzător text, pare un descîntec, un joc păgîn în care nucile(cu 4 cămăruțe )/inimi sunt hăcuite! Musai să rămînă neatinse...! Un joc exploziv, cu inimi zdrobite, pe un fundal orange! Inspirat titlu, iar poemul e interesant printr-un ludic bine regizat, fără patetism,simplu! | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [28.Jul.08 14:48] |
| andrei, de acord cu tine, un simplu adaggio din partea autorului deschide altă rețea de semnificații încriptată într-un text, mie îmi place însă ca orice cititor să aibă propriile sale reprezentări, asocieri, imagini, afecte etc., chiar dacă ele sunt apropiate sau îndepărtate de textul citit. și cum "orice explicație este doar o cruzime îndulcită", pesemne că de aceea nu prea iubesc explicațiile, cruzimea. sau poate datorită micului prinț. mădă, da, așa e chin_ina aceea, defertilizează, des_face viața din trup, de unde o fi ea, dacă nu îți dai seama la timp. cât despre sufocare, stânjenire și simplitate, sunt toate aici, printre altele. ioana, jocurile acestea sunt de dorit atunci când ai libertatea de a alerga prin grădinile sufletului fără să te împiedici de nicio piatră, de niciun trunchi de copac căzut, de niciun mormânt. chiar și pe coji de nuci de stai, tot liber să îți simți sufletul. mulțumesc frumos, ela | |