| = Oglinda lacului! | Gradinaru Danut [03.Oct.08 22:44] |
| Ai dreptate: "Trei ori opt nu fac douăzeci și patru" și cred că fiecare dintre noi are un lac unde din când în când aruncă cu pietre, mai mici sau mai mari, mai grele sau mai ușoare iar mărimea undelor este direct proporțională cu mărimea pietrei și lansarea. Dar lacul tău este deosebit ce ai creat, rămâne doar un mit lansat in versuri cu o nouă rimă și pietrele dansează în grădină Din rouă absorb adânc frumoase flori iar soarele le mângâie-n culori cu inima deschisă mâna-ți scrie frumoasă poesie pe hârtie! Felicitări cu mult succes in continuare și mult noroc să ai, frumoasă floare! | |
| = cumva prea sensibil | Ecaterina Bargan [03.Oct.08 22:51] |
| nu stiu daca mi s-a dat sa citesc in viata un text mai frumos de atit, ori mai sensibil. cumva imi vine sa pling cind termin de citit, cumva imi vine sa ma plec in fata omultui care e in stare sa scrie asa. cumva am emotii si simt ca orice as mai spune va fi stingaci si in plus, cum se intimpla sa vorbim despre iubire cu oameni pe care ii simtim aproape. nu stiu ce pot sa mai spun. mai bine tac. | |
| = oglinda | angela spinei [03.Oct.08 23:28] |
| prima oară am citit și am zis, îl mai las să se răcească să pot comenta frumos a doua oară la fel și acum recitesc și realizez că nu pot scrie nimic atât de bine mă văd aici, în poezia ta lacul este un loc, Ela, pe care am învățat să îl mut acolo unde îmi place, de ex. în sala de curs și imi construiesc realitatea acolo unde nimeni nu îmi cere argumente. ce fac cu realitatea reală? o revărs în texte care mai au mult până la ale tale, mult de tot aici trei ori opt nu înseamnă decât că eu pot muta orele cum vreau as | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [04.Oct.08 08:39] |
| Dănuț, lacul în care aruncăm pietre poate fi o zi, un an, un timp nedefinit, care, dincolo de orice măsură stabilită, poate avea limitele lui, altele decât cele măsurabile. Mulțumesc pt. vresuri. Ecaterina, cred că preasensibilitatea în care te-ai plasat cititnd textul e din altă apă decât jucăușenia proprie autoarei atunci când l-a scris, fiindcă totul a pornit de la o joacă cu un copiluț, în care autoarea s-a reflectat și a pus în cuvinte "explicații" să zicem poetice despre a-timp. Mulțumesc pentru tăcerea de pe marginea cealaltă a apei. Angela, fiindcă știi cum este cu lacurile acestea care pot deveni orice și oricând, mi-ar plăcea să-mi fii cursantă, fiindcă nu ai avea nevoie de explicații, doar de reflectări și pietricele. Mulțumesc pentru că ai plăcerea de a muta orele colo-colo. Ela | |
| = acesta este riscul prin care | Ecaterina Bargan [04.Oct.08 09:27] |
| adesea se întîmplă ca interpretarea cititorului să difere substanțial de cea a autorului; asta zic eu că depinde și de starea de spirit a celui care citește, ce anume vrea să vadă dincolo de rînduri, precum și faptul că într-un mod cît se poate de firesc suntem diferiți. ceea ce m-a sensibilizat este imaginea în care se insistă în timp în reluarea unei imagini acțiuni, ceea ce îndată mi-a creat o atmosferă personală cu aeroarecum obsesiv, ptr că nici măcar nu se întîmpla nimic în afara imaginației, iar acea imagine se asociaza de fapt unei stări despre care nu mi-a dat seama ca ar putea fi cît de cît jucăușă, mai ales cînd se atinge tema cu oamenii dragi, biecte și ființe de care nu vrem nu vrem nu vrem să ne desprindem. scrisul în carnețel de asemenea poate fi interpretat ironic ținînd seama că acolo se lasă argumente infantile despre lucruri stiute de la sine ca fiind firesti. strofa 3 nu o pot citi altfel decit. si, chiar nu mi se pare o joaca ce scrii acolo. este la fel de trist ca si departarea. nici ultima strofa nu mi se pare vesela. nu stiu, nu sunt in stasre sa citesc altfel poemul, poate numai strofa 2. | |
| = ecaterina | Ela Victoria Luca [04.Oct.08 11:38] |
| da, e diferenta mare de perceptie. de tonalitate. de imagistica. si cred ca daca m-ai fi auzit cum citesc eu poezia, chiar usor ironic pe alocuri, ai fi fost mult mai putin atinsa de alte sensuri ale versurilor. eu ador jocul. si chiar si in poemele cele mai ”grave” exista o vitalitate si un joc de care nu o sa ma dezbar/desprind vreodata. cam asa e si cu locul ala in care se aduna ”obiectele” sau ”oamenii” anume, nici nu se poate spune exact. anyway, cum scriam si mai sus, nici nu era nevoie de atata explicatie pt. lucruri simple, firesti si poeticesti. acu fug, fiindca desi ziua mea nu are 24 de ore si 3 ori 8 nu fac 24, ora cica tot 60 minute are. fir-ar el de ceas, eee. ela | |
| = ... | Laurentiu Enache [04.Oct.08 13:57] |
| Nu am multe de zis si poate ca nici nu ar fi desigur prea multe Dar tin minte un poem din volumul de debut, Pre-simtire, un poem adevarat. Observ ca acum scrierea jurnal ofera mai multa constructie [uneori chiar inutila si deviata de la tematica] ceea ce mie imi pare ca strica. De ce ? Pentru ca ideea ia multe forme, este readusa in discutie in alt context, este supraturata uneori si alteori trairea personala insuflata in text se ofera cumva prea pe tava contrar evidentelor detasari. Bineinteles, scrierea tip jurnal presupune o astfel de exteriorizare si extindere in pagina. Le sugerez cititorilor care nu au apucat sa citeasca acel poem sa il caute negresit. Dar sunt convins ca ela este constienta de ceea ce zic eu si pana in volum textele mai pierd din structura solida. | |
| = eu cred ca | Ecaterina Bargan [04.Oct.08 16:01] |
| textul din pagina 74 nu este mai puternic decit acesta, decit prin fraza/versul sunt un personaj mic parca as avea/ jumatate dintr-un parinte/ si atit. cu toate ca poemul este nitel altfel construit, chiar si daca e sa-l raportam la restul textelor din acel volum mai cred ca autoarea a evoluat enorm intre timp. felul in care scria cind a debutat nu se compara cu felul in care scrie acum, dar cu siguranta mai e loc de mai bine, cum se intimpla de obicei. acum ela scrie mult mai lejer si detasat de anumite "reguli", "standarde" sau "limite", este o emoție adunată/concentrată în anumite imagini, cît se poate de simple, și ușor spre a fi receptate. mie mi se pare un poem exemplar poemul de aici, unul foarte reușit, dacă e să îl raportez gusturilor personale. | |
| = . | Ela Victoria Luca [04.Oct.08 16:16] |
| Ionut, s-au schimbat multe in felul meu de a scrie fata de acum 2 ani. Unele lucruri se pastreaza, altele nu. Eu consider ca e mai bine asa. Cat despre acel poem, da, e printre cele care raman. Cat despre acesta, nu e deviat de la tematica, totul e concentric. Intre pre-simtire si acesta nu pot fi asemenari. In plus, intre acela si acesta am scris atat de diferit de-a lungul anilor, incat eu cand citesc ma bucur ca am iesit din matca aceea. Cert este ca am depasit felul acela de a scrie. Si nici nu cred ca voi mai reveni la el. Si o sa te mire poate sa iti spun ca in pre-simtire este tot un fel de biografism, ermetizat, incapsulat, dar tot eu sunt acolo. asa, cu miez cu tot. Ecaterina, nici atunci nu am scris dupa reguli, standarde, curente. Da, acum scriu mai lejer. Mult mai. Si atunci erau multi ochii care nu agreau ”stilul”, si acum la fel. Si atunci erau ochi care apreciau stilul, si acum la fel. Eu scriu mai departe, om vedea ce se decanteaza. Nu caut sa fiu pe gusturi, pe diversitatea lor. Nici nu se poate. multumesc, ela | |
| = Uf | Ecaterina Bargan [04.Oct.08 16:41] |
| nici nu zic ca acel volum este scris dupa standarde reguli si alte forme de limitare, este doar diferit de felul in care scrii acum. e si normal sa nu scrii in conformitate cu gusturile diversitatii, ba e chiar imposibil sa o faci. doar că, s-a intimplat astfel încît stilul tau de acum sa-mi fie pe plac, și atît. gata cu revenirile, imi cer scuze ca am tot scris aici de atitea ori. ecaterina | |
| = locul ascuns unde ai adunat câteva obiecte frumoase ori oameni... | Teodor Dume [04.Oct.08 18:22] |
| deși scris într-o manieră sensibilă, remarc multă vitalitate, rigoare o asociere de stări explicabile momentului printr-un discurs lejer dar argumentat "o scenă de care nu te poți desprinde așa cum nu te desprinzi nici de locul ascuns unde ai adunat câteva obiecte frumoase ori oameni nici asta nu poate fi spus exact (...) piatra pe care o arunci în apă face aceleași cercuri dar undele vorbesc acum despre altceva un detaliu ce nu poate fi scris" mulțumesc pentru împlinirea lecturii cu sinceritate, teodor dume, | |
| = ecaterina, teodor | Ela Victoria Luca [06.Oct.08 12:48] |
| ecaterina, eu încă mai am mult până să pot spune ce stil al meu de a scrie îmi place. poate nu o să îmi placă nici cel de peste zece ani, habar nu am. mulțumesc. teodor, da, lejeritatea și vitalitatea au început să dospească în cuvinte, să dea textului un puls, discursul să fie simțit ca viu. mulțumesc. ela | |