| = incipient | Laurențiu Ion [06.Dec.08 09:48] |
| puțin surprins de titlu, de fapt de asmenarea morții (implică simbolurile negru, obscur, întuneric etc) cu un fluture alb. și aici, nu este o suferință scripturală, ci una latentă, oarecum dezangajată. nu cred că imaginile referitoare la această suferință tind să obțină efecte depresive, dimpotrivă. acest lucru se observă încă din titlu și chiar și din subtitlu. în rest, nu remarc vreo imagine anume, ci întreg poemul. da, plăcut! | |
| = err | Laurențiu Ion [06.Dec.08 09:53] |
| a se citi asemănarea, desigur | |
| = re; laurențiu ion | Teodor Dume [06.Dec.08 10:07] |
| da, laurențiu, uite contrastul (alb-negru,viață-moarte) moartea (ca și fluturele) vine din umbră și roade lumina... sigur, explicația devine greoaie, și tocmai de aceea am făcut acea asociere. dar în profunzimea cuvântului este o stare pe care tatonăm și care nu poate fi explicată, dar se trăiește...ea, de fapt, e liantul care pregătește viața. explicația, mult mai cuprinzătoare vine tocmai din titlu și subtitlu. mulțumesc pentru semn și aprecieri, cu sinceritate, teodor dume, | |
| = fluruele alb | Dana Stefan [06.Dec.08 11:05] |
| daca amestecul de fluturi albi si negri definesc acea potentialitate a fiintei, fluturii albi pot fi atunci spiritele calatoare. aparitia lor anunta si disparitia unui om apropiat. asa cum fluturii se zoresc spre moarte in flacara cea stralucitoare, tot asa si oamenii se indreapta spre Lumina, in nefiinta lor.. pentru impacarea noastra, sufletul elibert de invelisul sau e devenirea binefacatoare, preafericita. trebuie sa credem in asta. noi tesem apoi, din fir de borangic, memoriile clipelor.. sa-i odihneasca Dumnezeu. Linea | |
| = Zborul spre Înalt al fluturelui alb | George Floarea [06.Dec.08 12:47] |
| Un poem cu un mesaj foarte puternic, rânduri pe care le citești direct cu sufletul. Nu pot decât să mă reculeg în fața unui astfel de scrieri, îmi amintește de faptul că primul lucru din viața mea pe care mi-l amintesc ( asta se întâmpla la vârsta de trei ani și jumătate) este moartea unui om drag( eu atunci credeam că el doarme și încercam să-l trezesc). Cât despre fluturele alb el este în acest poem un minunat simbol. Cu admirație și profund respect, George Floarea. | |
| = ultimul drum | Doru Dorian David [06.Dec.08 12:57] |
| un poem care m-a sufocat, este asa cum un vis, ca o leganare, ca un zbor al unui fluture ce mananca lumina din lampa ca un drum in care imaginea tatalui se destrama! Iata: "ascultă, mi-a zis așează-ți capul pe pernă și privește fluturele acela alb care mănâncă lumina din lampă" ori "stăteam unul lângă altul și ne priveam zâmbetul arcuit între buze dăruit doar seara la culcare" "dimineața aerul călduț îmi înfășura trupul ascuns între palme simțeam o stare de sufocare și teamă am deschis geamul și m-am uitat dincolo gardul o femeie întindea o cămașă pe gard ceva mai încolo două ciori strângeau între aripi depărtarea" ori "m-am ghemuit lângă patul lui tata am închis ochii și l-am strigat... undeva în copilul din mine zbura un fluture alb lăsând o dâră un fel de drum pe care oamenii plecau..." Da! ne oprim o clipa si privim ne intrebam daca viata asta exista? "tata mă ținea strâns de mână ca și când ar fi fost ultima atingere rece ca un fel de liniște dimineața" | |
| = re; dana ștefan,george floarea, doru dorian david, | Teodor Dume [06.Dec.08 15:02] |
| dana, mult drag în trecerea ta. da, ai făcut o asociere perfectă între fluturii albi-lumină și om-lumină. "asa cum fluturii se zoresc spre moarte in flacara cea stralucitoare, tot asa si oamenii se indreapta spre Lumina, in nefiinta lor..." pacea și lumina fie cu tine george floarea, da, sunt rânduri pe care le citești cu sufletul.acele stări sunt simțite și trăite. poate sunt singurele care dor cu adevărat. deși conștienți că orișicare moarte aduce o altă viață, nouă nu ne vine să credem și nici nu vrem să confirmăm plecarea dincolo... iar despre crezul tău la doar numai trei ani, el este real, mult prea real. așa cum spunea doamna dana ștefan, "oamenii se îndreaptă spre lumină, în neființa lor...", mulțumiri din suflet doru dorian, trecerea ta îmi limpezește gândul plecat în căutarea imaginii lui tata. cum spuneam și lui laurențiu ion, ca răspuns la întrebarea ta, tăcută, dacă viața asta există, nu pot decât să bănuiesc că ea este legătura între pământ și moarte. fără moarte n-ar exista viața dar nici viața fără moarte. acum tac, pătrund în gândul tău, citesc apoi iar o să tac... mulțumiri vouă tuturor acelora care ați încercat să pătrundeți în sensul cuvântului moarte, menținând echilibrul între negru și alb. deci, dacă există moarte, există și viață... cu multă sinceritate și prietenie, teodor dume, | |
| = Superb | Liviu-Ioan Muresan [06.Dec.08 15:12] |
| Sincer? Mi-a scurs o lacrima. Ziceam ca Teodor are stilul sau propriu. Sustin. Teodor e poetul trecerii, textele sale filosofice oglindesc filosofia sperantei, a nemuririi. Si tot ce atinge devine etern prin placerea pe care divinitatea o va rescrie. Sperante? Nu. Certitudini. | |
| = liviu-ioan, mulțumesc pentru titlu: poetul trecerii... | Teodor Dume [06.Dec.08 15:30] |
| liviu-ioan, commul tău apăruse după ce-am întregit un răspuns individualizat anticomentatorilor tăi și n-am reușit să-ți răspund în aceeași formație. voi sunteți totul pentru mine și uite de ce trecerea ta bucură. mulțumesc de aprecieri. nu știu cât de filozofic sunt întru înțelegerea largă, dar încerc să-mi pun aceleași întrebări (despre viață și moarte) cum și le pun mulți, numai că le spun tăcut... te felicit pentru activitatea ta de pe acest site. ești activ și o faci bine. citesc tot ce postezi și apreciez chiar dacă nu tot timpul las semn. cu sinceritate, teodor dume, | |
| = aici se tace | cezara răducu [06.Dec.08 15:45] |
| cu permisiunea ta,am sa pastrez în palme, ca pe un fluture, strofa aceasta: ,,vine din umbră și mușcă din marginea urmelor ................ privește fluturele acela alb care mănâncă lumina din lampă până adormi eu o să arunc o privire în spatele ferestrei să văd dacă mai plouă că tare e-nfundat înspre apus...,, atît pentru liniștea din sufletul meu de copil. cu sinceritate, | |
| = re; cezara răducu, | Teodor Dume [06.Dec.08 16:00] |
| cezara, din palmele tale răzbate căldura îmi permit și eu să te citez: aici se tace... mulțumesc mult, același, teodor dume, | |
| = "de dincolo pătrundea mult frig..." | Zaharia Ramona [06.Dec.08 19:59] |
| Fluturii au zborul fragmentat, seamănă cu modul în care simțim și trăim desprinderile de acest fel. Pentru mine albul este o modalitate de subliniere prin contrast a unui "mâine" presimțit prin depărtarea strânsă între aripile ciorilor. Da, un fel de alb-negru al unui moment în care ești împins să trăiești la cea mai mare intesitate. | |
| = re;zaharia ramona... | Teodor Dume [06.Dec.08 21:47] |
| ramona, plăcut gândul tău.da, contrastul dintre alb și negru... acea parte din noi încă nedefinită. mulțumesc de trecere și semn. ești bine venită oricând. cu prietenie, teodor dume, | |
| = Teodor Dume, | radun gabor [06.Dec.08 23:23] |
| stelele cazatoare, cat si fluturii albi, definesc o disparitie sau preintampina cu zboruri sau lumini dezintegrate drumul unei fiintei chemate spre o alta dimensitate. Poetul nu face altceva decat sa-si descarce stilul lui propriu si atat de original pentru aceasta ,,trecere''. Texte de o asemenea anvergura nu se pot comenta, ele dor si mocnesc in launtrul Eului poetului Teodor Dume. El nu face altceva decat sa ne transmita prin scris comunicara cu cei plecati in lumea de dincolo... Cu placerea lecturii Radun, | |
| = da, radune, facem pregătiri pentru drumul de dincolo... | Teodor Dume [07.Dec.08 10:00] |
| radune, bine ai venit! și mă bucur c-ai găsit cheia pentru a putea intra în pagina mea. interpretarea ta e corectă. sa, noi suntem aceea care pregătim drumul plecării spre alte dimensiuni... mulțumesc mult de semn. te mai aștept cu prietenie, teodor dume, | |
| = as fi vrut sa strig | Maria Del [07.Dec.08 20:04] |
| "imi parea cel mai trist lucru as fi vrut sa strig" un poem taiat in linii de o simplitate care amplifica taisul suferintei la aceste versuri ar trebui de fapt sa raspunzi doar cu tacere, tacerea aceea care striga si ea, invesmantata in liniste o femeie intindea o camasa pe gard ceva mai incolo doua ciori strangeau intre aripi departarea de dincolo patrunde mult frig, da, dar dincolo de dincolo, daca se poate spune asa, e tot ceea ce nu s-a vazut ca am trait, tot ceea ce am purtat ca o samanta incandescenta in noi, pe care nici o pereche de ciori nu o poate ciuguli, nici un frig raci, nici o lampa parjoli, un fluture alb care intra in lumina, pentru ca lumina insasi sa-si fluture taina in contururi de aripi | |
| = re;maria del | Teodor Dume [07.Dec.08 20:17] |
| maria, ai ridicat un fir de nisip,l-ai privit și în tăcere ai răspuns, parțial, la întrebarea din poemul următor. e doar un pas înspre deschiderea completă a tainei care există între diferența dintre noi și acel punct, care poate însemna moartea și totodată nașterea(viața) ai elaborat atent un comm care mă face să reproduc mesajului acelor versuri strecurate în sufletul tău "o femeie intindea o camasa pe gard ceva mai incolo doua ciori strangeau intre aripi departarea" iată, maria încă un adaos la numerele lipsă... mulțumesc pentru răbdarea de care ai dat dovadă cu sinceritate, teodor dume, | |