| = La fel ca vârsta | ciutura carmen luminita [29.Apr.09 22:55] |
"și pământul crește-o pască fierbinte să ne tot fie pentru orele negre pentru singurătatea de la sfârșit",să lăsăm împrejurul să ne însoțească DRUMUL, amical,L | |
| = hrănim peștii | Ioan Tițian [29.Apr.09 23:56] |
| "ei haide nu râde nu mai râde și astăzi de naivitatea asta care crește crește odată cu aluatul dens al dragostei" Dacă ar fi să aleg, acest fragment ar fi bun ca merinde pentru drum, și poate doar apă și soare în plus. Noroc bun! MA | |
| = trec mai departe de parcă aș duce în mine | Silvia Goteanschii [30.Apr.09 08:25] |
| este o poezie-relație dintre obiecte și proces = călătoria, așa văd eu lucrurile , dintr-o manieră relativ logica; drumul e recunoscut prin lanul de oameni, prin fîșiile grele de soare, care, indiferent de continuitatea fizică, în prezentul poem și în realitatea imagistică a acestuia se cer a fi tangente. Dorul mic și pestriț ilustrează varietatea, și, curios lucru, unicitatea sentimentului în mod armonios. Finalul care, pe de-o parte marchează ultima fază a călătoriei, iar pe de altă parte, demonstrează contrariul - "pământul crește" în continuare, schimbarea fiind naturală și elementele de diferențiere nu se elimină reciproc. O modalitate de a scrie acaparatoare și doar o analiză profundă, sau un cititor iscusit poate atinge importanța și noblețea acestui scris. | |
| = Ore negre și oraș numai coajă | Călin Sămărghițan [30.Apr.09 20:39] |
| "Lan de oameni" legați în "fâșii grele de soare" parcă la marginea orașelor așteptând. Comoara noastră sunt dorurile noastre, fie ele "mici și pestrițe", bagajul călătoriilor neîncepute încă. Orașul Elei are numai capăt, nu are mijloc, de parcă e doar un cerc, unul care ne împresoară. Un aluat mai dens înfășurat pe noi ca un pământ. | |
| = orașele.. | Ela Victoria Luca [05.May.09 23:42] |
| carmen, împrejmuirile sunt vigilente, ne călăuzesc, iar umbra și semnul țin aprinse luminile. ioan, în ultimul timp mă hrănesc tot mai puțin cu merinde și tot mai mult cu soare și apă. înțeleg.. silvia, despre unicitate da, a drumului, a locului, a dorului, despre re-întoarceri acolo udne ne cheamă, indiferent a cui/a ce este vocea. ne cheamă fiindcă suntem de acolo. esențial. iar schimbările nu pot anula nicio rădăcină-lumină călin, orașele noastre au miezul direct în atriu, în cord. și pulsează împreună cu noi. expirăm/inspirăm același suflu. oriunde ne-am duce, orașele noastre lasă coji în urma noastră, să le adunăm, mai ales în orele negre. la capăt. mulțumesc pentru că mi-ați fost însoțitori, ela | |