| = cel care a îmbrăcat | Valeriu Dandeș Ganea [02.Sep.06 15:22] |
| of! Geo gândurile sunt cari ce rod din tine lent în ascuțișul liniștii stă "startul" faptelor și uneori cel al disperării nu se știe nicodată profunzimea singurătății și a tristeții deopotrivă în astfel de momente se nasc marile opere și inexplicabile sinucideri! Trebuie doar să respiri cu amândouă nările să ieși afară să-ți cauți în pădure copacul tău celtic la întoarcere te așteaptă o poezie de viață cu stimă cel care a îmbrăcat hainele acestea! valu | |
| = parere | Andreea Oprea [02.Sep.06 17:58] |
| "inelul simțirii amețit de-ndoială"-acest inel semnifica vesnicia, indoiala care se roteste printre simturi iar si iar. "și mă simt în continuare atât de inutil... "-fiecare are o utilitate , chiar daca in aparenta ea pare infinit de mica si utilitatea , cat si scopul existentei le gasim printre sentimente. "uite, de exemplu, frunza aceasta galbenă, și cerul acesta senin, și soarele acesta cu dinți de lumină, de unde-s? care-i destinul lor?"-eu, personal nu cred in destin, fiecare isi coase singur propriul drum,iar despre existenta de ex a soareui, a universului etc toate sunt pentru realizarea echilibrului, pentru om...de ce ptr om?...simplu , din iubire. nu mai stiu cine spunea cam asa: desi avem totul ca sa fim fericiti, noi ne complicam sa gasim logica,sa gasim rost, avem toti in noi, inconstient un pic de toma necrediciosul. eu mi-am exprimat o simpla parere asupra textului, o viziune proprie care poate e gresita , poate nu. cu stima, | |
| = Confruntare cu sine (raspunsuri) | George Pașa [03.Sep.06 07:57] |
| Valeriu, Andreea, E o confruntare cu sine, fara pretentia de literatura. Exprima stari, nu permanente, ci momentane din evolutia spirituala. Nu te ingrijora, Valeriu, mai pastrez in suflet destula credinta, iar in ce priveste a doua alternativa, imi cunosc limitele. Ai dreptate, Andreea, uneori ne trebuie atat de putin pentru a fi fericiti, dar ne complicam uneori inutil existenta. Va multumesc! | |
| = Ai reușit | Camelia Tripon [03.Sep.06 08:21] |
| să mă faci să te "invidiez", însă oricât de frumoase și profunde sînt cuvintele tale nu acept starea care le-a determinat...este minunat să te poți zbate între cotrarii, aceasta crează armonia și evoluția, poate ai văzut fimlul "Târâmul vrăjit sau magic", preotesele aveau o jumătate de talisman și păzeau poarta închisă "Celui fără nume"(răul), iar vrăjitorii cealată jumătate, iar în lume era dezastru...esența este că trebuie să-l învingem pe cel negativ din noi prin iubire, fără mânie și teamă, iar cei doi tineri deschid poartă și astfel se crează pacea în lume...învinge tristețea cu iubire, bucură-te de singurătatea care îți oferă șansa realizărilor artistice...din acea liniște se naște ecoul versului... | |
| = Camelia, | George Pașa [03.Sep.06 10:04] |
| In viata oricarui creator, si a celor mari, nu numai a unora neinsemnati ca mine, au existat momente cand s-au indoit de ei insisi. In ceea ce priveste recomandarile tale, sa stii ca voi tine seama de ele. Sper sa fiu demn de numele primit prin taina botezului si sa inving raul care nu ocoleste pe nimeni. Poate ca am gresit postand acest text in care imi dezvalui mai transparent gandurile nemarturisite in poezie. Multumesc mult pentru comentariu si nu trebuie sa ma "invidiezi", m-as bucura daca ai intampina ce scriu cu un zambet ironic si intelegator. Pasa | |
| = eu trecând pe lângă această ușă | constantin cornelia claudia [03.Sep.06 19:55] |
| Eu văd aici frământările cuiva care încearcă să descopere lumea prin simțuri deoarece ele fiind pure, sau putând să fie, ajung să deslușească taine, dar mai apoi mintea trebuie să traducă și asta nu se poate face decât înțelegând nu atât sufletul în întregime, cât partea sa pură, nemodificată de trăiri de suprafață. Apare îndoiala, chiar tu ai spus așa frumos despre tulburarea oglinzilor în care veui mai apoi deformat creația. Apare din cauza sentimentului de vast o senzație de rătăcire, ah de unde să încep, tradusă de minte ca o inutilitatea a conștiinței de sine pe care o include, după părerea mea. De atâtea ori trăgând mintea dincolo în profunzimi ce stare de somn parcă mă ia, atâta liniște de parcă nimic nu ar mișca, când e exact invers, uite numai soarele ce forță. Dar când nu mai înțelegem trăirile sufletului, gândurile nu se mișcă prin forța sentimentelor, suntem aici parcă împărțiți în două, una intensă alta inertă. Acum depinde care din ele domină percepția. Dar fără iubire în doi, nimic nu are sens, poate doar pasiunea pentru a creea împlinirea ei. Și pui umărul, ce doare sub greutate de atâtea ori. | |
| = a fost | Camelia Tripon [04.Sep.06 07:49] |
| un compliment..."invidia"...pentru că mi-a plăcut... | |
| = Raspunsuri | George Pașa [04.Sep.06 11:02] |
| Marte, sa stii ca m-ai impresionat prin capacittea de a-mi descifra gandurile. Poate numai in final te-ai abatut putin de la subiect, incercand sa-ti impui punctul de vedere intr-o problema spinoasa. Respect opiniile tale si-ti multumesc. Camelia, saru' mana, n-am inteles altceva, doream sa fiu putin autoironic. Pasa | |