| = m-ați atins în punctul sensibil | constantin cornelia claudia [09.Sep.06 09:24] |
| și mai departe rătăcești până când soarele e o imensă pată de sânge mi-e greu să citesc aceste versuri fără să vreau să le șterg. cred că iubesc prea tare soarele să mai fiu normală. | |
| = ... | Andreea Oprea [09.Sep.06 10:27] |
| sunt noii tăi prieteni (ceilalți "au plecat după glorie de parcă întâi s-ar naște gloria și mult mai tîrziu omul)" cei care au plecat sa caute gloria nu stiu ce e gloria, fiindca ea nu se cauta...:) si ciudat, mie sfarsitul mi se pare cel mai bine slefuit, iar imaginea soarelui ca o pata de sange ma urmareste inca.. prietenesc, Andru | |
| = . | Costin Tănăsescu [09.Sep.06 14:16] |
| remarc ultima strofă unde s-a strâns multă poezie, cât să mă facă să comentez... ușurința cu care "mânuiți" cuvintele în vers îmi produce o stare de exaltare. "rătăcitul" acesta atât de poetic sună și când mai este corelat și cu soarele ca o "pată de sânge" are efecte incomensurabile. atmosfera este una de noapte în care cauți o companie, în care simți nevoia să fii cu cineva, să comunici... uneori prietenii nu sunt unde ar trebui să fie deși se spune că adevărații prieteni... acum se dau bipuri pe celulare și se trimit sms-uri. poate de aceea imaginea celui care aruncă pietricele în geam m-a copleșit. foarte frumos. | |