| = Florina | nastia muresan [22.Oct.06 09:24] |
| poemul ca un cerc, cercul ca o inchisoare, ea si el captivi. si asfixierea, daca n-ar exista forta centrifuga si efectele ei...eliberatoare. la spirala te-ai gandit, Florina? ea pe urmele lui, el pe urmele ei, sansa eliberarii atat de evidenta incat tentatia ei dispare... expresia atat de simpla a temerii tale (de sambata) e provocatoare, ma asteptam la mari dezbateri in subsol. dar spleen-ul de week-end...:) | |
| = Spirala dubla | Dan Norea [22.Oct.06 10:30] |
| Nastia mi-a amintit un lucru interesant. Am vazut asta vara intr-unul din castelele de pe valea Loarei o scara in spirala dubla in care doi oameni, unul in urcare si celalalt in coborare, nu se intalneau. Un personaj din excursie a reusit sa se rataceasca de familie ! In context, sunt sanse ca cei doi nu numai sa nu se asfixieze, dar chiar sa nu se intalneasca. Ceea ce se intampla foarte des in viata. | |
| = nastia, norica - despre cerc deschis si spirala | Florina Daniela Bordieanu [22.Oct.06 11:58] |
| Nastia, cercul nu e inchis cata vreme nu si-a atins capetele. Dilema este daca orice poem trebuie sa fie finalizat, pretul acestui sfarsit devenind astfel sfarsitul motivatiilor care au nascut si multiplicat arcele de cerc. Perfectiunea formei-sacrificiu sau nu? Norica, totusi daca se intalnesc, spirala ce devine? si inca o intrebare, daca spirala e o speranta, cercul deschis ce e? | |
| = Geometria sperantei | Dan Norea [22.Oct.06 18:47] |
| Florina, asa cum pui tu problema, intr-adevar, orice inchidere a cercului este un sfarsit. Si cu asta ti-ai raspuns singura la ultima intrebare: un cerc deschis este ceva neterminat. Ambele variante par nesatisfacatoare. De ce o spirala e o speranta ? Si atentie, aici ma refer la o spirala in spatiu, care urca precum o scara. Pentru ca poti adauga oricate arce si nu se inchide. Dar nu da nici senzatia de lucru neterminat. Scara dubla la care faceam referire este echivalentul a doua drepte paralele din geometria euclidiana: nu se intalnesc niciodata. Adica mare atentie pe care capat al scarii pleci la drum, e posibil ca celalalt sa porneasca pe cealalta spirala si sa aiba loc o cautare vesnica, fara nicio speranta. | |
| = geometrii | nastia muresan [22.Oct.06 22:39] |
| Florina, pura intamplare ca zilele acestea 'perfectiunea' a fost pentru mine subiect de dezbatere; si pentru ca tin mult la parerea mea, nu ratez nici acest prilej s-o fac cunoscuta:) cred ca toate inchiderile geometrice sunt ...aproximative.s-a demonstart ca nici la nivelul 'perfectiunii' particulelor nu se poate desena un cerc perfect. perfectiunea nu exista, or daca exista...nu se observa (cred ca asta ne invata nichita stanescu in "lectia despre cub"). perfectiunea este doar o conditie limitata temporal, o conditie instant, in secunda urmatoare...deja nu mai este perfecta:) rezulta paradoxul ca perfectiunea e perfectibila:) exista insa desavirsirea, cu geometria ei in spirala. desavirsirea nu mai e o conditie instant, este un proces. ce sansa, geometria asta, pentru oricine traieste drama 'perfectiunii'...:) chiar daca ma repet, consider poemul tau (scris atat de simplu si concis- ca o demonstratie ca simplitatea e pasul necesar spre conditia efemera a perfectiunii)o provocare la dezbateri. si ca sa duc sinceritatea pana la capat...ma mandresc ca am citit poemul tau. | |
| = Nastia, Norica | Florina Daniela Bordieanu [22.Oct.06 23:39] |
| Norica, am inteles de prima data "desenul" cu scarile paralele. Intrebarea mea nuanta, venea sa puna puncte de suspensie relativismului geometric. Si, bag seama, Nastia, coincidenta sau nu acest subiect, chiar ai inteles ca de fapt dubiul/teama/imposibilitatea luarii unei decizii (aparente) reprezinta exact recunoasterea acestui relativism. Cercul devenind perfect, se autodistruge prin simplul fapt ca motivatia existentei lui nu mai exista. Inchizand un poem (sinonimul meu pentru el-ea) inseamna acel punct care leaga cele doua capete. Daca-l scriu, atunci el-ea se desprind si cel mai probabil, intr-un scenariu optimist, asfixia aceasta va putea da nastere altor arce de cerc, altor inceputuri de cercuri, de data asta independente de cercul initial. si-ajung la ideea cercului-balon de sapun. ciudat, astazi e duminica, teama de ieri nu s-a stins, inca nu stiu ce sa fac. | |
| = Life is a journey... | Elena Marcu [23.Oct.06 17:42] |
| ...not a destination. Îmi vine să asociez poeziei tale expresia referitoare la esențele tari care se țin în recipiente mici. Am accesat-o vreo două zile la rând, tot revenind asupra ei, m-am ferit să las comentariu tocmai pentru că mă suspectam că îi rup din sensuri, dar uite că m-a ars la degete. Dincolo de ideea cercului și a „perfecțiunii perfectibile” pe marginea cărora ați discutat voi mai sus, trebuie să recunosc că m-a atras în aceeași măsură ideea străduinței către întregire, căreia îi suflă în ceafă TEAMA. Și "teama" asta ne poate opri din drum, sau ni-l poate face mai frumos, sau poate da pur și simplu sensul lui. Mustăcesc bucuroasă nu numai pentru faptul că tu ești una dintre cele care știu să o savureze, dar mai ales pentru că ești una dintre cele care știu să o împărtășească și altora. | |
| = mult | Aida Hancer [23.Oct.06 19:42] |
| probabil ca dimensiunile poeziei nu atrag atentia.Totusi descopar ca in vesrurile tale ai reusit sa incapi asa ca un sambure valoros(care da rod necontenit)intr-un fruct.In concluzie,poemul e interesant si frumos in simplitatea lui.Succes | |
| = Elena, Aida, despre teama ascunsă într-o nucă | Florina Daniela Bordieanu [23.Oct.06 20:03] |
| Elena, ai simtit tu bine cum e cu teama. Am lasat urme mici pentru ca imi place sa ma declar ca fiind un curajos, deh, orgolios, insa teama aceea imi sufla in ceafa de ceva vreme incoace. Ai citit bine, e luni si inca nu stiu ce sa fac. Si, Elena, inca ceva: ma bucur ca ai venit aici. Aida, sunt poeme-felii de pepene, zemoase, explodand intre papilele gustative si sunt poeme-nuca-de-toamna, pentru al carui gust te straduiesti sa-l simti exfoliind acea pieltita subtire si amara. Sunt poeme care striga dintr-odata, largi, intinse, ecoul si sunt poeme care murmura soapte marunte, intr-o scoica. Nu stiu cat am reusit aici sa prind esenta unui gest simplu dar greu de facut, de regula scriu mult, cei care ma cunosc o stiu. Multumesc pentru semne. | |
| = inofensiv in aparenta lui brutalitate | Simona-Ioana Cucuian [24.Oct.06 15:08] |
| TEXTUL PROBEAZA arderile unor etape de mult apuse in poezia universala; dar simptomatizand o poema personala, textul e tolerabil, doar ca moare sufocat de propria-i sinucidere narcisista... | |
| = Simona | Florina Daniela Bordieanu [24.Oct.06 15:29] |
| nu te contrazic, Simona Ioana, asa o fi, cu siguranta nu sunt specialist in poezia universala. uitandu-ma pe pagina ta (curiozitate de gazda aici) am observat ca apari rar si tocmai asta ma face sa-ti multumesc pentru semn, caci tradus in limbajul meu (narcisist) inseamna ca ceva ti-o atras atentia din zecile de mii de texte, fie ea si-o sinucidere (con)textuala:) tolerabila. inca o data, multumesc si bine ai venit. | |
| = Foarte frumos | Preoteasa Marinela [25.Oct.06 00:01] |
| Foarte foarte frumos! Mi-ar fi plăcut să-l scriu eu! FELICITÃRI! | |
| = marinela, | Florina Daniela Bordieanu [25.Oct.06 08:40] |
| multumesc. | |