Comentariile membrilor:

=  Citirea	Gelu Bogdan Marin [02.Apr.07 17:25]
textului îmi induce acea amețeală caracteristică desprinderii de un sol neadecvat trăirii. Gîndurile circulă, senzațiile se adună și devin cuvinte. Sărbătorile după gîndurile tale.
=  Gelu	Ela Victoria Luca [02.Apr.07 18:45]
Mă bucură că ai lăsat semn aici, este penultimul fragment din mozaic. Și de aceea senzația și de desprindere, și de vertij, și de transcendere a sentimentelor. Mulțumesc. Ela
+ poemul-cheie	Daniela Șontică [02.Apr.07 22:26]
o lume foarte densă, aproape sufocantă: alge, frunze, culori, lumini, "lumi", interdicții, trupuri, timpuri... toate lăsate să plece, să migreze în altă parte spre a face loc unui singur locuitor. Autoarea, un fel de Făt-Frumos care face posibilă o lume mirifică pentru ca povestea întreagă să se poată scrie. Și celui cu nume de cuceritor antic i se pregătește chiar și o scară interioară. de fapt i se oferă cheia pentru a intra în acest interior. important este ca el să găsească drumul până aici. la nevoie însă calea lui va fi luminată cu un alt poem.
=  metamorfoze...	Fluerașu Petre [03.Apr.07 01:39]
daniela, m-a lasat fara cuvinte aceasta declaratie, este cu adevarat speciala... Felicitari sincere, acest jurnal devine mai bun in fiecare zi, se rafineaza emotiile, metaforele se transforma, surprind... felicitari te citesc cu drag petre
=  Citire	Vasile Mihalache [03.Apr.07 02:01]
Spiritul, unde luminile se descompun, redă chipuri memorate geometric, care au și nu au început, au și nu au finalitate, iar sentimentele sunt asemenea unor planuri în derulare. Acolo unde punctul de sprijin al ființei este o piatră, o persoană este numită.Lichefieri imposibile dizolvă umbrele înainte de a li se mișca un mușchi, de a tresări...Dedicată, autoarea, unicului cât o lume, timpului în desfășurare, este.
=  Impartasanie	Ioan-Mircea Popovici [03.Apr.07 06:13]
Un parfum al cuvintelor, cu nuanta de briza peste nesfarsit, se atinge de-o scara. Pe scara asta-i loc de-o clipa care sa inlocuiasca minutul spasmodic. Restul tine de continuumul propriu dragostei. Iau miezul in jurul caruia-i toata magia ca o Sfanta Impartasanie: "nu am înțeles niciodată unde începem și unde ne sfârșim, dacă ceea ce numim dragoste există sau derulăm și noi, pe covorul neînchipuit al lumilor, aceeași iluzie... m-am hotărât. construiesc în mine o lume. și o citadelă unde tu vei fi locuitorul, singurul. vei vorbi fiecărui obiect despre aerul vrăjit și întruparea în dragoste. vei desfășura timpurile după mersul invers al soarelui, evitând orice minut spasmodic, orice vid ce ar putea absorbi lăuntrul". Las pumnul meu de scoici, semn al marii care exista inca...
=  un altfel de a spune "te iubesc"	postu marin [03.Apr.07 14:05]
este o nouă formulă de a spune "te iubesc". este destul de simpatic. mie îmi plac asemenea temperamente feminine. ai tot respectul meu. cu drag Marin, acelasi de pe www.postumarin.uv.ro
=  Dăruire...	Stefan Lucian Muresanu [03.Apr.07 14:03]
Reverberație lăuntrică într-o inimă căutătoare de adevăr, de lumină, în ceea ce neînțelesul îi acoperă ca o dantelă privirea lăsând-o să întrebe. O dăruire sinceră iubirii, cuvinte magice rostite dintr-un suflet curat cu un devotament impresionant. Succes, 03.04.2007
=  Parere	Pandele Maricica [03.Apr.07 15:04]
Si totusi, cred ca era loc de mai bine. Senzatia de vertij se simte in tot textul, incat ma intreb daca imaginile sunt clar construite. Cred ca asocierile de cuvinte arhaice cu neologisme ar trebui sa dispara, e prea mare contrastul.
=  mulțumesc vouă	Ela Victoria Luca [03.Apr.07 15:25]
Daniela, fără magic nu aș putea scrie. Nimic din, despre Lhasa, cel puțin. Nu știu dacă va străbate drumul, dacă va ajunge în citadelă, dacă va descoperi cheia, nu știu nimic din ce nu se întâmplă decât cu câteva pre-simțiri înainte de a se întâmpla. Mulțumesc fiindcă aștepți alt poem. Petre, drumul de la cuvânt la necuvânt este atât de lung încât necuvintele mele se lasă încet-încet descoperite, revelate. Mulțumesc. Vasile, memoria chipurilor, geometriile sufletului abia vizibile, liniile pe care se desfășoară timpul și spiritul urmându-și călătoria, toate acestea ție ți se dezvăluie cu multă ușurință, ceea ce înseamnă mult. Mulțumesc. Ioan-Mircea, scara în spirală, cea fără de care înîlțarea ăe treptele spiritului nu ar fi posbilă, este doar una dontre "închipuirile" ființei. Mulțumesc pentru pumnul de scoici, marea va exista mai presusu de orice. Marin, e simpatic, da. Interesant este că e dincolo de te iubesc acest mozaic. Un dincolo ce nu are nevoie de numire pentru a se dezvălui, pentru a fi întru ființă. Simpatică promo îți faci. :) Ștefan Lucian, așa va rămâne inima aceasta, căutătoare, neuitând dăuirea, devotamentul iubirea, chiar și/mai ales în Literă. Mulțumesc frumos. Maricica, absorbția imediată a lumii produce un anume vertij. Claritatea nu ar avea sens fără sora ei neclaritatea, măcar în doze minine, cât să se perceapă necesara diferență. Firește că este loc de mai bine, nu am încetat scrisul aici, ci atunci când voi închide ochii. Desăvârșirea este o altă căutare a mea. Mulțam fain. Ela
=  er	Ela Victoria Luca [03.Apr.07 15:46]
înălțarea pe treptele; mai presus.
=  elaelaela	mircea lacatus [03.Apr.07 15:53]
cand va fi gata inunda acest mozaic cu apa sarata limpede de mare numai scufundatzi si cu respiratzia taiata sa privim si plutind ca niste suflete :)
=  Mircea	Ela Victoria Luca [03.Apr.07 16:01]
Mozaicul mai are un singur fragment. Și îl voi scălda în ape de mare, interioare, pământești, cerești. Și apoi, om vedea ce va urma. Lhasa abia de aici începe. Ela
=  și scara în spirală...	olga stefan [03.Apr.07 18:00]
îmi place textul, cum de altfel mi-a plăcut tot grupajul, l-am urmărit "discret", a fost un experiment foiletonistic suficient de delicat și de bine dozat ca să nu devină agasant, redundant. spui că e penultimul fragment. aștept o explozie,"orgasmic" ceva ultimativ, pentru final.
=  coloane solomonice	Anghel Pop [03.Apr.07 21:30]
Acest poem mi-a lasat senzatia unor retele de lumini valurite intr-un univers acvatic, ca un labirint scufundat de oglinzi deformante: "fenomen reverberant în lăuntruri difuze, unde nici luminile brun-aurii..." Si mai incolo, sufletele congruente plutesc intr-un cosmos amniotic, protector, smaraldin: "porțile prea deschise apelor și dizolvarea umbrelor în ochii tăi devoratori..." Sigur ca motivul Citadelei mi-a reverberat memorii din lectura lui Saint-Exupery, aici e bine integrat in pulsatia imaginilor ca "multiplicare continuă a trupurilor migrând"... Si sufletele devin scari melcate, coloane solomonice spre infinit. Da, asta e complexitatea dinamica a poeziei. Ma mir cum reusesti sa pastrezi tonusul acesta de incordare vizionara de la un text la altul. Astept finalul acestui ciclu de poeme!
=  Ela	cornel marginean [03.Apr.07 21:58]
Am citit cu placere. Foarte frumos. Chiar daca detaliile par usor aleatorii, poate fi si asta o tehnica, ce lasa totusi libera idea frumoasa a textului. stima
=  Olga, Anghel, Cornel	Ela Victoria Luca [05.Apr.07 02:37]
Iertare pentru răspuns târziu: Olga, orice scară poate duce spre înălțare, dacă ai puterea să te înalți. Altfel, e de ajuns cel mai mic dezechilibru. Mulțumesc pentru întreaga lectură discretă. Nu știu de va fi așa finalul, așa cum poate îl aștepți. Nu pot spune încă, se scrie în mine. Anghele, nici nu știi, deși cert ai intuit, cât mă bucură că ai perceput sensul scărilor și mai ales "umbra" citadelei, Exupery a "clădit" din copilărie în mine sensuri vitale. Mulțumesc, va fi curând finalul mozaicului. Cornel, aparent aleatoriu, aparent construit. Toate piesele se mișcă pe sine, iar în centrul mozaicului se figurează o înțelepciune. Atât a fost de transmis. Mulțumesc frumos. Ela
=  citadela	Ioana Geacăr [05.Apr.07 11:07]
Ela, poemul tău mă duce cu gândul la "Citadela" lui Exupery, nu numai ca idee, dar și prin atmosfera sărbătorească, inteligentă, luminoasă care se pliază perfect pe aceste zile. Îmi place proiecția unor "lăuntruri difuze" "chipurile răsfrânte, senzația de învăluire crescândă, așa, ca o pânză fără goluri, ce înconjoară trupul, spiritul, într-o intensă conștientizare a spațiilor.", mai puțin "animei"
=  Ioana	Ela Victoria Luca [05.Apr.07 11:23]
Mulțumesc, când am scris nu mi-o fost în gând citadela, nu mi-o fopst în intenție. Însă cum ea, cartea, este una dintre cele prețioase și amprentate n spiritul meu, se întâmplă să își simtă prezența cam în tot ce înfăptuiesc. Mulțumesc frumos. Ela
=  Avantaj noi! (cititorii...)	Ecaterina Pavel [05.Apr.07 17:21]
...si eu care credeam ca nu se mai cauta literatura adevarata! Ma bucur sa regasesc textul acesta la sectiunea "recomandate," este profund, este genul de "hrana tare" de care avem nevoie...Multumesc!
=  Ecaterina	Ela Victoria Luca [06.Apr.07 11:28]
Așa cum îs eu, vor ami trece ani poate de scriitură și tot nu mă voi liniști sau mulțumi după ce las lumii un poem, o prooză, un jurnal, un eseu. Mereu îmi spun că e încă mult drum de parcurs până la literatura adevărată... Mulțumesc pentru apreciere, pentru lectură. Ela
=  clubul poetilor	anatol mateescu [06.Apr.07 20:31]
textul provine initial din antichitate dar trece prin renastere si evident se agata de postimpresionism sau ma insel? oricum imi place chiar daca ma insel
=  anatol	Ela Victoria Luca [08.Apr.07 13:51]
Lhasa cuprinde în ea toate timpurile creației, din antichitate până la post... orice curent ar fi. E cumva în afara "curenților" lumești. Mulțumesc. Ela