| = Sistemul de produs chestii de consum | Cristina Andrei [01.May.07 23:44] |
| Multe se pot spune despre acest subiect, dar tu ai surprins aici esențialul. Îmi place și doza de subiectivism, nu mare, dar suficientă pentru a "încălzi" discursul. Cred că erai un pic furioasă când ai scris articolul? În orice caz, ești o bună observatoare și o bună comentatoare a realităților ăstora ce ne înconjoară. Ce mă îngrijorează pe mine este faptul că alternativă nu prea există (sau, oricum, tinde spre dispariție), sistemul tinde să-i înghită și pe cei care se zbat să rămână în afara lui. Alt fapt interesant, o realizare concretă a celor spuse de tine: chestia asta cu "workoholismul", obiectivele precise și altruismul impus. Este binecunoscut faptul că "dă bine" să scrii într-un CV că activezi ca voluntar în nu știu ce ONG, că ai "spirit de echipă" (adică, vezi Doamne, dacă unul nu-și face treaba, ești dispus s-o faci tu în locul lui), că ai "rezistență la stress" și "disponibilitate pentru program prelungit" (ca biata fată ce a murit de curând de epuizare la locul de muncă). Plus întrebarea stupidă de pe la interviuri: "unde te vezi în următorii 5 ani?". Poate eu mă văd pe Lună, ce îi interesează pe ei unde mă văd eu?... Clișee, clișee peste clișee, sintagme care nu mai înseamnă nimic, păcăleli și mici trucuri de "integrare în sistem". Știi, uneori mă gândesc că o altă mișcare hipiotă, dar masivă, la nivel mondial, ar fi un curent de revigorare al lumii ăsteia… Iar la scară mai mică, o părere strict personală: decât să intru în mașina lor de tocat, mai bine rămân la balcanismul nostru atât de hulit. Este o esență în acest balcanism, de care “ei” (așa îmi place mie să le spun) s-au depărtat de mult, sau poate nu au avut-o niciodată. Nu știu exact cum să definesc această esență, dar îmi vin acum în minte cuvintele “omenie”, “omenește”, “omenesc”. Uf! Știu eu o persoană – de altfel foarte dragă mie – care, la observația mea că prea-lăudatele valori occidentale tind să transforme omul într-un mecanism care să susțină sistemul ăsta de produs chestii pentru consum, mi-a răspuns senină, fără a sta pe gânduri: “dar eu vreau să fiu mecanism!” q.e.d. | |
| = Cristina! | Miriam Cihodariu [10.May.07 15:54] |
| Chiar m-am gandit la tine în ultima vreme, și mă întrebam ce mai faci! Îmi pare bine că ai rezonat cu niște rânduri care, așa cum ai intuit, au fost scrise mai mult într-un acces de furie și de revoltă aproape patetic de adolecsentină dar... în fine, într-un tipar probabil că tot trebuie să ne încadrăm. Iar altele sunt mult mai rele. Nu vreau să mă repet, dar mi-ai ghicit din nou gândurile, de data asta în legătură cu stupiditatea și banalitatea domeniului de resurse umane. Din câte mi-am dat seama, un departament de resurse umane ar trebui să se ocupe doar cu menținerea unei medieri fluide între toate părțile implicate - angajați, angajatori etc - dar din păcate sunt înfipți peste tot pe post de Procust, asigurându-se că ești la fel de obtuz ca ei înainte de a te lăsa să treci... Precum acei oameni mai mult sau mai puțin de succes (care din păcate predomină mai mult la noi) care nu mai sunt în stare să iasă din rol, adoptând mereu atitudinea autoritară și care nu mai sunt capabili să poarte un tricou... Dar deviez. Mi-ar fi plăcut enorm să trăiesc Woodstock-ul, fără a ști (din perspectiva contemporană) că, de fapt, nu a schimbat nimic. Dar... the day the music died... a fost acum multă vreme. Apropo de balcanism, din același punct de vedere al trăirilor intense... poate suna ca o blasfemie a generației tinere care nu a trăit cu adevărat comunismul... mie îmi plac și rușii. La un nivel mai înalt, desigur, decât mujicul din coșmarurile Kareninăi. Cred ca acea impulsivitate pentru care sunt numiți în general bestii, acea manieră proprie de a se drăcui și de a se răzgândi și a se băga în belele pe care o au personajele lui Dostoievski... când este dusă la un nivel mai înalt, atunci când individul cu fondul arhetipal rus crează, acea trăsătură se transformă într-o pasiune greu de stăvilit, și nu neapărat în sensul furtunos. O simfonie de Boronin sau scriitori ruși sunt exeple suficiente pentru acel je-ne-sais-quoi rusesc pe care eu l-am resimțit. La mai multe gânduri în comun. P.S: E ciudat ce se întâmplă în ultima vreme cu pagina asta ... nu doar numărul de viyionări, dar și data comentariilor sunt date peste cap! Astfel, nu pot să-mi dau seama dacă îți răspund cu întârziere au ba. | |