| = Pentru invidia lui Socrate | Silvia CALOIANU [05.Sep.03 16:21] |
| Mi-a placut, ceva demn de invidia lui Socrate: la ce bun un trandafir daca nu spre a fi mancat? sa musti [din el] ca dintr-un mar ar fi atingerea zilei. | |
| = autocritica | liviu dascalu [05.Sep.03 16:27] |
| Intelepciune obosita, pe care ar fi trebuit sa o justifice un stil mai alert. Astfel scrisa, povestirea comunica adevarul tautologiilor, adica nimic. Daimyo este chiar magistrul, dialogul final e unul cu sine, femeia fara chip este alteritatea desfiintata, fara spatiu in fata expansiunii goale a eului daimyo-ului, calugarul imaginar e o masca goala a magistrului. Tristetea de a fi acelasi ar fi trebuit sa fie subiectul povestirii mele. Sau tristetea stapanului din Fenomenologia lui Hegel, care, inconjurat de sclavi, nu mai are alteritatea in raport cu care sa-si afirme identitatea specifica. Insa textul ramane la nivelul portretelor superlative ale "intelepciunii". | |