| = nimic | Geta Adam [02.Dec.03 17:21] |
| E atat de concentrat textul asta incat nu ma incumet a spune ceva. exercitii de inima o pasarea intepenita inchide nimicul | |
| = erata | Geta Adam [02.Dec.03 17:23] |
| s-a vrut "pasare", nu "pasarea". Probabil ca cineva acolo sus a vrut sa-mi atraga atentia ca tocmai am scos o "pasarea" din gura, de am gresit. Scuze! | |
| = niste pareri | Stefana Daos [02.Dec.03 18:45] |
| Liviu, pentru mine sunt inaccesibil de banale. ma tem ca in dorinta ta de esentializare, radicalizezi in asa masura exprimarea incat uneori devine etans ermetica si in acelasi timp (in mod contradictoriu) parca e expresia unui truism, a unei spuneri lipsite de substanta. presimt ca e ceva autentic in spatele lor, dar nu stiu daca ai gasit cea mai buna modalitate de a transmite ce ai de spus. eu inteleg ca vorbesti despre nimic, dar...risca sa devina chiar nimic. nu totdeauna ceea ce e intens, pregnant, obsedant , crucial, sau dimpotriva inconsisten, vag, spleen samd, e automat convingator pentru ceilalti, iar tu stii asta foarte bine. mi-a placut naiku-ul. e frust si conduce rapid sugestia vizual, auditiv si tactil chiar. in privinta plaikuurilor, unele sunt foarte reusite, mi-a placut mai ales cel cu trimitere la Calderon. totusi nu te-as incuraja pe drumul asta. din cand in cand sunt ok, cu umorul lor un pic cinic, unele totusi au ceva de "banc" (e drept, nu de banc ieftin, ci select :)(parca vad ca o sa infiintezi si baiku-ul:) am recitit "cateva chipuri" si mi-a placut, i-au priit schimbarile aduse si m-a emotionat la relectura. o sa-ti recitesc si alte poeme. | |
| = thank you | liviu dascalu [02.Dec.03 19:00] |
| Pot sa-l transform si pe asta in atelier. Mie imi place, deocamdata, e din familia acelor poezii care nu-ti plac tie: solfegiu mic si omul-fermoar. Poezii pe linia cool, fara nici un pic de swing. Oricum, multumesc pentru comentariu. Sunt de acord cu tine, spune cam putin poezia asta (ar fi de dorit sa o spuna bine, macar). Poate ca, in timp, o sa gasesc alta formulare. Nu stiu daca schimbarea a adus ceva. Ma si cam repet, e vorba chiar de un vers din "celelalte chipuri", pe care il banalizez, astfel. | |
| = parere | ion amariutei [02.Dec.03 20:02] |
| cum probabil era de asteptat, mie imi place, ma duce cu gandul la muzica lui Sibelius. enuntul impersonal si enigmatic permite o desfasurare lirica a ideii filosofice (in singuratate, nimicul pur poate deveni un surogat al emotiei - cel putin asa am citit eu) strofa dintre paranteze mi se pare superflua as fi foarte curios cum ar suna daca ai adauga un substantiv sau adjectiv urmat de o cratima inaintea primului cuvant din poezie... | |
| + piatra de piatra | Anca Veronica Anghel [02.Dec.03 23:20] |
| Liviu, fiecare poem isi are cititorii ei. Poemul acesta este pentru cei putini, este un cerc vicios care lasa urme. Mi-a dat impresia pietrelor aruncate la suprafata apei, care din aproape in aproape ("piatra de piatra") lasa urme concentrice care se pierd. Un joc, o repetare, o simplitate care se lasa cucerita chiar si in "diminetile noastre opace". Un exercitiu al nimicului, un foc palid... Daca i-as da o stea ar trebui sa ma explic de ce. Dar eu stiu ca merita o stea. Stii si tu. o piatra ca o piatra tautologiile cad fara de stropi... | |
| = Parodie | Adrian Erbiceanu [03.Dec.03 05:50] |
| Magistre, iti citesc singuratatea si ma sperii (Arunci cu pietre dupa pietre si din apa intinata sar bacterii) nimicul tau e-atat de pur incat imi scapa si-n dimineata ta opaca vad doar...apa | |
| = despre nimicul la Heidegger | liviu dascalu [03.Dec.03 09:45] |
| La Heidegger nimicul are o anumita importanta filosofica. Nimicul este ceea ce e dincolo de fiintare, de obiecte, in felul asta are ceva in comun cu fiinta, cu faptul de a fi, care e ireductibil la un obiect sau altul. Doar constientizand nimicul de dincolo sau dincoace de obiecte ajungi la o mirare autentica in fata faptului ca exista fiintare. Intrebarea "de ce exista fiintare mai degraba decat nimic" ar putea fi o expresie a acestei mirari. "Mirarea" nu e tocmai trairea pe care o are in vedere Heidegger, ci angoasa. In angoasa pierzi legaturile temporare cu ceea ce te inconjoara si esti proiectat in nimic, ti se reveleaza nimicul. Angoasa nu e teama - care vizeaza doar o anumita fiintare -; este o frica de ceva indeterminat. Grija, nelinistea, angoasa sunt legate de faptul de a fi, nu de o fiintare sau alta. Cand ti se reveleaza aceasta neliniste esti in masura, si doar atunci, sa-ti alegi un proiect existential, sa evaluezi posibilitatile tale autentice de a exista. Nimicul e linistea necesara pentru a auzi acordul pur al fiintei, putem spune, la modul metaforic. Nu cred ca pot expune cu claritate gandul lui Heidegger, in cateva cuvinte. Daca ar fi sa ma iau dupa Carnap, tot discursul heideggerian despre "nimic" e o aberatie logica, un discurs fara sens. Despre nimic nu se poate vorbi, deci trebuie sa se taca. O fi asa? O poezie "despre" nimic poate fi la fel de neinteligibila, pentru unii, ca si discursul filosofic pe aceasta tema. Sau poate fi plin de sens. Pentru cei interesati de subiect, exista in traducere "Repere pe drumul gandirii" de Heidegger si culegerea de "Filosofie contemporana" de Alexandru Boboc, in cuprinsul careia se gaseste articolul lui Carnap despre prelegerea heideggeriana "Ce este filosofia?", care are ca tema nimicul. Stefana ar putea spune mai multe despre nimicul din teologia apofatica, dar nu prea cred ca ar avea legatura cu poezia mea. Sau are? | |
| = Filozofia "nimicului" | Adrian Erbiceanu [03.Dec.03 16:51] |
| La inceput a fost Nimicul. A spus-o Kant si-apoi Laplace... Cand Punctul, s-a vazut "buricul", Ne-a dat o gura, ochi si glas. Dar Punctul - vezi si Eminescu Ne-o spuse in "Scrisoarea I" - Facu nimicul, nefirescu', Sa-i cada jalnic la calcai. De-atunci ne invartim pe roate, Noi, "musunoaie de furnici", Batand din maini si dand din coate Nestind ce cautam pe-aici. De-i Heidegger sau poate altul, Ce mai conteaza pe triptic: Cand pe Nimic iti sprijini spaltul Cu ce te-alegi e tot...Nimic! | |
| = poet fără poezie | Paul Bogdan [03.Dec.03 17:18] |
| Domnul Erbiceanu este simpatic în comentariul său, eu am să încerc a fi practic. Te-am urmărit de când ai intrat pe site și încet încet ți-am înțeles expresia. După opinia mea, majoritatea poeziilor tale exprimă ideea pură excluzând în mod evident "poezismul". Ideea pură este filosofie nu poezie. Probabil că ești un meticulos colecționar de adevăruri pe care le filtrezi și macerezi excesiv și care se concluzionează în texte scrise spartan, liniar aș putea spune. Cui nu-i plac poeziile ce conțin o idee superbă? Dar, poeziile fără frumusețe, strânse într-un mănunchi personalizat, au reflexele unei culegeri de raționamente. Poeziei tale îi lipsește... poezia. | |
| = Cadou de Craciun! | Adrian Erbiceanu [04.Dec.03 02:00] |
| Lui Anca Veronica Anghel Ai afirmat: "Daca i-as da o stea ar trebui sa ma explic de ce". Concluzia logica ar fi: "Pentru ca n-am cum sa ma explic, nu pot sa-i acord o stea". Dupa care urmeaza: " Dar eu stiu ca merita o stea". De unde? Mai devreme afirmai ca trebuie sa te explici. In cazul in care stii, spune-ne si noua, sa stim si noi. De ce atatea secrete? Si, scuza-ma, de ce il implici si pe el, facand afirmatia: "Stii si tu". O fi vre-un cadou de Craciun ?! P.S. N-am nimic personal cu domnul Liviu Dascalu, dar domnia-sa se pricepe foarte bine logica, si poate sa-ti confirme. | |
| = trecere | Michel Martin [04.Dec.03 14:44] |
| Primele doua versuri suna fantastic de tare a Cioran. Paranteza nereusita si devine inutila, desi imaginea aia aparent conduce la reflectii. Dar admit, mi-a placut strofa de final, poate singura din aceasta poezie. Si discordanta dintre cele trei segmente. Usoara, de altfel. | |
| = schmbari | Stefana Daos [04.Dec.03 15:06] |
| vad ca ai facut mai multe modificari, eu zic ca sunt de bine, asa e mai putin vag-impenetrabil. s-ar putea insa ca acum sa nu le mai placa lui Ion si Ancai. mi se pare interesanta paranteza cu tautologiile, mai mult chiar decat cea de dinainte cu pasarea. care si-ar putea si ea gasi locul ca secventa 2, eventual. inclusiv noul titlu ii sade mai bine. | |
| + rectificare | Anca Veronica Anghel [04.Dec.03 16:03] |
| Revin in pagina ta si abia acum imi dau seama ca steluta nu apare. Iarta-ma. Ai mai facut schimbari? Poate ai schimbat un pic partea dintre paranteze. Mie mi-a placut in acest text poezia cu care ai lansat filozoficul. Poate m-am exprimat gresit, dar sincer, asta mi-a placut. Lui Adrian Erbiceanu n-am sa ii raspund la subsolul acestui text pentru ca am inteles ca lui nu i-a placut poemul. Cat despre Craciun, mh, daca ma uit pe calendar mai sunt vreo 3 saptamani pana in 24 Decembrie. Nici Hannuka n-ar fi mai aproape. | |
| = "logica" imperturbabila | Adrian Erbiceanu [04.Dec.03 16:41] |
| Lui Anca Veronica Anghel Cu o "logica" imperturbabila, mi-ai raspuns. Ar trebui sa-mi multumesti pentru ca ai plasat o stea fara ca sa observi ca ea nu rasarise. N-am spus ca nu mi-a placut poemul asta (nu pot sa-mi dau parerea asupra unor lucruri care nu exista,)ci m-am referit la eulogia "nimicului" cand sunt atatea lucruri mult mai bune si mai importante de facul. Este de mirare cum oameni, de altfel, de talent, si-l irosesc pe nimicuri. Referitor la cadou, poate ca am anticipat, cu toate ca el trebuie pregatit din timp. Dar nu-i mare paguba, Ramadanul abia a trecut. Nu e niciodata prea tarziu! Cu sinceritate | |
| = despre poezie, in general | liviu dascalu [04.Dec.03 18:08] |
| Pe mine nu ma deranjeaza opiniile lui Adrian Erbiceanu. Stiu prea bine ce crosee imaginare i-a aplicat Carnap lui Heidegger, spunandu-i ca bate campii, el si cu toti filosofii. Cum adica sa filosofezi despre "nimic"??! Pai nimicul e ceea ce e mai putin important. Si sa spui ca nimicul este asa si pe dincolo e absurd, nimicul nu "este" nimic. Iar daca mai si poetizezi asupra nimicului, inseamna sa sari calul de-a dreptul. Nu poti avea sentimente decat in legatura cu ceva, nu-i asa? Asa o fi? Dupa Michel Henry, un fenomenolog francez, afectivitatea se auto-afecteaza, se reveleaza, cel mai autentic, siesi, in absenta oricarui pretext, ca o cunoastere absoluta. In aceasta auto-revelare ne cunoastem ca fiinte radical distincte de obiecte. Fenomenul afectivitatii este ireductibil la fenomenalitatea obiectelor. Mergand pe acest fir, Henry socoteste ca prin afectivitate ne cunoaatem provenienta din Trinitate; eu am descoperit, totusi, destule inconsecvente in ultimul sau demers, din cartea "Eu sunt Adevarul", si raman la simpla fenomenologie (necrestina) a afectivitatii. Ma bucur ca Paul Bogdan isi exprima parerea in subsolul acestui text. Chiar si acest gen de determinari critice sunt o ocazie de a te intelege pe tine insuti. Vad limitele felului meu de a scrie poezie cu mai mare precizie. Stiu, de acum inainte, mai clar, carui tip de cititor ma adresez, carui fel de a simti. Sunt departe de atitudinea scriitorului inchis in turnul sau de fildes, practicand un joc cu margele de sticla ale carui reguli le-a inventat el insusi si nu le divulga nimanui. In adolescenta am scris mult, influentat de poeti foarte putin cunoscuti, pe care ii socot foarte mari, precum Almosnino, Abaluta, Grigurcu, Nora Iuga, oniristii. Totusi, formula lor estetica este depasita, e un drum inchis. Desi am poezii care pot rivaliza cu cele ale "maestrilor", ele nu sunt ceva nou. Cand am constientizat lucrul asta, am incetat sa scriu poezie. Faptul ca o fac din nou se datoreste existentei acestui site. Si urmaresc innoirea felului meu de a scrie. Suprearealismul, sau poezia din filonul francez, a cam expirat. Indepartarea de limbajul cotidian, la inceput o cale de a explora noi posibilitati de a simti, si de expresie (nu a existat mai intai o sensibilitate, si apoi, doar, o cautare a mijloacelor expresive, ele sunt simultane), a suprarealismului si a poeziei moderniste, a sfarsit prin a fi simtita drept artificiala. Poetii pe care ii pomenesc sunt mai degraba poeti ai instrainarii, apoi. De ce sa nu exploram in directia "umanului", a "sanatatii lirice"? Cultivand resursele oralitatii, versul neimpiedicat, "frumusetea", "adjectivul", "banalul", firescul samd, revii la o naturalete lirica binevenita. De aceea sunt de acord, intr-un fel, cu Paul Bogdan. Totusi, eu scriu si pentru cei a caror sensibilitate a fost formata, ca si a mea, de lirica de sorginte franceza. In definitiv, in postmodernism, se spune, toate traditiile sunt considerate ca fiind viabile. Totul e sa nu ramai cantonat intr-un anume mod al expresiei. Poezia "celelalte chipuri", apreciata de Stefana si altii, e cel mai bun exemplu de poezie in care incerc sa-mi depasesc limitele, si sa folosesc resurse ale limbajului pe care, de obicei, le ignor. Cat despre haiku-uri, de multe ori nici mie nu-mi place genul, dar ma feresc sa trag concluzii, sa teoretizez. Pur si simplu e nevoie de o anumita receptivitate care poate sa lipseasca. Nu e adevarat ca haiku-urile mele ar fi idei transpuse in forma, dimpotriva, un refuz al ideii. Plaiku-urile nu sunt haiku-uri, pe de alta parte, si acolo imi permit sa ma joc cu expresii filosofice consacrate. | |
| = Sarbatori fericite! | Adrian Erbiceanu [04.Dec.03 19:35] |
| Din nou lui Anca Veronica Anghel Abia acum realizez ca te referi la faptul ca s-ar putea ca domnul Liviu Dascalu, pentru care de altfel am o deosebita stima si a carui eruditie ma impresioneaza (fara nici un fel de gluma!) ar putea avea o altfel de sarbatoare. Pentru mine, persoana care respecta credintele tuturor, ca ceva dat, si nu castigat, imi permit sa-ti urez dumitale, ca si domnului Liviu Dascalu, chiar daca este putin cam devreme, Sarbatori fericite! | |
| = Erbiceanului | liviu dascalu [04.Dec.03 19:55] |
| Draga domnule Erbiceanu, te rog sa-ti limitezi intrarile pe pagina mea, de azi inainte. Nu e un ordin, ci o rugaminte, fiindca imi par pur si simplu redundante. Scrie doar daca ai ceva de spus. Inca o vorba sa-ti mai spun. Kant nu are nimic de-a face cu speculatiile cosmogonice asupra Nimicului "de la inceput". Daca vrei, iti pot argumenta intr-un eseu. Nu vad de ce ar trebui sa sune amuzant versurile tale "La inceput a fost Nimicul,/ A spus-o Kant si apoi Laplace". Nu bag mana in foc, dar cred ca nici Laplace nu s-a ocupat cu asemenea mituri. | |
| = neutralitate | Anca Veronica Anghel [04.Dec.03 20:09] |
| Domnule Erbiceanu, eu vad ca doriti sa atrageti atentia la subsolul acestui text scris de Liviu, dar de aici si pana la a va da in spectacol e o cale lunga. Sincer nu va inteleg. Imi pare rau. | |
| = D-lui Liviu Dascalu | Adrian Erbiceanu [04.Dec.03 20:34] |
| D-lui Liviu Dascalu Este o ora foarte potrivita pentru mine. Mesajul, dupa cum vezi, l-am primit imediat si va raspund ca atare. Sunt intrutotul de acord cu rugamintea formulata si am sa-i dau urmare sub rezerva ca limitarile sunt reciproce. De felul meu sunt un om practic. De la o asa mare distanta de Tara, incerc si eu sa-mi aduc aportul, atat cat pot, la pastrarea si propasirea limbii materne. Am realizat, dintr-un text pe care l-ati editat ceva mai devreme, ca nici dumneavoastra nu sunteti multumit de tot ce apare pe site. De ce sa nu cooperam in aceasta directie? Va stau cu cea mai mare placere la dispozitie! | |
| = parere | Liviu Nanu [15.Jan.04 09:52] |
| Poezia asta și comentariul anexat ei m-au determinat să abordez și eu subiectul deși nu eram la prima încercare. De aici a ieșit „cintecelul despre nimic”, o făcătură palidă în raport cu textul tău. Mai mult ce aș putea spune? | |
| = despre marea poezie filozofică a lumii | Tudor Negoescu [15.Jan.04 12:11] |
| Ce frumos ar fi să ne mai întoarcem, din cînd în cînd, la discursul filozofic al celui care spunea că poezia este rostire esențializată...mai ales azi, 15 ianuarie, zi mare pentru marea poezie filozofică a lumii... | |
| = nedumerire | liviu dascalu [15.Jan.04 14:28] |
| In mail am primit instiintare despre patru noi comentarii la aceasta poezie, am fost foarte surprins. Dar am gasit numai doua. Comentariile lipsa sunt cel al lui Liviu Nanu, "nimicul concret" si cel al lui Geta Adam, "Liviu Nanu". Este una din numeroasele disfunctinalitati ale site-ului? Ii rog pe cei doi sa ma lamureasca, pe scurt, despre ce era vorba, daca mai trec pe aici. | |
| = lamurire | Geta Adam [15.Jan.04 14:38] |
| Liviu postase din greseala un comentariu pe care-l facuse unui text al meu, iar eu i-am atras atentia asupra acestui fapt. Atat a fost:) | |