| = parere | Florin Opran [07.Jan.04 21:54] |
| E un text care mi-a placut. Imi aminteste intrucatva de ceea ce scriam eu intr-o vreme. Finalul mai ales, in forma sa de letargie calma a durerii disipate in imagini simple parca l-as fi scris eu cu ani in urma… Iti reprosez, insa, ceea ce mi-am reprosat si mie insumi pe cand scriam astfel. Urmaresti simplist sentimentul, construiesti rezumativ metafora, te joci superficial cu subtilul, abuzezi de punctele de suspensie ca o maniera de abstractizare poetica… Voi incepe prin timpurile pe care le folosesti. Banuiesc ca e o maniera prin care ai vrut sa apropii in mod dramatic actiunea de cititor. Sau poate ca pur si simplu asa ai simtit sa-ti imprimi gandurile pe foaie. Uite un exemplu care se continua pe parcursul intregului text : “Trecusera doi ani de cand durerea ii STRAPUNSE sufletul …”. Acel “strapunse” ar fi fost de asteptat sa fie “strapunsese” si sincer “strapunsese” este varianta pe care ti-as recomanda si eu (este valabil pentru tot textul). Apoi, abuzezi de imagini simple, de descrieri vagi, fugare, superficiale, redai sentimente si stari de parca ar fi o telegrama si nu un text literar. Uite cateva exemple : “era copil prin fire, dar matur prin experienta…” (-si din nou puncte de suspensie) “glas divin ce ii vorbea atunci cand se gandea la moarte…” (-surpriza ! lasi parca cititorul sa ghiceasca metafora punctelor de suspensie) “luna i s-a parut mai trista si mai inlacrimata ca oricand …” “nori de puf” “Doi porumbei isi desenau pe cer cai albe, se intalneau acolo, deasupra sa … si dispareau in soare …” (o imagine frumoasa insa cam naiva…) Pe ansamblu textul tau parca ar fi o lectura de “triluri descifrate”… o lectura frumoasa si simpla, din care razbat sentimentele care te-au inspirat mult prea direct… brutal de superficial… Uite cateva sfaturi : incearca sa scrii un eseu din care sa nu razbata absolut nimic din ceea ce simti, si care totusi sa nu constrasteze cu ce e in sufletul tau. Este foarte important ca un scriitor sa fie capabil de a detalia fara marturisiri depline si a marturisii fara detalii… ar putea fi un exercitiu interesant. In plus, incearca sa scrii fara puncte de suspensie. Vei vedea ca ceva se va schimba. Sper sa nu mi-o iei in nume de rau. Aceasta e parerea mea sincera si sper ca ti-am putut fi de ajutor, intrucatva. La multi ani ! O viata frumoasa. | |
| = dumnezeu sa-l ierte ! | Bibi Ngo [07.Jan.04 22:50] |
| "nori de puf" "un chip rumen, cu plete aurii si buze inrosite" "Doi porumbei isi desenau pe cer cai albe" "... si dispareau in soare" "Un zbor mai pur nici ca-si dorise" "Stropi de lumina incinsa si zambete de bucurie" ... ma opresc, ar insemna sa citez intregul tau text. anghele, nu ai reusit sa eviti imaginile si cliseele atat de tentante si de banale al lumii de dincolo. lucrarea mi se pare cam de nivelul carticelelor pe care ti le aduc la usa martorii lui iehova, pocaitii si alte grupuri bine intentionate intru mantuirea noastra gratuita. moartea poate fi si frumoasa, cand o tratezi literar ca un om viu, nu ca o fantoma umblatoare noaptea prin paduri umede. e morbid, intentionat morbid in prima parte, ca sa-ti iasa pasenta in partea a doua in imaginile cu sublimul indicibil al mortii din inalturi luminoase, calde, populate cu imberbi rumeni la fata care canta "à capella" mai mult suspinand decat intonand. daca mai aveai timp poate ca ar mai fi trebuit sa scrii si de leul cu par moale si matasos pe care stateau un vultur si un porumbel, in timp ce o fata cu zambetul pe buze si cu codite dadea sa manance leului o mana de iarba proaspat culeasa. daca asa o fi dupa moarte, tot mai bine e aici, cinstit. aici macar ne mai putem feri de ridicol, se pare ca pe acolo nu mai e posibil, din cate vad. | |