Comentariile membrilor:

=  despre lanțuri	Lucian Muset [23.Jan.04 11:18]
E minunat textul și dureros de adevărat. Și e păcat că muți din cei ce reușesc să-și părăsească lanțurile au, uneori, nostalgia lor. O singura obiecție strict subiectiva aș avea: nu cred că Dumnezeu a inventat "lanțurile"!
=  ca un om liber	Elia David [23.Jan.04 14:46]
Ai scris despre lanturi ca un om liber. Tare curioasa as fi sa citesc si versiunea celui inlantuit. Am parcurs cu placere acest text, dar, in final, mi s-a parut ca tragi cam mult de idee. Nu e neaparat un repros.
=  ce e de făcut?	Dănilă Florentina-Loredana [23.Jan.04 14:46]
Multumesc mult pentru aprecieri! Obiectia e bine întemeiată, nici eu nu cred că Dumnezeu le-a inventat. Acela era strigătul celor neputinciosi, care, urându-si lipsa de curaj, “Îl bagă la înaintare“ pe Dumnezeu. E mai usor asa, să ridici din umeri, aruncând vina pe El si linistindu-ti constiinta cu ceva de genul “Asta e, nu se mai poate face nimic!“ În sensul acesta, as invita pe cei care cred că nu se mai poate face nimic să citească un text al lui Liiceanu “Ce e de făcut, când nu mai e nimic de făcut?“. Spunea, printe altele, că însusi faptul că se pune această întrebare, înseamnă că tot mai e ceva de făcut- e de sperat, e de asteptat, e de rugat...
=  si eu	Dănilă Florentina-Loredana [23.Jan.04 15:36]
Da, Elia! Si eu as vrea să cunosc versiunea lor. Îmi doresc mult să înteleg, atunci când întelegi, poti actiona asupra cauzei, pentru a da o mână de ajutor. Poate psihologii stiu mai multe.
=  Loredana?	sorin teodoriu [24.Jan.04 19:52]
M-am nascut in Bucuresti - iubesc muntele - iubesc marea. Am crezut ca, pentru o viata decenta pot parasi tara, sa incerc alte locuri, mai departate. Odata chiar am incercat, dar m-am intors. Dorul de locul unde m-am nascut a fost mai mare decat distractia, decat banii. Nu pot accepta conducatorii tarii mele, insa pe tara, o iubesc. Si ma intorc de fiecare data, aici, in tara mea. Poti vedea lanturile, draga Loredana? Poti auzi strigatul meu? Sorin
=  da, Sorin	Dănilă Florentina-Loredana [26.Jan.04 07:52]
Da, Sorin, le văd si aud si strigătul. Adineauri, când ti-am citit mesajul am simtit ceva, ca un fior, nu stiu să-l exprim. Nu m-a părăsit nici acum. Si eu iubesc muntele si marea (tot în ordinea asta), dar, omule, munti si mări sunt peste tot în lumea asta. E drept că tu nu te-ai născut decât într-un singur loc. Până la urmă stii ce, dacă muntii ăstia, tara asta te ajută să fii tu, în ciuda tutror celorlalte neajunsuri, cred că ăsta nu e chiar un lant, decât de formă.Multumesc pentru mesaj, mă bucur că mi-am început ziua de luni citindu-l. L
=  Lantul ombilical	Nick Sava [02.Mar.04 22:22]
Libertatea este in noi. Inconjurati cu gratii, suntem liberi - daca vrem. Legati cu lanturi - suntem liberi. Suntem legati de mama noastra? De bunica? De copii? De tara? Mai ales, de oamenii pe care ii iubim? Si nu ai dreptate, Florinel. Muntii nu sunt la fel, marile nu sunt la fel, mai ales padurile nu sunt la fel. Lucile si piriurile, si casele aninate de coama dealurilor. Nimic nu e la fel. Ajuns departe iti dai seama ca lantul rupt nu era lant. Era cordon ombilical.
=  libertate	Dănilă Florentina-Loredana [03.Mar.04 10:48]
Multumesc pentru citire si comentariu! Da, poate că nu am dreptate, eu am vorbit din perspectiva celui care n-a plecat departe definitiv. E drept că libertatea e în noi, dar eu o caut si în afară.
=  Dependenta de lant	oprea valentin [18.Mar.04 06:39]
Fantastic de adevarat tot ce spui tu aici. Le pui pe hartie de parca ai fi om mare. Dependenta asta de lant in final iti disruge atat de tare personalitatea incat habarnuai daca mai esti sau nu in viata.
=  ca un om mare	Dănilă Florentina-Loredana [18.Mar.04 07:56]
Ha, ha! Chiar sunt om mare, sau cel putin asa-mi place să cred (mă refer la vârstă). M-a amuzat. E ceva ce urăsc în lanturi, mai mult în cele pe care ni le construim singuri decât în cele pe care ni le pun altii. E o revoltă în fata căreia mă simt neputincioasă.
=  Libertate in lanturi	Nick Sava [19.Mar.04 04:30]
Interesant cum este perceputa aceasi problema in functie de locul de unde este privita. Nu tot ce ne leaga sunt lanturi, si nu toate lanturile ne leaga. Cel putin asa vad eu lucrurile acum, cind am pus intre mine si tara un ocean, iar intre mine si tinerete o eternitate. Oare cind eram tinar ma simteam inlantuit? Nu cred. Atita timp cit exista o poezie, o pictura, o sonata, eram cit se poate de liber...
=  Nick	Dănilă Florentina-Loredana [19.Mar.04 07:57]
Cu toată eternitatea dintre tine si tineretea ta, îmi permiti să renunt la pronumele de politete? În caz contrar, prefer să fiu atentionată. Am senzatia că nu prea discutăm pe aceeasi lungime de undă. E drept, despre libertate se poate vorbi mult si în multe feluri. Aici mă refeream în mod special la acele asa zis lanturi de care omul ar vrea să scape, ar putea, dar există ceva mai presus de asta, un fel de dependentă de lant, ciudată, inexplicabilă. Un singur exemplu ti-as da- căsniciile ratate. Nu stiu cum e peste ocean, dar aici la noi cunosc multi oameni, femei si bărbati, care suferă alături de celălalt, îl urăsc chiar, îl înjură, îi fac toate mizeriile de care sunt în stare, dar nu se despart niciodată, nici chiar atunci când văd că se poate trăi si altfel. Fie prejudecătile, fie sărăcia, nu stiu ce-i îndeamnă să se consume într-o convietuire degradantă, dar mie nici un motiv nu mi se pare suficient de puternic, nici măcar existenta copiilor, atât de des invocată. Ãsta e unul din lanturile, de nimeni puse, ci doar de omul însusi. Desigur mai sunt multe altele. Înteleg si ceea ce spui tu, e foarte adevărat că poti fi liberi în lanturi, gândurile si sentimentele nu ni le poate încă nimeni controla, dar pentru a te simti astfel liber ori trebuie să devi ceva mai nesimtitor, ori să fi ajuns la un grad ridicat de spiritualitate.
=  Eternitate	Nick Sava [19.Mar.04 22:43]
Cum nu ma stiu 'nesimtitor', iti multumesc pentru compliment. Cred ca e important sa fim in stare sa facem distinctie intre legaturile care ne face ceea ce suntem - si lanturi. Puse de altii, sau puse de noi insine. Abia apoi e bine sa ne apucam sa rupem lanturile. Vom gresi mai putin, si nu ne vom irosi degeaba efortul. Si eu cunosc astfel de casatorii ratate. Daca tu ai scris eseul avind in minte un asemenea tip de lant, te aprob. Prin generalizare, mesajul a devenit vag si mi-a permis sa amintesc de alte 'lanturi' care ne fac cinste daca le purtam. Din pacate, astfel de casatorii sunt ratate din start. Amintesc cuvintele spuse de St.Exupery: "Dragoste nu este cind doi se privesc in ochi, ci cind privesc in aceasi directie." Din pacate, intelesul acestui aforism il pricepem abia cind in urma noastra se asterne o eternitate...
=  deloc indiferenti	Dănilă Florentina-Loredana [22.Mar.04 08:00]
În sfârsit, ne întelegem. Sunt de acord cu tot ce spui. Mă gândeam eu că tu trebuie să fi ajuns ceva mai sus , dintr-un anume punct de vedere, decât noi ăstia multi si nerăbdători cu viata. Ai înregistrat bine complimentul. Da, când mi-a venit ideea de a scrie textul, un astfel de lant am avut în vedere, dar am lăsat special loc amiguitătii pentru a putea fi înteles si în alt sens. Si m-a încântat să citesc comentariile acestui text, continând mesaje de o încărcătură profundă. Ca o concluzie, constat că, indiferent cum percepem ideea, lanturile (sau poate opusul lor) sunt un subiect care nu trece neobservat si lasă urme.