| = (tentativă de) Explicație | dragos moldovan [02.Oct.05 19:06] |
| Încercând să transpun aceste momente unice în cuvinte mă simt aproape ca un impostor. Încerc să falsific un tablou unic. Iar uneltele de care dispun sunt atât de primitive, de neîndestulătoare, de șterse, încât știam încă de la început că nu voi reuși. Și totuși... Ea e acum departe. Și știu că atunci când ne vom reîntâlni totul nu va fi pentru ea decât o ușoară urmă a unei nebunii de neimaginat. Dacă va mai fi chiar și atât. Cu ce drept am dezgropat aceste amintiri, când, pentru binele amândorura, ele trebuiau să fie de mult șterse chiar și din memoria Universului? Și cu ce drept pun pe tapet intimitatea noastră (moartă)? Și totuși... Eu nu sunt un visător. Din păcate existența cotidiană m-a obligat să îmi înfig adânc picioarele în mâlul zilelor contemporane. Sunt cinic, ironic la adresa unor pretinse sentimente, cuvânt care, după mine, denumește azi o noțiune depășită de mult în goana după bani. ȘI TOTUȘI... | |
| = chiar daca | Cristiana Miu [11.Jul.04 23:25] |
| Nu stiu daca explicatia mai era necesara. E un text sensibil, care voit ridica la rangul de eveniment urias o clipa obisnuita. Ea a ramas in sufletul tau mai frumoasa decat toate minunile lumii si doar asta conteaza. Intr-un vartej de mizerii miracole ca un sarut de la unica fiinta iubita ne tin in viata si nu ne lasa sa ingenunchem. Chiar daca Ea nu se va intoarce nu o vei pierde niciodata. | |
| + "noapte lungă..." | Silvia CALOIANU [02.Oct.05 19:06] |
| E un text literar care impresioneaza...Eu asa vad. Un text artistic, scris de o mana abila, bine exersata...Am impresia ca am mai citit textul acesta, "am vazut filmu"...Senzitive imagini. De exemplu: "Ea era tot aici, înlăuntrul meu, și de acolo vorbea, deși eu nu o mai auzeam, simțeam doar vibrațiile trupului ei care trezeau în mine o fericire nepământeană, aproape dureroasă.". Te mai citesc... | |
| = Cristiana si Silvia | dragos moldovan [02.Oct.05 19:06] |
| Din pacate, in viata de zi cu zi nu sunt asa. In viata de zi cu zi batranul Domn este mort de mult. In viata de zi cu zi sunt "Ultimul demon", o persoana de care ai vrea sa "Fugi". Nu imi place neaparat ce s-a intamplat cu mine, am pierdut intensitatea cu care altadata traiam totul, undeva in drumul spre o cariera, respectiv spre o viata linistita din punct de vedere financiar. Faptul ca o persoana ca Ea poate sa mai nasca in mine simtiri pe care le credeam de mult moarte dovedeste ca vechiul Eu nu a disparut cu desavarsire, asa cum vroiam eu sa cred, ci e doar adormit. Dar cine mai are timp sa viseze, cine mai are nevoie sa viseze, cand sunt atatea facturi de platit si atatea alte lucruri de facut?... | |
| = "facturi" si "vise"... | Silvia CALOIANU [12.Jul.04 19:09] |
| Nu stiu de ce crezi ca nu poti imbina utilul cu placutul? Trebuie doar sa vrei, sa nu fii las, trebuie doar sa te iubesti, mai inatai pe tine insuti, sa tii cont si de spiritul tau! | |
| = “neputincioasa realitate a dorintelor“ | Dănilă Florentina-Loredana [13.Jul.04 11:32] |
| Mi-a plăcut textul ăsta, Dragos, ca si alte scrieri ale tale, la care am lăsat semn. Părere neavizată - sentimentele nu necesită explicatii, peste tot se iubeste la fel, se urăste la fel, se trăieste si se moare la fel. Cu unele mici diferente...Nesemnificative. Mai scrie! | |
| = DADI says... | dragos moldovan [02.Oct.05 19:06] |
| Silvia Spiritul meu ar vrea să zburde liber prin toată țara (la început), nu călare pe un motor (ar fi un clișeu), ci la volanul unei mașini (știu, alt clișeu:)), nu să moară încet în timp ce eu stau la serviciu câteodată 8 ore, altădată chiar 18-19 (nu exagerez). Spiritul meu ar vrea să se știe liniștit că eu pot să plec cu prietenii la mare sau la munte sau wherever, timp de câteva zile, fără ca eu să intru în deficit bugetar vreme de 2 luni după asta. Spiritul meu... ei, hai să o spunem pe față, EU, sunt un leneș și mi-ar place să nu trebuiască să fac nimic în afară de ceea ce vreau să fac. ȘI să am finanțe ca să mă autoîntrețin în această plăcută (in)activitate. Nu este vorba de mine, este vorba de societatea românească și ce te împinge ea să faci pentru a putea supraviețui. La naiba, până și romantismul se învârte azi în jurul banilor. Iar eu sunt un caz fericit, cu un salariu relativ mult peste mediu. Oare sunt prea pretențios? Să vreau totul pentru mine? De curând am realizat (încep, în sfârșit, să mă maturizez!) că singurul lucru de care nu poți să te plictisești niciodată sunt oamenii. Orice altceva trece. Și acum sunt în dilemă.... Pe unde naiba umblă omul acela (aceea) de care să nu mă plictisesc niciodată? :)))))))))) Florentina Ai dreptate. Dar pentru mine, eu SIMT, eu URÃSC, eu IUBESC, eu mor încet cu fiecare zi care trece. Și restul nu prea mai contează. De ce ar trebui să îmi pese mie de ceilalți? Foarte urât, nu? Dar așa se întâmplă. Mi-am pierdut singurul prieten cam prin clasa a IX-a (nimic tragic: nepotrivire de caracter). De atunci, oricât am vrut să cred altfel, oamenii mi-au fost prieteni doar pentru că aveau nevoie de ceva de la mine. Și după un timp am început să fiu și eu la fel. În această vreme, în piept mi-a crescut așa o gaură imensă, că a devenit deja deranjantă. La început am încercat să o umplu cu alcool. Proastă idee, dar îmi dădea momente de pseudo-satisfacție, și, mai presus de toate, de uitare temporară. După care (ceva vreme) am realizat că nu așa se face, că asta nu e o soluție. Și de atunci bat străzile de nebun, cu țigara înfiptă în colțul gurii, și 1. savurez marea prostie omenească manifestându-se în societate în toată splendoarea ei 2. mă întreb, amărât, de ce toți umblă câte doi și doar eu sunt singur - înțelegi Depinde de moment. Florentina și Silvia Well, mersi fain de trecere, mă bucur că v-a plăcut, vă asigur că mie și mai mult că am reușit să pun în cuvinte plăcute un asemenea eveniment și ... ne mai citim! | |