| = Varză à la Cluj | Silvia Van [26.Jul.04 09:02] |
| Păi, la Cluj în orice casă - Arz-o norocul s-o arză! Nu-i mâncare mai gustoasă Cum îi boBOCul pe varză PS. Mă bucur mult să te revăd, Sorine... | |
| = . | Nacsavi Horia [26.Jul.04 14:28] |
| Sorin, bine ai revenit ! Faina epigrama, ti-am dat reolica in "Zarva a la Cluj" :) P.S. Da mult te-ai mai lasat asteptat ! ~ Sorine, numai bine! ~ | |
| = ce am auzit eu | Calimero [26.Jul.04 16:23] |
| Lui Sorin, bucurandu-ma de revenirea lui. Eu am auzit ca parerile sunt impartite in privinta domniei lui Funar: Domnia lui e regretată, Funar la nimeni nu sta sluj, De-acum încolo, niciodată N-o s-avem varză ca la Cluj. | |
| = Prima coalitie romano-maghiara | dumitru cioaca-genuneanu [26.Jul.04 20:34] |
| romani demni, maghiari dotati uniti de-un razboi barbar se simt, desi vitregi, frati ca l-au invins pe ... funar! | |
| = Pãreri si pãreri | Anda Andries [26.Jul.04 20:36] |
| Clujenii spun cã don' Funar Isi plânge votul dus de barzã Cã n-a gãsit un ceas mãcar - Sã punã tricolor în varzã. | |
| = Inainte de plecarea mea la festivalul de epigrama de la Cluj | Sorin Olariu [26.Jul.04 20:46] |
| Sotia-mi spune: -E normal Sa mergi la Cluj, la festival, Dar de te-ntorci patat cu ruj Te-oi face...varza a la Cluj! | |
| = Unor cetateni clujeni minoritari | Sorin Olariu [26.Jul.04 20:54] |
Aflat la pensie Funar Si pus din nou pe-artag Le-ar imparti cate-un cate-un toiag Pe cap de...maghiar. | |
| = Opinia publicã | Anda Andries [26.Jul.04 21:03] |
| Funar, le-ar împlânta cu drag, Chiar nefiind pus pe artag O teapã - scrie la ziar - La fiecare... fun-maghiar. | |
| = Vrand Sorin sa faca BOCa / Poposi la Cluj-Napoca | Ion Diviza [26.Jul.04 21:58] |
| Bine au revenit, Sorine! Dar de ce, domnule Epigramist, ti-ai gasit sa te legi tocmai de Gheorghe Funar, care de 8 ani sustine - cu bani si...epigrame - fiecare festival anual "Eterna Epigrama"! Si asta in timp ce Iliescu nu organizeaza barem un concurs de slogane preelectorale!... Ca sa nu mai zic de George Bush... De fapt, despre Bush am sa zic: Daca teapa ta Sorine Pe Funar l-a nanasit, Pot sa-ti spun ca nu-i a bine Ca vei fi si tu BUSHit. | |
| = De ce Funar? | Sorin Olariu [27.Jul.04 02:54] |
| 'L-ating pe Ghita, precum stii, Si-l bag si eu putin in seama Fi'ndca de-acuma el va fi Doar personaj de...epigrama. | |
| = Varianta | Sorin Olariu [27.Jul.04 03:01] |
| Cu mentiunea ca dl. Funar este si autor de epigrame Pe Funar il rog de-ndat' Ca sa nu mai fie trist Ca asa am castigat Inca un...epigramist. | |
| = Un martor, pe jumătate ascuns. (Epigramistului Sorin Olairu) | Romeo Rostas [16.Aug.04 02:11] |
| Dragă Sorin Olariu, iată că până la urmă te-am găsit și pentru că sunt un om de cuvânt, ai să vezi de ce zic așa, am să-ți trimit câteva cuvinte, care te căutau de multă vreme. Ai să vezi, e pentru tine! Un martor, pe jumătate ascuns. („Eterna Epigramă”) Cu florile negre de ață, cusute chiar de mine pe straiele pe care le îmbrăcasem în ziua aceea de la brâu în jos, cu emoții și bucuria unei revederi, urcam într-o primăvară, de cu trei-patru sau chiar cinci ani în urmă, scările-spirală ale Casei Armatei din Cluj-Napoca. Și urcam încet ca o felină, la pândă, ascultând vocile care se împrăștiau până pe scări, sperând să-i pot privi și asculta pe cei câțiva oameni, pe care, mă așteptam să-i întâlnesc acolo. Întârziasem puțin și mă bucuram că nimeni nu avea să-mi observe prezența, dacă aș fi fost destul de vigilent. Îmi trebuia doar puțină atenție să mă amestec în mulțime și chiar m-aș fi strecurat pe undeva printr-un colț mai întunecat al sălii, mai ales pentru că de data aceasta, de la brâu în sus, arătam cu totul ciudat, ca să nu spun altfel. Holul era plin deja, surpriza a fost să intru mai întâi în spațiul luminos al foyerului, plin de concurenți, câștigători, invitați de onoare, spectatori sau artiști, cu toții participând într-un public activ sau nu, iubitor de umor de bună calitate la un ante-eveniment, neprevăzut de mine. Acum se petreceau câteva alocuțiuni, era ceva neașteptat, așa că, văzând mulțimea în care trebuia să mă strecor, am ezitat puțin, producând, fără să vreau, un mic zgomot, însă cu un suficient ecou, ca să atragă, contrar voinței mele, atenția, spre scările pe care, încet de tot, le urcam. Cornel Udrea privi o clipă spre mine, dar nu mă salută, ceea ce-mi dădu de înțeles că nu m-a observat. Persoana de care aproape că mă îndrăgostisem în acea perioadă era acolo, mă privi mai puțin de o secundă, tot fără a saluta. Ca să nu atrag atenția m-am așezat în spatele-dulap al lui Florin Piersic, la brațul căruia o femeie, total diferită ca fizionomie și ținută, de felul în care știam că arată soția sa, privea spre cel care ținea un discurs. Ah, uitasem să spun că în hol se desfășurau câteva lansări de carte de umor și un vernisaj semnat Octavian Bour, cunoscutul grafician-caricaturist clujean. Sala era închisă ori poate doar părea, oricum n-aș fi intrat înainte de a se goli acel spațiu și uitându-mă din nou prin mulțime, am descoperit-o și pe fosta mea profă de desen din liceu, cu ea chiar mă înțelesesem foarte bine, m-a privit și ea câteva clipe, tot fără a schița vreun gest, lucru care mă făcu să înțeleg că eram suficient de bine camuflat. Și pe ea o cheamă Bour, am constatat, probabil că exista un grad de rudenie apropiat cu celebrul grafician... - Și înainte de a vă invita în sală îi vom da cuvântul autorului, aici, prezent, de față! Se auzi, ceea ce însemna că aveam de ascultat ultimul discurs și poate după el va urma o ploaie de epigrame inventate pe loc sau cine șie, câteva poante de-ale epigramiștilor sau om mai vedea noi, mi-am spus, cu o șoaptă auzită doar de mine. Oricum, venisem ca spectator la binecunoscutul, deja, festival „Eterna epigramă”, unde aveam să mă distrez copios. Nu-mi dădeam seama suficient de clar, cât anume din mine am reușit să ascund și cât se vede. Deocamdată mă fixasem acolo în spate, de unde puteam privi și mai ales asculta, nestânjenit. Profilul femeii blonde nu semăna cu chipul doamnei merceolog de la magazinul „Central”, însă mi-am dat seama că ea trebuia să fie. Că doar nu s-ar fi afișat Piersic, ostentativ, cu vreo amantă, chiar dacă plăcerea artistului de a mai face câte-o aventură era deja un lucru notoriu. Însă, privind-o, mă gândeam, fără a fi cunoscut cu adevărat ce-nseamnă să iubești, cât de multe mai pot face femeile pentru a-și mulțumi sau a-și lega de ele, bărbații... Cum se mai modifică ele... Și cât de ușor pot deveni la chip și probabil și la suflet, alți oameni... Alte femei, alte entități, uneori, sărmanele... Dar, până la urmă, nu se întâmplă nimic bizar. Și bărbații, slabi și sensibili, știu ei la ce, cât de multe pot face pentru a obține uneori, grațiile unei femei! Până la urmă, nimic neobișnuit, iubirea e o nebunie temporară, dorința, la fel și ea, nu mai zic de îndrăgostire sau zona în care deja mințile încep încet-încet a fi pierdute! Mai puțin prietenia adevărată, una dintre virtuțile în care cred, cu toată puterea! Uite, cam la astea mă gânceam eu în timp ce priveam de jur împrejur și discursurile aveau să fie rostite, tot așteptând să intru în sala întunecoasă și să-mi caut un loc mai ferit. Veni și acel moment, Gala sau spectacolul epigramei începând, cu invitați și concurenți de prin toate colțurile țării, urcând pe rând pe scenă și recitându-și pastilele. Ori, făcând dueluri între ei, provocându-se. Sau scriind epigrame, chiar, ad-hoc. Să fi fost printre ele câteva catrene grozave, atâta doar că nu mi le mai pot aminti. Fiecare moment avea să aducă farmec spectacolului, care, cu greu avea să fie organizat, însă, care, până la urmă își găsi locul în acel an. Ce-am înțeles eu atunci a fost că și oamenii mai în vârstă pot fi amuzanți, că poate că nu ne putem abține să folosim umorul, chiar și când suntem trecuți de tinerețe. Că simțul umorului e o calitate care nu ține de vârstă, doar de spirit și chiar de suflet, uneori. Și așa era, la o învârtire a ochilor prin sală, într-adevăr oricine ar fi avut de observat că media de vârstă se ridica pe undeva pe destul de încolo, însă ce mai conta? Dispoziția bună plutea în aer și pe buzele recitatorilor-autori de epigrame pentru că „soacra”, „soția”, „amanta”, „bărbatul în etate, neputincios” ori dimpotrivă, „puternic”, dueluri, provocări, orașul Cluj-Napoca și multe alte subiecte, prin epigrame, prindeau contur, amuzând un public, extaziat. Mulți clujeni prezenți și mulți epigramiști din țară! Poate de-aceea capitala Ardealului era o tentație, ca subiect, reprezenta la un moment dat chiar o temă a epigramelor, care veneau dinspre concurenți. De pildă, o epigramă reușită pe care n-aș fi putut să o uit, suna cam așa: "Soția-mi spune: -E normal Să mergi la Cluj, la festival, Dar de te-ntorci pătat cu ruj Te-oi face... varza a la Cluj!" N-am reținut și cred că nici nu voi reuși să rețin numele autorului, pentru că grupurile de epigramiști erau prezentate, apoi urcau pe scenă citind rapid... Nu cred că cineva ar fi putut să-i identifice sau să le rețină numele. Și acesta, din punctul de vedere al spectatorului, ar fi fost singurul lucru pe care l-aș fi reproșat organizării acestui spectacol umoristic: expedierea prezentării participanților! Altfel, toate bune si pline de-un umor de calitate. Am reținut totuși o epigramă! Poate că... voi mai da vreodată de ea... Cine știe pe unde? Poate că am să scriu și eu epigrame... Poate... îmi spuneam, coborând în urma tuturor, scările și încercând să mă strecor pe după clădiri și pomul decorativ din fața Casei Armatei. Poate că cineva m-a văzut aici sau poate că nu vrea să mă vadă! Poate că... nu știu... și totuși, nimeni... - Ia uite, mami! Uite, uită-te acolo! - Unde, dragul meu? - Uită-te! Acuma trece strada... Într-adevăr trecusem strada și întorcându-mi privirea spre umbra din care ieșea acea voce și care era un copil cu mama lui de mână, am înțeles că acel copil văzuse ceva... - Mami, unde te uiți? Nu acolo! Repede, uită-te! Cu cea mai mare viteză, am dispărut sub prima poartă de pe Bulevardul Eroilor. Vocea copilului se auzea, apropiindu-se din spate. Era în plină după-amiază și eu riscam să fiu văzut, așa ciudat cum reușisem să arăt atunci, în acea zi de april. Asta înseamnă că probabil, un copil sau poate și alte persoane, mă pot vedea acum! Așa, cum sunt! Așa cum arăt! mă gândeam. N-am mai stat pe gânduri, m-am cățărat pe acoperișul acelei clădiri, cu gândul să mă ascund de ochii celor care m-ar fi putut vedea. - Mamiii! De ce nu te-ai uitat? Veeezi?!Erau două picioare cu flori negre de ață, mergând singure pe stradă. Pe cuvââânt, maaami! Era un om pe jumătate adevărat. De la brâu în jooos, maaami! Hai să vedem în curtea asta, aici a intrat! Hai repede, să ți-l arăt! se auzeau încă vorbele copilului, în urmă, intrând în curtea pe care deja o părăsisem, pășind de pe o clădire pe alta si indreptandu-ma spre casa. Așa ar fi trebuit să mă deplasez de la bun început! înțelesesem atunci, pentru că, într-adevăr, nimeni nu avea să mă observe, trecând pe sus, peste case. In plus, drumul era mai abrupt puțin, dar mai plăcut. Copilul, văzuse el bine, ce văzuse, dar nu mă impacientam. Cine ar fi crezut un copil, spunând o poveste mai mult incredibilă decat posibilă? Nimeni! Așa că m-am pornit liniștit, așa cum trebuia să și fac, până la urmă, cu umorul și gândurile de bine, în spate. Doar cele două străduțe perpendiculare mi-au dat puțin de furcă, pentru că a trebuit să aștept un moment liber... Dar am ajuns cu bine, acasă. M-am întrebat de-atunci dacă cineva din acea sală sau din hol ma văzuse acolo. Sau dacă m-a văzut doar pe jumătate? Ori întreg? Ori deloc! Dar nu cred că voi ști vreodată. Poate nici nu contează, până la urmă. M-am mai întrebat de cate ori îmi aminteam de acel Festival, cum de reușisem să rețin, totuși, o epigramă!? Și am găsit, între timp, răspunsul. Pentru că „epigrama e eternă”! Simplu! În timp ce-mi potoleam spaima, acolo sus, pășind peste case, m-am gândit că în mod sigur o voi regăsi, pe undeva, poate, peste un timp. Și clipa aceea, are să-mi amintească de întâmplarea aceasta și de Festival. Și poate că-l voi regăsi vreodată, cine știe pe unde și pe autorul ei. Ei bine, mi-am spus atunci, dacă va fi așa, am să-i scriu că l-am auzit recitându-și epigrama, pe o scenă a Clujului. Și-am să-i scriu treaba asta, undeva sub epigrama sa. Bineinteles, dacă va fi posibil. Dar ce nu poate fi posibil la Romeo!? am gândit, atunci, probabil, cu un simț al umorului, numai de mine, înțeles. Caci, ca intotdeauna, dealtfel, stiam eu ce stiam... _________________ - Bun găsit, autorule-epigramist, Sorin Olariu! Te-am regăsit pentru că epigrama e eternă și pentru că întâmplarea face că în eternitatea ei, ia uite-o că durează și pe-aici! Romeo Rostas P. S. Aș fi vrut să te întreb și pe tine, dar știu că n-ai să-mi poți răspunde, pentru că pe Romeo, nu l-a văzut nimeni, încă. Dar nu mă pot abține așa că, uite, poftim întrebarea: dar tu, epigramistule Sorin Olariu, tu, m-ai văzut? | |
| = Lui Romeo Rostas, cu oarecare intarziere | Sorin Olariu [21.Aug.04 21:55] |
| Impresionant textul tau, Romeo. M-a uns la suflet.. Nu ma pricep la cuvinte mari de aceea poate ca vei fi dezamagit de raspunsul meu prea lapidar. Iar de vazut te-am vazut acolo, la Cluj. Erai atat de aproape si totusi atat de departe. Iti simteam toate emotiile. Iti simteam respiratia fierbinte. Erai o particica din ceea ce se cheama Marele Public. Atunci m-am inchinat la picioarele tale. Si am sa o mai fac de cate ori voi mai avea ocazia. Pentru ca acolo, atunci, tu ai fost MARIA SA, CITITORUL! | |
| = re: | Romeo Rostas [01.Oct.04 20:42] |
| Nu ma asteptam sa-mi raspunzi, dar ma declar multumit! Asa sa stii! Sunt cu ochii pe epigramele tale, dar si pe poezii. Chiar daca tac, de cele mai multe ori. Spor la scris! Romeo tacutu' | |