| = ultima lacrimă | miha maxim [29.Jul.04 13:43] |
| http://www.agonia.net/index.php/poetry/81305/index.html | |
| = jurnal intim... | Silvia CALOIANU [29.Jul.04 21:15] |
| ...(plânsul tău) "senil", asa ai vrut sa zici? pentru ca repeti "senin", mai jos... M-a imresionat mult. Mai cu seama, finalul. Pe alocuri imi pare un text decupat dintr-o epistola, chiar dintr-un dialoig pe YM :). As fi renuntat la unele randuri, care nu comporta un mesaj artistic (lipsa carora nu s-ar observa) sau ar putea-o suplini expresii sugestive...Dar, Dar, dar, recunosc: mi-a parut antrenant discursul... | |
| = "hrana de seara a întregii haite"... | Silvia CALOIANU [29.Jul.04 22:34] |
| De fapt, m-am straduit, in comentariul meu anterior, sa-mi ascund emotiile...am incercat CAT DE CAT sa fiu obiectiva...M-a "atins" poezia aceasta a ta, e ceva parca trait si de mine, ceea ce poate constitui o coincidenta sau o lucrare artistica de forta...Inclin sa cred ca nu e o coincidenta...Te mai citeesc, te citesc...Cred ca e mai bine sa iti decupezi textul de acolo, unde faci trimiterea si...sa-l plasezi undeva aici, eventual drept motto,nu stiu...vezi tu...daca tii la acele randuri... | |
| = ar trebui | miha maxim [30.Jul.04 10:53] |
| să decupez tot, toate mesajele scrise, să pun una lângă alta apoi, poeziile citite și necitite, cusute oricum, iubite, împletite subliminal, în zborul tainic al viselor... dar oare de unde să încep? agonia este una singură, drumurile împletite sunt un singur ghem cu miliarde de căpătâie, însăși Ariadna ar intra pe fiecare dintre ele, ghicind sorți, crâmpeie sălbatice de eter al iubirii, fiorul energic străbătându-ne tălpile neobosite, uneori rujate, alteori ridate, alteori... încărcate de puroi... călcăm peste noi înșine cu poezia culcată pe brațe șoptind agonic ultimele vești ale ființei universale în genunchi căutându-ne urma, trimițând neobosit asteroizii speranței picioarelor noastre pline încă, de neîncredere. Suntem același animal nocturn străbătându-ne masochist universul, încălzit de câte o stea, în labirintul de emisfere culcate în sisteme solare. nu, nu-ți mai spun că mă bucuri cu trecerea ta, zăresc încă praful cosmic al urmelor de pași, ar trebui să simți vibrația mea newtoniană aplecându-mă din glezne | |