| = Nichita - o elegie fără de sfârșit | Maria Prochipiuc [13.Dec.04 11:06] |
| > | |
| = ... și textul | Maria Prochipiuc [13.Dec.04 11:07] |
| El a trăit în vis...ne și suflă poetul câteva despre sine, despre viața personală... cine știe la ce viață personala se va fi gândit Nichita Stănescu atunci când a scris Poetul ca și soldatul! Căci ce altă viață personală să aibă el decât însăși poezia sa, decât înseși textele sale?...Nimic din toate acestea nu-mi vine să scriu. Pentru că nu sunt convinsă că s-ar face lumină acolo unde cunoașterea nici nu e chemată să se realizeze prin luminare, prin lumina zilei, ci poate mai bine...prin crepuscul...Rămâne să luam din nou în ochi, în minte în suflet, cuvintele lui. Și să încercăm a reconstitui, așa cum o vor face de acum înainte generațiile și oamenii care nu i-au fost contemporani, care nu i-au văzut ochii și lutul, viața poetului, adică poezia lui, adică numai ceea ce dăinuie, numai ceea ce rămâne...Chiar fără el de acum înainte. Dar el mereu în adânc, un sâmbure de lumină îndepărtată, din eterna lumină a lumii. | |
| = Sub ocrotirea marelui Nichita | Bogdan Groza [13.Dec.04 15:42] |
| Maria, aseara am fost la niste amici care au organizat un mic cenaclu in memoria lui Nichita. Recitindu-i versurile, toti parca am simtit ca Nichita e printre noi, ca ne priveste bland si ne asculta. A fost ceva magic. Multumesc pentru comentariul tau. | |
| = stanesciene | simona marcu [13.Dec.04 21:05] |
| Imi crescu in ochi o inima batea translucid ritmuri nenascandu-ne. In memoria lui Nichita nu poti vreodata spune ca ai facut prea mult. Poem simplu si curat, purtandu-si modestia in cuvinte. Cu drag, mi'raj. | |
| = Raspuns Simonei | Bogdan Groza [14.Dec.04 08:37] |
| Simona, multumesc de vizita si mai ales de comentariu. Toate cele bune iti doresc! | |