agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2208 .



Pledoarie pentru neinteresant
articol [ Internet ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bachus ]

2001-12-16  |     | 



PLEDOARIE PENTRU NEINTERESANT

Bogdan Chirica (Bachus)


Probabil ca a vorbi fara a spune nimic a devenit ceva obisnuit. Ma infioara insa acest joc de-a autoiluzionarea in care criteriile de valoare au fost rasturnate si in care termenul ce ia forma unei stereotipii verbale este ratacire intre non-ganduri. Lumea trebuie privita in ansamblul sau si reconstruita, iar limbajul este un punct de plecare.

Explicatiile banale cu privire la misterul ce insoseste actul rostirii, al dialogului oral propriu-zis, logos viu, ce exprima o cunoastere libera, neintepenita in raft, si-au pierdut azi orice semnificatie profunda, cu atat mai mult cu cat interesul pentru o exprimare coerenta intr-o limba literara corecta este practic nul.

Constat cu uimire cum stereotipiile verbale iau locul gandirii, sau mai exact, exprima situatia tragi-comica in care gandirea galopeaza ca sa ajunga din urma gura, care “o ia pe dinainte”. Disgratiosul ce insoseste un astfel de discurs pare sa fie ignorat, si daca e depistat, e imediat acceptat ca firesc, caci, sa nu uitam: romanul se simte el doar cand greseste, fiindca “a gresi e omeneste”.

A trai sub teroarea unui limbaj imposibil, iata una din probleme mele, cliseele m-au facut sa nu mai cred ca misiunea mea e sa adun numerele in idei si probabil ca “se va scurge tot aurul din zile”(Trakl) inainte de a ma elibera de aceasta obsesie, ca o prapastie in care alunec fara a fi eu.

Jucam cu totii atat de fals rolurile unui geniu pustiit de fantasme! In acceptiunea celor mai multi, cuvintele sunt simple instrumente de comunicare, ignorandu-se viziunea structuralistilor, care sustineau ca suntem ceea ce suntem, iremediabil redusi la simbol si interpretare curioasa. E o masca a genialitatii, sub care ne ascundem mereu, ca un pretext al neputintei, caci ne vedem cand extraordinari, cand mizerabili, care actioneaza ca un agent al constientizarii propriei inutilitati si al orizontalitatii propriei deveniri, iertandu-ne astfel singuri pacatul intoarcerii spre lume, cu atat mai mult cu cat sensul fiecaruia ascunde taine dureroase.

“Individul exista doar in masura in care concentreaza durerile mute ale lucrurilor” (Cioran- Amurgul gandurilor) prin cuvinte, dar nu sugrumand “vraja nepatrunsului ascuns”(Blaga) prin revenirea obsesiva la clisee de genul “interesant”, adevarata boala nationala, oglindire monstruoasa a unei insufuciente intelectuale, ci “devenind ceea ce este”(Nietzsche), demonstrandu-si adica conditia de fiintare capabila de rationare.

Desi traim intr-o lume-dezastru, infernul fiind o actualitate, visez ca va veni ziua cand “sub semnul oglinzii”(Ivasiuc), omul se va infiora gandindu-se sa fie al sau in totalitate, cand chemat la portile dorintei de mania cuvintelor, va realiza ca blestemul de a fi nu e acelasi cu cel de a vorbi. Poate ca atunci vom asista la razbunarea literelor, a celor ce nu sunt, intr-o suprema anulare de sine sau intr-o reala luciditate orientata spre disparitia a tot ce e banal sau recursiv.

Interesantul se va revela atunci ca ceea ce ramane cand s-a pierdut substanta, ca valoare instrumentala, dar nu estetica. Avand grija “sa nu ne ratacim inainte”(Sorescu) si invitandu-ne la gandire, anuland magia clipei suspendate si obtinand o detasare spirituala marcata de demnitatea trairii intru ceva, ne vom da poate seama ca prin clisee ne situam intr-un vid de cunoastere, care ne reduce la instinctul de a grai cand nu e nimic de spus. Fiind interesant, omul e , de fapt o masina, un ceva artificial ce nu mai poate dezgropa idei sau suferinte pentru ca stralucirile sale sunt desarte, cuvinte goale.

Destinul oamnilor de azi sta scris pe fruntile celor vechi, ingenunchiate de glasurile intunericului si ale neputintei si atata timp cat din noi se vor naste tristeti care sa ne incapa, omul nu se va putea elibera niciodata de comunul in dubla ipostaza: lexicala si existentiala. Traim in paradox sau intr-o magnifica inutiliate? De fapt, traim sau suntem traiti?

Alteritatea gandirii, a viziunii aupra lumii ar implica si o anumita renuntare la tot ceea ce nu este ca sa razbune cunoasterea, dobandirea curajului de a ne infrunta curajul de a ne minti, pentru care am platit destul. Trebuie inteles ca gandurile se aduna in idei in speranta unei renasteri a sensului. Cuvantul este un instrument de existenta, este o modaliate de a exista a omului care il foloseste. Ne definim vorbind si nici nu stim cat de fals o facem, incercand sa ne cunoastem si sa ii cunoastem pe ceilalti.

Distanta dintre mine si mine se micsoreaza cu fiecare stapanire a unor noi semnificanti, crescand din interioritatea mea profunda. Tot in acelasi fel ma ucid cu fiecare cliseu si inteleg lumea tot mai putin. As ajunge astfel sa hranesc iluzia mea intregii lumi pana cand praful ce sunt se va transforma in nisip.

Iluzia de a ma cunoaste, de a ma fi invins, de a ma fi vazut devorat de Trecere, de a nu putea respira fara setea de durere si certitudine, de a fi inteles ca urc vertiginos spre a nu fi, de a fi stapanit vreodata un cuvant si de a fi vazut cum se innoureaza in suflete la apropierea furtunii, iata ca nu mai cred ca in mine vorbeste o speranta, nu atata vreme cat lumea, “acest nicaeri universal”(Cioran) nu este, ci devine, stand sub semnul interesantului, dominatia nemiloasa a profanului.

Ma imaginez, de aceea, asteptand(asteptarea) prostit constant acelasi raspuns stupid si banal, o ofensa la adresa spiritului, un plat si neconvingator “interesant”, acest lexem a carui existenta ar trebui suprimata, nemaireusind sa exprime nimic, nimic ce n-ar fi fals, derizoriu si mincinos.

Sa fie oare acest cuvant un exercitiu de sinteza ce ar reuni in el tendinta de regasire a unui sine necunoscut? O invitatie la meditatie grava? Sau replica unui deziluzionat ce stie ca nu are altceva mai bun de spus?

Cat timp “fiecare om vorbeste doar pentru el”(Eugen Ionescu) ma limitez la a intreba daca toti vorbim aceeasi limba, una ce isi propune o armonie interioara si care nu se ridica doar impotriva tacerii pur si simplu. Caci, in acest caz, mai bine as asculta tacerea lucrurilor, e mai saraca in repetitii fara rost. Ar fi ceva intr-adevar “interesant”.
Sau poate ca acest cuvant e expresia unei intelegeri fragmentate, dovada liniaritatii judecatii umane, condamnata iremediabil la deconstructie si repetitie? Cand totul a devenit “interesant”, unde ne sunt oamenii interesati? Unde sunt cei care valorizeaza si deosebesc interesantul, boala, de adevarata realitate, cea fascinanta?

Cu siguranta ca sunt pe cale de disparitie, caci, la urma urmei cine mai rezista tentatiei de a vedea “viata in roz”, vrajit de posibiliatea, in care crede, de altfel, pana la supunere a unei asemenea frumoase realitati? Da, azi fusta unei fete e la fel de interesanta si minunata ca orice altceva. Intr-o lume pe dos oamenii nu pot fi decat pe dos. Doar asta le satisface uriasul orgoliu. E interesanta si o masina noua, dar si o carte buna, care ar putea schimba intelegerea vietii, revolutionand gandirea.

Ce mai conteaza daca prin aceeasi expresie numesc “geniul sau neghiobul”? La urma urmei, cui ii mai pasa? Nu-i asa ca e mai convenabil sa ne ingropam cu totii intr-un cuvant, voi, toti cei ce vorbiti fara a rationa in prealabil ceva? Frati in fiinta, sa ne infratim si in nestiinta, ignoranta si delir verbal. Asa cum ii sta bine romanului, care joaca hore fara a sti ca asta ii e sfarsitul, reducandu-se constant la sine, la psihologia de invins si neam resemnat. In loc sa valsam printre idei, mai simplu e sa jucam pe manele si sa ne dam interesanti, nu-i asa? Trebuie sa am dreptate, adevarul acesta e prea resemnat ca sa nu fie luat in seama si acceptat ca atare.

Soarele negru, caderea in “gandirea in cuvinte” vine ca o salvare, ce substituie ratiunea unei simtiri comune, ce merge pana la succesul demential al interesantului; salvare pentru mase, “inerte si lipsite de clarviziune”(Freud), in care, intr-un fel sau altul ne dorim toti. De ce am continua sa traim daca nu de aceea?

Zilele aiurelilor verbale sunt insa numarate. Cred sincer ca tot ce nu cere decat curajul de a fi rostit va muri sufocat de geniul involutiei. Timpul cerne tot, cuvinte, idei, clisee, oameni, dovedindu-se nemilos cu constructiile artificiale. Nimic nu scapa mistuirii sale, nici a celei a imaginarului, care decodifica si incifreaza, mitizeaza si demitizeaza. Am aflat, totusi, ca, mai nou, face aceasta in zadar!

Gandirea circulara, care revine mereu la aceleasi teme duce in mod necesar la fenomenul de suprasaturatie, caz in care ideile isi pierd magia si devin simple concepte, sunt ucise de repetitivitate, inecate in balta minciunii. De fapt, dimensiunea interesanta a vietii este un principiu convenabil al minciunii. Nu aude nimeni agonia cuvintelor? Nu le vede nimeni sangerand insingurate?

Suspinam cronic dupa certitudini si ni se pare ca le gasim in niste stereotipii, ceea ce nu stim noi este ca soarta, cea care nu stie, nu poate sau nu vrea sa rada, se amuza copios pe seama neputintei intelectuale de care dam dovada. Mai meritam, astfel, oare sa ne numim “animal rational”? Atat timp cat o maimutica draguta si prostuta poate reproduce interesantul nostru, ca lexem, cu ce ne mai mandrim ca specie? Da, ne ramane partea cu cu animal, cat adevar se ascunde aici. De fapt, ne ramane noua sau voua???

“Atunci nu-ti ramane decat sa-ti inchipui ca forta gravitatiei care-l trage spre pamant ar fi, daca rastorni imaginea, forta care-l face sa cada spre cer”(Salvador Dali). Mie, unuia, mi-ar placea sa cad spre cer, dar fara a ma repeta. Trebuie sa intelegem acel “fugit ireparabile tempus” ca o garantie a unei treceri demne, omenesti. Cadem atat de artistic cand mai aruncam si un “interesant” pe drum, ne risipim cu atata gratie! In sens invers. Si atata timp cat “platim scump faptul ca suntem nemuritori, murim pentru asta de mai multe ori in timpul vietii”(Nietzsche-Ecce Homo), atata timp cat “existenta e pierdere de fiinta” (Cioran) si atata timp cat in schimbul transcenderii conditiei de om, nu am dobandit decat autoinselarea, de ce sa mai facem din noi niste naivi, niste pacaliti si niste prostiti de viata? Meditati, va rog, daca astazi sunteti tot ce v-ati vrut a fi…

Si de ce atatea degradari, esecuri si mistere cand viata e o “gradina de rataciri”?…Stiu, pentru ca nu ma indoiesc decat in numele adevarului, care nu poate fi decat interesant.

“Umili viermi de pamant”(Blaise Pascal)!, nu ne ajunge ca suntem doar o ratacire, plamaditi din “visul nefiintei”(Eminescu). Simtim nebuna nevoie de a imbogati lumea cu ineptii care ne obosesc si o obosesc. Nu ne e suficient sa murim cu fiecare clipa, este o stupida necesitate sa instauram, in mod fatal, domnia interesantului, o domnie a inconstientei ridicate la rangul de principiu al lumii. Poate ca ne meritam soarta!

Nu s-au intuit inca in toata fiinta lor dimensiunile apocaliptice ale trairii in falsidicul stereotipiilor. Ne lipsesc profetii, sau poate ca “nimeni nu-i profet in tara lui” este un adevar si mai dureros, si mai roman. In orice caz, prefer haosul, unei civilizatii de serie, in care se creeaza tipuri de sclavi!

Un dictionar de deschis ochii ar fi cu siguranta cea mai puternica modalitate de a lupta impotriva unei avalanse de lucruri interesante, facute pentru oameni neinteresanti si neinteresati. Complacerea intru existenta, acceptarea fara discernamant a oricarei idei- dovezi ale bolii unui neam, a unei generatii de ruinati spiritual. Unde a Moise, unde sunt cei patruzeci de ani de ratacire pustiu?

Unde e pumnul de lacrimi ca sa pot plange???

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!