Nemuritoare si inutile: Cotele Apelor Dunarii


Ca niste politisti detasati la „Circulatie“ pentru o anume vina, trei actori recita de ani „Cotele Apelor Dunarii“ la Radio Romania Actualitati. Au crescut si ei, si parintii lor, cu fiecare zi despicata in doua de buletinul hidrologic, s-au casatorit, au copii, iar feciorii or ajunge la rindu-le parinti. Iar nepotilor, tot buletinul hidrologic, nemuritor si cumva far’ de folos, le va bate in ureche la doispe fara zece.



Ora 11.50, intr-unul dintre studiourile Radiodifuziunii Romane. Zilele trecute, parca era miercuri. De fapt, numele zilei nu prea conteaza, cita vreme „de vreo 50 de ani“ - nici macar Viorel Popescu, directorul postului Radio Romania Actualitati, nu stie exact de cind - „Cotele Apelor Dunarii“ intra in emisie, in fiecare zi la aceeasi ora. La microfon se asaza o blonda micuta, cu mult argint pe miini. De sapte ani, Maria Tudosie citeste „Cotele Apelor Dunarii“ pe Radio Romania Actualitati. De fapt, ea nu citeste cotele, le recita, pentru ca e actrita, la fel cum actori sint si ceilalti doi crainici, Costin Enache si Dragos Stoica, care au in fisa postului obligatia de a prezenta Cotele.

„Zemun, ieri, 260 cm, scade 4 cm, Bazias 555 cm, scade 3 cm“, fata e un pic sobra, vocea-i bate usor metalic, dar cu zulufii si cu nasucul ei de veverita e oricum altceva decit ce ne-am imaginat fiecare, vreo profesoara de chimie ce lasa corigente generatii dupa generatii sau vreo alta neinduplecabila la taior. In studioul cu pereti antifonati, tinara femeie e singura in fata microfonului.

Are in fata faxul cu cotele, la radio nu exista sansa tehnica de-a le primi prin computer, citeste si vocea pare usor mai batrina decit ea, femeie cu fata de copil, abia trecuta de treizeci. Ridica din cind in cind ochii din hirtii, ca un crainic profesionist, mai are insa multe trepte pina sa ajunga la memoria acelor semizei ai nimicului precum Nina Baiesu sau Eugen Turjanski, care memorau cotele inainte de emisie.
Salard. Pe cine?

„Urmeaza tendinta apelor Dunarii in urmatoarele doua zile, Drencova 990 cm, creste 7 cm, Cernavoda 116 cm - stationeaza“, apoi cotele riurilor „Sighet - minus 80 cm - gheata la mal, Satu Mare - minus 32 de cm - gheata la mal, naboi“. Naboiul e mil cu gheata. „Supuru de Jos - 22 cm, gheata la mal, Salard - 210 cm, gheata la mal“… De la „Salard“ asta i s-au tras Mariei multe ironii dinspre prieteni, curiosi sa afle cum si pe cine, si cind. Dupa aproape patru minute, Mihaela Tudosie se opreste si lasa sa curga banda cu buletinul hidrologic in limbile rusa si franceza, mereu in aceasta ordine, inregistrat in redactia Radio Romania International. In alte vremuri, anii de sub Dej de exemplu, un crainic stia franceza si rusa, nu era nevoie de inregistrarea de la sectia limbi straine, cum se intimpla azi, cind la microfon locul e ocupat de generatia limbii engleze. Anii au trecut, dar emisiunea a ramas usor defazata, cum poate ca ii sade bine unei cotoroante stilate, de vreme ce nimeni nu s-a gindit sa introduca si buletinul in engleza.

La „Buzias“ e marele schepsis

Arcul peste timp din mintea fiecaruia la auzul „Cotelor“ functioneaza si la crainica veverita de azi. „Cotele imi amintesc de copilarie. Le auzeam cam dupa ce terminam orele de curs. Ajunsa in Radio imi parea de necrezut ca tocmai eu citesc buletinul asta, dar cotele ma linistesc, nu-i ca atunci cind prezint Loto, acolo, daca am gresit un numar, imi scol in cap o tara intreaga, aici am o liniste, un echilibru, sint zile in care citesc stralucitor, altele in care citesc doar corect“. Granita dinspre „stralucitor“ si „corect“ nu-i accesibila urechilor comune. Cind buletinul este prezentat de vreun coleg, Maria simte de la ea de acasa, dintre oalele ei pentru mincaruri asiatice facute cadou de o prietena japoneza, simte ca la „Buzias“, da, chiar aici, la Buzias, e marele schepsis, daca respectivul e suparat, are sau n-are chef de emisiune. Si parintii Mariei isi trag tihna batrinetilor tot din dira lunga si mereu aceeasi pe care o lasa buletinul hidrologic. „Daca mama, care-i o finuta, nu ma aude o saptamina la Cote, atunci intra in panica“.

Maria a terminat facultatea acum sapte ani, la clasa maestrului Gelu Colceag, si tot de atunci recita buletinul de la miezul zilei. A jucat in citeva piese, la Odeon, pe la TVR si la Teatrul National din Bucuresti, sotul ei e tot actor, iar doua lefuri de actor nu fac cit una de crainic de radio, asa ca Maria prezinta „Cotele“, rezultatele de la Loto si face moderatie la doua emisiuni, „Scoala afacerilor“ si „Telefonul muzical“. Ii pare de spaima gindul ca ar putea iesi la pensie cu buletinul asta hidrologic, spera sa creasca in viata, iar sperantele cum ca o sa biruie ea ziua de miine tot dinspre teatru ii vin.
Levitan, intre Stalin si Hitler

Orice discutie cu un om de radio, de oriunde a-i apuca-o, duce mai devreme sau mai tirziu, dar niciodata nu foarte tirziu, la voce. Ionel Tudor e seful secretariatului tehnic de emisie, fost crainic al „Cotelor si nu numai“ in anii ’70. Despre vocea altora, pretuitor, descoperindu-si idolii, despre cum si-a scolit-o pe-a lui in anii facultatii de actorie, ba chiar si cind vorbeste despre cum vorbeste, Ionel Tudor vorbeste ca intr-un spectacol, limpede, cu nerv. Si cum altfel, cita vreme pletele si barba lui de artist plastic i-au incaruntit, dar vocea i-a ramas virila, ca dalta unui sculptor. Cu vocea si-a platit Ionel Tudor, 57 de ani, ratele la casa, cu vocea si-a dus sotia si copii prin concedii, cu vocea lui a avut de pus pe masa, Revelion dupa Revelion, cite o oala de sarmale si o sticla de vin. A facut cursurile de dictie cu un tenor, Gabriel Gheorghiu, iar cu Sandina Stan a invatat impostatia vocii, cum ar veni niste exercitii pe grupe de vocale, consoane. Dinspre actorie, se sprijina acum pe amintirea rolului din „Jurnalul unui nebun“, de Gogol, in rest, la radio, adica la meserie, si-a construit noi idoli. Cu respect vorbeste despre marile voci ale radioului: „Uite, Levitan, la Radio Moscova, citea comunicatele lui Stalin, ti se facea parul maciuca, atit era de convingator, de amenintator in mesaj, si Hitler pusese un premiu pe capul lui. La noi o voce uriasa avea George Speranta, a murit prin ‘94, era baritonal, avea o voce bine pozata“. Nici Ionel Tudor n-a fost un ageamiu in aceasta cursa planetara a vocilor; cind rostea el pe post „gheata la mal“, „naboi“ sau „curg sloiuri“, saltau taranii sprincenele a grija si se-nfiorau functionarii de prin comisiile de deszapezire din consiliile populare.


Marinarii nu au ce face cu el

Navigatorii nu par a fi ajutati prea mult de emisiunea de la radio, ce intra in eter la amiaza, intrucit ei primesc datele de la capitaniile porturilor inca de la orele diminetii. „Noi primim cotele pe la opt dimineata de la Institutul Hidrologic si le transmitem tuturor navigatorilor din raza noastra de actiune“, ne-a declarat Tudorel Damian, director al Capitaniei Portului Braila, de 30 de ani lucrator in bransa. „Emisinea de la radio e mai degraba pentru marele public, pentru cei de prin tara, noi le primim si le dam printr-un serviciu de comunicati speciale, inca din zori“, ne-a confirmat si Iulian Ichim, directorul Capitaniei Tulcea.


Maria Tudosie crede ca emisiunea foloseste cuiva, dar nu stie precis cui. Asa cum se intimpla cind nu ai ceea ce iubesti si ajungi sa iubesti ceea ce ai, la intrebarea <>, Maria raspunde cu zimbet naiv: „pescarilor, navigatorilor, agricultorilor“. Si Ionel Tudor crede ca buletinul e folositor. Dar a venit careva sa ceara amanunte sau sa le reproseze vreo stilceala de nume sau de cifra, vreo „Cota“ data aiurea? "Nu,nu-mi amintesc..ba, parca, o singura data, prin ’73, cind s-au ciocnit doua nave pe Dunare, au cerut procurorii lista cotelor“. O singura data.

Remus Radu, "Cotidianul"