agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6093 .



Angela Furtună: literatura ca Înviere
articol [ Societate ]
Interviu realizat de Nicole Pottier

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [NMP ]

2005-04-06  |     | 















Angela Furtună : o femeie care luptă pentru pace, folosind ca armă cuvintele. O femeie care militează pentru expansiunea conștiinței într-o lume actuală bulversată și a cărei operă literară frapează, sau adeseori deranjează de-a dreptul, pentru că o parte din rădăcini se află în cultura iudaică, în Kabbala, pe care o traduce într-un limbaj poetic de forță, prin imagini muzicale și plastice, și în același timp profund spirituale.
Martor angajat în chip tranșant în epoca sa, Angela Furtună nu s-a exilat de realitate. Ea trăiește în România, în acea provincie a Bucovinei, puternic impregnată de iudaism. Înzestrată cu un mare simț al umorului, ba chiar și al deriziunii, ea întrebuințează un limbaj savant, foarte intelectual, și învăluie lumea cu o privire plină de tandrețe și de dragoste. Iată o femeie cu un fizic delicat și fragil, dar care are, cu toate acestea, o uriașă forță, și care contemplă această stea galbenă pe care o purtăm cu toții atașată de inima noastră, amintindu-ne printr-un gest de devoțiune de datoria ce o avem de a fi umani până la capăt.



(Foto: "Arhiva Angela Furtună")

***

kaddish de limpezit izvorul privirii


și aceștia, în valurile de gheață ale utopiei,
sînt ochii tăi proiectînd pe lapis lazuli
feerii născute sub blestem ca și copiii
făcuți de mireasă în noaptea nunții


îmi spune un maestru
în dezvoltarea instinctului
de a avea venele umplute cu inele de logodnă



cu acești ochi de cenușă
pisicile albe își trec diamantele
de la un curcubeu la altul,
în timp ce tu te vei duce
să te ghemuiești cu genunchii la gură
în marsupiul unei pietre tombale


îmi spune profesorul
de adus la același numitor
zgomotele ce adună interogațiile ființei
într-o adiere de vînt



rozetele pline de lapte ale sînilor
îți vor deschide floarea
sub care pământul își zornăie cerceii,
vei fi acolo la timpul potrivit
așchie de lumină în așchie de noapte


îmi spune sfios
cel ce ține socoteala
neîncăpătoarelor vieți





(Foto: "Arhiva Angela Furtună")

***

Ați publicat trei kaddishuri cu prilejul comemorării a 60 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz.
Dar, pentru început, ce este un kaddish? Ce reprezintă kaddishurile, care este semnificația lor ?
Ce mesaj doriți să transmiteți prin intermediul lor?



În anul 1941, autoritățile germane au obligat pe evrei să poarte la vedere steaua galbenă cu șase colțuri . În acele împrejurări, regele Danemarcei, Christian al X-lea (1912 – 1947), a fost primul care și-a cusut pe veșminte steaua galbenă în dreptul inimii, fiind urmat de mulți alți cetățeni danezi, ne-evrei. Ca și Prof. Andrei Oișteanu, fiind preocupată de descrierea și revelarea mecanismelor discriminării și ale terorii, am văzut în simbolistica acelui gest al suveranului danez un mesaj foarte clar: „ o obligație a minorității a fost transformată într-un drept al majorității – un semn al infamiei a fost transformat într-un semn al mândriei”. Gestul de atunci al acestui rege curajos și viteaz a salvat de la moarte multe mii de oameni nevinovați. Și iată că, peste ani, antisemitismul se află din nou în creștere în Europa. Noi derapaje către extrema dreaptă, sau, în mod absolut uluitor, chiar și către cea stângă, tind să tulbure din nou discursul planetar prin accente discriminatorii. Iată de ce prilejurile de a comemora evenimente istorice care scot în evidență ororile regimurilor totalitare - cum au fost genocidurile naziste comise împotriva evreilor sau genocidurile comuniste comise în țările Estice sub dictatura sovietică – trebuie să ne reinstaleze mereu în minte softul de agregare la mentalitatea anti-totalitară. Comemorarea a 60 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz mi-a reamintit faptul că și eu am purtat întotdeauna la vedere o stea galbenă. Iar multe din textele pe care le-am publicat mărturisesc despre aceste opțiuni nu doar ca valori teoretice, simbolice, pur etice, dar și ca atitudini civice angajate.
Kaddishurile editate de mine acum fac parte dintr-o culegere amplă de astfel de texte și care va vedea în curând lumina tiparului. La modul cel mai esențial, kaddishul este rugăciunea de inițiere în durere a evreului: rugăciunea morții. Cuvântul desemnează, însă, termenul de „sfânt” și, prin urmare, de „imn pentru slava lui Dumnezeu și chemare la instraurarea împărăției Lui pe pământ”. În arameană, kaddishul este citit în picioare, întors cu fața către Ierusalim, iar prezența unui minian* este obligatorie.
*Minian: Numar de 10 evrei necesari pentru cadrul in care se tin cele mai importante rugaciuni traditionale
Pentru prima dată, kaddishul este menționat ca parte a liturghiei sinagogale într-un text ce datează probabil din secolul al VI-lea. De-a lungul timpului au circulat patru versiuni de kaddish:
1. kaddishul complet (citit îndeosebi de către preotul care slujește după amida*)
*Amida este rugaciunea de baza in iudaism. Ea este alcatuita din optsprezece binecuvintari

2. semi-kaddishul (o formă prescurtată a kaddishului, care accentuează diferite momente ale slujbei în sinagogă)
3. kaddishul savanților (care cheamă mila divină asupra învățătorilor lui Israel și asupra discipolilor lor. Recitarea lui încheie ședințele de studiu.)
4. kaddishul orfanilor, care, începând cu secolul al XVIII – lea este recitat mai ales de persoane îndoliate, cu deosebire de către fiul cel mare al defunctului, în timpul primelor 11 luni de doliu. Kaddishul orfanilor, deși preferat în situațiile de doliu, nu face nici o aluzie deosebită la moarte. Forma lui și conținutul trădează vechimea kaddishului iar structura sa reamintește că acest imn se află în strânsă relație cu predicarea, cu studiul.

Așa cum îl scriu eu, kaddishul este literatură a meditației, poem noematic. Am avut curiozitatea să îmbrac și acest veșmânt, nou pentru literele mele, pentru a experimenta un anumit plan semantic original, un loc geometric încă insuficient explorat cu armele literaturii și făcând recurs la câteva ingrediente specifice: discursul sapiențial talmudic, jocul dintre lumea angelică, lumea vizibilă și lumea elementară – așa cum le întemeiază cele douăzeci și două de litere ebraice, între aleph și iod, între caph și phe și, respectiv, între tsade și thau. Nu în ultimul rând, însă, kaddishurile mele sunt și o tentativă de redecoperire a unui sacru originar, plasat sub un unghi mai puțin accesibil, și luînd în considerare faptul că, sub aspect mistic, literele ebraice nu numai că structurează lumea, dar îi și atribuie o anumită ordine, o anumită armonie, precum și influențe ale cerurilor, investind-o cu puterea de a lega pe om atât de Dumnezeu Tatăl, cât și de Dumnezeu Fiul, precum și de Sfântul Duh.

***

kaddish de secerat ogorul noptii cu privirea tinarului barbat


nu te înfășura
în umbra cu care frunza de viță
ascunde sfîrcul busuioacei de amiază


imi spune profesorul
de ispitit matasea virgină
a palmelor reci



vei fi acel bărbat
care adoarme în mirosul de femeie
ca-ntr-un cearceaf de nisip
așternut neglijent
pe labele din față ale piramidelor




(Foto: "Arhiva Angela Furtună")

***

Sunteți „ îndrăgostită de cultura iudaică”.
Puteți preciza care este poziția dumneavoastră față de această cultură, precum și percepția celor doua culturi, creștină și ebraică?
Cum se „ întâlnesc” ele în scrierile dumnoavoastră?



Fiecare creștin are două țări de „origine” : cea în care s-a născut și Þara Sfântă, îndeosebi Ierusalimul. Astfel, un creștin se poate recunoaște ca fiind acasă nu numai în patria sa fizică natală, ci și în cea de obârșie creștină, a spiritualității iudaice. În Ierusalim originează creștinismul. Buricul lumii creștine este aici, instituind un „astru spiritual” în jurul căruia omenirea gravitează și se structurează.
Provincia în care m-am născut și am copilărit, numită Bucovina, a fost una în care, de-a lungul ultimelor secole, multiculturalismul a înflorit. Alături de români, germani, polonezi, ruși, greci, armeni, au trăit comunități mari și importante de evrei. Aici a fost bogat reprezentată viața Șteitl-ului, care era orășelul evreiesc din răsăritul Europei. Limba ce se vorbea era îndeobște idiș. Modelul de civilizație și de cultură, ca și modelul de organizare a familiilor și de educare a copiilor în Bucovina a fost, până nu demult, aproape numai cel evreiesc. Ca și întreaga Europă a secolului trecut, ținutul meu era populat de vorbitori de idiș. Însă cu toții știm că, din cei 11 milioane de vorbitori de idiș, Holocaustul a exterminat 6 milioane, dând, astfel, serioase lovituri mediului culturii lor bogate. Povestea evreilor din Bucovina reiterează povestea evreilor din Europa. După loviturile date iudaismului și culturii idiș de catre Shoah, au avut loc absorbții mari de populație evreiască vorbitoare de idiș fie de catre America (fenomen început încă după Primul Război Mondial), fie de către Israel, care a integrat cultura idiș adusă de Diaspora, alaturînd-o politicilor culturale sioniste ce resuscitau limba ebraică, menite a produce un model nou al evreului în Ereț Israel.

În copilăria mea, Bucovina era un „pământ al făgăduinței” din această parte de sud est a Centrului Europei. Majoritatea prietenilor mei de joacă erau copii evrei, iar la școală am avut mulți profesori evrei. Profesorii care predau în particular muzica (pian, vioară, istoria muzicii și teorie muzicală) sau limbi străine (franceza,germana, engleza, rusa) erau mai ales evrei. Eu însămi am studiat pianul și limba franceză cu două profesoare evreice, pe care le-am iubit foarte mult. Una dintre ele a murit recent, la Haifa. În familia mea – creștină -, la fel ca în multe alte familii din Bucovina, singurul „tezaur” al casei și căruia părinții îi înmânau cheile culturale ale lumii printr-o solidă educație, a fost Copilul: aceasta este dominanta culturala a familiei evreiești tradiționale, care se impusese ca model al întregii provincii. Oriunde s-ar afla în lume, fie in Europa, fie în America, fie în mijlocul oceanului, copilul evreu preia cu sfințenie de la înaintași, în familie cât și prin intermediul unei școli serioase (întărite de școala religioasă), întreaga moștenire culturală a seminției lui și pleacă la drum cu un nivel înmiit, pentru a duce mai departe, și prin generația lui, cultura iudaică. Acest mesaj de soliditate și de temeincie în tot ceea ce întreprind, l-au lăsat evreii și în Bucovina, după ce au plecat de aici către Israel.
Formându-mă în această alianță de culturi , creștină și iudaică, eu însămi am acumulat o mare bogăție, generată de cultul prieteniei, al generozității, al bucuriei de a dărui, al pasiunii de a întemeia și de a construi. În această fină arhitectură paideică personală văd eu rădăcinile actualului meu idiom literar, care are ca bază o anume metisare de simboluri culturale creștine cu simboluri culturale iudaice.

***

kaddish de alinat sarmane lucruri inutile


viața e tot ce nu poate fi altceva,
atunci cînd chipul de pămînt al lui rabbi
pare o vatră în care
privirea ta de șarpe hitgalut
toarce un fir de foc


îmi spune în fiecare zi
profesorul de descompus identitatea
în universuri paralele



viața e tot ce ar putea fi metavizualitate
într-o aluzie întîmplătoare
la nici un nucleu de dezordine


îmi spune în fiecare penumbră
profesorul de acordat tăcerea
cu imponderabilitatea deșertului mental



viața ar putea fi centrul unei puteri neinaugurate
care suspendă ipoteza oricărei limite
dacă feminitatea s-ar neîmblînzi
prin misterul acut al oului vesod


îmi spune cineva
care comercializează misterul nerevelat
ca pe o constantă a non-inerției





(Foto: "Arhiva Angela Furtună")

****

Vocabularul dumneavostră poetic face referice la Kabbala.
Ne puteți vorbi despre această filosofie?
Ce este Kabbala ?



Kabbala reprezintă un ansamblu de noțiuni care, în mod specific, desemnează învățămintele mistice și ezoterice ale iudaismului. În Kabbala, spune Gershom Scholem, „legea Torei a devenit simbol al legii universale, iar istoria poporului evreu – simbol al procesului universal”. Universul Kabbalei pare straniu, pentru că în el nu există nici noțiuni intelectuale obișnuite, nici categorii mistice familiare. Kabbala operează cu simboluri închise, în care s-au contopit, de-a lungul timpului, două tipuri de experiențe: experiențele psihologice ale misticilor evrei și experiența istorică a comunității lor. Ceea ce am preluat eu din esența Kabbalei și am apreciat ca fiind extrem de util scrierilor mele este tocmai aceasta confluență a lumii imaginative cu faptele istoriei, care a definit o „psihologie istorică”, prin care însuși iudaismul în ansamblu își trasează inconfundabila cale. Mistica iudaică, la fel ca și alte tradiții și învățături vechi, sfidează înțelegerea rațională a omului, iar prin acest proces de uimire îl fascinează.
Punctul de plecare al întregii Kabbale este alfabetul ebraic, format din 22 de litere. Acestea se înșiruiesc după ordinea și legile Universului însuși. Fiecărei litere din alfabet îi corespunde un număr după rangul său, un semn grafic după forma sa și un simbol după raporturile sale cu celelalte litere. Toate literele derivă dintr-una singură, iod, care le-a generat pe celelalte astfel:
1. trei litere – mamă: Aleph, Mem, Shin
2. șapte litere duble (pentru că ele exprimă două sunete, unul pozitiv, tare și altul negativ, moale: Beth, Ghimel, Daleth, Caph, Phe, Resch, Thau
3. douăsprezece litere simple: he, vau, yain, heth, teth, iod, kamed, nun, samech, hain, tsade, coph. Pentru Kabbala, fiecare literă a alfabetului ebraic are o triplă semnificație și reprezintă în același timp trei lucruri:
I.- o literă (adică sem grafic)
II.- un număr (numărul de ordine pe care litera îl ocupă în alfabet)
III.- o idee.
Prin urmare, a combina literele ebraice înseamnă a combina numere și idei; de aici crearea Tarotului. Fiecare literă fiind o putere este egală mai mult sau mai puțin strâns cu forțele creatoare ale Universului. Forțe evoluează în cele trei lumi, una fizică, una astrală și una psihică, fiecare literă reprezintă punctul de plecare și în același timp punctul de sosire al unei mulțimi de corespondențe.
A combina cuvintele ebraice înseamnă a acționa asupra Universului însuși, și aceasta explică prezența cuvintelor ebraice în ceremoniile magice.
Mergînd singură pe această cale inițiatică, adesea rătăcind, iată cum - după ce am depășit și fascinația lucrării majore a misticii ebraice, care este Zohar ( un text fundamental al Kabbalei )-, am ajuns la o deplină înțelegere a forței excepționale prin care simbolismul mistic se poate împleti cu calitățile literare pentru a genera Universul prin text. „Pământul poate fi, deci, luminos, ca un ținut intermediar plasat între universul omenesc vizibil și universul transomenesc și transvizual al ierarhiilor cerești”. Aceasta este condiția prin care omul iese din sensibil fără a ieși, însă, din real, rămânând atent, însă, la fenomenul, ilustru descris de Andrei Pleșu, prin care „pământul din noi devine pământ văzător”.
Probleme ca Maase Bereșit (Opera Începutului), anumite probleme de cosmologie și de cosmogonie, sau Maase Merkava (Modelul Carului), derivând din mistica antică și suind către literatura Heihalot ( prin textul Șiur Koma – Măsura Corpului), ca variantă evreiască a gnozei, sunt adevărate pietre de încercare pe calea decelării de raporturi între iudaism și gnosticism. Faptul că aceste idei pot interesa ciclurile mele poetice publicate în volume ca „ Primul Kaddish” sau „Poemian Rhapsody – Cartea Donei”nu poate fi decât o împlinire căreia m-am devotat.

***

Kaddish pentru Beer Sheva

(Beer Sheva, mon amour)


nu m-ai ales pe mine nici de data asta, moarte,

doar mi-ai sărit în brațe și m-ai mușcat de obraz.

ochii tăi sînt două stele stinse

prin care mă strigă copiii și femeile și bărbații captivi

în peștera ta de diamant



e noapte la Beer Sheva și străzile orașului urcă la cer.

doi indrăgostiți se asează pe trotuarul plin de sînge

și își jură dragoste veșnică.

ei se sărută vorbindu-și despre moarte.

alți doi îndrăgostiți își fac hainele de nuntă din

resturi de veșminte găsite pe caldarîm după explozie.

în rochie și costum alb se vor uni cu pacea.

iar alți doi îndrăgostiți adună fragmentele umane

împrăștiate în jurul autobuzului

și le cultivă în gradina cu flori.

mîine vor răsări din pămînt îngeri roșii.

e noaptea morții la Beer Sheva

și îndrăgostiții se pregătesc de viață



nu m-ai ales pe mine nici de data asta, moarte,

doar m-ai strîns în brațe și m-ai sărutat pe obraz.

gura ta nesătulă a mai înghițit

șaisprezece inimi nevinovate.

erau șaisprezece frați ce mergeau sa culeagă

fructe din pomul vieții. erau frații mei.



e noapte la Beer Sheva și cineva arunca năvodul

peste casele îngropate în deșert.

sub pietre de foc se cuibărește frica

iar din teamă se nasc bărbați și femei liberi.

îndrăgostiții se plimbă nepăsători

pe acoperișuri. ei se țin de mină

și duc mai departe o flacără.

ziua se prefigurează ca un pește mare

din care toți se vor înfrupta

ca dintr-un trup al morții care hrănește



nu m-ai ales pe mine nici de data asta, moarte.

mi te-ai incolăcit în jurul gîtului ca un steag

al țării fără odihnă. mi-ai adus un grăunte

de verset și ai adormit la sînul meu.

ești doar un prunc ce nu se mai satură



ascultă cum răsună acest kaddish

și dormi, frumoaso, dormi.

dormi și nu te mai trezi.

lasă-mi copiii în pace să învețe mai întii

iubirea de litere.

lasă-mi copiii în pace să înoate în cer.

lasă-mi copiii în pace să cultive copaci

în deșert.

lasă-mi copiii în pace să ridice castele.

lasă-mi copiii în pace să devină prinți.

lasă-mi copiii în pace să zboare peste ocean.

lasă-mi copiii în pace să se cațere pe stînci.

lasă-mi copiii în pace sa bea ambrozie.

lasă-mi copiii în pace să umple casa cu alți copii.

lasă-mi copiii în pace să facă legi.

lasă-mi copiii în pace să cînte neshama.

lasă-mi copiii în pace să tragă cu arcul.

lasă-mi copiii în pace să se roage.

lasă-mi copiii în pace să pașească peste prag.

lasă-mi copiii în pace să-l descopere pe

Dumnezeu în miezul de nucă



e noapte la Beer Sheva.

e noaptea cînd îndrăgostiții se plimbă fără odihnă

pe străzile ce urcă la cer,

ținînd în fiecare mînă cîte o inimă

din care țîșnește lumina

ca o ploaie roșie matinală




(Foto: "Arhiva Angela Furtună")

****

În concluzie:
Vorbiți-ne despre spiritualitatea actuală, aflată în legătură cu opera dumneavostră literară.



Dintotdeaua, problema este aceea de a inventa noi mijloace de a imagina. Nu am
fi obsedați de imaginar dacă nu am avea mereu în minte revelația iminenței de a pierde lumea, alături de starea de culpabilitate pentru ratarea paradisului. Iar dacă a fost să ratăm infinitul mare, rămâne ispita de a nu rata măcar infinitul mic.
Aceste căutări pun în mișcare ceea ce construiește textul. Dacă ar trebui să raspund la întrebarea „Cu ce vă ocupați?”, la ora actuală aș răspunde: „Eu sunt o dresoare de texte...Eu mă transform în text, tot eu mă pun în locul textului ca într-o veritabilă psihodramă în care textul este alter-ego-ul meu, și tot eu îi arăt textului modalitatea de a ma accepta, ca om.” Încleștarea dintre un scriitor și text este, de fapt, o luptă permanentă cu un animal ce iubește libertatea. La cea mai mică neatenție, textul își sfâșie autorul și îl transformă în grămezi de litere fără viață și idei fără valoare. Experiența de până acum mi-a arătat că adevăratul text, cel născut din adevăratul om, nu se poate menține în afara gândirii simbolice, și că dintre toate gândirile simbolice îmi apare ca satisfăcătoare numai cea care prelungește o hierofanie sau cea care constituie ea însăși o revelație inexprimabilă prin altă matrice magico-religioasă...

Textul poate fi orice loc, ca sanctuar atopic, care este susceptibil de a fi cortul mutat din loc în loc de pacientul deșertului, adică scriitorul. Textului îi putem descrie, deci, și ubicuitatea virtuală a unui lăcaș de cult. Fără simbolism - care recapitulează mereu actul Genezei - , textul, ca și gândirea aferentă, își refuză valorizarea. Atât în „Primul Kaddish” (Editura Dacia – Cluj Napoca- 2002), cât și în „Poemian Rhapsody – Cartea Donei” (Editura Axa – Botoșani – 2004), eu am reiterat experiența unei anumite responsabilități sacre de a investi textul cu funcții cosmologice și cosmogonice.
Logica iudaică, ad-urmecată prin mult-adorata Sepher Yetsirah – cartea creației kabbalistice – are ca principală crispare culpa și mecansimul prin care aceasta poate tulbura legământul dintre Yahweh și om. Textul, așa cum îl creează scriitorul ce folosesște filtrul legii iudaice, se află în corespondență cu arhitectura numerică a universului. Prin urmare, orice eroare, intenționată sau neintenționată, are repercusiuni fatale asupra funcționării ca ansamblu a arhitecturii cosmice și, implicit, asupra poporului care o slujește prin elecțiune divină.
Așa cum îl concep eu, textul este cea mai importantă sursă de divinitate pentru om. Pe de altă parte, pentru divinitate, textul este principala bază de date a umanității în implozie. Coborând din Zohar – ca geneză de lumină, și trecînd prin scara de adevăruri a arborelui sefiroturilor, textul trebuie să creeze un veritabil raport matematic între forma vizibilă și ideea invizibilă ce o generează.
O lume fără Dumnezeu instituie mai devreme sau mai târziu o arhitectură cosmică ce se întoarce împotriva omului. Un text conceput înafara unei epifanii îl alungă pe Dumnezeu din om. Pentru a scrie, este nevoie ca atracția cuvintelor să egaleze atracția gravitațională, instituind un câmp simbolic ce îndumnezeiește. Întreg sistemul solar al poieticii din recentul meu volum intitulat „Poemian Rhapsody” se concentrează în toposul: „margine de oraș cu evreică nemuritoare”. Textul este tocmai această vânătoare de cuvinte prin care Fecioara Maria își așterne acoperământul peste gândurile cu care omul urcă pe scara de argint. La capătul acestei călătorii inițiatice se află o mare recompensă: literatura ca Înviere.


Angela Furtună.



(Foto: "Arhiva Angela Furtună")



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!