agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7886 .



Joc secund sau eroarea Călinescu-Vianu
articol [ ]
critica criticii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [N ]

2005-04-23  |     | 



Numele oamenilor iluștri sperie. De aceea aserțiunile acestora rămân drept adevăruri irefutabile sau – în cel mai bun caz – drept purtătoare ale ideii-chintesență a unei verități absolute. Este și cazul criticilor literari George Călinescu și Tudor Vianu, care prind în câteva cuvinte bine alese principalele piste de interpretare a uneia dintre cele mai bune poezii barbiene, “Joc secund”.
Este vorba in primul rând de ideea ieșirii din contingent, sau a abstragerii din timp, din efemer, a actului de creație artistică (poetică): “Poezia – apreciază Călinescu – (adâncul acestei calme creste) este o ieșire (dedus) din contingent (din ceas) în pură gratuitate (mântuit azur), joc secund, ca imaginea cirezii în apă. E un nadir latent, oglindire a zenitului în apă, o sublimare a vieții prin retorsiune.”1
Ceea ce aduce nou Vianu – și capătă valoare de postulat – este refverirea la cerul platonician al ideilor: “Arta, spunea Platon, considerată ca o copie a lucrurilor reale, ele însele copii ale ideilor eterne, este imitația unui imitații. Arta ar fi deci răsfrângere la puterea a doua a realității.”2
“Epigonii” celor doi critici nu reușesc să facă decât infinite variații pe aceeași temă. Posibilitățile nelimitate de combinare a cuvintelor le permit a spune altfel ceea ce se spusese deja: “Intuiția fundamentală a ermetismului barbian este ideea platonică concepută în sine.”3 (Pompiliu Constantinescu) sau “Domnul Barbu își propune să afle un joc secund, mai pur decât cel făurit din posibilitățile de exprimare ale modului cotidian, «dedus din ceas».”4 (Ion I. Cantacuzino), “Abstrasă din efemer, «din ceas», poezia e «un joc secund, mai pur», o realitate sublimată”5 (Nicolae Manolescu).
Criticul și istoricul literar Ovid Crohmălniceanu are, mai mult, pretenția de a dărâma teoriile existente, spunând fără îndoială același lucru: “George Călinescu și alții au văzut în ele o definiție a poeziei. Dar e discutabil dacă asta vor să spună cu adevărat. Ion Barbu evocă neîndoios lumea paradisiacă arhetipală unde trăiesc numai ideile lucrurilor. Ea este cerul etern platonician, corespondența simetrică a realității concrete, fenomenale, intrată prin spiritualizare în «mântuit azur», dedusă «din ceas», fiindcă a părăsit «înecate», departe, «cirezile agreste», adică trivialitatea terestră.”6
Tributare ideilor lui Călinescu și Vianu rămân și aprecierile lui Alexandru Piru7, Marin Mincu8 sau ale Ioanei Em. Petrescu9. Ultimii doi, deși aduc în discuție variante ale poeziei – evident anterioare formei finale –, nu văd în ele altceva decât predecesorii lor. Esențiale pentru încercarea de față îmi par două dintre acestea:

“Am înecat văzduhul aprinsei tale fețe
Și te închin mai sfântă și-n despărțit azur
Un ceas întors / invers să ție gătita-ți frumusețe
Ca steaua-n scrinul apei s-arunci un joc mai pur.”

“Din văi părute, cerul dedus acestei fețe
S-o prindă mântuită într-un reluat azur
Un ceas invers să lege gătita-i frumusețe
Trecând în joc de ape un joc secund, mai pur.”

E de mirare că întreaga critică a putut vedea în ceas un simbol al timpului. Poezia lui Barbu – atât de criptică! – nu putea debuta cu o metaforă atât de evidentă. De altfel cuvintele – arhicunoscute și frecvent invocate – ale poetului însuși ne oferă cheia de rezolvare: “Oricât ar părea de contradictorii acești doi termeni (poezia și geometria) la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlnește cu poezia.”10 “Astfel, cercetarea matematică majoră primește o organizare și o orientare învecinate cu aceea a funcțiunii poetice, care, apropiind prin metaforă elemente disjuncte, desfășoară structura identică a universului sensibil.”11
Sugestivă mi se pare sintagma “ceas invers” sau “ceas întors” din variante, acolo unde nu apare metafora oglinzii. Ceasul barbian nu este, prin urmare, în mod necesar contingentul sau timpul ca durată, ci, văzut în oglindă (sau invers) tocmai simbolul geometriei în sine, sensul acelor de ceasornic fiind sensul invers trigonometric. Ceasul trigonometric, imagine elementară și fundamentală în același timp a geometriei, nu este decât reflecția din oglindă a ceasului. Asocierea poeziei cu geometria nu este act de dihotomie, ci o antinomie transfigurată în sens blagian, recompunând într-o imagine unică noul om: homo ludens. Jocul secund presupune o anterioritate, existența apriorică a unui “prim” subînțeles. Acest dintâi exercițiu ludic este matematica.
Oglinda devine poarta de transformare a zenitului în nadir, a înaltului în adânc, a geometriei în poezie, așadar a celor două jocuri, unul într-altul. Ludicul va fi, prin urmare, mai mult decât o tentație, el va fi o atitudine ontologică, un mod de ființare.
“Hermetismul admite o singură soluție, sau câteva (însă în consensul inițierii)”12 Iată de ce, cu orgoliul poate nejustificat al unui simplu diletant, voi spune că eu am găsit cheia spre înțelegerea autentică a poeziei barbiene. Nu vă fie teamă de cuvintele oamenilor iluștri. Fără îndoială că și Einstein a greșit cândva la un simplu calcul matematic!


1 Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în present, Fundația pentru literatură și artă, București, 1941, pp. 808-811.
2 Vianu, Tudor, [Introducere în opera lui] Ion Barbu, Ed. Minerva, București, 1970, p. 57.
3 Constantinescu, Pompiliu, în Ion Barbu interpretat de…, Ed. Eminescu, București, 1976, p. 58.
4 Cantacuzino, Ion I., în op. cit., p. 98.
5 Manolescu, Nicolae, în op. cit., p. 150.
6 Crohmălniceanu, Ovid, Literatura română între cele două războaie mondiale, Ed. Minerva, București, 1974, vol. 2, p. 441.
7 Piru, Al., Istoria literaturii române de la început până azi, Ed. Univers, București, 1981, p. 410.
8 Mincu, Marin, Ion Barbu – Poezii (Antologie, table cronologic, prefață și comentarii de Marin Mincu), Ed. Albatros, București, 1975, p. 139.
9 Petrescu, Ioana Em., Ion Barbu și poetica postmodernului, Ed. Cartea Românească, Bacău, 1993, p. 131.
10 Barbu, Ion, în prefața la ediția Ion Barbu – Poezii – Ed. îngrijită de Marin Mincu, Ed. Albatros, București, 1975, p. XLIV.
11 ibidem, pp. XX-XXI.
12 Mincu, Marin, op. cit., p. XLI.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!