agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-20 | |
O Românie perfectă geografic, compensată din plin de români
- Obscenitatea publică – Andrei Pleșu - Literatură plină de “E”- uri, jurnalism literar, gazetărie acidă, atitudine șocantă….cam asta ar fi volumul “Obscenitatea publică”, Andrei Pleșu, ed. Humanitas – 2004, preț – 250.000 lei. Este cunoscut faptul că domnul Andrei Pleșu ne explică incisiv, de câte ori are ocazia, faptul că trăim într-o societate în care înjurătura este pe post de imn de stat și noi, noi românii, ne-am înfășurat într-o mantie ingrată țesută din clisa unor manifestații zgomotoase care nu numai că nu dovedesc nimic, ci , în general, ne îmbuibă capul cu doctrine aberante și utopice. Supărat, supărat pe neam, supărat pe țară, supărat pe Adrian Marino, celebrul discipol noician nu ne corectează prezentul ci ni-l explică tranșant și de cele mai multe ori ilar. Opul conține o serie de articole publicate în „Plai cu boi”, „Dilema, și „Jurnalul Național” – adică „Obscenitatea publică” este o antologie gazetărească care își are sau nu rostul (îmi amintesc, scuzați-mi comparația nefondată, de volumul de articole polemice „Destin cu Popești” semnat Dumitru Þepeneag). O mare parte dintre articole îmi erau cunoscute, dat fiind faptul că onorabila dumnealui semnătură nu apare prea des în peisajul „pestriț” al presei, în speță cele literare, și am căutat-o mereu cu interes. Să fie domnul Pleșu saturat de mizeria din juru-i încât să dea tiparului o asemena carte, dumnealui sau nu mai puțin celebrul său editor și prieten Gabriel Liiceanu. Există atât de multă scârbă în volum încât, trecând peste adevărul general valabil spus de Eugen Ionescu(o)”literatura bună are la bază un rău cât mai mare- am redat aproximativ”, cititorul, sau nu, eu – tot cititor, dar nu atât de autorizat, mă întreb dacă precum și în cazul lui Alex Ștefănescu cu „Ceva care seamănă cu literatura” nu ar fi fost mai bine să editeze o simplă și concludentă erată umană, neaoșă, în principiu. Să nu uităm, erata, este neapărat necesar, să apară pe o coală roșie, aducânt subtil aminte de nostalgia vremurilor apuse. Meritul mare al domnului Pleșu constă în cizelata formă de expunere a inesteticului nesimțit ce îmbracă România într-o mantie – nu de pixeli- ci „de surd”, „de mut”, „de mare”, „de lung”, „de lat” și „de mult”. Astfel metafora crudă, directă, rigidă și indisolubilă, puternic potențată de adevăruri cunoscute și recunoscute de întreaga nație nu ne mai sperie la mijlocul volumului față de incipit. Zoological vorbind, texte în mare parte scrise poate pentru stârnetul unor rânjete macabre, astfel ne place nouă românilor să facem haz de necaz, și zoofilia orgiastică a scrisului printre vulgarități consacrate, poate duce doar la o imediată și explozivă creștere a raitingului, dar nu și la conștientizarea sinistrelor adevăruri dezvăluite. Și cine are nevoie de rating?, în nici un caz domnul Pleșu un cunoscător atât de bun ai pshiologiei de „massă” autohtone, al sentimentului național și ultra-naționalist al actualelor personaje carageliene, al camuflării foștilor lingăi comuniști în arhetipuri ajunse exemple naționale, al cumetriei naționale indiferent de domeniu, poziție socială sau rang politic, al „fast-news” - ului preluat nemestecat și propagat vitezoman, al altor și multor alte probleme ale unor români care se mândresc că sunt români, fără să țină seama de argumentele scriitorului păltinișan. Dar cine sunt eu, și cu drept, m-ați întreba răspicat, așa cum, am fost întrebat nu de puține ori...pe timpul când mă scremeam să nasc un surogat de jurnalism...nu am fost nici CTC-ist, nici comunist, nici dizident... nici cărturar și nici deputat, nici „biban descurcăreț” și nici măcar ospătar într-un „Fast-food al gândirii jurnaliere”. Sunt sănătos, încă, slavă domnului, și pe deasupra sunt om(nu din vina mea), și bonus sunt român(idem)... Un român, dintre aceia, cei mai mulți, care nu doresc să scoată capul la iveală, care nu vor să se lovească cu pumnul în piept, care nu și nu și nu. Domnule Andrei Pleșu, faptul că demascați aceste neajunsuri este foarte bine, dar de ce nu oferiți mai multe soluții ușor imediat realizabile ca nu cumva să cădeți în capcana dosarelor securității... „Obscenitatea publică” este o carte care trebuia să apară, o carte care ar fi trebuit împărțită gratuit, și nu așezată în vitrină, la prețul de 250.000 de lei, care o face intangibilă pentru o mare parte a cititorilor, pentru a avea efectul scontat, căci sper să fi avut un mobil că altfel nu vă mai înțeleg. Cosmin Dragomir 17 iulie 2004 PS este neapărat necesar să recunosc în persoana domnului Andrei Pleșul drept VIP-ul cultural care îmi ține în 99% din cazuri drept model. Îmi pare a fi cea mai mare personalitate culturală în viață, și oricum cel mai cel stilist al României |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate