Butoiul cu varză de la Rotonda 17

22.02.2004

Intelectualul este un om al ideilor și din când în când simte nevoia să aibă și altfel de hrană decât cea de toate zilele. Cel puțin așa pățesc eu deși mă consider mai mult țăran decât intelectual. Dar să nu divaghez. Într-una din zilele lunii ianuarie, am participat la o întrunire unde domnul Gabriel Gheorghe ne-a vorbit despre anticul Iordanes, mai precis, despre originea și faptele Geților. Cum sunt un adept al continuității pelasgo-traco, geto-dacică, am fost numai ochi și urechi la această întrunire la care participau și unele vipuri, Corina Chiriac, Paula Iacob, George Stanca, o traducătoare de limba română din Suedia și chiar două deputate din Parlamentul României !
În esență, domnul Gabriel Gheorghe ne-a spus că geții carpato danubieni constituie poporul matcă al Europei din care, prin roiri succesive, s-au desprins în perioade distanțate în timp și spațiu, începând din mileniul al III – lea î.Hr. grupuri de oameni care au populat Europa și Asia anterioară.! Astfel de informații nu se găsesc pe toate drumurile, ne spunea dânsul apăsat, ci numai în operele unor universități străine cum ar fi: – Cambridge din Anglia – California din Los Angeles sau în cărțile unor eminenți savanți străini ca Marija Gimbutas, profesoară de arheologie în California.Uimitor este faptul că dânsa a ajuns la concluzia că faza primară a culturii vedice s-a desfășurat în Carpați, probabil în Ardeal, mai precis în zona Maramureșului !
Așadar idei incitante care m-au făcut să vibrez, să fiu receptiv și nu în ultimul rând, să am propriile păreri.
Au trecut mai multe săptămâni până m-am desprins de Iordanes, Marija Gimbutas și de lungul drum al trăitorilor din acest spațiu pentru a mă arunca într-o altă direcție, „Gnozele dualiste ale Occidentului”.
Să fiu sincer, nu înțelegeam mare lucru din analiza miturilor gnostice și nici metoda folosită de Ioan Petru Culianu ... M-am autoliniștit, amintindu-mi ce spunea la o altă întrunire un intelectual subțire, (un vip al zilei) care a avut șansa să stea de vorbă cu Heideger, fiind însoțit de poetul Ioan Alexandru. Nici el nu înțelegea mare lucru din discuție, așa că dacă nici eu nu pricepeam nimic, nu se făcea gaură în cer !
Mi-am notat totuși câteva idei. „Dualitatea oricărui sistem, ipoteză, doctrină, mit, ființă ... ia în calcul metoda de generare și regăsirea ei în lumea reală.
Intelighenția alcătuiește un grup fluctuant, care fie susține interesele unei clase aflate la putere, fie își urmează vocația naturală, adică slujește interesele spirituale ale întregii umanități.”
Am mai aflat că „intelectualul e alienat, în sensul că societatea îl exclude de la exercitarea puterii, rezervată mai ales posesorilor de capital. El totuși deține puterea ideilor, numai că această putere îl face neputincios și nevrotic, din cauza frustărilor. Uneori, intelectualii preiau puterea și-atunci provoacă rupturi în istorie, ca puritanismul englez, iacobinii, marxism-leninismul,” iar mai nou, asta o spun eu, libertinajul unor intelectuali sub pălăria drepturilor Omului !
Cum la discuțiile de mai sus n-am înțeles multe, am ieșit repede din mentalul acelei întruniri. Simțeam nevoia să particip la o întâlnire accesibilă mie. Așa am ajuns după zece zile la un Cenaclu Literar Profesionist, anunțat cu destulă insistență în presă, unde și când se va desfășura ...
Nu mică a fost surpriza când am întâlnit acolo un tânăr compozitor de muzică clasică despre care auzisem că e talentat. L-am întrebat ce face și mi-a răspuns că este adeptul maximei „Nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e străin”, acest principiu ajutându-l să creeze.
Scurtul dialog cu domnul Compozitor care fusese recent premiat pentru una din piesele sale, m-a făcut să aștept cu și mai mare interes începerea cenaclului.
Prin sală se învârteau tot felul de figuri, unele excentrice prin îmbrăcăminte, altele prin poza pe care și-o luau pentru a nu trece neobservate. Un redactor de la televiziunea publică, lua un interviu unei tinere, foarte plăcută ca prezență fizică.
La prezidiu, luaseră loc doi critici cunoscuți în lumea literelor iar în sală mulți tineri.
Programul a început cu lectura unei schițe cu oarecare tensiune, dar insistența supărătoare asupra prohabului, spermei și urinei, m-au determinat în cele din urmă să o resping ... Și a doua schiță mi s-a părut anostă, nu neapărat prin temă, frustrările unui homosexual, cât mai ales prin limbajul vulgar. Cel care citea era foarte tânăr avea plete, figura ușor efeminată și nu-mi dădeam seama ascultându-l, ce hram poartă în viața reală ! Tot auzind jelaniile sale, mi-a trecut prin minte,deși nu este conform preceptului biblic, că mai bine ajung curvar decât ...
Cum a doua schiță s-a terminat într-o plictiseală generală, apariția la prezidiu a tinerei care tocmai dăduse interviul la televiziune, mi-a stârnit imediat interesul. Părea la cei 17 ani ai ei, pură și cuprinsă de cele mai nobile elanuri creatoare. Surpiza a fost totală ! Iată manifestul ei, citit dezinvolt, chiar c-o anumită emfază :
„Obțineți orgasmul fumând pe coridoare ... marihuana ...
Și Otilia le fu.. , pe toate javrele astea
Pișați-vă pe cărțile de literatură !”...
M-am recules și încercam să-mi explic motivația psihologică a elevei în clasa a XI-a dintr-un oraș nu prea departe de mare și a onorabilului domn profesor formator de opinie, trecut bine de 60 de ani, dar nu am reușit ... Textul al doilea era și mai „convingător”:
„Sexul tău tare ca o cruce de lemn
Când mă pătrunzi
Îmi înfierbântă fanteziile
Pentru că și sexele noastre fac poezie
Îhă, ăha, îhă, ăha, hi, hi, ha, ha, da, da ...daaaa..”
Întrebarea pe care mi-o puneam devenise retorică. Oare știu părinții ei ce poezie scrie ? sau profesorul de limba română? ! Probabil că da, mai devreme ne fusese prezentată că a debutat într-o revistă absolut onorabilă ... Tânăra continua in același registru.
„Așa trăiesc delicvenții la pușcărie
Noi de ce n-am trăi la fel?..”
Iată așadar un ideal ! Nici nu sunt sigur că-i aparține, n-are acoperire în trăire și vrea doar să atragă atenția prin teribilisme. E într-o competiție cu ea însăși, cum poate fi mai vulgară, mai porno ... Așa se întâmplă și la televiziune ... Se tot dezbracă domnișoarele, că poate astfel ne atrag atenția prin ce ne arată ... Nici n-are rost să mă mir că domnișoara de 17 ani vorbește astfel. Cu câteva zile în urmă, o respectabilă doamnă redactor la un post național de radio, îmi spunea la telefon, „Această țară de c...t ... „ La replica mea că deși nu sunt pudic nu agreez o astfel de exprimare, mi-a răspuns că este alienată și numai scăpând hățurile se mai echilibrează.
Nu îmi propun să fac o analiză comparativă între tânăra aspirantă la celebritate și doamna redactor care își închipuie că vorbind astfel devine mai ... bărbată ... Tânăra declamă transfigurată ... .
„Îți amintești iubitule ?
Suntem liberi !
Dacă penitenciar nu e, cine ne-o trage ?!....”
În entuziasmul general al galeriei care o susținea pe tânără, aceasta a citit ultima poezie
„Mi-e dor de libertatea Lolitei
Cățeaua mea care când era în călduri
O f..... toți câinii cartierului ... „
În timpul pauzei care a urmat, domnul compozitor a părăsit sala spunându-mi că e o întrunire de prost gust, de-a dreptul penibilă ... Aș fi putut să plec și eu dar simțeam nevoia să-mi spun părerea ! Cum nu am inhibiții, am cerut să mi se dea cuvântul. Am început cam așa:
„Este a treia întrunire la care particip în ultimul timp. Din păcate, aceasta este cea mai slabă... Să mă explic ... ! Ce-ați spuuus ??? Mă măsoară din cap până în picioare onorabilul domn profesor universitar doctor și critic, de la înălțimea prezidiului ... Cine sunteți dumneavoastră de vă permiteți o astfel de apreciere ?! Cum vă numiți ? Îmi spun numele ... Și câte cărți ai scris, domnule ? Nici una! Părăsește imediat locul, nu ne putem permite să coborâm discuția sub un anumit nivel. Fiindcă nu ai ce spune, îți permiți jigniri la adresa unor profesioniști ... Domnul critic era atât de agitat că dacă ar fi putut, m-ar fi pălmuit.
M-am întors în „banca mea”. Obrajii îmi ardeau. Ascultam luările de cuvânt : despre postmodernism, despre estetica urâtului, despre faptul că tânăra reprezintă revelația serii și nu numai, că îmbracă și dezbracă mai multe piei poetice, că evoluează neobișnuit de „elevat” pentru o elevă de 17 ani, care e mai poetă decât Minulescu, Bacovia și Arghezi la un loc ! M-am retras și mai mult în mine ... Nu mai înțelegeam nimic. În fața mea parcă aveam un butoi de varză bine închis cu un capac.
Când cei din sală luau cuvântul, mi se părea că scot capacul butoiului și mirosul de varză umplea întreaga rotondă 17.
Oare de ce la toți le mirosea a rosmarin iar mie a varză stătută ?

Nicolae Aurelian Diaconescu