agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-25 | | Apare la Editura “Ateneul Scriitorilor”, din Bacău, prin grija redactorului de carte, poetul Petru Scutelnicu, elegantul volum “Umbre făr de contur”, semnat de Ioan Prăjișteanu. Coperta și ilustrațiile volumului, în deplină armotizare cu viziunea poetului, aparțin artistului plastician Mihai Radu. Ioan Prăjișteanu (director al revistei de cultură și atitudini “Plumb”) apare destul de sporadic, în peisajul editorial... - rar, dar bine! - așa că ne prezintă acest volum, după volumul de debut “Tăierea limbii”, petrecut în anul 1995, la Editura Junimea din Iași - și după cel de-al doilea volum “Impozit pe cuvinte”, apărut în anul 2001, la Editura “Plumb” din Bacău, ambele fiind bine primite de critici, dar mai ales de cititori. Cu toate că trăiește în spațiul liric bacovian, alături de bunii lui prieteni: Petru Scutelnicu, Calistrat Costin, Sergiu Adam, Nicolae Mihai și alții, creația lui Ioan Prăjișteanu nu se identifică cu nici unul dintre ei, nu-i influențată de operele acestora, Ioan Prăjișteanu nu-i un spirit polemic, mobilitatea spiritului său creator e mare, pot să afirm cu siguranță că poetul este un nostalgic: “Încăpăținat răsfoiește / foi de vreme-ngălbenite / știu că-s nume dar / le mai vreau o dată citite” (Nostalgie) Citindu-i poemele, am descoperit că universul său e cuprins de teamă: “În noaptea fosforescentă / un frig cosmic îmi mușcă / bocancii / și așa am dispărut / sub greutatea fulgilor / tânjind după verdele ierbii / neâncolțită / fiara cu carnea vineție / nu mă scapă din privire” (Fiori), dar și preocupat de starea sa poetică: “mă lupt cu moliile / le-mbat cu nicotină / și coniac de două stele / în lumina lumii / prinpungi de plastic / ascund cu-nfrigurare / visele uitate / vânate de molii” (Așteptare) Devenită obsesie, scurgerea timpului pare a fi o altă preocupare majoră a poetului: “fiincă timpul cată să-și pună / ștreagul la gât” (Inutilă binecuvântare), uneori “timpul trece strada / prin locuri nepermise / riscând să-și scurteze / existența” - ca apoi să devină “detectiv / al timpului pierdut” (Revelion) și totuși sunt cazuri în care cade; “prizonier în timp / un cariu / macină miezul / vopsit în verde” (Ieri, azi). Spre a dăinui, suntem puși în gardă, fiind avertizați că: “timpul toarnă / în granit / toate aceste bucurii / și tristeți / statuie a unei nopți / cât o veșnicie” (Noapte la Odesa) - pentru ca în final să recunoască: „timpul și-a făcut datoria” (Nostalgie) Cu toate că volumul are o tematică diversificată, erotismul lui Ioan Prăjișteanu e cuprins în perioade de timp bine conturate: “O iarnă absurdă / Precum un val de viscol / În miez de vară // Iubirea pentru tine / Mereu mai veșnică” (Iarna obsesivă); chiar dacă uneori “Iubita doarme și visează / O primăvară, o vară, / O toamnă, o iarnă ...” (Idilă veche), iar poetul afirmă pe un ton categoric: “Mă preumblu mândru / În costum de mire” bucuros că a prins ”ultimul tren”(Gara care așteaptă). Sunt cazuri în care poetul, pentru a fi cât mai convingător, insistă asupra unor stări: “De o clipă / am nevoie / de o clipă / pe note să-mi pun visele / apoi o veșnicie / să le-ascult / am nevoie / de o clipă” (Clipa de grație) Cu o naturalețe aparte, poetul își declină identitatea: “În această lume / N-am venit prin efracție / Drept pentru care / Mi s-a repartizat un nume / Să-l port ca pe o umbră / De colo colo / Pentru orice eventualitate...” (La intrarea în viață). Tablourile lirice al poetului Ioan Prăjișteanu e completat cu portretele părinților: “Mama, seara târziu, / Ne-aduna de prin ogradă, / Din grădină, / Numărându-ne / Ca pe ultimii bănuți // Tata de la război s-a întors / Mirosind a sânge și noroi, / Bătrân, / Mult mai bătrân / Să moară, apoi, / Răpus de temeri și nevoi / Când vârsta-i înflorea...” (Război și pace) - dar și cu chipul unui personaj decupat din basmele noastre: “Prâslea / a pus punct poveștii sale / ultimul pe care / îl mai avea la îndemână // prâslea cel voinic / a plecat să vegheze / liniștea mărului din rai / luând cu el / tăcerea celui împovărat / de restul zilelor sale netrăite” (Povestea lui Prâslea). Imaginile decupate din ieșirile autorului: “la Odesa” - vin să încheie viziunea peisagistică a poetului. Ioan Prăjișteanu a prins “contur” în lirica noastră actuală și sunt convins că vom mai întâlni creațiile sale în paginile revistelor literare. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate