La 27 august 2009 va apare în Germania cartea Das Wunder von Moghilev (Minunea de la Moghilev) . Autorul cărții nu mai trăiește. Siegfried Jägendorf a murit în anul 1970 în etate de 85 de ani în Statele Unite. Din moștenirea sa făcea parte și un manuscris. Aron Hirt-Manheimer l-a încredințat pe acesta 20 de ani mai târziu editurii newyorkeze Harper Collins care l-a publicat în anul 1991. Acum editura germană Transit va lansa cartea pe piața germană de cărți. Traducerea din limba engleză (editura folosește termenul "limba americană") aparține lui Ulrike Döpfer.

În agonia distrugerii care se năvălea asupra lumii în anii 40 ai secolului XX se mai întâmplau și minuni. Istoria știe să relateze din fericire și despre oameni ca Raul Wallenberg din Budapesta și Oskar Schindler din Cracovia, care au reușit să salveze sute de evrei de la exterminare, sau despre Irena Sendler care a salvat 2500 de copii evrei din ghetoul de la Varșovia. Eroi germani sau de alte naționalități care s-au opus mașinii de distrugere naziste se mai găsesc, dar un evreu mai rar.

Lauda de sine nu miroasă a bine, m-am gândit la prima vedere. Dar faptul că centrul de comemorare Yad Vashem din Ierusalim confirmă fapta incredibilă, prin care inginerul Siegfried Jägendorf a salvat în ghetoul de la Moghilev "peste zece mii de evrei de la exterminare", m-a determinat să mă rușinez de suspiciunea mea.

Latura umană și deopotrivă eroică a acestei acțiuni apare în toată dimensiunea ei supraomenească abia dacă ținem cont de afirmația lui Aron Hirt-Manheimer, care arată în postfața acestei cărți că diferite organe române de stat - trupe de siguranță, a armatei, jandarmariei, poliției și chiar organe ale administrației civile - au fost răspunzătoare pentru moartea a 250.000 de evrei în lagărele din Transnistria. Istoricul Paul Hilberg a ajuns chiar la trista concluzie că "nici o țară, în afară de Germania, s-a angajat într-o măsură mai mare în exterminarea evreilor ca România".

Din fragmentele care au fost publicate până acum se poate constata că Siegfried Jägendorf și-a încredințat memoriile hârtiei fără prejudecăți și fără ispita propriilor orgolii. Relatările sale sunt precise și strădania sa de a da șirului de evenimente un caracter epic de tip roman este evidentă. Vorbesc aici în primul rând de dialogurile, de discuțiile purtate cu dieferite persoane din angrenajul de distrugere germano-român. Se simte din fluxul acțiunii chiar respectul autorului față de unele persoane cu care avea de a face. Aspectul dramatic și tensiunea epică rezultă din dezvoltarea numărului de oameni cărora le fusese sortită moartea și care au căzut din fericire sub "ocrotirea" lui Jägendorf.

Fiind deportat în octombrie 1942 din Rădăuți în orașul de graniță a României Mari, Moghilev-Podolski, Siegfried Jägendorf, inginer electrotehnic și fost șef al filialei Siemens din Rădăuți, a avut norocul sau șansa sau bunăvoința soartei, un aspect pe care autorul nu-l pierde nici un moment din vedere, de a-l întâlni pe colonelul Baleanu, prefectul districtului. Ambii au fost ofițeri ai armatei austro-ungare în primul război mondial.

Destinul și-a continuat drumul, ignorând evenimentele de groază care se petreceau în îmrejurimile imediate. Orașul Moghilov-Podolski era distrus complet de armata germano-română în ofensiva ei spre est, pe teritoriul Uniunii Sovietice. Curent electric nu mai exista. Toată infrastructura orașului era deteriorată. Și în această situație cei doi "habsburgici" au creat un pact: colonelul i-a permis inginerului să-și aleagă "patru sau poate cinci" specialiști din rândul evreilor și acesta a promis să facă lumină în oraș.

Cum din acești "patru sau poate cinci" bărbați au devenit peste zece mii de oameni și cum au scăpat de mașina de distrugere hitlăristă-antonesciană povestește această carte. Din câte am citit, mi s-a făcut piele de găină, la unele pasaje m-am înfiorat de-a binelea, nu numai de grozăviile, săvârșite de zbirii germani, români și ucrainieni, ci și de gesturile de umanitate, de care au dat dovadă unele din personajele cu putere de decizie pentru viața sau moartea a zeci și chiar sute de mii de oameni. Cu un risc greu de imaginat azi, 67 de ani mai târziu, s-au decis pentru viață.


În Minunea de la Moghilev acest risc are o față:

Colonelul Baleanu a rezistat dorinței mele și s-a plâns că superiorii săi din Odesa, capitala Transnistriei, și nemții îl bănuiesc de a fi un prieten de jidani.
"Trebuie să eliminez această suspiciune", a spus, "pentrul dumneavoastră și pentru mine."
"Domnule prefect", am răspuns, "dumneavoastră știți ce am făcut noi în acest timp scurt pentru oraș. Prezența noastră aici se aprobă numai datorită prestărilor noastre, nu din milă sau amabilitate."
"Da, dar asta nu schimbă nimic din faptul că eu primesc greutăți cu atât mai mari cu cât realizările voastre sunt mai mari. În interesul nostru comun, vă cer să vă descurcați fără oamenii ceruți în plus."
... ... ... ... ... ...
Colonelul Baleanu a confirmat aprobarea numai cu silă.


Siegfried Jägendorf: Das Wunder von Moghilev - cu o prefață de Elie Wiesel, editat și comentat de Aron Hirt-Manheimer; Editura Transit, Berlin 2009; ISBN 978-3-88747-241-2; pagini 220; euro 18,80