agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-06 | |
Evadările unui poet domestic
Bogdan Nicolae Groza Editura Grinta, Cluj-Napoca Apariție: august 2009 Coperta: Aleksandar Stoicovici *** Dacă un autor își alege o poetică-oglindă pentru a se autoobserva in micro într-un proces de alienare de sine, de fugă din realitățile multiple și de regăsire într-un eu incert, încercând nu atât o evadare din realitatea cotidiană, domestică, ci mai curând din propriile instanțe-închisori (Eu, Sine, Ideal al Eului), atunci însăși poetica lui devine o desfășurare filmic-detaliată a acestui proces intern etalat. O poetică a „etalării”, am putea numi, în sensul lui Giampiero Comolli, o punere în scenă a întregului infern pulsional, a deformării eului și – aproape ca în Portretul lui Dorian Gray – o estetică a urâtului. Regăsim în acest al doilea volum al lui Bogdan Nicolae Groza, Evadările unui poet domestic, o lume „as if”, un „ca și cum”, o teatralitate a Eului și a corpului, inclusiv a textului, în care personajele-eu devin self-obiecte, iar această enactare se desfășoară radiografic („pneumografic”): „fiecare umblet prin lume e o întruchipare a celuilalt bogdan chipul lui mă obsedează până devin orfan de mine n-am scăpare decât dacă închid ochii și calc peste păsări ca ale lui tomozei - se pregătesc stâlpii de înaltă tensiune pentru încă un suflet pregătit de hârjoană !” Nu e vorba de o imitare sau de o mimare, este discursul unui „one man show”, textul fiind scena, iar lectorii spectatori. Și tonalitatea, declamarea, oratoria, retorica devin instrumente ale etalării, ca și ale evadării. Ludicul, bufoneria, autosarcasmul, autoblamarea, autoinchiziția – caracteristice ale vocii din acest volum - inserții necesare pentru a atenua gravul și tragismul, sunt uneori ascunse sub textul manifest, dar alteori (în fragmentele de prozo-poem) cadrate în „decor”, recuzita fiind și ea doar pentru eteiaj, pentru a sprijini afectele, angoasele, „nevroticul”. Senzația de polifonie pulsională, de multi-fețe și multi-euri, de fragmente de self care își joacă rolul simultan fac probabil din poemele lui Bogdan Nicolae Groza veritabile scenografii ale actului textual. Nu își propune o artă teatrală, dar o reușește chiar și atunci când uzează de monolog, reușește, prin urmare, nu doar scindările între eul-social și eul-auctorial al autorului, dar și scindările între euri-actori, fără să lase impresia nici de fragmentare, nici de anihilare. Și reușește asta printr-o coeziune discursivă, în sub-planul observabil, o mișcare lăuntrică prin text astfel încât descuamările de sensuri, „lepădările” cum le numește el, sunt revelatoare de sine: „apoi gângania mi-a povestit despre viața mea - prima poftă, a doua iubire, a treia trădare, a patra beție... despre neant și despre numele trandafirului mi-a vorbit, despre ecoul din noi... și despre încrâncenări ... - ascultam gângania aiurit și nu înțelegeam nimic eram hipnotizat - simțeam că nu mai sunt eu. și asta a fost a doua mea lepădare de sine…” Barocul și simbolicul, uneori excesive în arhitectura poetică, îi par la îndemână lui Bogdan Nicolae Groza, ca și elementele de romantism, de existențialism german (un fel de Holderlin al secolului 21): „viața cu resturile ei de moarte îmi risipește haotic fugile. amețit mă sprijin de colonadele ochilor. să nu cad neprivind înălțimile. de unde am venit cândva. simt asta după zborul pe care-l am la inimă. și care se vede la consultul anual de cord. o pată albă transparentă în formă de aripă. ce vibrează pe electrocardiogramă.” Sunt zone textuale însă care, scuturate de aceste multistraturi lingvistice și de o anume artificializare adolescentină, captează cititorul prin acuratețea detaliilor și prin stăpânirea unei orchestrări a instrumentelor, cum regizorul sau dirijorul o pot face. Pe de altă parte, încercările de a scrie o poetică a cotidianului (evadarea 6/(66) rătăcirile pe străzi, sau invitația la televiziune - pentru reiting, știți, pentru reiting!) contrabalansează funambulescul secolului 19 și aduc o scenă a actualului, a socialului douămiișiceva („oxigen expirat, ploaie isterică, mess cu re_ginuța pofticioasă,/ claxoane, incest cu umbra, căști în urechi, / 'ți-am dat jet, fraiere', lehamite, / reumatism intelectual, erotica magna, wow, dan sociu la cluj./ picamăr spărgând timpane, trăiți bine ? / dedicații siropoase - te iubi, iubi!/ divagații filozofice, boc operat, gri antracit, / house la maxim, 'critici răuvoitori, dom’le, răuvoitori'), în care revolta, protestul, lupta cu ceilalți devin dominante, poetul domestic schimbând nu atât referențialitatea, cât și dinamica textuală: „undergroundul acesta grăbit al sufletului îmi repugnă/ fac mereu același traseu/ întunecos dinspre lume / înspre mine.../ într-o zi am sa eclozez într-un alt eu/ cu care mă voi afișa fițos lumii.” Dar nu definitiv, fiindcă încheie volumul prin regăsirea de sine, prin itinerarii înlăuntru, „interioare cu semne”, în care teatralitatea lipsește, însă, și propune o introspecție și un autenticism aproape fragile („undeva/ prin interioarele pline de semne /ultima ușă pe care nu îndrăznesc s-o deschid/ duce întotdeauna spre mine”). În sensul unei vulnerabilizări a eului prin expunerea intimității, cum regăsim în lucrarea Simonei Sora (Regăsirea intimității). Și ne rămâne la final, când cade cortina-copertă, o singură reacție: evadarea din text pentru revenirea în sine. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate