La ora 14 (ora României) a zilei de 8 octombrie 2009 Academia Regală Suedeză de Științe din Stokholm a dat publicității numele câștigătorului al celui mai râvnit premiu de literatură din lume: Herta Müller (*1953), o scriitoare de limbă germană, originară din România.

Ecoul mediatic al acestui eveniment a fost de nedescris. Joi după-masă nu exista emisiune de știri radio și tv care nu a început cu această știre, așteptată de unii și venită surprinzătoare pentru alții. Vineri, 9 octombrie 2009, aproape toate ziarele din Germania au prezentat această știre pe prima pagină, însoțită de o poză a laureatei, urmând ca în paginile de comentarii și cultură să apară multe analize aprofundate a operei literare scrisă de scriitoarea născută în satul bănățean Nițchidorf/Nitzkydorf.

Pentru o imagine aproximativă a felului cum acordarea Premiul Nobel pentru Herta Müller a fost redată de presa germană, am ales două dintre cele mai mai mari cotidiene germane: SÜDDEUTSCHE ZEITUNG din München și FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG din Frankfurt pe Main. Dacă am vrea să repartizăm cele două ziare unor curente politice – bineînțeles pur subiectiv – am putea spune că prima este de stânga, iar cea de-a doua de dreapta.

SÜDDEUTSCHE ZEITUNG a prezentat pe prima pagină un articol pur informativ cu titlul: Scriitoare germană distinsă – Premiul Nobel de Literatură pentru Herta Müller – Juriul laudă solicitudinea cu care emigranta scrie despre pierderea patriei. Articolul este semnat de Lothar Müller care amintește și de faptul că scriitoarea care a „emigrat în 1987” din „Banatul românesc de limbă germană” (astfel de formulări curioase se găsesc des în presa germană – și cu alte ocazii) a profitat poate și de aniversarea a 20 de ani de la căderea zidului din Berlin și de la sfârșitul războiului rece. Această constelație ar fi putut să-i influențeze pe jurorii de la Academia Regală Suedeză de Științe. Autoarea este citată cu declarația: Eu însumi sunt foarte surprinsă. M-am gândit întotdeauna că pe listă ești o viață întreagă. Că o să primesc premiul, am considerat ca imposibil. Dar nici nu sunt eu, sunt cărțile mele.

Paginea a doua, Tema zilei, cuprinde nu mai puțin de cinci texte dedicate decernării Premiului Nobel în general și anul acesta Hertei Müller în special. Thomas Steinfeld și Lothar Müller încearcă într-un material amplu să găsească un ghid de valori după care jurorii acordă acest premiu. Unul din criterii ar putea fi promovarea unei opere literare valoroase pentru un public mai larg. Dacă acest lucru va reuși și de data ceasta, cum a reușit cu Orhan Pamuk (Turcia) în anul 2006, nu se știe, fiindcă opera scriitoarei germane este mai întunecoasă, mai ermetică, mai dureroasă, decât romanele lui Orhan Pamuk, des vesele, colorate.

Același Thomas Steinfeld este și autorul unei analize profunde al stilului literar care a consacrat-o pe Herta Müller în literatura germană. El susține teoria că scriitoarea din Berlin ar reprezenta o lume de proveniență apusă. In opera sa s-ar găsi multă neîndurare, ceea ce duce la o oarecare dificultate în relațiile altora cu ea: Nu vrea să fie instrumentalizată, nici cultural și nici intercultural, nu vrea să fie admirată ca o exotă și nici nu vrea să fie înțeleasă de oameni care nu vor și nu pot s-o înțeleagă. Articolul a fost publicat pe prima pagină de foileton (paginea 11). Pe aceeași pagină se poate citi și un articol cu diferite reacții la această decernare. Printre alții sunt citați și Mircea Dinescu și Andrei Pleșu.

Pe paginea 14 ziarul publică un interviu cu Herta Müller, unde aflăm și ceva despre afinitățile speciale care există între purtătoarea Premiului Nobel și foștii consăteni ai ei care trăiesc acum, în marea lor majoritate, în Germania: Consătenii mei m-au exclus, m-au excomunicat deja după apariția cărții „Niederungen” (Șesuri) la începutul anilor 80, și atunci a venit tot tămbălăul cu serviciul secret și dictatura.

Un alt material de pe această pagină redă câteva pasaje dintr-o ralatare liberă pe care Herta Müller a înregistrat-o pe două CD-uri, apărute recent la editura supposé din Berlin. Un document cu multe afirmații emoționante: Nu mai puteam să trăiesc în această țară. Am fost atât de târâtă încoace și încolo. Ãștia au venit în locuință, când nu erai acasă. Ãștia au lăsat acele semne. Ãștia au tăiat atunci plana aceea de vulpe, pe care o aveam, când nu eram de față. Titlul acestei cărți audio: Noaptea este făcută din cerneală – Herta Müller povestește copilăria sa din Banat.

FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG titulează pe prima pagină cu știrea zilei: Premiul Nobel de Literatură pentru Herta Müller. Alăturat se poate citi și un comentariu al lui Tilman Spreckelsen, care amintește și de alte nume cunoscute din scena literară germană a anilor de după căderea cortinei de fier, nume ale unor scriitori de limbă germană, dar de origine geografică română: Franz Hodjak, Richard Wagner, Werner Söllner și alții. Douăzeci de ani mai târziu unii dintre ei au amuțit. [...] Herta Müller nu a amuțit, dimpotrivă: ca autoare, a devenit dreptat o mărime fixă în literatura germană.

Pe paginea 3, Politică, putem citi articolul Herta Müller și brațul lung al Securității. Jurnalistul Karl-Peter Schwarz amintește aici de un eseu demascator pe care Herta Müller l-a publicat în această vară în săptămânalul DIE ZEIT și în care îi acuză pe funcționarii Asociației Șvabilor din Germania (Landsmannschaft) și redacția ziarului BANATER POST de colaborare cu Securitatea. Autorul acestui articol se întreabă retoric: Era data apariției eseului ei, în plină vară fierbinte, de vină că din cercul Landsmannschaftului nu a venit nici o reacție la aceste reproșuri grele a scriitoarei germane de origine română (rumäniendeutsche Schriftstellerin)? (Însă aici trebuie remarcat că organul de presă al șvabilor bănățeni, BANATER POST din München, a publicat în Nr. 17 din 5 septembrie o declarație a președintelui Landsmannschaftului, Bernhard Krastl, în care se spune: Ocupația resposabilă cu istoria noastră recentă impune a face masă curată, a numi cal și călăreți. În situațiile în care oameni, prin atitudinea lor greșită – adică colaborare conștientă cu organele de securitate, în calitate de agenți provocatori -, au adus daune altor persoane, trebuie trase consecințe. [...] Dar trebuie respinse energic învinuirile paușale aduse de Herta Müller la adresa șvabilor bănățeni și ai organizației lor. A muta activitățile Landsmannschaftului în apropierea uneltirilor organelor de securitate românești este iresponsabil și nu corespunde cu realitatea.)

Prima pagină din resortul Foileton, pag. 33, aduce o reproducere fotografică cu patru poezii de colaje, confecționate din cuvinte decupate din ziare și reviste.

Paginea 34, cuprinde patru materiale jurnalistice cu protagonista Herta Müller. Într-un interviu autoarea vorbește despre prietenia sa cu Oskar Pastior, marele poet de origine transilvăneană. De fapt începuseră împreună să conceapă romanul Atemschaukel (Leagănul de suflet) – încă netradus în limba română - care a apărtut în vara aceasta în librăriile germane și tematizează deportarea germanilor din România în lagărele sovietice (1945 – 1949). Oskar Pastior a murit însă în anul 2006 și romanul a fost început și terminat de Herta Müller. Recepționarea lui de către critica germană a fost de-a dreptul copleșitoare și mulți cred că decizia Academiei Regale de Științe din Stockholm a fost în ultima instanță și o recunoaștere a valorii literare deosebite a acestuia.

Friedmar Apel se ocupă într-un eseu cu limba deosebit de poetică a scriitoarei pentru care literatura nu poate să fie separată de ținuta și biografia persoanei, adică a autorului. El scrie și despre tehnica de colaje, de care se folosește Herta Müller la compunerea poeziilor sale.
Într-un alt eseu scriitorul Michael Lentz se arată entuziasmat de opera literară a lui Herta Müller: Cu Premiul Nobel este evidențiată o magiciană a limbii, a cărei literatură a adus ceva nemaiauzit în literatura germană.
În rubrica Reacții la Premiul Nobel scriu Ilija Trojanov, scriitor german originar din Bulgaria, Andrzej Stasiuk din Polonia, și Gerhard Csejka, traducătorul lui Mircea Cărtărescu și fost redactor al fostei reviste germane din București NEUE LITERATUR. Cel mai mult mi-a plăcut secvența povestită de Stasiuk: Privat, ea este o persoană retrasă, nu își arată sentimentele. Dar odată am băgat în mașină un CD cu cântece românești și atunci a început să cânte.

Paginea 35. Un eseu semnat de Felicitas von Lovenberg: A alunga umbrele cu cerneala – Omniprezența fricii domesticită prin cuvinte: Premiul Nobel pentru Herta Müller omagiază pe una dintre cele mai importante autoare ale literaturii germane. După o analiză detailată a tematicii și tehnicii literare, folosită de Herta Müller – forma eseiului îi convine ca și proza de povestire -, autoarea acestui material de analiză literară concluzionează: Întreaga Germanie literară poate să privească cu mândrie și bucurie pe o autoare, căreie îi reușește într-o operă emoționantă, să aducă printr-o limbă deosebit de sensibilă lumină în timpuri întunecoase.

Într-un alt interviu Thomas David discută cu Michael Krüger, șeful editurii Hanser, care la ora actuală editează scrierile lui Herta Müller. Și iată că aflăm cum de s-a întâmplat că posturile de radio au anunțat deja la câteva ore după difuzarea numelui câștigătorului Premiului Nobel de Literatură pe anul 2009 că în librăriile din Berlin nu se mai găseau cărți de Herta Müller. Editorul explică: Prima ediție a romanului „Atemschaukel” cuprindea 30.000 de exemplare, în cea de-a doua am mai tipărit 50.000. Evident, prea puțin pentru un ecou mediatic atât de enorm. M-am uitat ieri prin două librării mari în orașul Bayreuth. Nici urmă de Herta Müller. Tot așa azi dimineață la librăria gării din Ingolstadt – îndeobște foarte bine dotată -, nici o urmă de Atemschaukel. Este evident că librarii germani au fost luați prin surprindere de către Academia Regală Suedeză de Științe.

Și la urmă un articol într-o ținută foarte personală, semnat de Katharina Kilzer, o jurnalistă de la FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, originară din Giarmata, jud. Timiș. Ce mai? L-am citit cu piele de găină: Am admirat-o pe Herta Müller. A fost cu șase ani mai în vârstă decât anul meu și aparținea la școală de „cei mari”. Când eu mi-am publicat în 1974 primele poezii în Banater Zeitung „Herta” era deja o personalitate literară. Și așa mai departe.

Am fost și azi dimineață în librăria mea preferată, am savurat o cafea îndulcită cu articole, eseuri, materiale istorice noi - în edițiile de duminică ale ziarelor - despre Herta Müller, șvabii bănățeni, sașii transilvăneni și despre România.