Galeria Anticariat Curtea Veche din București (Strada Franceză, nr. 54) găzduiește în perioada martie-aprilie 2010 expoziția de pictură și grafică „Medi, tu nu faci Grecia…!” a artistei Medi Wechsler Dinu.



Pe 15 martie 2010, ora 17.00, în prezența artistei, va avea loc vernisajul acestei expoziții și lansarea albumului monografic MEDI WECHSLER DINU de Luiza BARCAN, apărut la editura Ars Docendi.



În prezent, Medi Wechsler Dinu, născută în 1909, este decana de vârstă a artiștilor plastici din România. Studentă a lui Jean Al. Steriadi și Ipolit Strâmbulescu, a activat în perioada interbelică și cea postbelică, ultimele ei lucrări datând din anii ’80. A pictat la Balcic, în colonia artistică, alături de maeștrii picturii interbelice, dar arta ei a rămas aproape necunoscută până la începutul mileniului trei. În 2008 artista a deschis două mari expoziții personale la muzeele de artă din Constanța și Tulcea și a donat acestor instituții o parte dintre lucrările sale. În ianuarie 2009, Fundația Națională pentru Științe și Artă a Academiei Române a fost gazda expoziției retrospective Medi Wechsler Dinu, organizate de Fundația HAR, cu ocazia centenarului artistei.

Case la Balcic

Expoziția „Medi, tu nu faci Grecia…!”, organizată de Fundația HAR în cadrul programului „Restituiri”, este alcătuită din lucrări de pictură și grafică semnate Medi Wechser Dinu și realizate în anii ’30, la Balcic (între 1934-1939) și în Grecia, unde a călătorit și a lucrat împreună cu prietena ei, pictorița Victoria Constantinescu, în 1937. Lucrările de grafică și pictură expuse la Galeria Anticariat Curtea Veche pot fi acum văzute pentru prima oară de public.


Expoziția poate fi vizitată apelând 0744 351 649 (Marius NICOLESCU)


Persoană de contact: Luiza BARCAN, tel. 0740 055 385, e-mail [email protected].


sursa: comunicat de presă LUIZA BARCAN






Note biografice:



MARGARETA WECHSLER – MEDI WECHSLER DINU

Născută pe 22 decembrie 1908, după calendarul modern, pe 4 ianuarie 1909, după cel vechi, la Brezoi, actualul județ Vâlcea, ca fiică a contabilului Daniel Wechsler și a muzicienei Amalia (Lili) Wechsler, născută Hirschfeldt.

Tânărul Daniel Wechsler, angajat ca mic funcționar la compania forestieră Lowendal, dovedind seriozitate, este trimis la Berlin ca să se perfecționeze în învățarea termenilor germani specifici industriei lemnului. Se întoarce dar este apoi nevoit, din pricina lipsurilor materiale în care se află familia sa, să accepte un post de contabil, bine plătit, la Brezoi, în industria forestieră. Aici o cunoaște pe Amalia Hirschfeldt care-i va deveni, la 22 de ani, soție.

Mama, Amalia Wechsler, este fiica lui Leopold și a Leei (Hlena) Hirschfeldt, originari de prin zona Făgărașului. Amalia Wechsler, cultivată, vorbitoare de germană și maghiară, studiase vioara la Conservatorul din Cluj.

În 1916, Când Margareta Wechsler avea 8 ani, părăsește Brezoiul și se mută în București cu mama, la un unchi. Tatăl ei, Daniel, e concentrat. Începuse războiul. Din Regimentul III Roșca din care a făcut și el parte, au rămas vii, în lupta de la Mărăști, trei. Unul a fost Daniel Wechsler. Este apoi luat prizonier de către germani.

Margareta face primele două clase primare particular,în București, a treia la Târgoviște, la Institutul de Domnișoare „Dimitriu” (Daniel Wechsler e scos din prizonieratul german de un proprietar de păduri de la Târgoviște), iar a patra la Cluj unde este preluată de bunicii materni. Primele două clase de liceu le urmează la Oradea, la Liceul „Oltea Doamna”, clasa a treia de liceu la Râmnicu Vâlcea. În anul următor, revenind în București cu familia, nu-și continuă studiile la un liceu de stat ci este înscrisă la Pensionul Choisi Mangru unde învață franceza, a patra limbă pe care o va vorbi, alături de germană, maghiară și română. Locuiește împreună cu familia sa pe Strada Plantelor, în fostul Ospiciu Șuțu, unde murise în 1889 Eminescu.

Bacalaureată la Choisi Mangru, Margareta Wechsler dorește să urmeze arhitectura, dar pică la examenul de admitere din pricina matematicii. Costin Petrescu, profesorul supraveghetor la examenul de desen, văzându-i înzestrarea, o încurajează să se înscrie la Școala de Belle Arte. Ceea ce se și întâmplă, așa încât, elevă a lui Ipolit Strâmbulescu și Jean Al. Steriadi, care o consideră cea mai talentată din clasa sa, absolvă Școala de Bele Arte din București în 1932. Cursurile le urmează în sediul Școlii de arte de pe strada Iulia Hașdeu Este colegă de an cu Lena Constante, Zoe Rici și Lili Pancu. La cursurile de anatomie artistică îl are profesor pe celebrul antropolog dr. Francisc Rainer. Neabandonând gândul de a studia totuși arhitectura, urmează în paralel cursuri la Facultatea de matematică, unde-l are profesor pe Dan Barbilian și cursuri la Facultatea de Filozofie unde-i are profesori, între alții, pe Dimitri Gusti și Nae Ionescu.

Debutează în 1932 la Salonul Oficial de Alb și Negru, cu un autoportret ce primește din partea criticii următoarea întâmpinare: „Medi Wechsler ne-a trimis anul acesta un autoportret în creion chimic. Oare data viitoare îl va bate la mașină?”

În 1933 se înscrie, la îndemnul tatălui, în Sindicatul artiștilor. Are ocazia să cunoască artiști mai în vârstă, să lucreze într-un atelier colectiv, din centrul Bucureștiului, schițe, portrete, studii după natură.

În 1934 află că prin Sindicat poate merge să picteze o lună de zile la Balcic, la casa de creație a artiștilor români. Pleacă și locuiește în aceeași cameră cu Ada Ioanid, fiica pictorului Costin Ioanid. Întâlnirea cu Balcicul e devastatoare. Cucerită de lumina și peisajul locului uită tot ce a învățat și se abandonează studiului după natură. Definitiv și iremediabil îndrăgostită de atmosfera orientală a Coastei de Argint își continuă sejurul până în toamnă, locuind pe bani puțini în cartierul tătărăsc. Revine la Balcic în toți anii următori, până în 1939 inclusiv, pictând de primăvara până toamna târziu. Îi cunoaște, desigur, pe majoritatea pictorilor mai vârstnici care lucrau la Balcic: Iser, Dărăscu, Lucian Grigorescu etc., nu și pe Tonitza, dar preferă să stea retrasă și să-și vadă de lucru. Prietenii cei mai buni îi sunt localnicii: tătarii care o poreclesc „Șeitan Câz” (Fata dracului) și pescarii de la Cafeneaua lui Mamut unde-și petrece mult timp studiind fizionomiile și realizând numeroase schițe și portrete. Stând și desenând uneori până seara târziu la Cafeneaua lui Mamut, obține din schițele făcute acolo un fel de jurnal de campanie. La Balcic întreține relații de prietenie cu Rodica Burileanu, viitoarea soție a lui Eugen Ionescu, pe care tătarii o poreclesc „Chitai Câz”, din pricina ochilor ei oblici.

De-a lungul celor șase campanii de plein air la Balcic (1934-1939), Medi Wechsler realizează un număr impresionat de lucrări, uleiuri și acuarele, dar și desene, schițe ori crochiuri în creion. În 1939, primarul Octavian Moșescu o invită și pe ea, ca și pe ceilalți pictori, să contribuie cu lucrări pentru o expoziție de grup cu producții de la Balcic, ce avea să se deschidă în localul școlii din oraș.

Balcicul este locul providențial nu doar pentru cariera artistei, ci și pentru viața ei personală. Povestea de iubire cu mai tânărul frate al lui Victor Brauner, Teodor (Tedy), pe care Medi Wechsler îl cunoscuse în București, se pare chiar în 1934, se consumă și se sfârșește la Balcic. Arhitect și pictor la rândul său, Tedy Brauner aparținea grupului suprarealist. Prin el, Medi Wechsler îi cunoaște pe Gelu Naum, Sașa Pană, Geo Bogza. E prietenă cu suprarealiștii, dar nu se simte atrasă de mișcarea lor, rămânând tot timpul atașată de arta clasică, fie ea literatură, pictură ori muzică.

Tot la Balcic, Medi Wechsler îl cunoaște pe Gheorghe Dinu (poetul avangardist Ștefan Roll), cel alături de care avea să-și petreacă viața, până în 1974 când acesta decedează.

Gheorghe Dinu era fiul lui Enache Dinu, macedonean din regiunea Florina, celebru în perioada dintre războaie ca patron al Lăptăriei ce-i purta numele: Lăptăria lui Enache, de pe strada Bărăției. Fiul, Gheorghe, Ghiță cum îi spuneau apropiații, viitorul poet și ziarist Ștefan Roll, urmase patru clase primare la școala bulgărească de pe strada Călărași, unde fusese profesor Hristo Botev. Apoi, autodidact, își perfecționează instrucția, devenind literat și poliglot.

Medi Wechsler și Gheorghe Dinu locuiesc împreună, încă necăsătoriți, fiindcă legile rasiale declanșate în 1940 erau un obstacol redutabil în oficializarea relației lor, mai întâi pe strada Gheorghe Ștefănescu nr. 8 din București, unde Medi împărțea atelierul de creație cu prietena ei pictorița Heda Stern, emigrată ulterior. Pe o perioadă de câțiva ani se mută cu Gheorghe Dinu pe strada Zborului, unde locuiesc într-un demisol, revenind apoi în casa cu atelier de pe Gheorghe Ștefănescu, unde se stabilesc împreună cu bătrânul Enache, tatăl lui Gheorghe și părinții, vârstnici la rândul lor ai lui Medi, Lili și Daniel Wechsler. Aici locuiește Medi Wechsler Dinu până la moartea lui Gheorghe Dinu, în 1974, când se mută într-un apartament de bloc vechi de pe Calea Călărașilor, la nr. 51, împreună cu tatăl ei Daniel. Acesta încetează din viață cu două luni înainte de a împlini o sută de ani.

În atelierul de pe Strada Gheorghe Ștefănescu, veneau în vizită, între alți literați ai vremii, Petre Pandrea și soția lui, sora lui Lucrețiu Pătrășcanu. Petre Pandrea este cel care se oferă să-i sprijine pe cei doi tineri necăsătoriți să-și oficializeze relația. Așa încât, la câțiva ani după sfârșitul războiului, Medi Wechsler devine Medi Dinu, căsătorindu-se cu Gheorghe la Primăria de pe Strada Parfumului.

În 1937 Medi Wechsler pleacă într-o mult visată călătorie de lucru în Grecia, împreună cu prietena ei, pictorița Victoria Constantinescu. Aici realizează numeroase schițe în creion la Santorini, Skiatos, Atena, Volos și câteva cartoane în ulei. Tot în acest an, imediat după întoarcerea din Grecia are o expoziție personală cu lucrări de la Balcic la Sala Mozart din București,. Expoziția are succes și vinde din lucrări.

Din 1940, odată cu punerea în aplicare a legilor rasiale, Medi Wechsler nu mai poate părăsi Bucureștiul, are interdicție de a expune și este practic, la fel ca și coetnicii săi, scoasă din viața publică. Traumatizată, refuză să mai picteze și pentru a se putea întreține primește un post de profesoară de desen la școala pentru copiii evrei. Aici le are ca eleve pe viitoarele pictorițe Maria Constantin și Yvonne Hasan, pe viitoarea poetă Nina Cassian și pe viitoarea ziaristă Sanda Faur.

Până la sfârșitul războiului artista nu mai lucrează nimic. Următoarele ei lucrări datează din 1945

În 1945, 1946, 1947, probabil cu nostalgia Dobrogei, a Balcicului mai ales, Medi Wechsler merge la Mangalia și pictează acolo peisaje și portrete de localnici turci, tătari, greci, macedoneni. Realizează, după obicei, și desene în creion.

În 1948 merge într-o călătorie de documentare la Vișeul de Jos. Producția artistică de aici e bogată și foarte reușită artistic. Pictează, în tehnica acuarelei, îndeobște portrete de muncitori și localnici. E o etapă de mare vigoare artistică, un adevărat reviriment.

În 1949 pictează acuarele la Medgidia și Jurilovca. De aici se mai păstrează doar câteva lucrări.

În 1950 pictează acuarele la Sinaia

În 1951 pictează la Cozieni

În 1952 merge în satul natal, la Brezoi, precum și pe Valea Lotrului unde lucrează peisaje în acuarelă. De asemenea, lucrează peisaje la Păscoaia și Priboaia.

În 1954 are o expoziție personală în București

Urmează iarăși o perioadă de pauză în creație, până în 1955, când face o călătorie artistică lungă și foarte rodnică în Moldova și Bucovina. Realizează peisaje și portrete la Văratic, Vatra Moldoviței, Siret, Piatra Neamț, Iași, Fălticeni. Reia călătoria de lucru în această zonă și în 1956. Fascinată de locurile natale ale clasicilor literaturii române, le pictează casele memoriale, la Humulești, Iași și Fălticeni. Tot în acest an pictează șa Izvorul Mureșului și la Sibiu.

În 1956 călătorește și lucrează la Deva (Rodna veche), Abrud și Câmpeni, realizând din nou peisaje și portrete ale localnicilor. De asemenea, face schițe de peisaj urban la Sibiu.

În 1957 călătorește cu Gheorghe Dinu în Bulgaria, la Sofia, Plovdiv, Tîrnovo, Arbanasi, Sozopol. Rezultă în urma acestei călătorii numeroase peisaje în acuarelă, studii după natură sau peisaje urbane, dar și portrete. Acuarela e consacrată deja ca tehnica favorită a artistei.

În 1958 pictează peisaje la Valea Vinului.

În 1960 revine în Dobrogea, călătorind și pictând la Hârșova și Măcin, iar apoi la Rucăr.

În 1963 călătorește în Deltă și realizează numeroase acuarele și schițe de pe vapor, pe care le intitulează „Pe Dunăre”. Din nou ajunge și la Mangalia unde pictează acuarele.

În 1967 pleacă într-o călătorie la Paris, împreună cu Gheorghe Dinu. Realizează desene și acuarele în capitala Franței, peisaje pe Sena sau peisaje urbane.

În 1970 pictează numeroase peisaje în acuarelă la Telega.

În 1974 moare Gheorghe Dinu. E de presupus o nouă traumă în viața artistei, fiindcă din nou creația ei înregistrează o lungă perioadă de pauză, astfel încât următoarele lucrări datează abia din 1976. Putem vorbi, deci despre 9 ani de absență a lui Medi Dinu din viața artistică.

În 1976 pictează la Târgoviște.

În 1977 începe să lucreze din nou cu spor, într-o călătorie cu Familia Maria și Puiu Constantin, precum și cu fiica acestora, Mihaela, la Hobița, în Ardeal. În același an pictează și la Mamaia și 2 Mai, marine în tehnica acuarelei.

În 1979 merge pentru prima dată la Sulina unde pictează acuarele de mare rafinament. Va reveni aici în anii următori în campanii succesive de lucru, împreună cu Maria și Mihaela Constantin, precum și cu Yvonne Hasan.

În 1982 revine și pictează la Sulina, iar apoi la Constanța, unde locuiește la Casa de Creație.

În 1983 reia călătoria în Dobrogea, realizează acuarele de pe vapor, pe Dunăre, la Sulina și din nou la Constanța.

În 1984 merge a treia oară la Sulina și face numeroase acuarele.

1986 este ultimul an din care mai avem lucrări ale artistei, peisaje în acuarelă realizate tot la Sulina.

În 2003, Medi Wechsler Dinu revine în viața artistică prin participare la expoziția „Seniori ai picturii românești contemporane”, deschisă la Galeria Apollo, în cadrul Programului „Restituiri” inițiat și coordonat de Fundația HAR cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici din România.

În martie 2008, la Galeria Elite din București, Medi Wechsler Dinu expune acuarele alături de alți nouă pictori născuți înainte de 1930, în cadrul unei noi ediții a programului „Seniori ai picturii românești contemporane”.

În octombrie 2008 deschide o expoziție personală cu lucrări realizate la Balic, Mangalia și Constanța la Muzeul de Artă din Constanța. Lucrările expuse sunt donate muzeului.

În noiembrie 2008 deschide o expoziție personală de acuarele realizate la Sulina și în Delta Dunării la Muzeul de Artă din Tulcea. Lucrările sunt donate muzeului.

În februarie 2009, cu ocazia centenarului, artista deschide o expoziție retrospectivă la Fundația Națională pentru Științe și Artă a Academiei Române.

De-a lungul carierei ei de jumătate de secol, Medi Wechsler Dinu a realizat numeroase portrete de personalități ale lumii culturale românești: George Bacovia, Agatha Bacovia, Victor Brauner, Zaharia Stancu, Victoria Constantinescu, Jules Perahim, Aurel Baranga, Irina Cosmescu, Ion Vlasiu, Lili Haber, Lili Pancu, Heda Stern, George Topârceanu, Ilarie Voronca, Sonia Pavlovici.

Articole, emisiuni, referințe critice

Pe 4 februarie 2006, la TVR Cultural este difuzat filmul documentar „O artistă uitată – Medi Dinu”, realizat de Luiza Barcan. Filmul va fi proiectat la Sala Elvira Popesco a Institutului Francez din București pe 5 martie 2006, în cadrul „Festival Films de Femmes”

În numărul 247 (1047) / 20 februarie – 8 martie 2006, apare în revista Realitatea evreiască articolul „O revelație numită Medi Dinu”, semnat de Sanda Faur în cadrul rubricii „Teleobiectiv”

Pe 5 mai 2008, în revista Actualitatea evreiască, nr. 294-295 este publicat interviul intitulat „Medi Dinu – O mare Doamnă care a străbătut veacul”, semnat de Avram Croitoru.

Medi Wechsler este amintită în volumul de amintiri „Balcic” al Balcicăi Măciucă.

Lucrări ale artistei se află în colecțiile Muzeelor de Artă din Constanța și Tulcea, în colecția Bibliotecii Metropolitane „Mihail Sadoveanu” din București, la Memorialul Eminescu din Ipotești, precum și în colecții particulare din România,Bulgaria, Franța, Israel.