agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-26 | |
Conținutul acestei cărți nu este expresia vreunei frustrări, ci rezultatul unei sarcini de serviciu, în perioada în care am fost redactor șef adjunct la cotidianul “Național”. Se luase decizia, la nivel de trust, să apară ediția de duminică. Cam toate cotidienele așteptau atunci să spargă cineva gheața. La momentul acela (sfârșitul anului 2001), nu exista rețea de distribuție a presei duminica, de aceea, oricine ar fi început, putea să-și rupă financiarmente gâtul. A făcut-o, în cele din urmă (adică a spart gheața, nu și-a rupt gâtul!), ziarul la care lucram iar eu am primit sarcina să mă ocup... Recomandarea expresă (a se citi obligatorie) a lui Gheorghe Voicu, redactorul șef, era ca editorialele ziarului de duminică să abordeze exclusiv Femeia. Din toate unghiurile, în toate pozițiile, posturile, ipostazele și relațiile posibile și imposibile. La început mi s-a părut ușor, ba chiar plăcut, dar în curând a devenit corvoadă. Redactorii nu erau obișnuiți să vină sâmbăta la lucru, ca atare, cu excepția celor de la sport, nici nu veneau. Iar paginile trebuiau umplute cu ceva. La un moment dat, rămăseserăm în redacție doar eu și buna mea colegă Dana Andronie. Eu eram șeful, iar ea era redacția… Pe scurt, “Naționalul” de duminică a fost făcut din improvizații și “deșeuri”. Șefii de secție îmi lăsau, vinerea, ca să nu se spună că n-au “contribuit”, materiale pe care, în mod obișnuit, nu le-ar fi publicat. Mă uitam cu lupa pe Mediafax și Rompres, doar-doar voi găsi ceva care să semene a știre, căreia să pot să-i dau cât de cât un titlu… În sfârșit, a fost un calvar, dar ziarul a avut succes. Mai mult, a reușit să creeze și rețeaua de distribuție de duminică, de care aveau nevoie și celelalte ziare. La scurtă vreme, au început să scoată toți ediții de duminică…
Așadar, acesta era contextul în care eu trebuia să scriu articolele de fond pe temă impusă. Þin minte că, pe la șase-șapte seara, venea Dana Andronie și mă întreba: “Ați scris editorialul?”. Întrebarea asta mă aducea întotodeauna în pragul unui accident cerebral și transferam asupra bietei fete toată neputința mea de a ieși din situație. O priveam când cu ură, când cu disperare, când cu resemnare, după cum aveam sau nu (de obicei nu) materiale pentru pagini. După care îi dădeam dosarul cu printurile aranjate pe rubrici, să le ducă la paginație, rugând-o să nu mă deranjeze nimeni timp de o oră. Târziu mi-am dat seama de ridicolul situației. N-avea cine să mă deranjeze, că nu mai era nimeni în redacție… Majoritatea textelor din această carte e alcătuită din acele editoriale scrise sub presiunea deadline-ului, în perioada 2002-2003. Nu toate, bineînțeles, căci unele, perimate prin referința foarte punctuală, nu-mi permiteau e extensie mai largă a sensurilor, așa că le-am exclus. Am mai păstrat câteva, pe cele care mi-au părut că rezistă, prin perspectivă și umor, unei lecturi actuale. Sper că nu m-am înșelat. Acestora le-am menționat, la sfârșit, data exactă a apariției. Am păstrat, de asemenea, din același motiv, câteva texte de la o altă rubrică, susținută tot de mine, “Cronica femeii în pielea goală”. Titlul De ce urâm femeile? nu este străin, evident, de titlul cărții lui Cărtărescu, “De ce iubim femeile”, care pur și simplu m-a enervat. Atât prin abordare și scriitură, cât mai ales prin promisiunea neonorată din titlu. De aceea m-am gândit să-i dau o replică prin antiteză, propunând o altă abordare, de “vivisecție” publică pe corp moral. Operațiile, ca să păstrez limbajul de laborator medical, sunt făcute cu instrumentar clasic, folosit la vedere, explicit, fără aluzii și trimiteri culturale ambigue. Tehnica de lucru este jurnalistică, fără anestezie sau pregătire psihologică a “pacientului” (cititorul). Intervențiile nu au caracter curativ sau profilactic, ci pur și simplu didactic, de expunere. Textele acestui “grupaj”, De ce urâm femeile?, în ansamblul lor, nu sunt concluzii, ci teme de gândire. Adică așa cum s-au născut ele, sub presiunea acelui deadline nenorocit. Și totuși, titlul nu este doar o expresie decorativă sau polemică, de dragul confruntării cu Mircea Cărtărescu (era să scriu “Cărtărăscu”). Este, cum lesne se poate observa, o propoziție interogativă - nu relativă, ca la “antevorbitorul” meu - având sensul nedumeririi revoltate, pe de o parte, și al mirării viclene, subversive și ipocrite, pe de altă parte. Adică: de ce le urâm? Ce avem cu ele? Ce rău ne-au făcut? Există și un răspuns. Nu în “elucubrațiile” mele editoriale, ci într-un interviu pe care i l-am luat lui Varujan Vosganian, în 2005, pentru revista “Tango”, și care se află în carte: “Femeia reprezintă jumătatea infinită a bărbatului”. Varujan ne “rezolvă”, dintr-o singură propoziție, pe amândoi, și pe Cărtărescu, și pe subsemnatul, formulând răspunsul cel mai cuprinzător. Există însă un risc major în ceea ce mă privește, care vine din subconștientul colectiv al cititorilor, și pe care mi-l asum: dacă această carte nu e cel puțin la fel bună ca “De ce iubim femeile”, am într-adevăr o problemă - aceea de a mă face de râs. Ceea ce nu este imposibil. Dar nu e imposibilă nici viceversa. Așa că, vorba lui G.B. Shaw, pe care îl citez și în carte, “vom muri și vom vedea”. ------------------------------------- Prima lansare a cărții "De ce urâm femeile?" va avea loc pe 1 Martie, ora 14,30, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” din București. Urmează o altă lansare, la Cinema Patria (pe 2 martie), simultan cu vernisajul unei expoziții foto dedicate Femeii. Autorii fotografiilor sunt Mădălina Corina Diaconu și Aurel Miron Manea. Pe 3 martie, la Galeria Galateca (Biblioteca Centrală Universitară), "De ce urâm femeile?" va fi prezentată pentru a treia oară, ca preambul al licitației cu obiecte de artă a Casei Goldart. După care volumul pleacă în turneu. Prima escală va fi la Timișoara, pe 4 martie, unde se va lansa simultan cu cartea-poem a lui Pavel Șușară, “Universul din cușcă”. Cele două lansări vor avea loc la Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara. Revenită în București, "De ce urâm femeile?" se va mai lansa o dată, pe 8 Martie (adică chiar de Ziua Femeii), la Clubul “E… varză”, în cadrul unui spectacol cu trupa Þapinarii. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate