Există o suită de prezentări interesante despre scriitoarea română bilingvă Mariana Zavati Gardner din Marea Britanie, o creatoare prolifică din ce în ce mai prezentă în publicațiile românești din țară și din diaspora. Atenția revistelor literare a fost atrasă atât de valoarea textelor publicate, cât și de numărul relativ mare al cărților unanim apreciate de cititori și de prezentatorii acestor pagini. Într-o perioadă de numai câțiva ani, autoarea a lansat cca 30 de cărți de proză și 20 de cărți de poezie, multe din ele tipărite în ediții bilingve, română și engleză, ca să nu mai vorbim de numeroase recenzii și traduceri. După cum era de așteptat, munca și talentul i-au fost răsplătite cu numeroase premii și distincții românești ori internaționale.
Ultima sa carte de proză, "București-London, înainte și-napoi" (Editura Sitech, Craiova, 2010), însoțită de o amplă și valoroasă prefață, intitulată "Mariana Zavati Gardner, cu lada de zestre prin lume", scrisă de Dumitru Velea, cuprinde 22 de proze scurte, izvorâte din amintiri vechi și noi, petrecute în două extreme geografice diferite (România -Anglia).
"București-London, înainte și-napoi" invită cititorul să se alăture autoarei într-o ispititoare navetă a cunoașterii gradate a diversității lumii întâlnită spațial și temporal, minuțios reconstituită printr-o șocantă revitalizare bine temperată imagistic. Procedând reducționat, elementele descriptive largi se sedimentează treptat în descrieri concise, pline de convingătoare aderențe la realul cotidian. Sunt povestiri nostalgice în care totul este viu. Luate stilistic, sunt îmbinări ale unui registru înalt, clasic, cu unul al limbajului comun plăcut și bine decantat. Interesant ni se pare faptul că Mariana Zavati Gardner nu opune idealistic lumile de la antipozi, ci încearcă să le unească și să le găsească numitorul comun, accentuând realistic substanța epică. Remarcabilă este nu doar îndemânarea narațiunii, dar și bucolica delicat-solemnă a vibrațiilor telurice emanate de spațiul dulce și familial al Bacăului plin de vechiul farmec moldovenesc. În sânul familiei, autoarea se simte deplin împlinită și reintegrată după fiecare vizită, fără afectarea manieristă a spațiului ludic și miniatural. Dovedind o capacitate impresionantă de adaptabilitate la nou, eroina cărții, "Maruca-naratoarea", cum o numește Dumitru Velea, revenind la noul domiciliu de pe insula britanică, înțelege că obiectul repetatelor călătorii pare un destin personal al unor alternanțe la care nu se poate renunța niciodată, deoarece contactul cu locurile de baștină care reîncarcă bateriile sufletului sunt puternic dătătoare de energii noi, aidoma celor ale miticului Anteu la contactul cu pământul. Schimbările de decor - cel anglo-saxon versus cel valah - sunt similare celor din scenariile filmice, fără să fie forțate ori descrise într-o manieră utopistă, ci contemplativă, fiindcă în acest mediu bivalent Maruca visează cu ochii deschiși la o lume numai de ea cunoscută cum este în via realitate, refuzând descrierea elementelor care degradează societatea modernă de pe ambele țărmuri.
Fiecare din cele 22 de narațiuni s-ar putea transforma în povestiri lungi sau în nuvele, dar este preferat genul scurt, cu acțiuni comprimate în pilule epice din ce în ce mai mici. Personajul primei povestiri, "Moș Bugan", un octogenar simpatic ce se umflă în pene pe lângă duduițele tinere, arătându-ne ce viață ducea el pe când era flăcău, un moș politicos și inteligent, mănuind replici șugubețe, slujește pe la casele mari și ne amintește oarecum de Moș Nichifor Coțcariul descris de Ion Creangă. Portretul lui Moș Bugan pare antologic: "Mustața îngrijită le deoache de-a dreptul atunci când îndrăznesc să-i taie calea râzând pofticioase. Zăpăcește chiar și pe tinerele neatașate, dar cu perspective." În schița "5 martie 1953", ziua când satrapul de la Moscova, "tovarășul Stalin", a dat ortul popii, micuța elevă Maruca nu poate înțelege pentru ce învățătoarea care până atunci le vorbise apologetic despre "tătucul Stalin", la confirmarea știrii auzite, le ordonă în mod surprinzător elevilor ei să rupă din manuale pagina cu portretul dictatorului, în timp ce lumea pe stradă jubila: "...A murit satana...Stalin e mort... S-a dus dracului... Să-l ardă iadul!" Aceste amintiri sunt expuse cu tonul comic al unui fapt înțeles mai târziu de copila maturizată.
Amintirile londoneze capătă, desigur, culoare locală, specific englezească, impregnate de tonalitatea prozei britanice plină de scene misterioase, mai ales când este abordat subiectul locuințelor vechi bântuite de spirite malițioase. (Schițele "Casa de la numărul 1" și "Casa din deal" - mici bijuterii ale genului). Din amintirile copilăriei, excelează schițele "Cea dintâi amintire", "Bomboanele", "Ziua Domnului Constantin", "Grădina cu stupi", "Portocala de Crăciun", dar și celelalte, desigur, conferindu-ne o mare impresie de adevăr inubliabil. În ele sunt amintite persoanele cele mai dragi, părinții, copiii, bunicii, prietenii, oamenii nevoiași, grijile personale, colapsările trecătoare ale sănătății (v. schița "Problema Marucăi"), lipsurile endemice de pe timpul comunismului, suferințele oamenilor, întrerupte de scurte raze luminoase, de mici bucurii care, totdeauna, în amintiri, iau amploare și prind culori irizante. În ele, problemele și raporturile de familie par esențiale.
Ultimele schițe, din ce în ce mai scurte ("La gară", "Zgomote", "Obiecte", "Bilet dus-întors" ș.a.), capătă aspecte de tablete și au ca decor spațiul Regatului Unit, dar titlul cărții "Bacău-London...", amintește de Londra doar pentru că de acolo porneau avioanele spre România și tot acolo reveneau ele cu nostalgica autoare. Scenele descrise nu sunt tipic londoneze. Dar și aceste pastile literare apar stenice, focalizându-se toate pe esențe. A spune totul în cuvinte și idei puține, presupune o mare măestrie literară, inspirată din viața reală. Citind, de pildă, schița "Programarea" ajungem la concluzia că birocrația britanică nu diferă cu nimic de aceea din România. Abia intrată într-un cabinet medical, după niște momente penibile de așteptare, pacienta a trebuit să răspundă la niște întrebări enervant de stereotipe: "Numele... Data nașterii... Adresa... Numele de domnișoară a mamei..." - întrebări care existau deja și pe formulare, dar care se repetau inutil la ficare ghișeu, căci a fost trimisă de la un ghișeu la altul, ca până la urmă să nu fie servită cu nimic, fiind nevoită să plece acasă unde completează o fișă de reclamații.
Întreaga carte a scriitoarei Mariana Zavati Gardner este o șocantă revitalizare a unor evenimente cuprinse pe o perioadă de aproape cinci decenii, demonstrând o reală putere de abstragere din mediul social-politic al unei lumi aflată într-o continuă schimbare unde nu influența imaginației contează, ci confluența durităților vieții, atenuate de aura amintirilor transplantate din inima creatorului în sufletul cititorului. Este o carte pe care oricine o citește cu reală pasiune.