Cu mici excepții n-am fost un obișnuit al stadionului ori un spectator în sălile închise unde se practicau tot felul de jocuri și întreceri sportive. Nu, după amiezile de duminică, pe vremea aceea, doar duminica era liberă, mergeam la vreun spectacol, la vreun film ori, pur și simplu, tândăleam cu
o carte în mână, dacă Trabantul era în stare de funcționare și nu trebuia să-l meșteresc cu șurubelnițe ori chei franceze. Tocmai de aceea am început să mă mir când, luând în mână, cartea proaspăt apărută a lui N. I. Dobra, jurnalist la Tribuna Sibiului, intitulată Privind înapoi cu nostalgie, am citit multe pagini aproape pe nerăsuflate. Este o carte despre sportul sibian în perioada cât autorul a fost și redactorul sportiv al cotidianului amintit. Mi-am adus aminte de nume de sportivi ce au fost de multe ori importante nu doar pentru Sibiu. Iată, datorită acestei lecturi, îl am acum reîmprospătat în memorie pe Gheorghe Negrea, sibianul care, în 1957, a câștigat, la categoria semigrea, titlul de campion european și de vicecampion în 1959 și 1961, cel care a fost vicecampion olimpic în 1964 la Melbourne, cel care a participat la olimpiada din 1960 de la Roma și din 1964 de la Tokio. Acestui mare campion îi ia autorul lucrării un interviu în 1991. Printre altele:
Ca fost mare boxer al țării, bănuiesc că acum sunteți ceva prin federație: observator, consultant, consilier.
- Nu sunt nimic. Am rupt toate legăturile cu lumea boxului românesc.
Eu am fost scos din box pe ușa de din dos…Într-o seară am vrut să intru și eu la o gală. Nu mai erau bilete. I-am spus celui de la ușă: „Eu sunt Gheorghe Negrea” S-a uitat lung la mine și mi-a răspuns: „Ai fost, acum nu mai ești și trebuie să ai bilet” Credeți că este normal?
Apoi, mai încolo:
Bănuiesc că ați fost recompensat cum se cuvine pentru aceste performanțe…
- Pentru titlul european am primit 3000 de lei, tot atât pentru medalia de argint de la olimpiadă și câte 1500 pentru titlurile de vicecampion european. Dar am fost mulțumit că mi-am dovedit valoarea. În rest…
Vi s-au organizat festivități când ați revenit în țară de la Olimpiadă, de la europene?
- În 1957, s-a dat un banchet în onoarea mea la care organizatorii… au uitat să mă cheme. Ce-i drept eu venisem acasă, la Sibiu unde aveam o iubită… dar oricum…În 1959 când n-am luat decât medalia de argint la „europene” am fost muștruluit la întoarcere pentru că, vezi doamne, nu mă pregătisem cum trebuie și nu mă mobilizasem suficient pentru a cuceri titlul. Se făceau multe lecții politice cu noi pe vremea aceea…Deh!
Am mai aflat din interviu că sportivul a susținut 350 de meciuri dintre care 75 internaționale.
Nu uită Gheorghe Negrea să amintească și de frații, săi Dumitru și Nicu, ce au fost prezențe deosebit de active în boxul sibian. N-au trecut mulți ani de la acest interviu și cel ce afirma atunci că Boxul a fost și a rămas marea mea dragoste” s-a atins din viață la 76 de ani în anul 2000.
Din anul 1974 datează interviul cu antrenorul Constantin Teașcă . La întrebarea: Care credeți că sunt principalele dv. calități? răspunsul este:
- Nu am decât două: iubesc fotbalul și îl respect. El este pentru mine o meserie. Vreau să-l fac competitiv, nu am încercat niciodată să-l trișez. Și încă o calitate, nu fumez. În rest – numai defecte. Din dorința exagerată, dusă…uneori până la paroxism de a pune adevăr în fotbal am iscat numeroase discuții în jurul persoanei mele. Cine-și aduce aminte de presa sportivă a acelor ani va ști de ce a făcut „nenea Titi” acea afirmație. Oricum numele lui este aducător de nostalgie.
Tot din același an este și articolul Să discutăm despre fotbalul sibian. Răspund la întrebări :
Ioan Moraru, fost jucător la U Cluj (1942-46) și Șoimii Sibiu (1946-51);
Nicolae Roman, fost jucător la U Cluj (1945-1949), CCA (1949-1952); Rapid București (1952-57) și CSM Sibiu (!957-60);
Ioan Munteanu, fost portar la divizionarele A Dinamo București, Brașov și Bacău între 1950 și 1957, apoi la CSM Sibiu între 1957-63. Din 1963 arbitru de fotbal;
Gheorghe Rășinaru, fost internațional, jucător la Rapid București în perioada 1935- 1943.;
Iosif Kucerak, fost jucător la „Jiul”Petroșani (1940-42), „Corvinul” Deva (1942-45) „Șoimii” Sibiu (1946-1950) și „Arsenal” Sibiu (1951-53).
Răspunsurile sunt ale unor oameni competenți și de bun simț.
Interesantă este și convorbirea cu Mircea David, unul din cei mai renumiți fotbaliști ai României, portarul care a apărat într-un singur meci șase lovituri de la 11 metri, în anul 1933 în partida Minerul Lupeni-C.A.O., „Cerberul” porții noastre din jocul Italia- România (Roma 14 aprilie 1940, 2-1). A fost comparat atunci de presa italiană cu legendarul spaniol Zamora. Din răspunsurile la întrebări reiese că acest sportiv, Mircea David, era absolvent a trei institute de învățământ superior fiind licențiat în drept, contabilitate și inginerie.
O pagină tristă a istoriei noastre este coroborată cu una de mândrie a orașului de pe Cibin în articolul din 1985 intitulat: Pe când echipa sibienilor era…Universitatea Cluj.
În cele 231 pagini ale cărții sunt amintite multe nume care au făcut cinste nu numai sportului sibian ci și al țării. Printre acestea amintim doar câteva:
Ion Ganea - sărituri în apă; Ion Bobâlneanu – dirt- track;
Alexandru Bozan – Călărie; Sandală Frum – patinaj viteză; Marilena Neacșu- gimnastică; Dan Oprean – sărituri în apă; Melita Ruhn – gimnastică; Dorina Ungurean gimnastică; Mihaela Stănuleț gimnstică; Ștefan Birtalan – handbal; Camelia Renciu – gimnastică.
Lucrarea se termină cu Memoria fotografiei. Pozele sunt în alb negru, destul de șterse, copiate din presa vremii. Voi încerca să reproduc, câteva, cu puținele mijloace de care dispun