“Poezia este limbajul celor ce nu și-au pierdut definitiv inima.” (Eduard Zalle)
Dincolo de graba zilelor și de ceas, dincolo de viteza secolului în care nimeni nu își mai găsește timp pentru nimic, mai există oameni care descoperă frumosul, explorându-și sufletul în profunzimea sa. Un astfel de suflet așternut între pagini de carte este și cel al poetului Alexandru Dumitru, autor al volumului “Albia soarelui”, apărut la Ed. Ateneul Scriitorilor, Bacău 2012, un volum de poezie contemporană plină de lumină și iubire.

Lumina este parte din fiecare creație, sub toate formele ei, conturând imagini deosebit de frumoase: lumina cerului care “singur vede” (“Mai multă claritate”), lumina primăverii, când “Petalele se vor iubi/ făcându-se împărăție/ de-a lungul vieții/ la picioarele Domnului. // Înflorirea așteaptă clopotele de Bunavestire.” (“Primăvara”), lumina din suflet așternută într-un poem cu același nume “Copilăria mea/ încă mai tresaltă/ în brațele vremii…” (“Lumina din suflet”), lumina de pe chipul unui tată “Își luminează lacrima în vin/ s-a pomenit dintr-o dată bătrân” (“Tata”), și de departe , “Numai baia de lumină/ vindecă obositorul neant/ și pipăie reînvierea” (“De departe”), imagini care transmit căldură, iubire, credință. “Timpul este lumină.” afirma Nichita Stănescu. “Dar lumina, ce este Lumina?” În volumul de față autorul cu siguranță a aflat tainele luminii, după cât de atent le-a scris, cu grija de a nu cădea în păcat “bolnav de prea multă lumină…” (“Înclinație”), având convingerea că “viața se joacă/ uneori chiar în mintea lui” (“Altă încercare”) când “Gândurile scot pete de pe nimicuri” (“Evocare”).
Anumite expresii poetice conturează stilul frumos de-a scrie al poetului care parcă își revarsă lumina din suflet, credința în Divinitate și-n cerul care “Pentru suflet […] /oferă și îngăduie același clișeu/ de înălțare precum zborul unei păsări fericite” (“Argument”), un zbor care la poetul Alexandru Dumitru se citește în ochi “Ochii ning imaginația/ dincolo de adevăratele dorințe” (“Figurativ”).
Poetul Alexandru Dumitru transmite, oferă din lumina sa cititorului, și tocmai prin asta strălucește și mai mult, prin dăruirea aceasta de suflet. Scrie despre iubire afirmând “Cu multă iubire/ te poți vindeca de întuneric.” (“Pe ocolite”), “Iubirea e omniprezentă./ […] În viață, iubirea își deschide/ ori închide ochii, Doamne,/ imensitate cuceritoare de inimi.//” (“Despre iubire”), iubirea fiind pentru poet “elixir pentru inimă” (“Amăgitorul supliciu”).
De altfel, întreg volumul de versuri, citit pe îndelete, este inundat de această lumină pură care nu are cum să nu ajungă la sufletul cititorului, mai ales al celui deschis către frumos. Poetul Alexandru Dumitru scrie cu emoție și trăire, uneori într-o notă de tristețe adaugă: “Și trece omul de la un capăt la altul/ pe marginea contemplării/ și rămâne cumplit de singur, /” (“Mireasma existenței”), “Ironizez în pagini uneori/ culori permanente și obositoare./” (“Efervescență”), “În oase durerea/ scutură trandafirii,/aerul arde să-mi alcătuiască/ cel mai șchiop mers./” (“Floare de sireap”), dar la final, dincolo de notele acestea de tristețe, rămâi după întreaga lectură cu lumina – parte din strălucirea poetului.

E o carte pe care am închis-o cu un zâmbet de mulțumire pentru că m-a luminat, și am luat cu mine un vers care mi s-a lipit de suflet: “poemul vindecă o lume” (“Revers la medalion”)

*Onești Expres nr. 491 • 13-19 august 2013 • www.onestiexpres.ro, Consonanțe literare, pag. 12, articol “Albia soarelui”, autor Ștefania Pușcalău