În noul volum de poeme „Memoria” (Edition clairdeplume34, Languedoc, Roussillon, France, 2013) Angela Nache Mamier își păstrează stilul tensionat cu care venea din volumul de debut („Miraculum », Editura Dacia, 1982), discursul aluvionar presărat cu metafore și sentimente dense, un limbaj vâltoare care te prinde în capcana sa.

Volumul e împărțit în două grupaje, primul dedicat poporului român din care poeta s-a-ntrupat, tradițiilor, obiceiurilor, figurilor aparte din lumea satului, al doilea familiei rupte în două, una rămânând în prima țară, alta dincolo, în noua patrie pe care a găsit-o poeta în Franța anului 1992, când s-a stabilit în orasul Sete, un orasel poetic pe țărmul Mediteranei. Acolo există astăzi o viață culturală foarte animată, mai ales prin prezența, ca organizatoare, a poetei, sau ca invitată. Nu încetează, nu obosește să fie o ambasadoare a României culturale peste hotare de câte ori se ivește ocazia ca un artist român să treacă prin urbea ei, sau prilejuiește ea o aniversare dedicată țării de origine. („Donc j’ai choisi de rester un écrivain roumain et j’essaie de continuer d’ici mon apport à la culture roumaine ou en général, comme tant d’autres Roumains très connus en France Anna de Noailles, Elvire Popesco, Brancusi,Tristan Tzara,Georges Enesco,Victor Brauner, Gherasim Luca, Benjamin Fondane, Cioran, Paul Celan.”)

In prima parte a volumului sunt portrete cu o caligrafie curată: Moș Ilie, îngrijitorul cuminte și tăcut, ca un locuitor împărțit între două lumi, „Potrivește fără să le vadă/ Chipurile celor vii”(”Moșul Ilie”), văduva, care inspiră și aduce tăcerea în jur, o sfântă pedepsită să coboare din rai printre oameni:”Această femeie uscată/Nu se plânge/Niciodată/Mereu amară, aproape/Nebună de altfel/Uneori isterică/Se hrănește puțin/Aplecată pe scăunelul prea scund/Mereu la o parte/Firimiturile cad/Din mămăliga rece” („Văduva”), țăranul cu viața sa chinuită, cu multă muncă și o masă prea săracă, dar parte organică din natura-mamă, un cosmos matern care construiește în permanență rosturi și rostiri. De partea cealaltă, a siguranței zilei de mâine se afla portretul matroanei, cu existența asigurată, o femeie energică, cu o feminitate ascunsă, dorințe reprimate, apoi portretul inocent al senectuții, desprins din schițele lui Delavrancea, personajele înconjurate de nimbul fericirii copilăriei noastre: ” Ore albe, tâmple de zăpadă/Bătrâneii mângâie /Zeci de iepuri albi”, „Bătrânica/Are ouă proaspete în buzunar/ El culege încetișor/Nucile căzute” („Nedespărțiți”)

Angela Nache Mamier se apropie de zona folclorică românească prin ritual în „Descantec” („Blestemat descântec/Pământul să înverzească /În jurul taliei mele/Ca dragostea ta să vină”), sau în jocul ielelor („Hora”), prin descrierea ocupațiilor vechi: spălatul rufelor la râu („Snopi de cânepă”), gătitul ritualic al mămăligii („Ploaie de mălai”)
Poeta aduce în prim plan îndeletniciri ancestrale, o bătrânica lipește casa cu pământ într-o liniște vegetală, sau tradiții românești : nunta cu brazi în porți, lada de zestre cu lucruri executate manual de tinere în șezatori, cu mult înaintea nunților lor, plosca împodobită, plinî cu cu băutura specific românească, țuica, caii gătiți în alb.
O doină („Somnul pădurilor”) închide primul capitol dedicat vieții simple de la țară, spațiului mioritic.

A doua parte a volumului, dedicată familiei, în special, se deschide cu, o fotografie în gară, imaginea părinților înmărmuriți într-o eternă așteptare : „Statui buimace pe peron/În gara afumată/Ca micșorați,/Între râs și plâns/Jenați și țepeni” („Au revoir la părinți”), idee reluată în „Inimi menhiri”) , insistând pe imaginea așteptării, părinții la biserică se roagă și pun lumânări aprinse pentru cei plecați în altă lume, sau viii plecați doar departe de casă, „Ghemuiți, puțin ridiculi/Cu inimile lor – menhiri de rubin”- o temă atât de românească: imaginea părinților (la Goga, Cosbuc, Mihai Eminescu, Ion Pillat, Cezar Ivanescu, Ana Blandiana).

Poeta surprinde câte o trăire foarte delicată, pătrunde oarecum dincolo, sensibilitatea sa "vede" mai mult, alege cuvinte rare, uitate, de aceea mai pline de sens. Traversiera e un filon neexploatat, neclișeic, și de aceea foarte bogat în semnificații, cu o explozie de sensuri: „Copilul acesta, tatăl meu/Vine, rămâne ori pleacă de o/mie de ori/În norul roșu/Acoperit de mări, batistele albe - Infinitul –/Ploaia de semne/Pe strada traversieră” („Tatăl meu pe strada traversieră”)
„Pater nostrum” este dedicat fiilor, iar „Aroma sânului”, maternității, o odă închinată vieții.

Inainte de a trece la alte volume (are doua în pregătire la Editura Vinea, București), Angela Nache Mamier simțea nevoia acestei legături cu românismul, acestei clasificări și clarificări lirice, a acestei apartenențe, o statuie închinată intraductibilului dor de țară.

Memoria e un loc al statuilor de ceară, cărora doar energia pasională a poeziei le dă viață.

"Memoria", de Angela Mamier Nache (Editions clairdeplume34, 2013)

Articolul poate fi citit si in Revista URMUZ, nr 2, 2014