"Dificile, nebănuite și încâlcite sunt căile bărbatului."

În viață există un echilibru dat de hazard sau destin. Educația fiecărui popor rămâne împământenită în fibra generațiilor viitoare. Femeia este educată să facă multe compromisuri pentru a-și păstra căsnicia.

Smara, protagonista romanului, este genul femeii care acceptă până și infidelitatea soțului pentru ca matrimoniul să supraviețuiască. Corina este genul individei nonconformiste, căpușă, care se înfige în pielea bărbatului însurat până când ajunge la suflet, trăind astfel confortul nemeritat al unei vieți fără griji, bucurându-se de respect, atenție, iubire, răsfăț, toate cuvenite soției, fără a avea însă altă obligație decât aceea de a-l face să se simtă bine, să se simtă important. Despre ce se întâmplă cu cele două femei, cine este câștigătoarea bărbatului care se complace ani de zile într-o relație extraconjugală, rămâne să descopere cititorul.

Întreaga poveste se desfășoară pe două planuri, are structura unui scenariu de film, lăsând liberă imaginația lectorului de a descoperi tainele unor relații neobișnuite, până în ultimul moment al romanului.

Mă voi referi în continuare la partea armonioasă, la călătoriile, tradiția, obiceiurile marocane, despre care cititorul a auzit doar în treacăt. Catia Maxim are abilitatea unui bijutier de a construi un ansamblu de piese speciale pentru a bucura ochiul și sufletul iubitorului de frumos. Fiind un foarte bun observator al detaliilor unei călătorii, începând cu trăsăturile fizice ale locuitorilor acelei țări, până la clădirile descrise în cel mai mic amănunt, ea reușește să desprindă lectorul de cotidianul autohton, banal, pe care este obligat să-l suporte, purtându-l prin Marrakech, împreună cu cei doi protagoniști care călătoresc, Smara și Jean Paul. Aeroportul Menara, călătoria cu taxiul, de unde observă frumusețea clădirilor,,andaluze,sahariene, vest africane, otomane, ici-colo, și anglicane...’’, partea veche a orașului Medina, moscheea Koutoubia, din vârful căreia muezinul răspândește rugăciunea, sunt doar câteva dintre descoperirile făcute, în timpul călătoriei fascinante.
,,- Întebat ce îl definește mai bine, orice marocan din Marrakech răspunde, invariabil, emoționat, fără să stea pe gânduri :Djemaa el Fna, o piață care pompează viața în trupul Medinei. Cu o înfățișare schimbătoare: dimineața și la amiază, sub cerul larg, e înțesată de tarabe cu stofe viu colorate, sucuri de portocale, ouă de struț, tot felul de obiecte, într-o dezordine orientală și exotică... prăjituri cu migdale, susan și miere, stropite cu apă din flori de portocal...’’.(Catia Maxim - ,,slow motion’’)

Cititorul trăiește emoția descoperirii pânzelor lui Marc Chagall, expuse la muzeul vizitat de Smara. Catia Maxim descrie cu generozitate tablourile redând o primă impresie, prin intermediul Smarei, care nu e sigură că acestea exprimă ,,fericire sau compasiune... pline de sentiment, i se par, mai degrabă niște poeme melancolice, izvorâte din sufletul lui de evreu, înzestrat cu spirit rus.’’

Remarcabile sunt fragmentele poetice care devoalează sensibilitatea autoarei pentru construcțiile lirice - ,,Dintre toate visele mele despre zbor, cel mai mult mă atrage zborul de fluture. Oricât de tăcut și lin, stârnește, imperceptibil, aerul. În timp, prin repetare, mișcări de aripi pot să-l schimbe și, așa, tornada se năpustește sau nu. În carnea somnului, vegheată de un înger confuz, Smarei i se arată în vis un fluture albastru care preferă să-și zdrobească aripile de un zid, altfel, ușor de depășit.’’

Momentele erotice dintre Smara și Jean Paul sunt speciale și reușesc să-i apropie mai mult - ,,degetele și palmele bărbatului decojesc timpul, secundă cu secundă ...redesenează amândoi harta trupului, cu frenezia timpului scurt pe care îl au la dispoziție...’’.

Te întrebi cine este Jean Paul și ce căuta Smara, soția lui Adrian, în această călătorie? Vei afla singur citind ,,slow motion’’, o carte în care găsești tot ce-și poate dori un cititor: reportaj artistic, acțiune, conflict, momente dramatice, erotism, poezie, filosofie, psihologia singurătății introvertitului, dar mai ales mister.

,,Seamănă cu Adrian. Într-o zi, o să plece exact ca taică-su și voi rămâne singură de tot. Odată, la masă- când era mic – și-a vârât degetul în felia de pâine, ca să-mi arate viitorul. Curioasă, l-am întebat cum arată trecutul. Mi-a zis că seamănă cu un zid. Așa aflu și eu că viitorul este o gaură, trecutul, un zid. Când l-am întrebat ce naibii e prezentul, a zis:,,da’’.’’
,,Motor! Acțiune!’’
Liniște : The End