agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-13 | |
Vă trimit ultima comitere (o puteți reproduce), precum și adresa site-ului meu: paulgoma.free.fr - unde pot fi
consultate textele în chestie - și altele. Vă salută Paul Goma I N V I T A Þ I E Paris, 10 septembrie 2005 Prin prezenta îi invit pe componenții Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România - în frunte cu Nicolae Manolescu, președinte ales - să dea seama de: Deosebirile, nu de nuantà, ci de fond dintre Comunicatul din 31 august a.c. care zice: “ /în/ Viața românească nr. 6-7 (…) a fost permisă de către redacție "apariția unui text cu conținut antisemit. Este vorba despre fragmente din Jurnalul 2005 al lui Paul Goma”"(sublinierea mea, P.G.) - si Comunicatul din 6 septembrie a.c. - în care se repetă: “apariția (…) unui text cu caracter antisemit” - adăugîndu-se: “care a generat vii proteste”. Numai că: - a dispărut numele autorului “textului antisemit” (dacă Manolescu l-a uitat: Paul Goma); - nu este explicat: "cine" a viu-protestat - în declaratia făcută presei după întâiul Comunicat Scriitorul de limbă română H. Gârbea dăduse vina pe Comunitatea Evreilor “care au reactionat foarte dur” si care ”Dacă ei s-au sesizat înseamnă că afirmatiile sunt grave” (ale cui “afirmații”: ale evreilor?, ale lui P. Goma? - de unde să știe H. Gârbea: el nu cunoștea “textul antisemit”, nu a avut timp să-l citească, povestea cu “foarte-dura reacție a Comunității Evreilor” i-a sugerat-o N. Manolescu, în colțul gurii). Așadar propun, atât membrilor Comitetului Director al U.S. - care a(u) hotărât nesfârșite de legal (cât despre democratic…), membrilor de rând ai Uniunii Scriitorilor, precum și acelor români care se intereseazà de literatură și de literatori o dezbatere - de pildă în coloanele revistei "România literară" - a “Cazului Viața românească-Stoiciu-Goma”, propunându-și: - Să fie restabilită ordinea firească a “elementelor” (deliberat am folosit termenul securist, pentru a desemna dușmanii poporului): să-mi fie iertată imodestia, însă nu Liviu Ioan Stoiciu este… “șef de lot” - el însă a fost condamnat la alungare de la "Viața româneascà" - ci păcătosul de mine: eu sunt adevăratul vinovat, țintă, atât a holocaustologilor (de care m-am ocupat și îi asigur: nu am obosit), cât și a antisemitologilor de recentă extractie: N. Manolescu, Liiceanu, Pleșu, Adameșteanu, D.C. Mihăilescu, Laszlo, Pecican - îl pun si pe Gârbea, altfel plânge; - Să argumenteze, să dovedească antisemitologii (Manolescu, Gârbea, ambasadorul Caius, poetul Got, misticul Andru) că termenul “antisemitism” acoperă o realitate, un adevăr - și nu este doar o exclamație, o acuzație rapidă a celor lipsiți de argumente într-o dezbatere, o injurie, o înjurătură la care înjuratul nu găseste “răspuns”; - După ce termenul “antisemitism” (se observă: îl pun între ghilimelele… negaționismului meu funciar) va fi clarificat, îi invit pe colegii mei - nu sunt membru al U.S., dar sunt scriitor, în ciuda lui N. Manolescu - să piardă cinci minute din prețiosul lor timp dedicat creației-creatoare de capete de operă nemuritoare și să dovedească, pe textul incriminat (fragmentul din Jurnal 2005 publicat în Viața românească), "adevărul" acuzațiilor formulate negru pe alb, în cele douà Comunicate: “antisemitism”; - Apoi să explice - cu mâna pe inimă - cititorilor care i-au stimat, i-au iubit vreme de decenii - că ceea ce a scris Paul Goma în Jurnalul său…: - despre anumiți - și numiți - evrei; despre sionism; despre terorismul de stat practicat de Israel; despre acei evrei care încearcă să-și facă uitată ascendența criminală, bolșevică, prorusească și începând din 1991 s-au prefăcut în vânători de “antisemiti”, acuzatori vehemenți și zapcii nerușinați - toate acestea sunt "calomnioase" - pentru că sunt "neadevărate"; - despre anumiți - și numiți - scriitori români; despre “prudența” lor legendară care, până în 1990 i-a dus la "colaboraționism", atât cu puterea politică (prin ceea ce scriau-rosteau în public), cât și cu puterea polițienească, Securitatea; despre lipsa de coloană vertebrală a multora, în continuare, “după Revoluție”, când, în goana după notorietate (politică: Manolescu, Plesu, Pruteanu, Buzura, “ambasadorul Caius Dragomir”…), după câștig, după o pâine asigurată și mai ales după ceea ce se mai cheamà: puterea de a-i strivi pe alții - “dușmani sau doar concurenți”- a prefăcut “breasla scriitoricească” dintr-o turmà de oi (ce timpuri!, ce moravuri mioritice!) într-un nod-cuib de șerpi care se muscà doar între ei - foarte multi se… automușcă - pe lângă care nu este recomandabil să treci: riști să fii fulgerat de duhoare. Să mi se arate că afirmațiile mele (rele, recunosc, dar faptele lor cum sunt: bune? creștinești? demne de un scriitor, director de conștiință al comunității sale?) sunt "calomnioase", deci "neadevàrate". Nu-mi fac iluzii: intelectuali, oameni de condei precum N. Manolescu și ciracii săi mai vechi: Dimisianu, Alex Ștefănescu sau nou-nouțul Gârbea nu cunosc caracterul sacru al Cuvântului; nu îl respectă. Pentru astfel de oameni de litere-și-de-cuvânt nu există un "adevàr" al Cuvântului, de aceea ei spun/scriu azi un “adevăr adevărat”, peste o săptămână spun/scriu un cu totul alt “adevăr adevărat”, dacă nu contrariul primului. Văd în această “concepție manolesciană” (despre lume si viață) influența hotărâtoare a lui Ivascu, întărită de influența-confirmării “teoriei relativității adevărului” a lui Ivasiuc - coincidență sau ba ambii maeștri ai săi fosti deținuți politici deveniți turnători notorii. Mă leagăn însă cu… certitudinea: așa cum - din fericire - nu toți scriitorii români dinainte de 1989 gândeau-scriau-actionau ca N. Manolescu (adică laș, demisionar, ascunzându-și lipsa de sentiment civic îndărătul “esteticului”), nici acum - deși circumstanțele sunt mult mai greu de suportat decât cele din vremea “dictaturii cinstite”, mai cu seamă datorită trădării intelectualilor de teapa lui Manolescu - scriitorii români, oricât de dezorientați, de dezamăgiți, de sărăciți (nu vorbesc de Liiceanu: el nu este scriitor, ci negustor de carte; nici de Dinescu: el a fost scriitor, a devenit un Aspirin al Trogloditilor), nu bat pas de front pe arătură la comanda unuia care i-a trădat, slujindu-i pe criminalii Iliescu, Voican-Sturdza, iar de curând, pentru a câstiga voturile celor cu musca pe căciulă, s-a grăbit să mai facă o tâmpenie: l-a apărat-justificat pe Uricaru - nu va fi fost acela informator atitrat, însă activist până în măduva oaselor, da, (iar în sarcina activistului intra și datoria de a… raporta tot ce mișcă; râul, ramul). S-au manifestat - pe internet - primii contestatari ai “liniei Manolescu” Nu este totul pierdut. Nasc (chiar) și în România oameni. Paul Goma |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate