agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3090 .



Grîu păzit de maci
articol [ Creatie ]
publicat în Viața Românească, anul LXXXIII, iunie 1988 și în Orizont nr. 11 (1341), 15 septembrie 1994

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2005-09-13  |     | 



(eseu repostat cu comentarii)


„O imagine este sau fața unui destin sau gunoi literar.”
Dumitru Caracostea


Cerem poeziei să ni se adreseze prin imagini surprinzătoare. Dar este oare suficient să rezumăm natura surprizei la caracterul ei subit, instantaneu, la faptul că astfel ne găsește nepregătiți, ne ia pe neașteptate și prin urmare ne șochează, ne frapează, ne epatează? S-ar părea că surpriza autentică trece dincolo de accidentul bruscheții, iar fulgerul ei încremenește – periscop spre sacru – în simțirea noastră. Mai nimerit ar fi deci s-o privim pornind de la pecetea ei trainică în suflet: uimirea, mirarea, minunarea.

Pe imaginea autentică își pune amprenta revelatoare minunea. Ea surprinde survenirea sacrului, intruziunea sa magmatică în fisurile profanului, vestind permanenta noastră vecinătate cu tărîmul misterului. Hierofanie – înfățișare a sacrului – imaginea vălurește platitudinea realității sub zvîcnetul pulsației lirice, transfigurează în vedenie vizibilul pătruns de liniile de forță ale bănuielii, speranței, credinței.

Trebuie să-l auzim pe franțuzescul sur- din surpriză ca în surescitare – excitare peste măsură, surmenare – hăituire pînă la istovire, surnatural, adică supranatural. El marchează astfel un exces, un prisos, un surplus. Abia așa avem acces la înțelesul surprizei ca priză privilegiată: supercontact, ultrarecepție, măsurare de excepție. Nu șocarea e rostul imaginii surprinzătoare, ci racordarea la sacru, înstrunarea inimii la diapazonul tainei, dobîndirea măsurii vieții tale din spovedania Firii.

Imaginea va fi deci surprinzătoare nu atît prin ciudățenia ei bizară și epatantă, cît prin ciudatul legămînt la care ne constrînge, prin minunata exigență căreia ne făgăduiește. În imagine, cele ce se apropie nu rezultă dintr-o asociere mecanică uzînd de trucurile iluzionismului, ci învederează o legătură organică abuzînd de vraja magiei. Noutatea nu se legitimează ca recență de ultima oră, ca originalitate cu orice preț, ci drept prospețime firească a izvoarelor minunii, perpetuă recrudescență a sacrului în spațiul sufletesc.

Putem astfel surprinde în sintagma „pîine cu dinți” o situație pe care o incriminăm, putem încă să ideologizăm lansînd lozinca: „pîinea trebuie vindecată”, dar numai în imaginea „grîului păzit de maci” ni se revelează minunea.

Holda rănită cu maci vorbește de la sine inimii ce-și întețește bătăile tînjind să-ngîne ritmul sfînt. „Dacă tîlcul l-am pricepe / inima ar da un țipăt.” Doar în această așteptare înfiorată, gestul călăuzitor al poetului devine profetic: el ne deslușește linia vieții scrisă în palma lui Dumnezeu.

Cui a dat Domnul în pază pîinea cea de toate zilele? Lujerului fraged, petalei somnolente fluturate în adieri de vis, capsulei plină de ispite opiacee. Și doar poetul ne făcuse atenți: „Spune-se că-n holda coaptă / macul îl dezbraci c-o șoaptă.”

Mai poate fi aceasta o pază eficace? Nicidecum, și totuși numai astfel grîul e în siguranță – dobîndește acea demnitate ce nu mai poate fi compromisă, terfelită, înstrăinată. Nu este o reușită poate, dar rămine o ispravă, o îndreptare a pravilei, o răzbunare a soartei, o schimbare a zodiei: numai stropit cu sîngele de jertfă al închipuirii, grîul rămîne pîine și nu otravă, hrană și nu feroce moloh.

Abia acum ni se revelează că rostul de ultimă instanță al unei imagini deplin poetice este să ne constrîngă blînd să consimțim la un destin al Firii, alegîndu-ne o soartă pe măsura lui.


Vizionări: 142



= floarea de mac

Pana astazi n-am apucat sa-ti spun ca mi-a placut eseul tau, in care as zice ca recunosc, fara sa ma deranjeze (dimpotriva), unele influente. Admir felul in care privesti si receptezi poezia, faptul ca nu treci in graba pe langa floarea de mac, ori pe langa spicul de grau, faptul ca in aceste eseuri ale tale pari a prinde radacini in "lucrurile" despre care vorbesti si care, toate, iti reveleaza o aceeasi "taina". Nu e usor sa impartasesti si altora astfel de emotii, sa reusesti sa intiparesti in cuvinte o imagine care joaca atat de suav in fata ochilor...
Elia David [23.May.05 00:21]
-------------------------------------------------------------------------

= care joaca atat de suav in fata ochilor...

Nu-mi dau seama de ce influențe vorbești. Nu mă feresc de ele. Versul din titlu este al lui Dinescu, și cele cu pîinea, celelalte ale lui Blaga. Am credința, ușor vetustă, că poezia este, cu vorba lui Nichita, 'superlativul eticii'. Și ne poate călăuzi în viață. Aici fac digitație admirativă doar.

Și cuvintele tale flutură ușor hipnotic în ochii mei.
Corneliu Traian Atanasiu [23.May.05 01:19]
-------------------------------------------------------------------------

= Corneliu

Cuvintele tale mă conectează într-o lume a nevăzutului știut, o lume sacră care mi-e dragă, sunt de acord cu tine, în artă în general și mai ales în poezie primează sensibilitatea, artistul trebuie să aibă curajul unei hotărâri neântemeiate pe rațiune fără să cadă însă într-un irațional care duce la haos sau la nimic, iar curajul presupune răspundere și seriozitate nu numai față de tine ci și față de cosmos, față de creație, față de tainele acestei creații, față de univers. Mă gândesc uneori că greșeala multora e că nu măsoară viața și poezia cu măsurile lor ci încearcă să le culce în tot felul de paturi procustiene și uite așa apare tragicomedia, îi întreci pe toți dar rămâi în urma ta. Recitesc adesea Jurnalul de idei al lui Noica “țesătoriile Florenței și cele din Anglia și Westfalia... unele au dus la cultură, altele la industrie”. Catifelat eseul tău mângâie, educă voalat, răspunde la întrebaări pe care nu numai o data și eu mi le-am pus, răspunde nu răspicat, ci aproape duios, fără să atace, cu o fluență și claritate a limbajului folosit în alăturări de fraze concise care nu obosesc, de o mare delicatețe însă meșteșugite cu miez dând valoare și sens unei filozofii de viață și crez literar. Am întâlnit mulți oameni de la care am avut ce învăța, dar unde este oare cel care să mă învețe cum să învăț, dacă-l găsești să-mi dai si mie un semn. Până atunci mă bucur de această frumoasă alchimie a cuvintelor tale în care macii îmbujorează lanul de grâu ori poate lanul de grâu îmbrățișează macii, citindu-te și descoperindu-te cu deosebită plăcere.

Amadriada
simionescu adriana-marilena [23.May.05 03:38]
-------------------------------------------------------------------------

= erată

întrebări și nu întrebaări
simionescu adriana-marilena [23.May.05 03:42]
-------------------------------------------------------------------------

= Corneliu

Buna dimineata, Corneliu. Ca sa raspund nedumeririi tale, as spune ca am facut referire nu la versurile citate, ci la felul in care iti croiesti frazele, mizand cu folos (si cu succes, in ce ma priveste), pe efectul...poetic. Nu te-am acuzat de plagiat.:) Am remarcat inca o data, cu ajutorul tau, faptul ca ideile imbracate in poezie se insinueaza, mai subtil... Totusi, nu voi pomeni aici nume de autori care m-au incantat tocmai prin acest lucru...
Si, pentru a te cita cu bucurie si cu speranta:
"Nu șocarea e rostul imaginii surprinzătoare, ci racordarea la sacru, înstrunarea inimii la diapazonul tainei, dobîndirea măsurii vieții tale din spovedania Firii."
Pe curand. Mai am multe de citit in pagina ta.:)
Elia David [23.May.05 09:58]
-------------------------------------------------------------------------

= cu ramuri aplecate deasupra macilor

Bun venit la cîmpie! O lectură atentă și sensibilă care mă face să-ți scutur cu încîntare toți macii printre frunze. Mă obsedează metafora neforțată care ți se impune... nu se știe de unde și cum din irealitate imediată. Și de aceea rîd cu gura pînă la urechi de spiritle obtuze care au putut traduce fără jenă "să dai diamante la porci" neînchipuind acolo mărgăritarele. Mă bucur că plagiezi ochii bunicii cu care îl guști pe Blaga.
Corneliu Traian Atanasiu [23.May.05 08:50]

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!