Felix Nicolau, autor remarcat în reviste românești ori internationale, este omniprezent cu poeme, texte critice, eseuri și polemici diverse. Posedă un palmares editorial consistent căci, din câte stiu, a publicat și romane, și studii de literatură comparată și este tradus și în diferite limbi, el însuși fiind un bun traducător.
Acest volum este întâmpinat elogios, iar apariția sa nu trece neobservată :
“Volumul <> (Editura Vinea, 2014) ne relevă un poet care mai întîi își inventează un univers sub formă de labirint, de bolgie dantescă chiar, din care mai apoi face toate eforturile ca să iasă, să se elibereze. În acest univers constrîngerile sînt la discreția creatorului, poetul dispune de cuvînt ca de o materie maleabilă cu care poate să construiască orice îi vine în minte”. (Adrian Alui Gheorghe)
Suntem pe un platou No limit al transgenurilor, invitați și scuturați să le vizităm altfel, acum și imediat.
Poetul ne invită la formulări originale, la o apropiere de literatură în general - nu numai de poezie, ci și de teatral -, omniprezent în acest volum unde mânuirea cuvântului și a poeziei se fac într-o manieră spectaculară.Vasile Dan, în revista „Arca”, scrie despre autorul super dinamic :
„O carte a noului suflu liric (de fapt antiliric): acidă, insurgentă în spirit, flagelatoare cu orice cutumă și clișeu de viață & literatură. Începînd cu însuși titlul ei trăsnit și, intenționat, provocator: „în iad o să ard dacă nu o să fiu mai rece/ cu femeile cărnoase/ de la televizor// o să dârdâi în iad dacă nu o să fiu/ mai cald cu oamenii de afaceri și cocalarii/ cărora le-am smuls limba și/ i-am îngropat de vii în spatele blocului.” (Sufletească, p. 116) Poeme, ai zice, de hipster neaoș pur-sînge. Așa cum spuneam, cartea e bilingvă. Adică nu vă place? O dăm la export! Tonul neslăbit polemic al acestor texte lirice e cea dintîi și cea mai importantă însușire a lor. În fond reconfortantă după atîta poezie leșinat-sentimentală sau uscat-abstractă. (Vasile Dan)
Cartea este în sine un mini-festival de senzații pseudo- lirice, pseudosentimentale, arogante, autoironice, fantastice, absurde, iar autorul are o apetență manifestată pentru experimental și performanță, asumânddu-și cu dezinvoltură o paletă urmuziană într-un ritm îndrăgit și, mai ales, îndrăcit:
„dacă dau în femei e numai pt că nu deosebesc sexele: m-am miopit
iau sânii drept pectorali cerceii drept cercei fustele drept prosoape
nu dau tare
lasă! nici bărbații de azi nu mai sunt ca pe vremuri” (Logic)

Aceste căutări energice, aceste inovații surpriză, ne entuziasmează. Pe unde trece, scandalul își arată colții, are o saturație de artiști domestici, e un rock star, nu pierde contactul cu sursele experimentale, dar se simte că deține bazele unei culturi solide, care poate fi pe alocuri parodiată fără complexe. Poezia sa e „zgomotul si furia” (reunite ), iar preferințele pentru suprarealiști, poezia americană, dadaism, postmodernismul românesc și slam sunt omniprezente. Poemele sunt „scenarizate”, sunt mini-videouri unde poetul opune rezistență socială, politică și didactico-pedagogică; este un animal de scenă netemperat.
Performanțele sonore ori vizuale șoptite sau urlate, secvențele scenice ale fiecărui poem, fac din el un adevărat „nebun”al scenei „shakespereane” pe care autorul o străbate ca un june dansator de „hip-hop” citadin , deși are creierul bine garnisit al unui poet și eseist care trage sforile acestui show complex și reușit, care zdruncină din temelii poezia prea încorsetată și psiho-rigidă a momentului :

„nu mai merge așa – cititorul trebuie luat de gât și
azvârlit într-un scaun ca să asculte
să-l asculte pe autor: ținut cu forța acolo
apăsat cu genunchiul pe piept
editorul dolofan cu pantaloni burduhănoși
urlă în fața publicului compus din 4 poeți și o
scrumieră: a venit timpul ca cititorii să bage
mâna în buzunar și să ne cumpere cărțile!
după care pornește videoproiectorul: un filmuleț
în care tehnoredactorul cu păr baobab de la editură
declară de după ochelarii injectați: editura noastră
a acoperit perfect segmentul de nișă pe care și-a
propus să-l acopere deci viitorul editurii noastre nu
poate fi decât plin de succes!

cititorul trebuie făcut să înțeleagă că cineva acolo
sus scrie pentru el – și că la Judecata de Apoi o
să-l ia dracu’ dacă habar n-are ce a tot scris autoru’
pentru el atâtea sute de ani. Dracu’ are niște croșee din
oțel la ficat...de te ia dracu’

cu cititoarele e mai complicat
cititoarele îl pot privi drept în ochi pe editorul spumegând
de furie după care se pot întoarce spre tine și te pot
întreba șușotit: ai luat și capacele de la bar?
sticlele astea îs minunate pentru pasta de gogoșari
(La palmare)

Rigiditatea livrescului îl plictisește. Ni-l imaginăm țopăind pe textele sale, săltăreț ca într-un desen, animat de resorturi inteligente, sclipitor de inventivitate, fiind în același timp și clown vesel, și clown trist:
„răpăitul ploilor cu gheață din iulie
mă trimite cu gândul
la o dansatoare de salsa
care-mi spărgea geamurile de două ori pe lună
cu tocul pantofului extras din piciorușul ei stâng”
(rumba)
Suntem în plin «poétiquement incorrect», în plinul unui festival de „cuvinte –alternative” ale unui divertisment care transformă cotidianul plicticos într-un sanctuar de deziluzii unde rufele murdare se spală tragic între patru pereți, într-un cub care reprezintă fața pasionantă și deosebită a unei alte dimensiuni unde totul este semnificativ și posibil, dar și imposibil. Acceastă carte duce la un scandal care nu putem ști nici unde sau când se va opri, nici daca finalul est un happy-end:
„situația-cal: urmărești un lup cu coama zburlită copitele din față ridicate amenință
tor pe fundal munți un tun de zăpadă și ăla care se uită la poză nu vede nimic decât o față de cal fără expresie
parcă ai rumega pașnic în grajd
situația-lup: alergi îngrozit strâmb și boțit cu blana zbârlită deasupra ta o namilă de cal și totuși pe fața ta nimic și nimic nici măcar o bubiță de spaimă exact cum ai sta pe burtă privind plictisit un stol de ulii
dacă plângi nimic nu pricep din plânsul tău
dacă râzi nimic nu pricep din râsul tău”
(situații)
Poetul are în mână o șurubelniță (sic!) cu care deschide hirsut porți nebănuite relevându-ne codurile unei literaturi care se anunță «tout un programme», un segment de care literatura româna are atâta nevoie. Un contestatar, un insultant, care trage totul după sine în live, atinge magia textului spus, performat, și iese din carapacele spleenului, salvându-ne in hohote convulsive de la înec, pe insula sa Spoken words, adaptată la un șuvoi balcanic savuros și neaoș. Felix Nicolau este, și devine din ce în ce mai mult, unul dintre liderii incontestabili al noii poezii:

„aceeași nevoie de a fi slab aceeași nevoie de a fi uriaș
anorexic și goliat
viața mea e un catwalk penetrând până departe mulțimea de
evantaie binocluri
și țâșnesc legănându-mi șoldurile bazinul
și serpentinele
acum șarpe acum gâscă bat pas de defilare în hot fashion bizantin
flashuri îmi spală veșmintele episcopale
ridică pasul! îndreaptă genunchiul! zbârlește mustața!
eins zwei drei Deutschland Deutschland über alles! über alles in der Welt!
adorați-mă blagosloviți-mă sunt o zeiță mama Rusia pe tocuri de 16
imaginați-vă bikinii mei din tigru bengal
pentru voi nu exist! sunt ca Siberia închisă pentru turiști

de azi înainte tu copilix eu bebelix
o cusătură fină e mai rară decât un forehand nimicitor
ți-aș putea da versace
ți-aș putea da dior
ți-aș putea naște federei schumacheri maradone”
(I Love Fashion TV)

„înainte de liturghie preotul să nu vadă de găini de gospodărie să nu intre în grajd la cai să nu vopsească tocăria să nu-și numere banii
nu e bine să citească ziarele să-și umple mintea de politică bârfe reportaje reclame să se uite la televizor la filme cu bătăi și mese rotunde despre violența în familie
nici la comediile sexi care-l fac să se suie pe preoteasă să-și împrăștie sămânța în cine știe ce scorbură a corpului ei
bine este ca preotul să meargă pe jos cu căruța sau cu tramvaiul la biserică nu cu mașina personală neagră unde iar i se aprind creierii s-o tuneze să-i pună boxe de 100W pe lunetă spoiler roșu și neoane pe dedesubt
chibzuind la toate astea
preotul va fi păzit de arătarea diavolului în chip de pamela anderson în mijlocul liturghiei și
n-o să mai arunce cădelnița în capul cântăreților din strană precum zarurile la casino
mozart însă are voie să asculte dacă-l mai chinuie măseaua aia
de minte pe care tot zice c-o scoate după postul mare”.
(pentru păzirea auzului)

Angela Nache Mamier –France