agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ mi s-a spus ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
![]()
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-10-03 | |
Mircea Teculescu scrie o poezie sensibilă care se citește într-o anumită singurătate, în tăcerea dinlăuntru, pregătind călătoria spre strâmtoarea cea plină de emoții/ soartă, epică soartă.
Sufletul său este uÈ™or ca puful unei păpădii, trupul său pare din ce în ce o schiță: rotocoale, linii È™i puncte/ prin albul hârtiei;/ un autoportret de-al meu. Iubitor de cuvânt È™i poezie, autorul se consideră injectat permanent cu acestea: creionul este o seringă/ pregătită întotdeauna,/ singur îmi fac tratamentul/ cu litere È™i cifre;/ colorata depresie. RepetiÈ›iile sunt o formă de exprimare care creează o anume magie poetică, un fel de drog cu care uită de realitate: în fiecare dimineață tensiometrul:/ maxima, minima, pulsul/ apoi realitatea, ca o batrână cu Parkinson,/ al cărei viitor stă bine rezemat de trecut,// realitate magică, plină de praline È™i vin,// în care pralinele È™i vinul/ au o istorie a lor,/ căci viitorul lor de praline È™i vin/ este decis È™i creat mereu/ după trecute È™i neschimbate reÈ›ete,/ altfel n-ar ajunge să fie praline È™i vin;// în fiecare seară tensiometrul:/ pulsul, maxima, minima/ È™i speranÈ›a că dulcele, îmbătătorul viitor/ va schimba realitatea/ despre dulcele È™i îmbătătorul viitor. Nu întâmplător cartea se numeÈ™te venus de februarie, poetul o aduce în prim-plan pe zeiță în câteva poezii: plecând din eden, o manușă cu degetele decupate, într-o lumină gri, printre milenii, vanând iluzii, curg râuri spre cer, pentru noi, utilizatori de cuvinte, bunuri comune, în trepte etc. Inversiunile sunt fireÈ™ti în poezia lui Mircea; în plus, acordă ideilor È™i imaginilor dublu-sens de acÈ›iune: fug râurile/ în sus, tot mai în sus:/ parcă pierderea mâinilor tale/ le-a speriat,/ dispariÈ›ia falangelor tale/ în nopÈ›i fără de zile,/ exilul lor, tactil,/ în fascicole de silabe/ nerostite/ le-a speriat/,/ curg râuri spre cer. Poezia lui Mircea Teculescu este scrisă cu punctuaÈ›ie, iar ca È™i tehnoredactare, își poartă titlurile în dedesubtul versurilor, bolduite, ca mici note de subsol, asigurând trecerea lină de la o poezie la alta, titlurile fiind zalele care unesc două câte două poeziile, ele putând fi simultan sfârÈ™itul uneia È™i începutul celeilale. Astfel, poeziile par să curgă din una în alta dând impresia unei inversări lumeÈ™ti, a cerului cu pământul, a firescului, cuvintele sunt cea dintâi dovadă a răsturnării situaÈ›iilor: curg râurile/ în sus, tot mai în sus/ curg râuri spre cer Ca È™i culoare de bază, cenuÈ™iul este foarte în ton cu stările autorului. Legătura cu oamenii se face tot prin lucruri, se propagă pe baza umbrelor amintirii, prin eter, empatic: lucrurile îți urmează umbra/ dacă mergi cu ochii închiÈ™i// aÈ™a cum eu,/ când ajung în satul natal,/ sunt însoÈ›it spre casa copilăriei/ de toate umbrele/ celor plecaÈ›i,/ demult plecaÈ›i/ odată cu toate umbrele celor plecaÈ›i. ÃŽntreg volumul este o curgere sau o impresie de curgere susÈ›inută de folosirea unor termeni/ expresii audio-vizuali/e adecvaÈ›i/te: ploaie, coborâte, luat în goană, stropi, miÈ™care, a musti,a curge, a trece etc. Se consumă mult ceai în poeziile lui Teculescu, ceea ce conferă o stare de bine, de calm, liniÈ™te, tăcere ori singurătate, de curgere a timpului în mod echilibrat, astfel încât orice durere/ tristeÈ›e/ lipsă devine suportabilă, se găseÈ™te o cale amiabilă de înÈ›elegere cu acestea. Este o poezie cu punctuaÈ›ie care desparte, uneÈ™te, explică sau lasă suspans... Din loc în loc, presărate, micropoeme par fete sfioase ieÈ™ite la poarta cuvintelor. ÃŽmi place È™i tenta de captivitate/ ameninÈ›are pe care o simt pe alocuri: ea locuieÈ™te/ într-un tablou colorat,/ cu ramă de lemn-/ o expoziÈ›ie de rechini/ împrejur/ se roteÈ™te/ ea locuieÈ™te. Apoi, revenirea bruscă la curaj, prin interpunerea unor elemente blajine, mignone: zambilele curajoase/ atât de departe. Volumul se încheie cu o caligramă de forma unei cupe de îngheÈ›ată, puÈ›in câte puÈ›in, după un început ce uÈ™or: ... ce uÈ™or/ arată raiul/ privirea ta,/ ce uÈ™or! Este poate închiderea în acea captivitate a tăcerii ori, mai degrabă, un cerc vicios al iluziilor sau, È™i mai bine, o echilibrare sufletească în jurul acestei venus de februarie sub care semnează senin Mircea Teculescu. Ottilia Ardeleanu, 30 sept. 2017, Năvodari Â
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate