agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-01-14 | | Fără emoţie nu există poezie şi nici fără poet care să dea un limbaj emoţiilor n-ar prinde formă acea zeificare a realităţii prin care năzuim la înflorirea universului, numită poezie. A vorbi despre poezie este echivalent cu a înmuia pene de înger în lacrimile cerului şi a încerca să umpli cu o singură picătură numită cuvânt un ocean întreg de vise. Adevărata poezie nu este o anumită formă a limbii obişnuite! Adevărata poezie este cea care cântă în interiorul tău desenând imagini, răsfăţând inteligenţa şi zidind eternitatea. Despre poezie adevărată este vorba în volumul „Din mierea cuvintelor” purtând semnătura lui Mircea Dorin Istrate, despre acea poezie care înalţă zmeie deasupra curcubeului, care mângâie iarba de acasă sub arcadele unor paşi deschizători de drumuri noi, care buciumă peste dealuri cântecul unor eroi ce-şi dorm somnul oaselor de argint la cumpăna izvoarelor dătătoare de viaţă şi putere şi care opreşte timpul la răscrucea dintre fiinţă şi nefiinţă pentru a-i domoli setea de limitare. Când am văzut prima dată volumul, m-a înduioşat simplitatea copertei căci primul meu gând a fost că se potriveşte perfect versurilor eminescieine „Trecut-au ani ca norii lungi pe şesuri/ Şi niciodată n-or să vie iară”. O simplitate caldă, unind cer cu pământ şi încălzindu-le pe toate în flacăra deplinei maturităţi a unor emoţii înflorite complet sub învelişul solar al unei puternice conştiinţe de sine. Despre simplitate este vorba şi în poezia lui Mircea Dorin Istrate, despre acea simplitate pe care o mai întâlneşti la porţile caselor noastre bătrâneşti şi în faţa căreia îţi vine să te închini, tu fiind îngreunat de povara unor vremuri tulburi şi însetat de cunoaşterea deplină a rosturilor pe cale să se piardă. „ Mi-a zis odată moşu’, era la supărare, Că m-am domnit de-o vreme şi lui aşa îi pare Că am uitat de dânşii, de neamuri, de vecin, De când pe la oraşe prea mândru eu mă ţin. Aşa c-am fost pe-acasă,smerit şi-n pocăinţă, Să fiu cu ei o vreme, că suntem toţi de-o viţă, Să-mi mai aduc aminte de timpul cel trecut Când am mijit pe lume şi-aici am încăput” (Fragment din poezia „În sat la moşu’) Când vorbeşti despre casa părintească, despre sat şi despre tradiţii, prea puţini sunt cei cărora sufletul nu le lăcrimează şi pentru care amintirile nu dau să rupă stavilele timpului, căci dacă a fost, este şi trebuie să fie ceva sfânt în fiecare dintre noi, acest lucru este dragostea şi ataşamentul faţă de vatră cu ceea ce reprezintă ea mai frumos: oameni, locuri, lucruri, obiceiuri şi tradiţii. „Azi, cu gândul caut vremea cea bătrână Sus, în Dealul Crucii, colo-ntre melini, Nu-s mai Tata, Mama, Moşu’, Mama Tână, Casa, curtea, şura, locu’-i plin de spini” (Fragment din poezia „Vorovind cu Buna”) Se spune că tinereţea nu face casă bună cu trecutul, că prin generaţiile noi nu se mai perpetuează sistemul valorilor tradiţionale, spiritul unităţii naţionale şi patriotismul. Dar, iată, volume cum sunt cel adus de către Mircea Dorin Istrate în faţa cititorilor tocmai acest lucru îl face, învredniceşte vremurile prezente să împlinească datoria de suflet şi onoare de a se cinsti înaintaşii prin fapte fără pată puse în slujba neamului şi ţării. „De luaţi în pumn ţărână din moşia strămoşească, Ţineţi în a voastră mână oastea veche, vitejească A acelora ce încă de departe pân’la voi Sunt a neamului virtute şi sămânţă de eroi” (Fragment din poezia „Altarele Ardealului”) Multă vreme pentru mine Mircea Dorin Istrate a fost o imagine reprezentativă a poeziei patriotice mureşene care ştia să umple adânci goluri sufleteşti şi doruri străbune transmise în ADN-ul nostru. Cu cât era mai simplă şi mai arhaică exprimarea, cu atât mai adânc pătrundea răscolirea cuvintelor, iar efectul era maxim. Am ascultat în diferite lecturi versurile domniei-sale şi, trebuie să recunosc că rezonanţa completă nu am găsit-o într-o sală plină, ci în lecturarea în linişte, atunci când răgazul acordat armonizării cu versul a făcut posibilă înţelegerea faptului că forma în cazul poeziei propuse de către Mircea Dorin Istrate, caracterizată printr-o inversiune şi un limbaj care o apropie de basmele vechi, completează tabloul reprezentativ al acestui autor, făcându-l inconfundabil. Mai mult, am descoperit pe lângă valenţele patriotice un suflu de romantism cuceritor. „Pe unde tu călcat-ai crescut-au roi de stele Şi roze ce păstrează parfumul tău discret, Un lac cu apa-n tremur şi graţioase iele Sunt ochii-ţi care-n lacrimi vrăjitu-m-au încet” (Fragment din poezia „Când ai trecut, iubito…”) Ca să convingă cititorul că de fapt în spatele simplităţii se pot ascunde nepreţuite comori, volumul „Din mierea cuvintelor” propune şi o frumoasă incursiune în lumea duhovnicească căreia românul i-a fost credincios din străvechime cum ar spune autorul. Se face astfel o punte din mierea pământului în mierea cerului, poleind în auriu dulce de la dascăli – sfinţi de miere şi până la icoanele „mirosind a sfânt şi-a smirnă şi-a tămâie îndulcită”. „Suntem cum ne ştii de-acum Oameni răi, netrebnici, buni, Dar în oastea Ta într-una Noi am fost, de la străbuni” (Fragment din poezia „Sub ale tale tălpi” O secţiune aparte a volumului „Din mierea cuvintelor” este rezervată poetului nepereche, Mihai Eminescu. Spuneam cândva că nu este poet român care să nu aibă câteva versuri scrise în slava celui care a făcut în nenumărate rânduri şi în nenumărate forme dovada geniului şi iată că, deşi se află la al patrusprezecelea volum de versuri, Mircea Dorin Istrate continuă să îşi surprindă cititorii cu noi şi noi versuri dedicate Luceafărului limbii române. „Noi încă te vom ţine icoană pusă-n ramă, Un gând ce lăcrima-va în clipele de taină Şi-n candelă de suflet, tu, muc de nemurire, Vei licări cât vremuri s-or face amintire” (Fragment din poezia „Tu, veşnicitul nostru”) Într-o lume care obişnuieşte să îi catalogheze pe oameni şi pe poeţi în special, se pare că sunt două posibilităţi. Ori eşti un poet care simte, ori eşti un poet care exprimă. Alb sau negru, fără nuanţe. Totuşi, eu încă susţin cu tărie că numai cei ce simt doresc să exprime, că dacă nu te laşi pradă emoţiilor şi detaliilor acestora nu vei reuşi să aşterni pe hârtie ceva care să reuşească să stârnească emoţie la rândul său. Ca dovadă că „Din mierea cuvintelor” nu este expresia subtilă a uneia dintre culorile albă sau neagră, ci dimpotrivă, este un auriu strălucitor ce curge din cer spre pământ prin însăşi sufletul autorului, devenit şi el de miere. Poetul nu trăieşte într-o altă lume, el doar are harul de a transforma lumea în ceea ce îi place mai mult şi tocmai de aceea, cu fiecare cuvânt aşternut pe hârtie, el îşi aşterne sufletul şi lumea lui perfectă în faţa cititorului. Acesta este motivul pentru care poetul trebuie preţuit, chiar dacă în faţa unora dintre cititori nu a reuşit să se facă înţeles. Pentru un poet cuvintele nu sunt făcute să stea închise în închisorile definiţiilor. Posibilităţile pe care le au sunt nelimitate şi măsurabile doar prin emoţiile pe care le trezesc. Aşadar, rămâne în sarcina cititorului să stabilească din ce polen al emoţiilor a curs mierea cuvintelor lui Mircea Dorin istrate. Eu, ca unul dintre primii cititori ai acestui volum, pot doar să afirm că poezia acestui autor curăţă realitatea acoperită de noxele cuvintelor unui limbaj prezent încărcat de cuvinte împrumutate prin crearea unor spaţii largi de meditaţie în jurul valorilor după care ar fi necesar să fie judecată uneori lumea, căci poezia este la fel de importantă ca istoria. Mihaela Raşcu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate