agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-09-21 | |
Îmi aduc aminte, cu foarte mare emoție, de momentul Debutului meu literar, efectivizat în anul 2007, într-un număr de vară al Revistei ”Discobolul”, din Alba Iulia, o revistă de mare onoare, aflată, și atunci, sub tutela Uniunii Scriitorilor, filiala Alba-Hunedoara, moment în care am fost selectată de domnul Eugen Curta, cu poezie, ca să apar, și eu, în sfârșit, pe hârtie, pe suport fizic scris. Din păcate, sprijinitorul nu a mai fost printre noi, ca să îmi înregistreze și debutul personal și să mă urmărească, în volum, cu toate că prefața pe care mi-a înmânat-o atunci, pentru un prim volum de poezie, mi-a fost chiar înmânată. Din păcate, am debutat nu cu poezie, ci cu roman, mult mai târziu, după 7 ani, neîmplinindu-se dezideratul cu privire la poemele mele de atunci. Deja, din câte mai țin minte, în anul acela 2007, cu drag, cu pasiune, chiar, personală, publicam, deja, în mediul on-line, dar hârtia a fost pentru mine aproape o magie, și toată acea onoare, acel impuls de aramă vie, de a fi luată în seamă de Redacția Discobolul, a fost ca o floare de aramă roșie și de bun augur și ca o medalie foarte prețioasă, depusă prin realitatea unei cărți-revistă, de dimensiuni aproape de antologie (apărând trimestrial) – am revăzut-o, recuantificând amintirea, era o revistă de nu mai puțin de 335 de pagini. Poate mulțumirile pe care le-am emis, de-a lungul timpului, pentru oamenii de mare valoare care m-au lecturat și m-au sprijinit, nu au fost niciodată suficiente.
Parcă, de la primele poezii pe care le-am scris, în primii doi - trei ani de lucru, la nivel de pasiune, am simțit nevoia de continua, de a nu ciunti această pasiune, de a nu o curma într-un fel brusc. Într-o discuție personală cu domnul Eugen Curta, care m-a sprijinit în mod deosebit, s-a prezis, dânsul a prezis ”că am virusul sau germenele scriitorului” și că nu mă voi opri, niciodată, din scris, cât voi trăi. Pe atunci, foarte tânără fiind, doar douăzeci și șapte de ani, în anul acela, 2007, îmi aduc bine aminte, era vară, primisem revista de debut, m-am mirat foarte puternic și în mod autentic de cele auzite, ”drumul” personal cu privire la scris fiind de-abia pe la început, atunci, nu știam, dar eu urmând ca să debutez, în volum personal, abia în anul 2014, tot în Alba Iulia. Ca să îmi aduc aminte, însă, de anul acela 2007, de cât și ce a însemnat acel moment și sprijinul de atunci, vreau să fac publică o prefață personală, care nu s-a împlinit niciodată, în scris, și care rămâne doar ca o amintire foarte personală. Pentru că, până la urmă, domnul Eugen Curta mi-a scris această prefață, în 2007, dar eu nu am publicat, însă, decât târziu, rămânând ”mai tăcută, literar” până în anul 2014, și, atunci, cu roman. Prefața la acel roman, nu mi-a scris-o însă domnul Eugen Curta, ci Harabagiu Ioan, iar cartea nu a fost poezie, ci proză, prin ironia sorții. Însă a fost totuși o carte alba-iuliană, apărută și la o editură din Alba Iulia, colaborare care mă onorează, eu fiind o ”inimă de Alba”. Acest articol este felul meu (propriu) de a-mi aduce, încă, aminte, de ceea ce un autor nu poate uita niciodată. Prima părere, apoi, debutul, revista primită. E felul de meu de a puncta, și că unele lucruri rămân întipărite mult, ca pentru orice om. E aici o personală care pentru mine este specială și care, public, are valoarea unei amintiri foarte personale, din acel an. E tot ce mi-a rămas, din anul acela. Pentru că, până la urmă, lucrurile obișnuite, de zi cu zi, mai pălesc. Rămân numai emoțiile. Debutul urma să fie un roman, totuși, nu a fost prin poezie, deși, pe atunci, materiale ar fi existat, deja, iar această prefață nu ar fi rămas, totuși, decât realitatea unei întâlniri deosebite și o părere pe marginea primelor mele texte de poezie, câteva fiind selectate pentru ”Discobolul”. Un moment de mare însemnătate și emoție, cu cartea în mână, nu poate fi ceva ”mai autentic”. Mulțumesc, pe această cale, tuturor oamenilor care m-au sprijinit, regretând, puternic, că scrisul și o factură mai dedicată scrisului nu mi-au lăsat șansa unei mai mari disponibilități și întru alte domenii mai liberale, cum, poate, timp, foarte mult, în plus, nu mai are de unde fi. Cred că cel mai bine mă pricep să scriu, decât orice altceva. Și aici sunt însă pe drum și aș vrea parcă o nemurire ca să pot să îmi termin toate cărțile propuse. Dar nu se poate. Nu se va putea. Poate a scrie înseamnă timp, jertfirea timpului, dar și multă pasiune. Este, practic, ca oricare alt domeniu de mare interes intelectual, însă, pentru mine, unul de maximă pasiune. Și, în viață, omul, oamenii, soarta, poate se lasă prea multe în spate, întru virtutea acestei pasiuni. Numai colegii mei întru scris, înțeleg, poate, despre ce vorbesc. Pe ei îi salut, nebunii cu penița. Și i-aș mulțumi domnului Eugen Curta, dacă aș mai putea. O fac aici. Întru amintire și întru multe mulțumiri, de dincoace de stele, las cuvintele lui, care nu or să apară, însă, pe nicăieri, în nicio carte, ci doar ca amintire personală și ca moment special și real, înfipt cu penița. Domnilor, mergem înainte cu inima curată! Mulțumesc Agonia.ro și tuturor celor care m-au lecturat, de-a lungul timpului! O repartiţie pe Strada Poeziei Iubirea, Divinitatea şi Moartea – iată trei contraforturi în care tânăra Iulia Baciu îşi întinde umbrela unei poetici cultivate de la vârste mici şi precoce – care cu cioc delicat şi sigur pe instinctele sale de viitoare pasăre măiastră bate din interior cerându-şi voie la ieşirea din ou şi, deci, la intrarea într-o lume la fel de adevărată, în care ni se va demonstra că literatura poate bate viaţa şi de multe ori chiar o face. Un Eu activ-omniprezent şi un Tu deopotrivă oniric-miraculos, dar adesea aflător pe cearşaful impecabil al unei adolescenţe întârziate, îşi dispută teritorii fragile despărţite de fâşii de frontieră greblate cu acribie, unde chiar dacă se văd paşii, aceştia sunt rarisimi şi nimeni nu mai ştie cine, când şi cum au fost făcuţi. Până la urmă, Iubirea devine viaţă sperată şi trăită la maxim, luată în seamă Moartea îşi amână mereu finalitatea, iar Divinitatea rămâne acelaşi Luntraş iscusit al clipei între două eternităţi: „Parcă Dumnezeu şi-ar ancora/coardele Sfintei Inimi/în clopotele bisericilor// Parcă tu ai veni – şi eu aş muri”… „Acesta nu este un poem de dragoste/ este chiar starea inimii mele / sub clopotul poeziei / pulsând /tăcută şi nobilă ca o pagodă de carne” Prin această primă carte – Cubul cu miere – Iulia Baciu şi-a înaintat astăzi o cerere pentru o „repartiţie” în Cartierul Literaturii, Strada Poeziei – care suntem siguri că va fi onorată cum se cuvine – un număr de casă şi contract în regulă. La această adresă suntem convinşi că se va scrie cu talent, inspiraţie şi poftă de artist, purtând în spate osânda şi povara plăcută a creaţiei. Eugen CURTA, romancier şi dramaturg *Suflând setea firului de apă se sparge ochiul scenei întru ora zero eu ascult oile cum pasc peste pieptul lumii ierbit în blândeţe şi tac căci replica rugăciunii e întotdeauna o altă rugăciune şi parcă văd toate fluierele îmbrăţişându-se într-un nai cosmic prin care suflă un păstorel setea infimului fir de apă atât de limpede încât cu poftă se aruncă în el toate mările şi oceanele şi planetele şi soarele şi proxima centauri şi toţi sorii din galaxie si calea lactee şi toate galaxiile şi praful intergalactic şi setea vidului ultim şi mai degrabă o cămilă ar intra prin ochiul acului cu care, aproape oarbă, bunica îmi cosea odată în negru şi roşu, norocul în ie, dar întru Dumnezeu totul este posibil. *Nemurirea în poezie (gânduri) în faţa colii albe toţi suntem nemuritori avem libertatea de a smulge lumii nuanţe de a moşi gândurile în iederă curgătoare din care sa rupă cu nesaţ caii albi ai zilei, caii negri ai nopţii un poet este mereu supus vulturilor efemerităţii ca un Prometeu trimiţând totuşi în vidul ultim focul cuvântului şi-aceiaşi cai rup din visele lui unele albe, altele negre într-un absurd joc de şah în care opera rămâne mereu o remiză a poetului cu sine însuşi la sfârşit moartea nu are decât să poarte în faţa mormântului închis şi a cărţii deschise straiele albe ale poeziei… *Geneză ~ în viziunea unui orb se strâng înspiralate arboreicele ape în visul meu lichid se-ating îndeaproape se-ntind apoi de somn prin perne de coral se aruncă-n vuiet de cascadă, abisal până ajung în freamăt pe arcada dimineţii. la ora zero tremură-n lumină apa-vieţii făcând cu timpul o rocadă şi din lumină coloidul vieţii pe pământ a fost să cadă eu stau de veghe-nmărmurită de-a iubirii profeţie să vină apa să m-avânt în arca de lumină vie să orbească-n soare ochii mei din mâini să rup din cerul de lumină ultimele două pâini. *În spirit oriental acesta nu este un poem de dragoste este chiar starea inimii mele sub clopotul poeziei pulsând tăcută şi nobilă ca o pagodă de carne am risipit fericirii numele meu şi-n dorul de tine se vor pleca blând ramurile grele de flori de cireş într-un poem scurt, în spirit oriental mă chemi Yu Li să mă dezvelesc de mister în aburii calzi ai pletelor solare modelându-mi poemul cu gândurile-n zeci de petale de lotus. *Spre moarte, trecând trec calea ferată în speranţa că se va aprinde odată becul roşu si cerşetorul care lipeşte monede de 5 bani pe şine îmi va întinde lozul câştigător. am nevoie de un singur popas în moarte ca să apuc rochia decupată în V ascuţit rochia, nu eu, e aptă pentru a naşte iluzii văd e mai copt tivul ei decât mine ca şi cum grauri tuciurii ar fi smuls-o bucată cu bucată întorcând-o din V într-un alfa ciudat sunt rocky, deci exist acesta este crezul pumnului meu pe care l-am uitat cu nonşalanţă în burta luminii şi iarăşi morţii se plimbă cu umbrelele prin ploaie cu umbrele în formă de alfa decupat doar eu cu un bon de casă pe care scrie nu ieşi afara în ploaie. pericol. include TVA. zâmbesc în rochiţa în V pe şina pe care azi viii toţi murind au călcat. (Am publicat, ca debut, la 27 de ani, anul 2007, în Revista Discobolul, cu această selecție de poezie, realizată de Eugen Curta, în anul 2007 – Nr 115-116-117, Iul. Aug. Sep., de la pag. 297 - pag. 300, Secțiunea ”Poeți foarte tineri”) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate