agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-02-15 | | Prima parte Identitatea și alteritatea sunt ambele construite pe relația cu celălalt. Dar dacă în cazul alterității această relație este suportată, ea este asumată în cazul identității. În cele ce urmează îmi propun o explicație a identității și alterității pornind de la trei evidenţe : 1. sinele nostru se schimbă în fiecare moment; 2. în fiecare moment suntem noi înșine; 3. suntem, dar nu am fost şi nu vom fi întotdeauna. Cu primele două evidenţe, suntem în plină aporie. Pentru a o soluţiona, evitând dualismele, voi face apel la procesul de producere şi receptare, proces în care individul, uman sau non uman, este rând pe rând agent şi receptor. Rămâne de văzut când un individ este identic cu sine, în ipostaza de agent sau în cea de receptor. Pentru aceasta, mă voi referi la fiecare din cele două componente ale procesului menționat, cu precizarea că individul vizat, într-o primă etapă, este individul uman. În sensul receptării avem o dublă acţiune: dinspre exterior spre noi și dinspre noi către obiectul receptat. A doua acţiune, interioară, face ca obiectul receptat să fie modificat în acord cu datele noastre. Prima acţiune face ca noi înșine să suferim o modificare, să devenim alții. În sensul producerii, pe de altă parte, acţionăm în acord cu acest un altul care am devenit între timp. Altfel spus, acționăm în acord cu noi, suntem noi înșine. O primă privire asupra procesului de producere şi receptare a revelat următorul lucru: un individ este el însuşi ca agent și devine un altul ca receptor. Nu există prin urmare nicio contradicție în a spune că sinele nostru se schimbă în fiecare moment și că în fiecare moment suntem noi înșine. Acest răspuns ridică însă o altă întrebare: cum trecem de la ipostaza de receptor la cea de agent și invers? Ca să aflăm, vom pleca de la ceea ce știm deja. Și ştim că faptul de a recepta ceva nu depinde de noi, ci de o acţiune care se exercită asupra noastră din exterior. Știm de asemenea că faptul de a acţiona la rândul nostru depinde de voinţa noastră, şi deci de noi. Dar nu de un « noi » oarecare, ci de noi care tocmai am receptat ceva exterior nouă. Deducem că relaţia care se stabilește între noi și lucrurile din afara noastră în procesul receptării, relație, care poate varia de la cea mai totală compatibilitate până la cea mai absolută incompatibilitate, este cea care generează voința de a acționa şi de a acţiona într-un mod mai curând decât în altul. Faptul adeverit că nicio experientă nu e complet neutră vine să coroboreze ideea dupa care voinţa este resortul acţiunilor noastre, este cea prin care dobândim calitatea de agent. Cu toate acestea voinţa singură nu poate explica de ce unele dintre acțiunile noastre își ating scopul, în timp ce altele îl ratează. În realitate, acțiunile noastre depind de voința noastră numai în măsura în care ele au o finalitate, un scop. În ce priveşte atingerea scopului, aceasta depinde de mijloacele de care dispunem. Ori se întâmplă ca aceste mijloace, care rezumă puterea noastră de acţiune, să fie una cu datele pe care le dobândim în decursul vieţii şi să fie ca atare produsul aceleiași relații care generează voința noastră de a face sau nu un lucru sau de a face un lucru mai curând decât altul. Problema e că nu avem nevoie de aceleaşi mijloace pentru a sparge o bancă şi pentru a scrie un roman poliţist despre spargerea unei bănci, de exemplu. Întrebarea e cum pot un spărgator de bănci şi un autor de romane poliţiste să îsi procure mijloacele de care au nevoie pentru a face bine ceea ce fac ? Am afirmat mai sus că în procesul de receptare avem două actiuni, una care se exercită asupra noastră din exterior şi care face ca noi să devenim alţii şi o a doua, interioară, care modifică obiectul receptat în acord cu datele pe care le avem în momentul receptării. De această a doua actiune depinde modul în care ne apare obiectul receptat. Modul în care ne apare face la rândul său ca modificarea suferită de noi să fie resimţită ca fiind bună sau rea. Dacă e bună vom dori să continuăm experienţa. În caz contrar, o vom abandona. Ori doar continuarea procură spărgatorului de bănci şi respectiv scriitorului de romane poliţiste mijloacele de care au nevoie, abandonul putând cel mult să le evite unele neplăceri. De unde vedem că, deşi ambele acţiuni în procesul de receptare sunt independente de voinţa noastră, ele generează voinţa de a ne expune la un mediu de actiune mai curând decât la altul. Relația dintre voința de a acționa și puterea de acţiune este cu atât mai importantă cu cât, după cum vom vedea, ea aduce în discuţie a treia evidenţă, aceea conform căreia suntem, dar nu am fost și nu vom fi întotdeauna. Și vom începe prin a invoca un set de fapte de necontestat : cu cât avem mai multe mijloace, cu atât șansa de a ne îndeplini dorința este mai mare. Cu cât dorința este mai puternică, cu atât şansa de a ne procura mijloacele pentru a o îndeplini este mai mare. Altfel spus, mijloacele, dacă sunt suficiente, ne servesc dorința, dorința, dacă este puternică, creează mijloacele. În acelaşi timp, un alt fapt, la fel de greu de contestat, vine să le contrarieze pe primele două. Și anume, cu cât numărul mijloacelor dobândite crește, cu atât intensitatea dorinței scade. Este ceea ce se întâmplă în caz de oboseală sau de bătrânețe. Când ești tânăr, de exemplu, ai voință, dar nu ai întotdeauna mijloace pe măsura ei. Când ești în vârstă, dispui de mijloace, dar voința care să le susţină nu mai e pe măsură. Am stabilit până acum că datele experienței noastre sunt tot atâtea mijloace de acțiune. Am stabilit de asemenea că noi înşine devenim alții cu fiecare dat nou. Întrebarea este în ce limite putem deveni alții sau care sunt limitele dincolo de care nu mai suntem noi înșine, având în vedre că aceleasi mijloace care ne-au servit se pot transforma în balast. Există un dat, şi anume datul pe care îl moștenim, care reprezină potențialul în limitele căruia devenim alții. Odată aceste limite atinse, legătura dintre cine am devenit între timp și cine am fost înainte se rupe, ceea ce înseamnă că nu mai putem trece de la statutul de receptor la cel de agent. Ori un individ nu e el însuşi, identic cu sine, decât ca agent. Ce anume cauzează ruperea acestei legături ? Numărul de date dobândite sau încărcătura lor energetică care o depăseşte pe cea a potenţialului iniţial, înnăscut. Desigur, nevoile, dorinţele, aspiraţiile noastre dau vieţilor noastre un sens. Pe de altă parte, fiecare realizare, satisfacere a lor ne scurtează viaţa. Credinţa lui Balzac, după care noi dispunem de o rezervă limitată de energie, credinţă rezumată de mitul pielii de sagri, vine oarecum în întâmpinarea a ceea ce noi numim a treia evidenţă. Si este legitimată şi de urmatoarea observaţie : un scop odată atins poate deveni un mijloc, un mijloc odată dobândit nu se mai poate transforma în scop. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate